Același film Washington, Diana Negre

Cele două partide din SUA, atât cel al președintelui, cât și cel din opoziție, sunt prinse într-un joc care se tot repetă de ani buni, atunci când Casa Albă și Congresul nu sunt controlate de același partid, și anume: e paralizată aprobarea bugetului național, fiecare din ele sperând că-și va avansa programul propriu împotriva celuilalt partid, și cu semi-garanția că va atrage atenția presei din țară și din străinătate.
În presa națională, știrea e preluată în funcție de orientarea politică: alarmist și cu editoriale apocaliptice în mijloacele de informare favorabile guvernului, sau cu bucurie în cele care sunt de partea opoziției, într-un joc aproape teatral, deoarece atât Casa Albă, cât și cele două partide știu că țara nu va rămâne fără bani pentru a-și onora angajamentele, și pe cele internaționale și cele de acasă și că, astfel, în mod sigur, se va ajunge la un acord înainte de a fi prea târziu.
Acum, când Camera Reprezentanților e controlată de republicani, opuși unei Case Albe și unui Senat democrat, vedem din nou același film, care răsună în presa din toată lumea, deoarece mulți din corespondenții de presă se află de puțin timp aici,și cred tot ce se spune în declarațiile alarmiste ale partidelor.
Sunt declarații cu conținut și cu scop politic. Și cu atât mai mult anul acesta, deoarece țara se îndreaptă spre alegerile prezidențiale și generale, care vor avea loc peste 18 luni, fără ca vreunul dintre cele două partide să fi prezentat, până acum, un lider atrăgător: atât președintele Biden, cât și rivalul său republican, fostul președinte Donald Trump, sunt, deocamdată, cei mai puternici candidați și nu numai că nu mai au har în fața opoziției și a alegătorilor independenți, dar nu-și mai entuziasmează nici măcar coreligionarii din propriul partid.
Biden se bucură de respectul pe care partidul îl arată președintelui, în timp ce Trump, în mod surprinzător, continuă să atragă un mare număr de adepți, cu toată plecarea lui tumultuoasă de la Casa Albă, de acum trei ani, și în ciuda riscului de a se vedea implicat în noi procese pentru infracțiuni financiare sau pentru felul în care a acționat după alegerile care l-au adus pe Biden la putere.
Dar și acest risc este mai degrabă mai mare în articolele de presă care apar în țară și în afară, decât în tribunalele americane. Se pare că Trump este primul candidat prezidențial din istoria SUA care își face campanie electorală cu toate că este implicat într-un proces penal. Însă, Constituția îi permite, deoarece nu le închide calea spre alegeri celor inculpați.
E greu de înțeles faptul că o țară bogată și dezvoltată, cu 350 de milioane de locuitori, să aibă niște candidați la președinție atât de problematici, mai ales în afara țării, însă o glumă pe care aproape orice străin o aude când sosește în această țară este că „noi, americanii afirmăm că oricine poate ajunge să fie președinte… lucru demonstrat tot la patru ani.”
Este posibil -și chiar probabil- ca la apariția acestui comentariu, bătălia pentru buget să se fi rezolvat ca de obicei, pe baza unor concesii cosmetice care permit tuturor să se considere învingători.
Sigur este că, trezoreria americană este tot mai slăbită din cauza unui buget necontrolat, rezultat al unei politici duse timp de ani și agravată de cheltuielile – necesare dar și de prisos -ale pandemiei.
Cifrele pot să alarmeze ușor: deficitul bugetar este de aproape 3 bilioane de dolari, cu toate că, acum 25 de ani, când președinte era democratul Bill Clinton, practic, nu mai exista niciun deficit. Datoria publică a fost atât de mare doar în vremuri de război, și nu în războaie relativ mici pentru capacitatea militară a țării, ci în eforturi enorme cum a fost cel din cel de al Doilea Război Mondial, când a depășit 285 de miliarde. Proporțional, se poate compara cu datoria federală de acum, care depășește 30 de bilioane.
Diferența e mare, iar situația este mult mai rea în prezent, decât acum 80 de ani: dacă procentajul datoriei este azi asemănător cu cel de atunci, perspectivele de a o achita sunt mult mai mici în prezent, în bună parte deoarece, în toți acești ani, trezoreria americană și-a tot asumat angajamente „sfinte” față de veteranii săi (care sunt mulți în urma războaielor din Vietnam, Afganistan și a diferitelor campanii africane), față de Asigurările Sociale și asistența medicală pentru pensionari, cunoscută sub numele de „Medicare.”
Aceste trei sectoare consumă nici mai mult nici mai puțin decât două treimi din buget, iar restul se împarte în bugetul pentru Pentagon, administrația publică și serviciul datoriei, care, în prezent, este de 5% din bugetul total.
Datoria acumulată tot crește, astfel că se apreciază că veniturile totale ale guvernului dacă depășesc 4 bilioane, ceea ce ar acoperi mai mult sau mai puțin angajamentele menționate mai sus, iar cheltuielile care nu fac parte din aceste angajamente măresc deficitul cu aproape 2 bilioane pe an, adică, vor fi deficite mari tot timpul, care vor slăbi finanțele publice și posibil chiar poziția SUA în lume.
Se evidențiază această posibilitate în miza cu China, o țară cu mai puține angajamente militare internaționale și care beneficiază enorm în urma deschiderii piețelor pentru produsele sale.
Pentru președintele Biden, cel mai bine ar fi ca interesul populației să se concentreze pe alte probleme, cum ar fi personalitatea lui Trump, protestele de la Capitoliu de acum trei ani sau războiul din Ucraina, care, aici, este prezentat din perspectiva cea mai bună. Adică, mai bine să se vorbească despre orice, însă nu și despre realitățile politice și economice actuale, și, în niciun caz, despre el în calitate de candidat.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

