Știe dar, nu răspunde Washington, Diana Negre
Dacă dezbaterile prezidențiale din SUA dau, uneori, rezultate, când unul dintre cei doi aspiranți la Casa Albă are o idee strălucitoare, sau când prezintă o personalitate mai atrăgătoare, nu se întâmplă același lucru cu candidații la vicepreședinție, care nu prea influențează urnele și, prin urmare, sunt lipsite de rezonanță.
În neobișnuita situație actuală a politicii americane, președintele aduce cu sine o luptă cu rivalii săi politici care a început chiar înainte de victoria sa electorală de acum patru ani. Ca și cum nu ar fi de ajuns, Trump nu pierde nicio ocazie să-și facă rău lui însuși cu izbucnirile sale care nu pică bine unei populații dezorientate de plaga COVID -19.
În fața unei asemenea confuzii, dezbaterea dintre actualul vicepreședinte, Mike Pence, și aspiranta la funcție, Kamala Harris, continuă să acapareze titlurile din mijloacele de informare, cu toate că, în ciclurile electorale de mai înainte, această înfruntare nu a stârnit, în general, prea mare interes.
Dincolo de acreala care caracterizează tonul politic din ultimii ani, ceea ce a atras atenția cel mai mult în dezbaterile din joia trecută a fost lipsa de răspunsuri la întrebările puse în mod repetat. O tăcere atât din partea lui Harris, cât și din cea a lui Pence.
Astfel, actualul vicepreședinte nu a spus cum va trata președintele Donald Trump asigurările medicale, un punct de care democrații se folosesc pentru a-l ataca: legea aprobată în timpul președinției lui Obama și cunoscută ca „Obamacare” a înlăturat una dintre cele mai detestate prevederi din asigurările medicale, care nu oferea acoperire „bolilor prealabile”, prevedere care spunea că cei asigurați trebuie să-și plătească îngrijirile pentru afecțiunile dobândite înainte de semnarea asigurării.
Pe Pence l-au întrebat în mod repetat, atât moderatoarea dezbaterii, cât și rivala sa, Kamala Harris, însă, practic, acesta nu a răspuns, refugiindu-se în alte subiecte.
În ceea ce o privește pe Kamala Harris, lista a fost ceva mai lungă: nu a vrut să confirme faptul că democrații vor încerca să îngrădească accesul la armele de foc și a negat că aspirantul Biden ar avea intenția de a opri procesul de extragere a petrolului, cunoscut sub denumirea de „fracking”, care permite obținerea de energie din roci, însă cu mari riscuri pentru mediul înconjurător, deoarece se folosesc mari cantități de apă și se injectează produse chimice contaminante.
Mai importantă a fost întrebarea referitoare la Tribunalul Suprem, care, din 1869, e format din 9 magistrați, numiți pe viață și imuni la schimbările politice din branșa legislativă sau executivă. Sectoarele mai progresiste ale politicii americane vor să elimine controlul Senatului asupra administrării justiției și, pentru aceasta, sugerează numirea mai multor magistrați pentru tribunal, astfel încât să se poată opune unii altora.
În felul acesta, s-ar desființa, practic, principiul separării celor trei puteri (executivă la Casa Albă, legislativă în Congres și judiciară în Tribunalul Suprem) stabilit de Constituție și care a condus până acum devenirea politică din țară.
Nu numai că nu a vrut Kamala Harris să spună care va fi preferința sa, dar cu o săptămână mai înainte, candidatul democrat, Joe Biden, a refuzat să răspundă la această chestiune, sub pretextul că „dacă spun acum, va deveni o temă de dezbatere”.
Reticența din campania lui Biden e de înțeles, dacă privim electoratul care îi revine lui: sectoarele cele mai radicale îi cer să se alăture pozițiilor mai progresiste și care au un sprijin clar din partea adepților rivalului său, Bernie Sanders, socialist autodeclarat. Biden are nevoie de aceste voturi, deoarece marginile electorale sunt, de obicei, foarte mici și nu poate renunța la ele. Însă, nici nu poate să piardă grosul voturilor democrate, care nu au un apetit prea mare pentru schimbări radicale și nici interes pentru o redistribuire radicală a bogăției.
Convinși că Trump nu dispune de sprijin suficient, Biden și consilierii săi cred că e mai bine să lase lucrurile nedefinite, ceea ce îi va oferi o mai mare marjă de manevră, dacă va ajunge în Biroul Oval.
Dacă democrații și republicanii păstrează tăcerea în privința uneia sau alteia dintre poziții, în schimb sunt de acord asupra unei chestiuni: când va fi să numere voturile, nici unii, nici ceilalți nu vor accepta rezultatul. In interiorul și în afara SUA se repetă aproape zilnic că Trump nu va accepta o înfrângere electorală, însă puțini sunt cei care vor să audă recomandarea făcută de Hillary Clinton, candidata democrată învinsă în 2016, aspirantului Joe Biden: „nu se pot accepta rezultatele oricum vor ieși ele ”. De fapt, formularea mai clară ar fi: ceea ce nu se poate acepta este înfrângerea.
