GÜLLEN CONTRA ERDOGAN

28 domingo Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

Etiquetas

Erdogan, Fethullah Güllen, Hizmet, islamism, Turcia

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului VANGUARDIA de Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

Puterea politică nu se compară cu cea religioasă, deoarece aceasta din urmă este mult mai stabilă și trainică. Și se pare că, invidia politică este ca o terapie : îi ia islamismului din radicalism!

GÜLLEN CONTRA ERDOGAN

Dușmanul cel mai mare și pe care îl urăște cel mai mult președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, este liderul religios, Fethullah Güllen, actualmente azilant în SUA.

Când și-a început cariera politică Erdogan și Güllen au fost mari aliați, deoarece ambii voiau să-i acorde islam-ului prioritate în societatea turcă. În vremea aceea, Erdogan încă nu avea toată puterea în Turcia, așa că nu se temea că i-o va smulge cineva. Dar, pe măsură ce președintele turc a tot acumulat putere pe calea totalitarismului, Güllen și organizația sa religioasă deveneau un rival nu numai potențial, dar, pe termen lung, inevitabil.

În politică, puterea e trecătoare și instabilă, așa cum este conjunctura de interese care o susțin.

În schimb, credința aduce o stabilitate pe cât de puternică, pe atât de longevivă.

În plus, în cazul concret al lui Güllen, pe Erdogan îl nelinișteau dimensiunile și forța potențială a mișcării „Hizmet”, care se află sub conducerea liderului religios.

„Hizmet” – care înseamnă „serviciu” – este o amplă structură internațională a cărei activitate se concentrează asupra învățământului și prozelitismului islamic. Dispune de mai mult de o mie de școli și universități, în 160 de țări, precum și de o rețea de edituri. Numai în Turcia, această mișcare are una dintre cele mai apreciate universități din țară, Atatürk Alatoo, precum și sute de întreprinderi – dar, și bănci și fabrici de mobilă-ceea ce ar explica (guvernul turc nu o face) arestarea masivă a întreprinzătorilor gülliști, în urma nereușitei lovituri de stat.

Strădania lui Güllen de a atinge o foarte înaltă calitate în învățământ, în cadrul mișcării „Hizmet” a făcut ca, în numeroase țări în curs de dezvoltare, unde învățământul este scump dar și deficient, diplomele școlare și universitare Hizmet să fie dintre cele mai apreciate.

Ofensiva lansată de Erdogan împotriva mișcării „Hizmet”, după încercarea de lovitură de stat din luna iulie a acestui an, a determinat câteva țări să cedeze presiunii politice exercitate de Ankara și să închidă sau să preia conducerea acestor centre. Între ele, Pakistan, Georgia, Azedbaidjan, și, în oarecare măsură, Kirkizia. Guvernului de la Islamabad i-a fost foarte ușor să-i satisfacă pretențiile lui Erdogan, deoarece Arabia Saudtă nu vedea cu ochi buni concurența educativ-doctrinară pe care i-o făcea „Hizmet”. Arabia Saudită este unul dintre cei mai generoși sponsori ai Pakistanului.

Faptul că Güllen, un predicator sufit, a primit azil politic în SUA, iar Washington-ul nu ia în considerare cererea lui Erdogan de extrădare a liderului religios, l-a îndepărtat și mai mult pe Güllen și adepții săi de islamismul radical.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

VALENTIN POPESCU

DRAMA REFUGIAȚILOR ÎN STIL GRECESC

28 domingo Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Ankara, Atena, Bruxelles, Erdogan, Grecia, migranți, refugiați, Tsipras

Insulele grecești din Marea Egee au devenit o închisoare pentru refugiații-fugari, sirieni sau de altă naționalitate, din Turcia.(Refugiați de război în Turcia, de unde „fug” în insule). Grecia, pur și simplu, nu-i mai returnează Turciei, dar nici nu-i aduce pe continent ! Ca să se învețe minte!

DRAMA REFUGIAȚILOR ÎN STIL GRECESC

REFUGIATI GRECIA 1

Presiunea valurilor de migranți asupra insulelor grecești din Marea Egee este o problemă departe de a fi rezolvată. Se află într-o precară condiție staționară din momentul în care Uniunea Europeană a semnat cu Turcia acorduri pentru ca refugiații sirieni să fie opriți în această țară.

Pe de o parte, radicalismul din ce în ce mai acut al guvernului Erdogan poate dezlănțui o criză între Bruxelles și Ankara, ceea ce ar redeschide coastele turcești pentru migranți. Pe de altă parte, Atena se află între ciocan și nicovală din cauza taberelor de refugiați din aceste insule.

Dacă nu face nimic – migranții reușesc, totuși, să se strecoare într-un ritm de 500 la 700, în fiecare lună -, șubreda economie a insulelor se va prăbuși și vor izbucni turbulențe între localnici și migranți. În acest moment, numărul refugiaților din insule este de 10.000, în timp ce capacitatea maximă de adăpostire a refugiaților este de 7.500 de locuri.