La misma película Washington, Diana Negre

Los dos partidos norteamericanos, tanto el del presidente como de la oposición están enfrascados en un juego repetido a lo largo de los años, cuando la Casa Blanca y el Congreso no están controlados por el mismo partido: paralizar la aprobación del presupuesto nacional, con la esperanza de avanzar el programa propio en contra del partido contrario -y con la casi garantía de atraer la atención de la prensa nacional y extranjera.
En la prensa nacional, la noticia es recogida de manera distinta según la orientación política: con alarma y editoriales de tendencia apocalíptica por los medios favorables al gobierno, vista con alegría en los favorables a la oposición, en un juego casi teatral pues tanto la Casa Blanca como ambos partidos saben que el país no se quedará sin dinero para atender sus compromisos internacionales y mucho menos los de dentro de casa, de forma que se llegará a un acuerdo antes de que sea demasiado tarde.
Ahora, que la Cámara de Representantes está controlada por los republicanos, opuestos a una Casa Blanca demócrata con el apoyo de un Senado del mismo partido, volvemos a ver la misma película, que también resuena en la prensa de todo el mundo, seguramente porque muchos corresponsales llevan poco tiempo en el país y se creen las declaraciones alarmistas de los partidos.
Son declaraciones de contenido y objetivo político. Y todavía más este año, pues el país se apresta las elecciones presidenciales y generales en 18 meses, sin que ninguno de los dos partidos haya presentado hasta ahora a un líder atractivo: tanto el presidente Biden, como su rival republicano y ex presidente Donald Trump, son por ahora los candidatos más fuertes y no solamente tienen poco atractivo para la oposición y los votantes independientes, pero ni siquiera entusiasman a la mayoría de sus correligionarios.
En el caso de Biden,es por la deferencia que el partido da al presidente,y en el de Trump por su sorprendente capacidad de seguir atrayendo a gran número de seguidores,a pesar de su tumultuosa salida de la Casa Blanca hace tres años y el riesgo de que se vea envuelto en nuevos procesamientos por cuestiones económicas o por su actuación después de las elecciones que llevaron a Biden al poder.
También este riesgo es mucho mayor en los artículos periodísticos dentro y fuera del país, que en los tribunales norteamericanos. Pero no se puede descartar que Trump sea el primer candidato presidencial en la historia norteamericana que hace campaña a pesar de verse envuelto en un caso penal contra él. Pero puede hacerlo porque la Constitución no cierra el camino electoral a los encausados.
Que un país rico y desarrollado, con 350 millones de habitantes, tenga unos candidatos presidenciales tan problemáticos resulta difícil de entender, especialmente fuera de Estados Unidos, pero un chiste que casi todos los extranjeros oyen al llegar a este país, es que “los norteamericanos decimos que cualquiera puede llegar a presidente…y lo demostramos cada cuatro años”
Es posible -y hasta probable- que a la hora de aparecer estas líneas la batalla presupuestaria se haya resuelto como siempre, a base de algunas concesiones cosméticas que permitan a todos cantar victoria.
Lo que es seguro, es que el erario norteamericano se vea cada vez más debilitado por un presupuesto descontrolado, fruto de una política fraguada a lo largo de los años y agravada por los gastos -necesarios y superfluos- de la pandemia
Las cifras pueden alarmar fácilmente: el déficit presupuestario ronda ahora los 3 billones de dólares, aunque hace tan solo 25 años, cuando era presidente el demócrata Bill Clinton, había desaparecido prácticamente. La deuda pública tan solo ha sido tan alta como ahora en épocas de guerra, y no de guerras relativamente pequeñas para la capacidad militar del país, sino para el esfuerzo gigantesco que representó la Segunda Guerra Mundial, cuando supero los 285 mil millones. Proporcionalmente a la economía nacional, es algo semejante a la deuda federal de ahora, que supera ya los 30 billones.
Pero la diferencia es grande, y es mucho peor si comparamos la situación actual con la de casi 80 años atrás: si el porcentaje de la deuda es semejante hoy al de entonces, las perspectivas de saldarla son mucho menores hoy, en buena parte porque, en todos estos años, el erario norteamericano ha ido contrayendo compromisos “sagrados”, con sus veteranos (que en este país son muchos después de las guerra del Vietnam, Afganistán y diversas campañas africanas), la Seguridad Social y la atención médica a los jubilados, conocida como “Medicare”.
Estos tres apartados consumen nada menos que dos tercios del presupuesto y el resto se ha de repartir entre el presupuesto del Pentágono, la administración pública y el servicio de la deuda, que en estos momentos corresponde aproximadamente al 5% del presupuesto total.
La deuda acumulada aumenta, pues se estima que los ingresos totales del gobierno apenas superaran los 4 billones, lo que más o menos corresponde a los compromisos antes mentados y los gastos que no forman parte de estos compromisos aumentan el déficit en casi 2 billones al año, es decir, hay que prever déficits elevados permanentes, que irán debilitando las finanzas públicas y posiblemente la posición de Estados Unidos en el mundo.
Ya se apunta a esta posibilidad en el envite con China, un país con menos compromisos militares internacionales y el gran beneficiario de la apertura de los mercados para sus productos.
Para el presidente Biden, lo mejor es que el interés popular se centre en otras cuestiones, como la personalidad de Trump, las protestas del Capitolio hace tres años o la guerra de Ucrania que aquí se presenta desde la mejor perspectiva posible. Todo mejor que hablar de las realidades políticas y económicas del momento, especialmente de la personalidad del candidato.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.