Autorul articolului: Diana Negre
Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.
***
Si sabe, no contesta Washington, Diana Negre
Si los debates presidenciales en Estados Unidos dan, a veces, resultados cuando uno de los dos aspirantes a la Casa Blanca tiene alguna idea brillante, o cuando presenta una personalidad más atrayente, no ocurre lo mismo con los candidatos a la vicepresidencia, que tienen escasa o nula influencia en las urnas y, en consecuencia, poca resonancia.
En la inusual situación actual de la política norteamericana, el presidente arrastra una lucha contra sus rivales políticos que comenzó ya antes de su victoria electoral, hace cuatro años. Por si esto fuera poco, Trump no pierde ocasión de perjudicarse a sí mismo con sus exabruptos que caen especialmente mal en una población desorientada por la plaga del Covid 19.
Ante semejante confusión, el debate entre el actual vicepresidente Mike Pence y la aspirante al cargo Kamala Harris, siguen ocupando los titulares, aunque en otros ciclos electorales este enfrentamiento despierta generalmente poco interés.
Aparte de la acritud que caracteriza el tono político de los últimos años, lo que más llama la atención en el debate del pasado jueves es la falta de respuesta a las preguntas que fueron repetidamente planteadas. Un silencio tanto por parte de Harris como de Pence.
Así, el actual vicepresidente no indicó de qué forma trataría Donald Trump el seguro médico, un punto que los demócratas utilizan para atacarle: la ley aprobada durante la presidencia de Obama y conocida como “Obamacare” eliminó una de las previsiones más detestadas en los seguros médicos y que consistía en negar cobertura por “enfermedades previas”, de forma que los asegurados habían de pagar de su bolsillo la atención por dolencias contraídas antes de contratar la póliza.
A Pence se lo preguntaron repetidamente, tanto la moderadora del debate como su rival, Kamala Harris, pero no hubo prácticamente respuesta y el vicepresidente se refugió en otras cuestiones.
En cuanto a Kamala Harris, la lista fue algo más larga: se negó a confirmar que los demócratas tratarían de recortar el acceso a armas de fuego y negó que el candidato Biden tenga intenciones de suspender el proceso de extracción de petróleo conocido como “fracking”, que permite obtener energía de las rocas, lo que tiene riesgos para el medio ambiente por el uso de enormes cantidades de agua y la inyección de productos químicos.
Más importante fue la pregunta acerca del Tribunal Supremo, que, desde 1869, está formado por 9 magistrados, nombrados de por vida e inmunes a los cambios de orientación política en la rama legislativa o ejecutiva. Los sectores más progresistas de la política norteamericana quieren eliminar el control que el Supremo tiene sobre la administración de justicia y para ello sugieren nombrar muchos más magistrados para el tribunal, de forma que se anulen los unos a los otros.
De esta forma, eliminarían en la práctica el principio de separación de los tres poderes (ejecutivo en la Casa Blanca, legislativo en el Congreso y judicial en el Supremo) establecido en la Constitución y que ha regido hasta ahora el devenir político del país.
No sólo se negó Kamala Harris a indicar cuál sería su preferencia, sino que una semana antes ya el candidato demócrata, Joe Biden, tampoco quiso contestar a preguntas acerca de esta cuestión, bajo el pretexto de “si digo algo ahora, se convertirá en tema de debate”.
La reticencia de la campaña de Biden es comprensible a la vista del electorado que le corresponde: los sectores más radicales le exigen que se una a las posiciones más progresistas y que tienen un apoyo evidente entre los seguidores de su rival, Bernie Sanders, autodeclarado socialista. Biden necesita estos votos, pues los márgenes electorales acostumbran a ser pequeños y no puede renunciar a ellos. Pero tampoco puede perder el grueso del voto demócrata, con escaso apetito de cambios radicales y poco interés en una redistribución radical de la riqueza.
Convencidos de que Trump tiene un apoyo insuficiente, Biden y sus asesores creen que lo mejor es dejar las posiciones sin definir, lo que además le dará más margen de maniobra si llega a ocupar la Oficina Oval.
Si los demócratas y los republicanos guardan silencio sobre una u otra posición, hay, en cambio, algo en que ambos coinciden: cuando haya el recuento de votos, no van a aceptar el resultado. Fuera y dentro de Estados Unidos se repite casi diariamente que Trump no aceptará una derrota electoral, pero pocos se hacen eco de la recomendación de Hillary Clinton, la candidata demócrata derrotada en 2016, al aspirante Joe Biden: “no se pueden aceptar los resultados de ninguna de las maneras”. En realidad, la frase no corresponde a lo que significa: lo que no se puede aceptar es la derrota.
Autor: Diana Negre
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.