REFUGIATI GRECIA 2

Dar, dacă guvernul Tsipras începe să aducă refugiați din insule pe continent, în mod automat ar apărea fenomenul „chemării”. Cât timp migranții știu că în insule condițiile de viață sunt minime, iar posibilitatea de a scăpa din aceste tabere este, practic, nulă, nu vor mai încerca să părăsească taberele de refugiați din Turcia – unde se află două milioane și jumătate de sirieni – pentru a ajunge în insulele din Marea Egee. În schimb, un transfer masiv de refugiați din insule, pe continent ar fi interpretat de fugari ca un semn că refugierea în insule va fi doar un prim pas pentru a ajunge, în cele din urmă, în Europa cea bogată.

REFUGIATI GRECIA 3

REFUGIATI GRECIA 4

Drama din această primăvară, când mii și mii de refugiați au încercat să ajungă în orice condiții, riscând chiar să-și piardă viața, s-ar repeta la nesfârșit.

Iar, guvernul de la Atena agravează situația cu niște aspecte umanitare care nu au fost luate în considerare, atunci când s-au semnat acordurile turco-comunitare asupra refugiaților.

Conform acestor acorduri, pentru fiecare fugar sirian (doar sirian!) din insule returnat în Turcia, Uniunea Europeană ar urma să accepte un cetățean sirian din taberele de refugiați din Turcia.

În timp ce autoritățile turcești nu fac nicio discriminare în ceea ce privește acest schimb între victimele războiului, autoritățile de la Atena procedează foarte abil: nu mai returnează fugari sirieni Turciei, deoarece această țară „nu mai este un Stat de drept sigur”, desființând condiția de fugar returnabil.

Autorul articolului: Valentin Popescu

VALENTIN POPESCU

MAFIA TRECE DE PARTEA LUI ERDOGAN

28 domingo Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Erdogan, mafia, Sadat, Sedat Peker, Turcia

Erdogan arestează zeci de mii de oameni : militari, judecători, jurnaliști, profesori.. dar, nu și mafioți ! De ce oare?

MAFIA TRECE DE PARTEA LUI ERDOGAN

Sedat Peker 1 Sedat Peker

Majoritatea criticilor la adresa președintelui turc, Erdogan, sunt de ordin psihic : i se reproșează că este autoritar, intolerant, răzbunător, încăpățânat etc.; însă, recenta și eșuata tentativă de lovitură de stat a adăugat un element obiectiv : alianțele sale cu mafia și cu mercenarii.

În noaptea răzvrătirii, unul dintre cei mai activi și vehemenți apărători ai președintelui a fost Sedat Peker, cel mai mare mafiot din Turcia. Oamenii lui Peker au manifestat în mai multe orașe, cu arme în mâini, strigând sloganuri ultranaționaliste, în total consens cu ideologia actualului președinte.

Erdogan si Sedat Peker Erdogan și Peker

Această atitudine a surprins, deoarece lucrurile nu au fost tot timpul așa.. Peker, originar din orașul Rize – ca și Erdogan –, a fost condamnat de trei ori (în 1998, în 2007 și în 2013) la pedepse de privare de libertate, ultima dintre ele – la 10 ani de închisoare – a primit-o pentru că a participat la o conspirație care urmărea asasinarea președintelui Erdogan. Faptul că mafiotul, care nu a ispășit până la capăt niciuna dintre condamnări, și-a schimbat postura din conveniență sau oportunism, are logica lui. Afirmația lui Peker făcută în timpul unei manifestații care a avut loc în orașul Alanya că „… va face duș cu sângele răzvrătiților…” intră în această logică.

Un campion al credinței islamice și al purismului moral – cum pretinde că este Erdogan – să ajungă să facă un pact cu diavolul, asta, da, surpriză! Iar, dacă pactizează cu încă un demon (al doilea este întreprinderea „Sadat”), lucrurile dau de gândit.

Sedat Peker 2

Sedat Peker 3 Sedat Peker

„Sadat” este o întreprindere comercială care efectuează operații militare și parabelice pentru oricine plătește tarifele cerute. „Sadat” a fost creată în 2012 de generalul Adnan Tariverdi – concediat în mod dezonorant acum mai mulți ani din armata turcă, deoarece a arătat un zel religios total incompatibil cu normele militare care cer respectarea laicității constituționale. Și chiar dacă nu se menționează în niciun document oficial cunoscut, presa turcă în limbile internaționale a denunțat în mod repetat faptul că mercenarii întreprinderii „Sadat” au masacrat autonomiști kurzi, atunci când guvernul și armata Turciei nu au îndrăznit să reprime în sânge și foc năzuințele de autonomie ale acestei etnii, care se ridică la 10% din populația totală a țării.

Sedat Peker 4

Autorul articolului: Valentin Popescu

VALENTIN POPESCU

IERI ÎMPOTRIVA LUI AZI

27 sábado Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

comunicare, conflict, generații, informatică, Israel, morală, Sumer, tehnologie, ultra-ortodocși, ultra-religioși

În ziua de azi, cu toate că avem și posedăm mai mult, în materie de criză – cum să o analizăm, să o abordăm și să o rezolvăm – știm mai puțin.

