Joe Biden y Kamala Harris

Candidata cui?   Washington, Diana Negre

Cu alegerea senatoarei de California, Kamala Harris, pentru a fi candidată la vicepreședinția SUA, aspirantul la Casa Albă, Joe Biden, a adus în prim plan o femeie care mai e și de culoare, două cerințe care par a fi obligatorii anul acesta. Harris va ajuta la păstrarea fidelității alegătorilor lui Biden, însă nu e clar dacă va aduce, în luna noiembrie, și multe voturi în plus.

Dacă trecem în revistă grupurile care favorizează Partidul Democrat, în general și în mod specific pe candidatul prezidențial Biden, vedem că unul îl va vota fără condiții: cel al democraților progresiști, cărora nu e nevoie să le facă mari concesii, deoarece sunt votanți democrați fideli și tradiționali, care niciodată nu s-au gândit să-și schimbe partidul.  Însă, sunt și unii mai radicali, pe care senatoarea Harris e posibil să nu-i mulțumească, deoarece propriile ei poziții ar putea să nu fie suficient de radicale. În ceea ce îi privește pe  democrații de centru, aceștia formează un grup care nu o dată a votat cu câte un republican, așa cum s-a întâmplat în 1980 cu „democrații lui Reagan” și e posibil să-l fi votat, cel puțin unii dintre ei, și pe Trump, în 2016.

Kamala Harris

În plus, există marea masă a „independenților”, hotărâți să nu se angajeze de partea nimănui și să-l urmeze pe candidatul care îi va atrage cel mai mult sau, cum s-ar putea întâmpla peste trei luni, să-l voteze pe cel care li se va părea cel mai puțin periculos.  

Este greu de descoperit pe care dintre aceste grupuri de alegători „veleitari” îi va inflența Kamala Harris să-i dea voturile lui Biden, în viitoarele alegeri din luna noiembrie. Pentru moment, rămâne să fie definit domeniul în care Harris se va putea desfășura. Și sunt evidente punctele sale slabe, în care va putea fi atacată.

Să începem cu istoria familiei sale: este exact opusul imaginii pe care ea s-a străduit să o cultive de când a apărut în postura de candidată în această campanie electorală. În aceste momente, în care Partidul Democrat s-a lansat într-o imagine progresista extremă și în care se accentuează prejudecățile rasiste, cu greu va putea Harris să-și folosească biografia și nici proveniența rasială pentru a atrage elementele cele mai radicale,nici măcar să modifice pozițiile Americii anti-elitiste care au votat pentru Trump.

Căci senatoarea de California nu provine dintr-o familie de imigranți de culoare, grup dezavantajat și cu dificultăți: e lucru știut că părinții ei au venit în SUA, dar nu pentru a-și câștiga existența făcând curățenie în case sau muncind la câmp. Tatăl său s-a născut într-o familie  înstărită din Jamaica, și a urmat cursurile universitare la Londra, iar după aceea, a venit în California pentru a-și completa doctoratul, devenind profesor universitar de Economie la prestigioasa universitate Stanford. Mama ei a venit din India pentru a-și lua doctoratul în Medicină și a rămas pentru a se dedica cercetării oncologice.  

Iar dacă originile familiei ei nu sunt umile, nu e umilă nici situația sa actuală, deoarece soțul ei nu e de culoare: e un avocat alb și cât se poate de „anglo”, Douglas Emhoff,  anglo atât la chip, cât și la nume.  

Ca lucrurile să fie și mai dificile, propriul ei tată, Donald Harris, a recunoscut că familia sa a avut sclavi în Jamaica.

Dacă acest „pedigree” al familiei sale îi slăbește poziția în fața unor votanți săraci sau negri, el nu atrage nici cealaltă Americă, aceea care e tăcută și care muncește în fabrici, în exploatări agricole, între Munții Apalași și cei Stâncoși, și în care zace un puternic resentiment împotriva elitelor urbane de pe cele două coaste, atlantică și pacifică.

Însă Harris are un atu în favoarea ei, sau mai bine zis, îi oferă un important sprijin lui Biden. Căci, dacă în mod obișnuit, candidații la vicepreședinție nu prea aduc voturi multe celui care vrea să ocupe o vreme Casa Albă, în această campanie, Harris are o mai mare importanță decât vicepreședinții din alegerile anterioare: mulți se tem că Biden, dacă ajunge în Biroul Oval, nu va reuși să-și termine mandatul, din cauză că ar prezenta o pierdere senilă a facultăților sale.