IERI ÎMPOTRIVA LUI AZI

STINDARDUL DIN UR 3

O analiză succintă a crizelor și conflictelor politice care amărăsc conviețuirea lumii actuale duce la concluzia că cei care se înfruntă nu sunt dreapta cu stânga, minoritățile cu majoritățile sau credincioșii cu ateii; mai degrabă cauza pare a fi incompatibilitatea dintre generații : cea de azi împotriva celei de ieri.

Din timpuri străvechi, lumea creată de penultima generație nu mai e bună și pentru generația care vine acum la putere. Motivele sunt multiple : schimbarea condițiilor obiective (mai multă sau mai puțină bogăție, șomaj, pace etc.) dar, și a celor subiective (se schimbă gusturile, presiunea migratorie, decadențele culturale etc.).

În vechime, densitatea demografică mult mai mică, precum și resursele tehnice și economice limitate de care dispunea omenirea reduceau virulența confruntărilor dintre generații, în aceeași măsură în care, o amânau din cauza unor urgențe prioritare cum erau : foametea, catastrofele naturale, epidemiile etc.

Astăzi, în plin secol XXI, natura conflictului este foarte diferită. Pe de o parte, tehnologia și informatica au redus lumea, astfel încât, nu există vreun loc în care crizele să nu afecteze și restul lumii. Pe de altă parte, enorma dinamică socială a impus o viteză a evoluției care contrastează cu imobilismul sau chiar cu regresul cultural al maselor din zilele noastre.

Importanța socială, politică și economică pe care a avut-o introducerea agriculturii extensive în Sumer – acum 5.000 de ani – este comparabilă cu apariția industriei nucleare și a informaticii în secolul XX, dar, gradul de culturalizare și civism al societății sumeriene era, comparativ, superior celui din societățile hipermoderne ale lumii industriale actuale. În vremurile de demult, cultura practica solidaritatea socială, aprecia inteligența și știința – în măsura resurselor ei – justiția și mila față de cei mai slabi.

Consecința dezechilibrului actual dintre a putea și a înțelege este faptul că societățile sunt confruntate cu serii rapide de crize, dispunând de resurse intelectuale din ce în ce mai mici pentru a le analiza și înfrunta. Majoritatea cetățenilor sunt lipsiți de cunoștințe, deoarece, treptat, învățământul este înlocuit de mijloacele de comunicare în masă… care se află în serviciul intereselor politice și economice ! Sumerienii nu disipuneau de mijloace de comunicare în masă ; funcția aceasta o asuma informarea directă a răspândirii prin orașe, o religiozitate profundă și practicantă (templele erau centre culturale și economice). Acum, începând din secolul XIX, fundamentele morale ale societăților – de la religie, până la respectarea dreptului celorlalți – au fost sacrificate odată cu ademenirea politică a unei vieți mai ușoare și hedoniste, de vreme ce au fost eliminate piedici, tabuuri și obligații (exceptând plata impozitelor). Astfel încât, generațiile de azi trebuie să rezolve probleme existente dintotdeauna, dar, știind și crezând mai puțin ca oricând.

Așa se explică – de exemplu – că un stat ca Israel, care s-a născut cu vocația socialistă și laicistă, a devenit un stat ultraconservator, ultranaționalist și cu o tensiune socială care mai are puțin și explodează. Iar, în lumea musulmană, credința care a mai rămas, în loc să unească, îndeamnă la ură.

Aceasta este și explicația cazului Trump din SUA, unde masele de muncitori albi văd că au pierdut trenul economiei, dar nimeni nu le spune de ce și nici cum s-ar putea remedia situația, și, atunci, sfârșesc prin a-l crede pe Trump.

Lista s-ar putea extinde la întreaga panoramă politică a lumii. Soluția ar fi, totuși, mereu aceeași : protagoniștii istoriei actuale, cetățenii urmează să rezolve, bâjbâind, problema echilibrului dintre necesitate și resurse; dar, în marea lor majoritate, sunt lipsiți de cunoștințe, credințe sau convingeri pentru a-și asuma sarcina.

TELEVIZOR Condițiile de azi !

Stelă sumeriană – poate „un documentar” istoric, cum am spune azi

STINDARDUL DIN UR 1 Stindardul din Ur, un mozaic cu două fețe care descrie viața în Mesopotamia timpurie: viața în timp de război și viața în timp de pace: războiul; British Museum

STINDARDUL DIN UR 2 Stindardul din Ur : pacea

STINDARDUL DIN UR 3 Portalul site-ului The Electronic Text Corpus of Sumerian Literature inspirat din Stindardul din Ur. Să fie Windows 10 ?

Jean Miélot (1420-1472), copistul, traducătorul, scriitorul, ilustratorul și secretarul particular al ducilor de Bourgogne, Philippe le Bon și Charles le Téméraire.În scriptorium-ul său, compunând Miracles de Notre Dame, probabil în biblioteca ducelui de Bourgogne.

Tashlikh Evrei ultra-religiosi practicând ritualul Tașlich (תשליך‎‎) : aruncarea simbolică în apă a păcatelor anului trecut, în prima zi a anului calendarului evreiesc. Tel-Aviv, 17 sept. 2012

EVREI ULTRARELIGIOSI 1 6 iunie 2013, cartierul Beit Israel din Ierusalim: un grup de evrei ultra-religioși a atacat cu pietre un automobil în care călătorea un grup de femei, și ele, ultra-religioase, strigându-le că sunt îmbrăcate indecent. Era așa-numita „patrulă a modestiei”. Membrii patrulei le-au spart geamurile mașinii, le-au găurit cauciucurile și au turnat peste ea ulei de pește. Mai mult, au atacat și mașina Poliției, chemată la fața locului, spărgându-i parbrizul din față și din spate.

EVREU ULTRARELIGIOSI 3 Proteste violente în comunitatea evreilor ultra-religioși împotriva deschiderii unei parcări municipale în Ierusalim în ziua de Șabat; 6 iunie 2009.

EVREU ULTRARELIGIOSI 4 18.07.2009 : ciocniri între evreii ultra-religioși și Poliție, la Ierusalim, după arestarea unei femei din comunitatea hasidică care, conform autorităților, și-a privat copilul de hrană.

ATENTAT LIBIA Martie 2014 : hainele victimelor unui atentat cu mașină-capcană lângă o cazarmă din Benghazi, Libia

SIRIA 1 Mohamad-Noor, 14 ani și Hadi, 15 ani, membri ai Armatei Siriene Libere, pregătindu-și armele, Alep, 13 martie 2014.

SIRIA 2 17 decembrie 2013, Alep: în căutarea supraviețuitorilor după o lovitură aeriană.

SIRIA 3 Homs, Siria, 27 ianuarie 2014

Autorul articolului: Valentin Popescu

VALENTIN POPESCU

AYER CONTRA HOY

27 sábado Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

conflicto, cultură, generaciones, Israel, medios de comunicación, religión, sociedades

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

Hoy por hoy, tenemos más, pero, en materia de crisis – cómo analizarla, abordarla y solucionarla – sabemos menos.

AYER CONTRA HOY

Un repaso rápido de las crisis y los conflictos políticos que amargan la convivencia del mundo actual lleva a la conclusión de que quienes están enfrontados no son las derechas con las izquierdas, las minorías con las mayorías o los creyentes con los ateos; lo que parece evidente es que la incompatibilidad se da entre las generaciones: la de hoy contra la de ayer.

Esto es tan evidente y tan antiguo que casi parece una perogrullada: el mundo creado por la generación penúltima no es apropiado para la generación que toma ahora las riendas del poder. Las razones son múltiples: cambio de las circunstancias objetivas (mayor o menor riqueza, paro, paz, etc.) y las subjetivas (cambio de los gustos, presión migratoria, menguas culturales, etc.) Antiguamente, la mucha menor densidad demográfica y la limitación de los recursos técnicos y económicos de la humanidad reducían la virulencia de la confrontación generacional en la misma medida en que la posponían a urgencias prioritarias como las hambrunas, catástrofes naturales, epidemias, etc.

Hoy, ya bien entrado el siglo XXI, la naturaleza del conflicto es muy distinta. Por un lado, la tecnología y la informática han reducido el mundo hasta el extremo de que no queda un sólo lugar cuyas crisis no repercutan en el resto. Por otro lado, la enorme dinámica social ha impuesto una velocidad de evolución que contrasta con el inmovilismo o, incluso, el retroceso cultural de las masas de hoy en día. La trascendencia social, política y económica que supuso la introducción de la agricultura extensiva en Sumeria – hace unos 5.000 años – es comparable a la aparición de la industria nuclear y la informática en el siglo XX, pero el grado de culturalización y civismo de la sociedad sumeria era, comparativamente, muy superior a la de las sociedades híper modernas del mundo industrial actual. Aquella cultura practicaba la solidaridad social, apreciaba la inteligencia y el saber y – en la medida de sus recursos – la justicia y la piedad para con los más débiles

La consecuencia del desequilibrio actual entre poder y entender es que las sociedades se ven confrontadas a series rápidas de crisis con recursos intelectuales cada vez menores para analizarlas y afrontarlas. La mayoría de los ciudadanos carece de conocimientos porque la enseñanza se ve sustituida cada vez más por los medios de comunicación de masas… ¡que están al servicio de intereses políticos y económicos! Los sumerios carecían de medios de comunicación de masas; su función la asumía la información directa de la proliferación de ciudades, una religiosidad profunda y practicante (los templos eran centros culturales y económicos). Ahora, desde el siglo XIX, los fundamentos morales de las sociedades – desde la religión hasta el respeto al derecho de los demás – han sido inmolados al señuelo político de una vida más fácil y hedonística ya que se han eliminado trabas, tabúes y obligaciones (excepto la de pagar impuestos). Así que las generaciones de hoy han de resolver los problemas de siempre, pero sabiendo y creyendo menos que nunca.