Harris este cu 23 de ani mai tânără decât el,cu o carieră strălucitoare.Pare să aibă facultățile fizice și mentale necesare pentru a ocupa postul de președintă,în cazul în care va fi necesar și, dacă se va întâmpla așa,este foarte posibil să câștige viitoarele alegeri prezidențiale, reușind ceea ce Hillary Clinton nu a putut câștiga acum 4 ani: să fie prima femeie președintă a SUA.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

¿Candidata de quién?     Washington, Diana Negre

Joe Biden y Kamala Harris

Con la selección de la senadora de California, Kamala Harris, como su candidata para la vicepresidencia de Estados Unidos, el aspirante a la Casa Blanca, Joe Biden, ha elegido a una mujer y de color, dos requisitos que parecen obligados este año. Y, si Harris ayudará a mantener la fidelidad de sus votantes, no está muy claro que le sirva para añadir muchos votos en noviembre.

Si repasamos los grupos que favorecen al Partido Demócrata en general y específicamente al candidato presidencial Biden, vemos que hay unos incondicionales: los demócratas progresistas, a los que no es necesario hacer grandes concesiones, pues son fieles votantes demócratas y los tradicionales que nunca han pensado en cambiarse de partido.  Pero, también están los más radicales, a quienes la senadora Harris tal vez no satisfaga, pues sus posiciones podrían no ser lo suficientemente radicales. En cuanto a los demócratas de centro, es un grupo que en más de una ocasión ha dado su voto a un republicano, como ocurrió en 1980 con los “demócratas de Reagan” y posiblemente también, se decantaron, al menos en parte, por Trump, en 2016.

Está además la gran masa de “independientes”, decididos a no comprometerse con nadie y seguir al candidato que más les atraiga o, como podría ocurrir en menos de tres meses, por el que menos peligroso les parezca.

Kamala Harris y su marido Douglas  Emhoff

Con Kamala Harris, cuesta descubrir en cuáles de estos grupos de votantes “veleidosos” influirá para que den su voto a Biden, en las elecciones de noviembre.  De momento, está por definir el campo al que Harris puede apelar y son evidentes los puntos débiles por los que la podrán atacar.

Empecemos por su historia familiar, contraria a la imagen que ha tratado de cultivar desde que se presentó como candidata presidencial en esta campaña. En estos momentos, en que el Partido Demócrata está lanzado a una imagen progresista extrema y en que acentúan los prejuicios racistas, Harris difícilmente podrá utilizar su biografía, ni su procedencia racial para atraer a los elementos más radicales, ni tampoco para modificar las posiciones de la América anti elitista que votó por Trump.

Porque la senadora de California no proviene de una familia de inmigrantes de color, grupos normalmente desaventajados y con dificultades: ciertamente, sus dos progenitores inmigraron a Estados Unidos, pero no para ganarse el pan limpiando casas o trabajando el campo, sino que su padre, nacido en una familia pudiente de Jamaica, cursó sus estudios universitarios en Londres, antes de trasladarse a California para completar su doctorado y convertirse en catedrático de Economía en la prestigiosa universidad de Stanford. Su madre llegó de la India para doctorarse en Medicina y se dedicó a la investigación oncológica.

Kamala Harris

Si sus orígenes familiares no son humildes, tampoco lo es su situación familiar actual, porque su marido tampoco es de color, sino el abogado blanco y “anglo”, Douglas Emhoff, tan anglo de aspecto como de nombre. 

Para ponérselo más difícil, su propio padre, Donald Harris, reconoció que su familia fue propietaria de esclavos en Jamaica.

Si este “pedigree” familiar debilita su posición ante votantes pobres o negros, tampoco atrae a la “otra América”, esta América silenciosa que trabaja en fábricas, oficinas o explotaciones agrícolas entre los montes Apalaches y las Rocosas y que arrastra un fuerte resentimiento contra las élites urbanas y costeras.

Pero Harris tiene ahora otra baza en su favor, o mejor dicho ofrece un apoyo importante a Biden.  Porque si habitualmente los candidatos a la vicepresidencia no aportan muchos votos al que quiere ocupar la Casa Blanca, en esta campaña Harris tiene una importancia mayor que en elecciones anteriores: muchos temen que Biden, si llega a la Oficina Oval, no conseguirá acabar su mandato a causa de lo que parece una pérdida senil de facultades.

Harris, 23 años más joven que él y con una carrera brillante, parece tener las facultades físicas y mentales necesarias para ocupar su cargo en caso de que fuera necesario y, si esto ocurriese, es muy posible que ganase las siguientes elecciones presidenciales y conseguiría lo que Hillary Clinton no pudo lograr hace 4 años: convertirse en la primera mujer presidente de Estados Unidos.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.