Y así se explica – por ejemplo – que el Estado de Israel, que nació con vocación socialista y laicista, sea hoy un Estado ultraconservador, ultranacionalista y con una tensión social a pocos pasos del estallido. Y en el mundo musulmán, la fe que queda en vez de unir, estimula el odio. Esa es también la explicación última del caso Trump en los EE.UU., dónde las masas obreras blancas ven que han perdido el tren económico, pero nadie les dice por qué ni cómo se podrán recuperar, y por tanto acaban creyéndole a Trump.

La lista podría extenderse a casi todo el panorama político de la Tierra. Pero, la clave sería siempre la misma: los protagonistas de la historia actual, los ciudadanos, han de resolver a tientas el problema de equilibrar necesidad y recursos; pero, en su inmensa mayoría, sin conocimientos, ni creencias o convicciones para abordar la tarea.

TELEVIZOR ¡Las condiciones de hoy!

STELĂ SUMERIANĂ

Estela sumeria – posiblemente ”un documental”, como se diría hoy

STINDARDUL DIN UR 1 El estandarte de Ur, un mosáico con dos caras que describe la vida en la temprana Mesopotamia : la vida durante la guerra y la vida en tiempos de paz; British Museum

STINDARDUL DIN UR 2 El estandarte de Ur : la paz

STINDARDUL DIN UR 3 El portal del blog The Electronic Text Corpus of Sumerian Literature inspiradoen el Estandarte de Ur. ¿ Será, acaso, un Windows 10 ?

Jean Miélot (1420-1472), copista, traductor, escritor, ilustrador y secretario privado de los duques de Burgundia, Felipe el Bueno y Carlos el Temerario. Ante su escritorio, componiendo Milagros de Nuestra Señora, probablemente en la biblioteca del duque de Burgundia.

Tashlikh Judíos ultrarreligiosos practicando el ritual del Tashlij (תשליך‎‎) : simbólicamente se echan al agua los pecados del año que acaba de terminar, en el primer día del nuevo año judío. Tel Aviv, 17 de septiembre de 2012

EVREI ULTRARELIGIOSI 1 6 de junio de 2013, en el barrio jerosolimitano de Beit Israel : un grupo de judíos ultrarreligiosos atacó con piedras a un coche en que viajaba un grupo de mujeres, ellas también ultrarreligiosas, achacándoles que vestían de manera indecente. Era una llamada ”patrulla de la modestia”. Los integrantes de la patrulla rompieron los cristales del coche, pincharon los neumáticos y vertieron encima del coche aceite de pescado. Es más, atacaron también el coche de la Policía que acudió al lugar, rompiendole los parabrisas delantero y trasero.

EVREU ULTRARELIGIOSI 3 Violentas protestas de la comunidad de judíos ultrarreligiosos contra la apertura de un aparcamiento municipal en Jerusalén un dia de shabbath; 6 de junio de 2009

EVREU ULTRARELIGIOSI 4 18.07.2009 : choques entre judíos ultrarreligiosos y la policía, en Jerusalén, tras la detención de una mujer de la comunidad jasídica, quien, según afirmaban las autoridades, privó a su bebé de alimento.

ATENTAT LIBIA marzo de 2014 : lo que quedó de las prendas de vestir de unas víctimas de un atentado con coche-bomba, perpetrado cerca de un cuartel, en Benghazi, Libia.

SIRIA 1 Mohamad-Noor, de 14 años y Hadi, de 15 años de edad, integrantes del Ejército Libre Sirio, revisando sus armas, Alepo, el 13 de marzo de 2014.

SIRIA 2 Alepo, 17 de diciembre de 2013 : buscando supervivientes, tras un ataque aéreo.

SIRIA 3 Homs, Siria, 27 de enero de 2014

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

RĂZBOIUL PE CARE IRANUL ÎL DUCE ÎN SIRIA

26 viernes Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Artesh, Gardienii Revoluției, Irán, Peshmerga, Qud, Siria

Iranul duce un război nerecunoscut, dar ferm, în sprijinul lui Assad. Recent, avioane rusești au decolat de pe un aeroport persan, pentru a efectua misiuni de luptă în Siria.

RĂZBOIUL PE CARE IRANUL ÎL DUCE ÎN SIRIA

SIRIA 1

Ultimele succese ale contraofensivei guvernamentale în Siria se datorează, desigur, în foarte mare măsură, sprijinului militar rusesc – în special al Aviației. Dar, Assad mai are și alte atu-uri. Alți doi factori au fost decisivi în recuceririle guvernamentale : sprijinul iranian și luptele interne ale opoziției siriene.

Frecușurile personale, neîncrederea și incapacitatea patologică de a coopera în plan militar și politic împotriva lui Assad au constituit, din primul moment, călcâiul lui Ahile al insurgenței siriene. Chiar și atunci când convorbirile de pace ofereau posibilitatea de a-l izola pe Assad, grupurile rebele s-au împiedicat reciproc mult mai mult decât s-au opus continuării actualului regim de la Damasc.

SIRIA 2

Din punct de vedere strict militar și economic, aliatul cel mai vechi și de nădejde al Damascului este Iranul. În mod paradoxal, de actualele rivalități interne iraniene Assad a beneficiat și mai mult. Din momentul în care ayatolahii au inițiat apropierea de Occident – forțați mai mult de penuriile economice cauzate de sancțiunile occidentale -, la Teheran s-a dezlănțuit o competiție acerbă între Gardienii Revoluției și Armată („Artesh”) pentru a vedea cine reușește să ocupe locul doi, ca protagonist politic, după cler.

La începutul revoluției teocratice, întâietatea Gardienilor era indiscutabilă, cu toate că, cu cei 125.000 de oameni ai săi, reprezenta o treime comparativ cu trupele regulate. Dar abuzurile, corupția și nemăsuratele lor ambiții politice personale, pe lângă crasa incompetență a liderilor Gardienilor Revoluției au dus la scăderea importanței lor în țară.

Această decădere a coincis cu ofensiva militară a Statului Islamic în Irak și Siria, realitate care a obligat Teheranul se creeze un corp expediționar – „Qud” – care să lupte împotriva extremiștilor suniți, chiar lângă frontierele iraniene. Și destul de mult timp – până când SUA a început să-i înarmeze pe partizanii kurzi irakieni („Peshmerga”) – combatanții „Qud” au fost singurii care i-au învins, în repetate rânduri, pe luptătorii Statului Islamic.

SIRIA 3

În mod oficial, Teheranul nu a recunoscut și nici nu a infirmat că are trupe „Artesh” pe teritoriul sirian, dar, serviciile de spionaj occidentale semnalează că, în ultimele trei luni, și-au pierdut viața, în Siria, vreo 50 de militari ai Armatei regulate iraniene, și că are loc o sistematică rotire trimestrială a forțelor sale în această țară. Occidentalii semnalează, de asemenea, eforturile iraniene de a disimula implicarea lor militară, deoarece menționata rotație se efectuează intercalând sistematic perioade de absență… ceea ce ar duce la concluzia greșită că Iranul și-ar reduce intervenția militară în Siria.

Autorul articolului: Valentin Popescu

VALENTIN POPESCU

LA GUERRA SIRIA DEL IRÁN

26 viernes Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Artesh, Estado Islámico, Guardianes de la Revolución, Irán, Peshmerga, Qud, Siria

Irán lleva una guerra disimulada, pero firme en apoyo a Assad. Recientemente, aviones rusus han despegado desde un aeropuerto iraní para efectuar misiones de combate en Siria.

LA GUERRA SIRIA DEL IRÁN

SIRIA 1

Los últimos éxitos de la contraofensiva gubernamental en Siria se deben evidentemente en gran medida al apoyo militar ruso – en especial, el de su Aviación -, pero éste no es ni mucho menos la única baza de Assad. Otros dos factores más han sido decisivos en las reconquistas gubernamentales : el Irán y las luchas internas de los amotinados sirios.

Las rencillas personales, las desconfianzas mutuas y una incapacidad patológica de cooperar militar y políticamente contra Assad ha sido desde el primer día el talón de Aquiles de la sublevación. Incluso ahora, cuando las conversaciones de paz abren una oportunidad para arrinconar a Assad, los diferentes grupos rebeldes se ponen recíprocamente muchas más trabas que objeciones a la continuidad del régimen.

SIRIA 2

Desde un punto de vista estrictamente militar y económico, el aliado más antiguo e importante de Damasco ha sido el Irán. Y, paradójicamente, las actuales rivalidades internas iraníes han beneficiado últimamente aún más a Assad. Y es que desde que los ayatolás iniciaron la aproximación a Occidente – forzados mayormente por las penurias económicas que causaron las sanciones occidentales -, en Teherán se desencadenó una competencia feroz entre los Guardianes de la Revolución y el Ejército regular (“Artesh”) por ver quien alcanzaba el mayor protagonismo político detrás de la clerecía.

En los primeros tiempos de la revolución teocrática, la primacía de los Guardianes fue indiscutible pese no representar con sus 125.000 hombres más que un tercio de las tropas regulares. Pero sus abusos, sus corrupciones, no pocas ambiciones políticas personales desmedidas, amén de una larga serie de incompetencias personales de sus líderes han ido minando su protagonismo en el país.

Tal decadencia coincidió con la irrupción militar del Estado Islámico (E.I.) en el Irak y Siria, un hecho que obligó a Teherán a crear un cuerpo expedicionario – el “Qud” – que combatiese a los extremistas sunitas ante las mismas fronteras iraníes. Y durante bastante tiempo – hasta que los EE.UU. comenzaron a armar a los guerrilleros kurdos iraquíes (los “Peshmerga”) – los hombres del “Qud” fueron los únicos capaces de derrotar repetidas veces a las tropas del E.I.

SIRIA 3

Oficialmente, Teherán no ha reconocido – ni desmentido tampoco – la presencia del “Artesh” en suelo sirio, pero los servicios de espionaje occidentales dan cuenta de que en los últimos tres meses ha muerto en Siria en combate medio centenar de hombres del Ejército regular iraní al mismo tiempo que se observa una rotación trimestral sistemática de sus fuerzas destinadas allá. También han observado los occidentales los esfuerzos iraníes de disimular su implicación militar ya que la mentada rotación se hace intercalando sistemáticamente periodos de ausencia… por si alguien sacaba la conclusión equivocada de que el Irán reducía su intervención en Siria.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

ARABIA, MAI DEGRABĂ PASIUNE DECÂT LOGICĂ

26 viernes Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Arabia Saudită, conferința țărilor producătoare de petrol, Doha, Irán, Mohamed ben Salman al Saud, Riad, Teherán

Poate fi ura mai puternică decât simțul practic? Se pare că da!

ARABIA, MAI DEGRABĂ PASIUNE DECÂT LOGICĂ

Mohamed bin Salman, imagine de arhivă

Odată cu ascensiunea celui de al doilea principe moștenitor, Mohamed ben Salman al Saud, la condiția de autentic deținător al puterii, Arabia Saudită părea că a optat pentru logica modernizării țării și asigurării prosperității ei într-un viitor imediat.

Dar, din data de 17 aprilie a anului curent nu mai e nimic sigur.

În acea zi avea loc la Doha conferința țărilor producătoare de petrol (dar, fără Canada, SUA și Iran). Toți participanții au fost de acord să limiteze extracția de petrol pentru a–i stabiliza prețul. Însă, aflându-se că Teheran-ul era, în principiu, de acord, cu condiția ca producția sa să revină la nivelul anterior sancțiunilor economice, ben Salman a scos cutia tunetelor și a amenințat că va ridica producția saudita la un milion de barili, ba chiar la două milioane de barili pe zi până la sfârșitul anului.

DOHA 2016 Sosirea ministrului saudit al petrolului, Ali al-Naimi, la Doha, 17 aprilie 2016

Postura saudită nu numai că a agravat criza acestui sector, dar, indirect, a pus în pericol chiar ambițiosul program de reforme al principelui.

Acest plan – care se va sfârși în 2030 – pornește de la premisa că țara, care acum are 30 de milioane de locuitori, nu va mai putea trăi numai din veniturile obținute din petrol. În 2030, aurul negru va coborî, de la 47% din PIB, cât este acum, la doar 11%. Consumul de energie al regatului saudit va fi asigurat, tot în acel an, în proporție de 25% din surse fotovoltaice și nu din țiței. Desigur, toată finanțarea planului va veni de la zăcămintele naționale de petrol și de la echipa de tehnocrați formată de principele saudit.

Piesa cheie este, deci, un preț convenabil și stabil al petrolului, ceea ce este posibil doar dacă există un consens tacit între Riad, Teheran și Washington. În mod deosebit Iran – mare inamic tradițional al Arabiei Saudite în lumea musulmană – joacă un rol esențial, deoarece poate să producă zilnic 700.000 de barili, inundând piața mondială cu prețuri mici.

În această constelație, tradiționala ură arabo-persană a fost mai puternică decât simțul practic și răbdarea comercială. Riad se pare că pariază pe o confruntare directă din motive demografice si economice (populația iraniană este de două ori mai numeroasă decât cea saudita; la Teheran lipsa banilor este mai acută decât în Arabia Saudită), dând prioritate urilor istorice și antagonismelor culturale, chiar cu riscul de a-și periclita propriul viitor.

Vom încheia menționând că, la conferința de la Doha, nu au fost invitate Canada și SUA deoarece Constituțiile acestor țări interzic practica monopolistă, în timp ce Iran s-a izbit de veto-ul radical al saudiților.

Autorul articolului: Valentin Popescu

VALENTIN POPESCU

ARABIA, MÁS PASIÓN QUE LÓGICA

26 viernes Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Arabia Saudí, Doha, Irán, Mohamed ben Salman al Saud, países productores de petróleo, Riad, Teherán

¿Puede ser el odio más fuerte que el sentido práctico? Parece que sí.

ARABIA, MÁS PASIÓN QUE LÓGICA

Mohamed bin Salman en una imagen de archive

Con el ascenso del segundo príncipe heredero – Mohamed ben Salman al Saud – a auténtico hombre fuerte del país, Arabia Saudí parecía haber optado por la lógica para modernizar el país y asegurar su prosperidad en un futuro inmediato. Pero, desde el pasado 17 de abril esto ya no es nada seguro.

Y es que en esa fecha se celebró en Doha la conferencia de países productores de petróleo (excepto Canadá, EE.UU. e Irán). Todos los participantes estaban de acuerdo en limitar la extracción de crudo para estabilizar su precio. Pero, al saberse que Teherán estaba en principio de acuerdo, siempre y cuando su cupo fuera el de su producción anterior a las sanciones económicas, ben Salman sacó la caja de los truenos y amenazó con elevar inmediatamente la producción saudí al millón de barriles diarios e incluso situarla en los dos millones diarios hasta fin de año.

DOHA 2016

Llegada del ministro saudí del petróleo, Ali al-Naimi, a Doha, 17 de abril de 2016

La postura árabe no solo agravó la crisis del sector, sino que vino a poner indirectamente en peligro el ambicioso programa de reformas del propio príncipe.

Porque este plan – que concluye en el 2030 – parte de la premisa de que el país, que ya tiene una población de más de 30 millones, no puede seguir viviendo casi exclusivamente del petróleo. Para el 2030, el oro negro ha de bajar, del 47% actual del PIB, a un mero 11%. Incluso el consumo energético del reino ha de proceder, para entonces, en un 25% de fuentes fotovoltaicas y no del petróleo. Evidentemente, toda la financiación del plan ha de proceder de los yacimientos nacionales y del equipo de tecnócratas formado por el príncipe.

La pieza clave es, pues, un precio conveniente y estable del petróleo, algo que sólo es viable con consenso tácito de Riad, Teherán y Washington. En especial el Irán – gran enemigo tradicional de Arabia en el mundo musulmán – juega un papel esencial ya que es capaz de producir 700.000 barriles diarios, inundando el mercado mundial de una oferta bajista.

Y en esta constelación, el odio tradicional árabo-persa ha podido más que el sentido práctico y la paciencia comercial. Riad parece apostar por la confrontación directa por razones demográficas y económicas (la población iraní es más del doble de la saudí y las arcas de Teherán están mucho más maltrechas que las árabes), dando primacía a odios históricos y antagonismos culturales aún a riesgo de jugarse su propio futuro.

Por último, a la conferencia de Doha no fueron invitados Canadá y EE.UU porque su respectivas Constituciones prohíben práctica monopolistas y el Irán, por el veto radical de los saudíes.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

VREAU DAR NU POT… ÎN LIBIA

22 lunes Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Libia, Sabratha, Tobruk, Tripoli

Libia este o problemă creată și destul de neglijată, acum, de Occident. Și chiar dacă are rezolvare, aceasta se pare că este destul de costisitoare.

VREAU DAR NU POT… ÎN LIBIA

Clădire distrusă în Benghazi, Libia, februarie 2016

Vreau dar nu pot… ar fi o magnifică definiție a politicii occidentale în Libia dacă n-ar conveni și mai mult formula „mai întâi facem și gândim ceva mai târziu”. Astfel încât, ultima piruetă a blocului atlantic în Libia – crearea unui așa numit Guvern de Convergență Națională, la Tripoli – se potrivește perfect cu oricare dintre cele două definiții.

În fața unei vertiginoase disoluții a țării într-un haos, din care se ivește cu vigoare crescândă Statul Islamic (S.I.), occidentalii au inventat un acord cu forțele care se înfruntă în Libia – exceptând S.I. – și au dotat facțiunea orientală cu un Guvern, la Tripoli, sub președinția lui Faiez Sarradsh.

Cu toate că acest Cabinet are mai multe speranțe decât susținători, la ceremonia de înscăunare a lui Sarradsh au asistat miniștrii de externe ai Germaniei, Franței, Marii Britanii și un trimis special al ONU. Occidentalii își pun mari speranțe în Sarradsh, în sensul că acesta va ajunge la un acord cu Guvernul din Tobruk (Libia Occidentală a fost dintotdeauna marea rivală a Libiei Orientale). Unicul punct în care sunt de acord Tobruk și Tripoli este teama comună ca războiul va fi câștigat, până la urmă, de Statul Islamic, care a stabilit deja un solid cap de pod în Sabratha și în câteva sate și orășele pe linia de demarcație a zonelor de influență dintre Tobruk și Tripoli.

Teatro romano de Sabratha ocupado por EI Teatrul din Sabratha, Libia, ocupat de ISIS, februarie 2016

Sună amenințător, dar, în realitate lucrurile nu sunt chiar atât de grave. Anihilarea pe cât de încăpățânată, pe atât de nesăbuită a regimului Gaddafi de către puterile occidentale a redus țara la un mozaic medieval de bande, zone tribale, armate de mercenari, care trec dintr-o tabără într-alta, în care intervin economic țări ca Turcia, Qatar, Emiratele Arabe Unite și Egiptul, care încearcă să-și lămurească pe sol libian cu sânge libian propriile lor conflicte politice. Dar, este evident că o durere cronicizată poate degenera într-o boală letală dacă e neglijată mult timp, fără un tratament adecvat.

În ziua de azi, se pare că nimeni un știe care este tratamentul sau chiar dacă știe, nu prea vrea să-și asume costurile. Istoria recentă ne arată clar că Occidentul nu cunoaște tratamentul și nici nu vrea să și-l asume. Iar națiunile musulmane care s-au implicat în conflict țin seama de o serie de interese, din care strălucește absenta intereselor poporului libian.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

VALENTIN POPESCU

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto: