PEKIN: PRIETEN DE SUFLET/PEKÍN: EL AMIGO DEL ALMA

Etiquetas

, , ,

Xi Jinpin si Wang QishanXi Jinpin  și Wang Qishan

PEKIN: PRIETEN DE SUFLET

China comunistă, de la moartea lui Mao, a evoluat vertiginos, atât din punct de vedere economic, cât și politic, dar, cu toate acestea, continuă să practice cultul personalității ca în vremea primei dinastii din istoria sa, dinastia Yao (2200 a. C.). Astfel, nu numai că l-a numit pe Xi Jinpin șef suprem pe viață, dar l-a reactivat și pe un pensionar – Wang Qishan, de 69 de ani – ca numărul 2 în aparatul puterii, pentru simplul motiv că este omul de maximă încredere al lui Xi.

Desigur că, pe lângă acest motiv principal al numirii lui Wang, mai există și altele. Un motiv foarte important, în aceste momente, este că Wang este cel mai mare expert chinez în domeniul comerțului chino – american și are cea mai mare experiență în negocierile cu politicienii și oamenii de afaceri americani.

În timpul crizei economice mondiale din anul 2009, el a fost șeful delegației chineze în negocierile cu Washingtonul, iar experiența sa în relația cu SUA a dobândit-o în vremea când a fost, mulți ani, președintele Băncii Chineze de Construcții. Să mai adăugăm că în CV-ul său figurează capacitatea sa deosebită de a gestiona lucruri super-complicate: la începutul acestui mileniu, a fost primar al Pekinului, în mod special în anul 2003, când capitala a fost cuprinsă de panică, din cauza sindromului acut respirator grav, „sars”(severe acute respiratory sindrome).

Xi JinpinXi Jinpin

Pe lângă merite politico-mercantile, Wang este faimos pentru onestitatea sa fără pată: este imun la cârdășii în relațiile de partid sau în prieteniile sale personale. A demonstrat-o în anii în care a condus atotputernica Comisie Disciplinară a Partidului Comunist Chinez, care își asumase lupta împotriva corupției și abuzurilor de putere. Integritatea sa morală s-a evidențiat și mai mult când, anul trecut, – cu toată prietenia sa cu Xi – a renunțat la toate funcțiile pe care le avea în partid și în Administrația publică, deoarece a ajuns la vârsta pensionării și s-a pensionat așa cum prevedeau legile.

Dincolo de merite și de moralitate, prietenia dintre Xi și istoricul Wang s-a născut demult, în vremurile când amândoi erau tineri. În iureșul maoist al reformelor până în pânzele albe, amândoi au căzut în dizgrația regimului de atunci și au fost surghiuniți în aceeași comună agrară pentru a fi „reeducați”…

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

CHINA HARTĂ

PEKÍN: EL AMIGO DEL ALMA

La actual China comunista ha evolucionado vertiginosamente tanto económica, como políticamente, desde la muerte de Mao, pero, mentalmente, sigue rindiendo culto a la personalidad, como en tiempos de la primera dinastía, la Yao (2200 a. C.). Así, no sólo ha nombrado a Xi Jinpin jefe máximo vitalicio, sino que ha reactivado a un jubilado – Wang Qishan, de 69 años – como número 2 del aparato de poder, por la mera razón de que es el hombre de confianza máxima de Xi.

Wang QishanWang Qishan

Claro que si ésta es la causa principal del nombramiento de Wang como vicepresidente, no es la única. Un motivo sumamente importante, en estos momentos, es que él es el primer experto chino para temas económicos del comercio chino-estadounidense y el ciudadano chino de mayor experiencia en la negociación con los políticos y empresarios norteamericanos.

Él fue, en plena crisis económica mundial – 2009 –, el jefe de la delegación china en las negociaciones con Washington y su experiencia en el trato y trata con los norteamericanos ya fue muy larga durante todos los años que presidió el Banco Chino de la Construcción. En su hoja de servicios también hay un sobresaliente para gestiones súper complicadas: su mandato como alcalde de Pekín, a principios de este milenio y, en especial, durante el año 2003, cuando la capital fue presa de una psicosis de pánico por el “sars”.

Wang Qishan encabeza el equipo chino en el diálogo con congresistas norteamericanosWang Qishan encabeza el equipo chino en el diálogo con congresistas norteamericanos

Junto a estos méritos político-mercantiles, Wang reúne también la fama de ser un hombre de honradez cabal, inmune a compincheos, solidaridad de partido o amistades personales. Lo demostró durante los años que dirigió la todopoderosa Comisión Disciplinaria del PC chino, que había asumido la lucha contra la corrupción y los abusos de poder. Su integridad moral se evidenció aún más cuando, el año pasado, – y pese a la amistad con Xi – renunció a todos sus cargos en el partido y la Administración pública, porque esto era lo previsto por las leyes para los funcionarios que se jubilaban.

Méritos y moralidad aparte, la amistad de Xi y el historiador Wang nació de una coincidencia política personal de sus años mozos. En plena vorágine maoísta de reformismos a ultranza, los dos cayeron en desgracia ante el régimen de aquél entonces y fueron desterrados a la misma comuna agraria para su “reeducación”…

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

SIRIA: PRIETENI, DAR, NU LA NEVOIE/SIRIA : AMIGOS DE QUITA Y PON

Etiquetas

, , , , ,

Blindate turcesti în drum spre AfrinBlindate turcești în drum spre Afrin

SIRIA: PRIETENI, DAR, NU LA NEVOIE

Cucerirea orașului Afrin de către forțele militare ale Turciei, aproape de frontiera turco-siriană, ridică o serie de întrebări, în fruntea cărora se află două atitudini pasive: cea a Washingtonului și cea a gherilelor kurde peshmerga, considerate, până acum, cea mai bună infanterie din câte au acționat în Siria.

Comportamentul SUA este coerent cu întreaga lor politică față de Orientul Mijlociu, o politică concepută pentru a păstra, cu un preț minim, zonele de influență la care nu pot renunța (la celelalte au renunțat demult).

În această chestiune, kurzii au fost niște prieteni foarte buni atâta timp cât a fost nevoie de ei. Cei din Irak, înarmați, antrenați și subvenționați de SUA, au avut un rol esențial în învingerea Statului Islamic (SI); cei din Turcia – adică, gherilele comuniste PKK -, au reprezentat o importantă completare a celor din Irak. Însă, kurzii, în totalitatea lor, nu au fost niciodată niște interlocutori pe placul Washingtonului. PKK nu e văzut bine, deoarece e de factură comunistă și figurează pe lista organizațiilor comuniste intocmită de Departamentul de Stat. Și nici kurzii irakieni, deoarece obiectivul lor final este crearea unui stat pan-kurd în Orientul Mijlociu, pe seama unor teritorii din Iran, Irak, Siria și Turcia, ceea ce ar pulveriza fragila stabilitate din întreaga zonă.

Militari turci pozează după ce au cucerit AfrinMilitari turci pozează după ce au cucerit orașul Afrin

Dacă adăugăm și faptul că Turcia este un aliat instituțional de nădejde al SUA în Alianța Atlantică, și că, sub mandatul lui Erdogan, și-a stabilit ca scop prioritar al politicii sale eradicarea naționalismului kurd, Washington-ul nu a ezitat nicio clipă să-i abandoneze pe kurzii din nordul Siriei. Ca să se justifice, desigur, nu a adus aceste argumente, ci a recurs la un formalism juridic: alianța cu peshmerga în lupta cu Statul Islamic nu cuprindea orașul Afrin și nici teritoriile din vecinătate.

Forte peshmergaForțe peshmerga

Iar, pasivitatea kurzilor din Afrin este, în primul rând, pragmatică: au plecat aproape fără să lupte, deoarece era foarte clar că nu aveau nicio posibilitate de a învinge.

În Afrin – spre deosebire, de pildă, de combativitatea numantină de care au dat dovadă la Kobane, în 2014, – spațiul aerian era dominat total de aviația turcă, care, în caz de nevoie, ar fi putut fi sprijinită și de aviația rusească.

Să se fi baricadat în Afrin, ar fi însemnat să se sacrifice inutil. Să nu uităm că, în Kobane, acum 4 ani, situația era total diferită: atunci, acolo, spațiul aerian era controlat în întregime de americani, iar bombardamentele acestora asupra pozițiilor islamiste au fost tot atât de decisive (dacă nu și mai mult), ca aportul infanteriei kurde la cucerirea orașului. Desigur, atunci, kurzii au fost „prieteni foarte buni” ai Washingtonului, deoarece America a avut mare nevoie de ei. Pe urmă…

POSIBIL STAT KURDAșa ar arăta un stat kurd

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

AFRIN 1

SIRIA : AMIGOS DE QUITA Y PON

La conquista turca de la ciudad siria de Afrín, cerca de la frontera con Turquía, plantea una serie de preguntas encabezadas por la de dos pasividades: la de Washington y la de los guerrilleros kurdos – los peshmerga -, considerados hasta ahora como la mejor infantería involucrada en el conflicto sirio.

La conducta estadounidense es coherente con toda su política en el Oriente Medio, una política concebida para conservar al menor precio posible las zonas de influencia consideradas irrenunciables (a las otras se ha renunciado hace ya tiempo).

En este planteamiento, los kurdos han desempeñado el papel de “amigos de quita y pon”. Los de Irak, porque armados, entrenados y financiados por los EE.UU. han sido esenciales en la derrota del Estado Islámico (EI); y los de Turquía – las guerrillas comunistas del PKK -, porque representaban un complemento importante de los primeros. Pero, ni unos, ni otros fueron nunca interlocutores del agrado de Washington. El PKK está mal visto por comunista e incluso figura en la lista de organizaciones terroristas del Departamento de Estado. Y los kurdos iraquíes, porque su meta final latente de crear un Estado pan kurdo en el Oriente Medio, a costa de territorios de Irán, Irak, Siria y Turquía acabaría por pulverizar la ya frágil estabilidad de toda la zona.

Fuerzas kurdas peshmergaFuerzas kurdas peshmerga

Si a ello se suma que Turquía, sí, que es un aliado institucional de los EE.UU. en la Alianza Atlántica y que bajo el mandato de Erdogan ha planteado la erradicación del nacionalismo kurdo como meta prioritaria de su política, Washington no ha dudado en abandonar a los kurdos del norte de Siria. Para hacerlo, naturalmente no ha aducido estas razones, sino un formalismo jurídico: la alianza con los peshmerga para combatir al EI no abarcaba la ciudad de Afrín y territorios contiguos.

También la pasividad kurda en Afrín es ante todo pragmática: se fueron sin luchar apenas, porque les resultaba evidente que no tenían la menor posibilidad de éxito.

En Afrín – a diferencia, por ejemplo, de la combatividad numantina que exhibieron en la conquista de la ciudad de Kobane, en  2014, – el espacio aéreo estaba totalmente dominado por la Aviación turca que, de necesitarlo, incluso podría haber sido apoyada por la rusa.

Forte feminine peshmergaFuerzas  femeninas peshmerga

Atrincherarse en Afrín equivaldría a inmolarse estérilmente. Porque no hay que olvidar que, hace 4 años, en Kobane, la situación era inversa: entonces y allá, el espacio aéreo era monopolio estadounidense y sus bombardeos de las posiciones islamistas fueron tanto o más decisivas que la infantería kurda en la conquista de la ciudad. Claro que, en aquel entonces, los kurdos aún eran “amigos de pon” para Washington.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

UE – MAREA BRITANIE: A FI, DAR, MAI ALES, A NU FI !

Etiquetas

, , , , , , , ,

BACKSTOP 1Michel Barnier și David Davis

NEGOCIATORII
Negocierile între UE și Marea Britanie au ajuns la un acord privind faza finală a brexit-ului – așa au stabilit să anunțe cei doi negociatori-șefi, Michel Barnier, și respectiv, David Davis, înțelegerea de principiu la care au ajuns în discuțiile lor.

Dacă negocierile nu ar fi produs niciun rezultat, poziția primului ministru, Theresa May, ar fi fost slăbită și mai mult în fața brexiter-ilor.

Ori, Bruxelles preferă să negocieze cu actualul guvern britanic. Intransingența comunitară se manifestă ferm, menajând, totuși, discret și eficient, stabilitatea politică londoneză.

Michel Barnier si David Davis Michel Barnier și David Davis

Negocieri UE- Marea Britanie
Negocieri UE – Marea Britanie

CONCRET, CE AU OBȚINUT?
Iată câteva puncte rezolvate de negociatori:

– contribuțiile viitoare ale Londrei la bugetul UE
– data la care Marea Britanie își va fi încheiat procesul de ieșire din UE – decembrie 2020
– garantarea drepturilor cetățenilor din țări ale UE stabiliți în Regatul Unit și a drepturilor cetățenilor britanici stabiliți în țările UE, după brexit
– Marea Britanie va putea încheia acorduri comerciale cu orice țară necomunitară, chiar și înainte de a părăsi UE.

ANGLIA HARTA 2

CARE SUNT PROBLEMELE CELE MARI CARE RĂMÂN PE TAPET ?

Frontierele terestre ale Marii Britanii sunt cele care dau mari bătăi de cap !

Cu toate că Anglia este formată din insule – Canalul Mânecii este o frontieră naturală – reapar problematic două frontiere terestre pe harta Europei: una, cu Republica Irlanda, și, o alta, cu Regatul Spaniei.

Adică, Irlanda de Nord și Gibraltarul „vor brexita” doar în cuvinte, nu și în fapte.

Până acum, aceste frontiere au existat doar teoretic, deoarece, în spațiul comunitar, granițele dintre state au devenit permeabile până aproape de desființare.

O frontieră desființată, cu greu va mai fi restabilită vreodată. Mai ales dacă aceste frontiere au despărțit teritorii percepute de locuitorii lor ca unitare, ca un întreg normal și natural.

Nici irlandezii și nici spaniolii nu vor să mai audă de granițe !

Și nici britanicii ! Dar, guvernul de la Londra nu poate să recunoască în public acest lucru.

ANGLIA HARTA 3

CUM SĂ NUMIM CEVA CARE ESTE ȘI, TOTUȘI, NU ESTE ?

Cea mai bună denumire este SOLUȚIA BACKSTOP ! Simplu, în loc de frontieră, spunem Backstop !

În felul acesta, nici Irlanda de Nord nu va mai fi despărțită printr-o frontieră dură (fizică) de Republica Irlanda și nici între Gibraltar și Regatul Spaniei nu ma mai funcționa „la reja”, adică grilajul.

Backstop
este un termen preluat din baseball: este jucătorul din echipa adversă care prinde mingea, în cazul în care aceasta nu este lovită de jucătorul cu bâta, care se află în fața sa. Tot backstop se numește și gardul care protejează spectatorii de posible mingi scăpate și care ar ajunge până la ei.

Backstop va putea însemna o graniță liberă, poate chiar invizibilă, și totuși, protejată de unele „mingi scăpate”. Va introduce și în limbajul politico-diplomatic nuanțele de: protecție și ultim recurs de siguranță. Este propunerea făcută Londrei de Bruxelles !

ANGLIA HARTA 4

ANGLIA HARTA 5

DECIZIILE LE VOR LUA POLITICIENII

Negociatorii propun, dar, hotărârile le vor lua structurile comunitare centrale și parlamentele țărilor membre ale UE.

Din punctul acesta de vedere, Spania va avea un statut privilegiat: niciun acord nu va fi semnat cu Londra, în privința Gibraltarului, fără acceptul Madridului. Spania va avea drept de veto.

Brexiter-ii vor fi nevoiți să respecte această poziție avantajată a spaniolilor, deoarece Gibraltarul se poate menține datorită zecilor de mii de spanioli din localitățile învecinate Stâncii (El Peñón), care lucrează în întreprinderile gibraltarene.

Fără munca lor, Gibraltarul s-ar nărui economic. A reinstitui o frontieră între Gibraltar și Spania este imposibil. Nu vor gibraltarenii, nu vor spaniolii, nu vor nici englezii !

O astfel de situație întărește, ca precedent, și poziția irlandezilor. Nu va exista niciun motiv ca între Irlanda de Nord și Republica Irlanda să nu existe o puternică legătură de tip Gibraltar.

GIBRALTAR HARTA

ATUNCI, CÂT DE BREXIT VA FI BREXIT-UL?

Dacă într-adevăr se va produce brexit-ul (până în ultimul moment procesul poate fi reversibil !) granița dintre UE și Regatul Unit al Marii Britanii se va muta în apă: în Marea Irlandei, cea care separă Insula Irlandei de cea a Angliei.

Granițele terestre nu vor vor mai fi granițe adevărate. Vor fi, dar, mai ales, nu vor fi !

Cât despre Canalul Mânecii ca graniță naturală, acesta este „subminat“ de tunelul care leagă continentul european de Regatul Unit.

Se va trage o linie de demarcație pe la mijlocul distanței dintre ieșirile din tunel?
Greu de crezut !

GIBRALTAR 1Gibraltar

AUTOR:  ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

ISRAEL: PORUMBELUL PĂCII ESTE O BUFNIȚĂ/ISRAEL: LA PALOMA DE LA PAZ ES UN MOCHUELO

Etiquetas

, , , ,

BUFNITA 7

ISRAEL: PORUMBELUL PĂCII ESTE O BUFNIȚĂ

Orientul Apropiat este o zona atât de chinuită, încât, în ziua de azi, acolo, porumbelul păcii este o… bufniță. Enorma ei eficiență în agricultură și viața ei fără pașapoarte, frontiere sau naționalisme exclusiviste fac din ea (deocamdată) singurul factor de cooperare necondiționată între israelieni, palestinieni și iordanieni.

Pentru a rotunji singularitatea acestei situații trebuie să semnalăm că nu este vorba de o bufniță oarecare, ci de o pasăre de pradă pe cale de dispariție în Europa Centrală și de Nord: bufnița Striga (Tyto alba alba). În Spania, de pildă, trăiesc ceva mai puțin de 90.000 de exemplare.

BUFNITA 5

De fapt, acestei bufnițe îi mergea rău și în Israel; atât de rău, încât, în 1982, grădina zoologică din Tel Aviv a hotărât că îi prisoseau 15 exemplare, și, ca să nu le sacrifice, le-a dăruit profesorului de zoologie, Yossi Leshem, președintele Societății Israeliene pentru Protecția Naturii.

Leshem cunoștea foarte bine potențialul bufniței de a stârpi șoarecii și șobolanii – fiecare exemplar devorează aproximativ 7.000 de rozătoare pe an – așa că a intrat în legătură cu directorului unui kibutz și a stabilit împreună cu acesta un program pentru introducerea bufniței Tyto alba în teritoriu, simultan cu încetarea folosirii pesticidelor pe pământurile acelui kibutz.

BUFNITA 6

Succesul a fost extraordinar. Bufnițele nu numai că au stârpit șoarecii mai mult decât otrăvurile chimice, dar au redus considerabil rozătoarele și pe pământurile vecinilor. Și cum aceste păsări se pot mișca liber, bufnițele au colonizat treptat și pământurile vecine din Iordania și Palestina, cu aceleași efecte de stârpire a populației de rozătoare.

BUFNITA 2Tyto Alba

Știrea s-a răspândit printre agricultorii din cele trei țări, iar Leshem a reușit să stabilească un program transnațional de reintroducere a bufniței Tyto alba în Levant, program patronat de însuși președintele din vremea aceea, Shimon Peres. Succesul a fost atăt de mare încât, Africa de Sud a început propia sa acțiune de reintroducere a bufniței, iar Cipru o va face în curând, Egiptul, Marocul și Tunisia au solicitat material informativ, în timp ce în Spania s-au instalat aproximativ 2.000 de cuiburi artificiale, pentru a spori populația de bufnițe Tyto alba.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

PALESTINA 1

ISRAEL: LA PALOMA DE LA PAZ ES UN MOCHUELO

El Oriente Próximo es una tierra tan atormentada que hoy en día allá la paloma de la paz es un mochuelo. Su enorme utilidad en la agricultura y su vida sin pasaportes, fronteras ni nacionalismo excluyente le está erigiendo en el (por ahora) único factor de cooperación incondicional entre israelíes, palestinos y jordanos.

BUFNITA 3

Para redondear la singularidad de esta historia, cabe mencionar que no se trata de un mochuelo cualquiera, sino de un ave rapaz que se halla en peligro de extinción en Europa Central y Septentrional: el mochuelo de antifaz (Tyto alba alba) y cuya población en España se calcula en algo menos de 90.000 ejemplares.

En realidad, a esa depredadora también le iba mal en Israel; tan mal, que, en 1982, el zoológico de Tel Aviv decidió que le sobraban 15 ejemplares y antes de sacrificarlos, se los regalos al profesor de Zoología, Yossi Leshem, presidente de la Sociedad Israelí de Protección de la Naturaleza.

BUFNITA 4

Leshem, conocedor del potencial raticida del mochuelo – cada uno puede devorar unos 7.000 ratones al año – se puso de acuerdo con el director de un kibutz y estableció un programa conjunto de introducción del Tyto alba alba en el territorio, simultáneamente con la supresión de los raticidas químicos en las tierras del mentado kibutz.

El éxito del ensayo fue deslumbrante. No sólo redujo el número de ratones en el kibutz más que los raticidas, sino que también en las tierras vecinas. Y dada la ilimitada libertad de movimientos de las aves, los mochuelos fueron colonizando poco a poco tierras vecinas de Jordania y Palestina con los mismos efectos reductores de la población de roedores.

BUFNITATyto alba

La noticia se hizo pública entre los agricultores de los tres países y Leshem consiguió en su día establecer un programa transnacional de reintroducción de Tyto alba alba en el Levante y que Shimon Peres, ex presidente israelí fallecido entretanto, asumiera su presidencia. Pero el éxito ha desbordado ya los programas levantinos y ahora África del Sur ha iniciado su propia acción re-introductora del mochuelo, Chipre lo hará en un futuro inmediato, Egipto, Marruecos y Túnez han solicitado información, en tanto que, en nuestro propio país, en los últimos años, se han instalado cerca de 2.000 nidos artificiales, para incrementar notablemente el censo de este raticida alado.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

SCHOLZ, EMINENȚA GRI/SCHOLZ, LA EMINENCIA GRIS

Etiquetas

, , , , ,

Olaf Scholz 1Olaf Scholz

SCHOLZ, EMINENȚA GRI

Figura care se evidențiază din noul guvern German, este una dintre valorile cele mai statornice și ne-populare ale socialismului german: Olaf Scholz, de 60 de ani, până acum primar al orașului-stat Hamburg.

Este un personaj controversat căruia toată lumea îi recunoaște abilități politice excepționale, cunoștințe de economie deosebite și o loialitate de oțel față de partid… dar, pe care nimeni nu l-ar vrea în aripa stângă a SPD (Partidul Social Democrat German). Atât de nedorit este Scholz de către „progresiștii” partidului, încât, cu toată activitatea sa excelentă ca primar și a gestiunii sale de excepție în coordonarea finanțelor stalelor federate socialiste din Germania, la ultimul congres al partidului a fost reales cu umilitorul procentaj de 59% din voturi.

Însă, realitatea are și alte rațiuni pe care inimile nu le iau în considerare, și, când decepționanta președinție a fostului euro-deputat Martin Schulz a dus SPD la un eșec electoral, Olaf Scholz a fost numit, luna trecută, președinte provizoriu al partidului, până când Andrea Nahles, de 47 de ani, va fi aleasă, în mod oficial, ca nou președinte, o președinție care se tot anunță de la o vreme încoace.

Martin Schulz y Olaf ScholzOlaf Scholz y Martin Schulz

Desemnarea lui Scholz ca șef interimar se datorează, desigur, merituoasei traiectorii pe care a avut-o până acum, dar și faptului că în relațiile sale personale și politice s-a înțeles, intotdeauna, foarte bine cu Nahles, cu toată diferența de caractere aproape antagonică dintre ei : el, elegant, respectuos și discret, în timp ce ea este o persoană foarte voluntară, care obține orice fără menajamente,… zgârâind sensibilitatea celor din jur cu limbajul ei foarte puțin academic.

Din CV-ul politic al lui Scholz merită să amintim trecerea sa pe la Ministerul Muncii în timpul marii coaliții a Angelei Merkel, activitatea sa în Comisia Coordonatoare a finanțelor SPD pentru Camera Superioară și în Comisia pentru Compensații a Statului Federal – State Federate, unde, în mod frecvent, s-a înfruntat cu Wolfgang Schäuble, „trezorierul de fier” al ultimelor guverne conservatoare germane. Este arpoape o ironie faptul că Scholz va prelua portofoliul finanțelor în noua „mare coaliție”.

Soția lui Scholz, Britta Ernst, este și ea o social-democrată dedicată politicii trup și suflet; în prezent, este ministrul educației în guvernul local din Brandemburg.

Olaf Scholz y Britta Ernst 1Olaf Scholz y Britta Ernst

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

SCHOLZ, LA EMINENCIA GRIS

La figura emergente del nuevo Gobierno alemán es uno de los valores más firmes e impopulares del socialismo alemán: Olaf Scholz, de 60 años, alcalde saliente de la ciudad-Estado de Hamburgo.

Es un personaje controvertido al que nadie le niega ni unas habilidades políticas excepcionales, ni unos conocimientos de economía fuera de serie, ni una lealtad férrea al partido… y al que nadie quiere en el ala izquierda del SPD (Partido Socialdemócrata Alemán). Tan malquisto es Scholz por los “progres” del partido, que, pese a su excelente labor en la alcaldía y aún mejor gestión en la coordinación de las finanzas de los Estados federados socialistas de Alemania, en el último congreso del partido fue reelegido con un humillante 59% de los votos.

Pero, la realidad tiene razones que los corazones no conocen y, cuando la decepcionante presidencia del ex eurodiputado Martin Schulz llevó al SPD a un descalabro electoral, Olaf Scholz fue nombrado, el mes pasado, presidente provisional del partido en espera de que Andrea Nahles, de 47 años, sea oficialmente elegida nueva presidenta, una presidencia que se viene anunciando desde hace tiempo.

Olaf Scholz y Martin Schulz 2Olaf Scholz y Martin Schulz

La designación de Scholz como jefe interino se debe, evidentemente, a su hoja de servicios, pero también al hecho de que personal y políticamente se ha entendido siempre muy bien con Nahles, pese a una diferencia de caracteres casi antagónica: él, elegante, considerado y discreto, en tanto que ella es una mujer de rompe y rasga…, empezando por rasgar la sensibilidad de los oyentes con un lenguaje nada académico.

En el currículo político de Scholz hay que destacar su paso por el Ministerio de Trabajo en la primera gran coalición de Ángela Merkel, su gestión en la comisión coordinadora de finanzas del SPD para la Cámara Alta y en la comisión de compensaciones Estado Federal – Estados Federados, donde se enfrentó frecuentemente con Wolfgang Schäuble, el “tesorero de hierro” de los últimos Gobiernos conservadores alemanes. Es casi irónico que Scholz vaya a hacerse cargo de la cartera de Finanzas en la nueva “gran coalición”.

La esposa de Scholz, Britta Ernst, también es socialdemócrata y también se dedica en cuerpo y alma a la política; actualmente es ministra de Educación en el Gobierno de Brandemburgo.

Olaf Scholz y Britta Ernst 2Olaf Scholz y Britta Ernst

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

MONEDA EURO CA PANACEU UNIFICATOR/EL EURO COMO PANACEA UNITARIA

Etiquetas

, , , ,

EURO

MONEDA EURO CA PANACEU UNIFICATOR

Ideea unei Europe unite și omogene – Uniunea Europeană (UE) – își are rădăcinile apropiate în Piața Comună Europeană și cele imediate în Tratatul de la Maastricht din 1992. Până acum, aceste rădăcini s-au dovedit a fi insuficiente pentru a alimenta acest proiect pe cât de dificil, pe atât de ambițios.

Problema UE este că ideea motrice continuă să fie embrionară. Era evident că o Europă conștientă de faptul că, unită, avea mult de câștigat, iar învrăjbită, mult de pierdut, se bucura de consensul general, după cel de al doilea război mundial. Consensul era el general, dar, slăbuț. Nu numai că fiecare stat vedea unitatea în felul său, dar toate statele se arătau foarte reticente la ideea de a-și sacrifica, într-adevăr, suveranitățile lor pe altarul unei unități supranaționale.

Graba pentru a pune în practică proiectul unionist i-a determinat pe politicienii care promovau proiectul să vină cu fapte gata împlinite și să lase pentru mai târziu elaborarea unei filosofii a statului supranațional.

Și astfel, între conjuncturile favorabile ale lumii industriale și avantajele unei mari piețe bogate care aducea considerabile beneficii imediate, s-a născut o enormă entitate europeană, mai mult economică decât politică, însă căreia îi lipsea o concepție împărtășită asupra a ceea ce trebuia să fie un super-stat, dar, mai ales îi lipsea un manual pentru construcția unei asemenea entități politice.

În aceste condiții, era normal să apară crize de creștere și chiar de supraviețuire. Năzuința de a avea o mare piață a împiedicat să se vadă că  – adunând de-a valma în „casa europeană”, din motive politice, bogați și săraci, cinstiți și mai puțin cinstiți – nici nu se crea o piață solidă, și nici nu se construia o comunitate politică continentală. Prosperitatea generală de la sfârșitul secolului trecut a hrănit auto-amăgirea; Și cum banii prisoseau exact acolo unde lipsea consensul, la Maastricht s-a recurs și mai mult la capital pentru a ascunde lipsa unor idei clare și valabile în privința a ceea ce trebuia să se facă și cum trebuia să se facă.

Criza economică din Grecia a fost prima mare fisură care a arătat slăbiciunea unui proiect cu mulți bani, dar prea puțin cugetat.  Au urmat bulgarii și românii, care nu știu sau nu vor să termine cu corupția; polonezii și maghiarii care vor doar să fie comunitari, după ce au impus niște interese ultra-naționale; și a culminat cu fisurarea întregii concepții asupra pan-europenismului prin brexit-ul britanicilor.

Jean Claude JunckerJean Claude Juncker

Acest șirag de crize trebuia să-i fi îndemnat pe conducătorii comunitari să regândească bazele și structurile super-statului. Însă, se pare că la Bruxelles nu se practică ideea de a învăța din greșelile proprii, iar acum, Jean Claude Juncker, președintele, pe final de mandat, al Comisiei Europene, a propus fuga înainte: să intre, pentru a forma parte din zona euro, toate țările membre care încă nu aparțin uniunii monetare, deoarece, în felul acesta, – spune Juncker – având o monedă comună, vor fi conștienți și de interesele lor comune.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

UE 1

EL EURO COMO PANACEA UNITARIA

La idea de una Europa unida y homogénea – la Unión Europea (UE) – tiene sus raíces próximas en el Mercado Común Europeo y las aún más próximas, en el Tratado de Maastricht de 1992. Hasta ahora, estas raíces se han mostrado insuficientes para alimentar tan difícil como ambicioso proyecto.

El problema de la UE es que la idea motriz sigue siendo embrionaria. Era evidente que una Europa consciente de que unida tiene mucho que ganar y enfrentada, mucho que perder gozaba de un consenso general tras la II Guerra Mundial. El consenso era general, pero tibio. No sólo que cada Estado veía la unidad a su manera, sino que todos los Estados se mostraban muy reacios a sacrificar realmente sus respectivas soberanías en aras de un ente supranacional.

Las prisas por poner en marcha el proyecto unionista determinaron a los políticos que promovían el proyecto a ir estableciendo hechos consumados y dejar para más adelante la elaboración de una filosofía del Estado supranacional.

Y así, entre que las coyunturas del mundo industrial eran favorables y las ventajas de un gran mercado rico rentaban grandes beneficios de inmediato, fue naciendo un enorme ente europeo más económico que político y sin apenas un concepto compartido de lo que era un súper Estado y mucho menos, un manual de construcción de semejante ente político.

UE 2Union Europea

En estas condiciones era forzoso que surgieran crisis de crecimiento y hasta de supervivencia. Las ansias de un gran mercado impidieron ver que así – juntando en la “casa europea” por motivos políticos a ricos y pobres, honrados y menos honrados – ni se creaba un mercado sólido, ni se construía una comunidad política continental. La bonanza general de finales del siglo pasado alimentó el autoengaño; Y como dinero sobraba donde ya escaseaban los consensos, en Maastricht se recurrió aún más al capital para ocultar la falta de unas ideas claras y válidas de lo que había que hacer y cómo.

La crisis económica griega fue la primera gran grieta que mostró la endeblez de un proyecto con mucho dinero y poca reflexión. Siguieron búlgaros y rumanos, que no saben o no quieren erradicar la corrupción; polacos y húngaros que sólo se avienen a ser comunitarios después de imponer intereses ultra nacionales; y ha culminado el resquebrajamiento de todo el concepto pan europeísta con el brexit de los británicos.

Este rosario de crisis parece que debería haber impulsado a los dirigentes comunitarios a repensar las bases y estructuras del súper Estado. Pero, eso de aprender de los propios errores tampoco parece practicarse en Bruselas y ahora Jean Claude Juncker, el presidente saliente de la Comisión, propuso la huida hacia delante: Que entrasen ya a formar parte del € todos los países miembro que aún no pertenecen a la unión monetaria, porque así – sugiere Juncker – al tener una moneda común serán conscientes de los intereses comunes.

UE 3Estados miembros y Estados candidatos

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

VALORILE DEMOCRAȚIEI OCCIDENTALE II : UE ȘI REGATUL MAROCULUI

Etiquetas

, , , ,

PESCUIT SAHARA OCCIDENTALĂ 1

Cine pescuiește în apele Saharei Occidentale ?

Marocul face parte din spațiul para-european: cu toate că teritoriul său este în afara Europei, această țară este puternic legată, din punct de vedere economic, de Uniunea Europeană.

Foarte mulți marocani lucrează în țările Europei Occidentale.

Regatul Marocului funcționează ca o barieră în calea fluxului migratoriu dinspre zona subsahariană spre Europa, în mod special, spre cele două enclave spaniole în Africa: Ceuta și Melilla.

Un domeniu de mare interes îl reprezintă pescuitul. De-a lungul coastelor marocane, se află locuri foarte bune de pescuit. Printr-un acord negociat de UE cu Marocul (actualul acord va expira pe la mijlocul acestui an) își desfășoară activitatea în zonă 126 de vase de pescuit comunitare: estoniene, poloneze, germane, dar, mai ales, spaniole (90 de vase!).

În schimb, Marocul are o serie de beneficii, printre care, zeci de milioane de euro, anual, din partea UE.

ACORDUL ESTE LEGAL …DAR, GOLIT DE CONȚINUT

Marea problemă în relațiile Uniunii Europene cu Marocul îl reprezintă Sahara Occidentală, (fostă Sahara Spaniolă), teritoriu pe care Regatul Marocului l-a invadat parțial în 1975, și de atunci îl ocupă ilegal. Ori, peste 91 % din capturile de pește, reglementate prin acordul UE-Maroc, se efectuează tocmai în apele atlantice ale Saharei Spaniole, adică în zona economică extinsă a acestui teritoriu ocupat ilegal.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a dat o sentință, ieri 27 februarie 2018, prin care declară valabil și legal acordul de pescuit UE-Maroc, doar în măsura în care  pescuitul se desfășoară în apele jurisdicționale ale Marocului, nu și în cele ale Saharei Occidentale, deoarece acestea nu fac parte din Regatul Marocului.

A include în acest acord de pescuit teritoriul Saharei Occidentale „ar încălca anumite norme de Drept Internațional, în mod deosebit, principiul autodeterminării”, semnalează sentința CJUE, astfel încât, apele adiacente teritoriului Saharei Occidentale rămân în afara acestui acord.

COUR DE JUSTICE UE

TOTUL DEPINDE, DEOCAMDATĂ, DE ATITUDINEA MAROCULUI

UE și Marocul „vor prezerva cooperarea lor în domeniul pescuitului” și vor negocia reînnoirea protocolului acordului de pescuit.

Într-o declarație comună făcută publică tot marți, 27 februarie 2018, Federica Mogherini, înalt reprezentant al UE pentru politică externă, și Nasser Bourita, ministrul marocan de externe au evidențiat „bogăția și vitalitatea relațiilor dintre UE și Maroc, precum și voința lor deplină de a dezvolta continuu aceste relații, în toate domeniile de interes comun”.

Fără să menționeze direct Sahara Occidentală, „cele două părți își reafirmă sprijinul pentru procesul Națiunilor Unite și sprijină eforturile secretarului general al organizației pentru a ajunge la o soluție definitivă”.

Avocatul General al Curții de Justiție al UE, belgianul Melchior Wathelet, semnalase că ultimul acord de pescuit cu Marocul nu era valabil, și iată că, acum, Curtea de Justiție îl consideră valabil, dar exclude din cuprinderea lui apele Saharei Occidentale.

Guvernul de la Rabat nu dă o prea mare importanță sentinței CJEU și își exprimă convingerea că „Marocul  are capacitatea de a negocia un nou acord referitor la pescuitul în apele din sud”- adică ale Saharei Occidentale”.

Ministrul marocan al agriculturi, Aziz Ahanuch, într-o scurtă declarație, a adăugat că „vasele europene pot să continue să pescuiască până la expirarea acordului actual”.

CU CINE VA NEGOCIA UE VIITORUL ACORD DE PESCUIT ?

Statutul Saharei Occidentale este complicat: teoretic, Spania ar răspunde de suveranitatea și de administrarea acestui teritoriu, conform ACORDURILOR DE LA MADRID, semnate în 1975 de Spania, Maroc și Mauritania.

Practic, cea mai mare parte a teritoriului o administrează Marocul.

Restul este controlat de Republica Arabă Saharaui Democrată, recunoscută de Organizația Uniunii Africane și de 46 de țări africane și latino-americane.

Nu recunosc această autoproclamată republică arabă nici ONU, nici Liga Arabă și nicio țară europeană.

Însă, nicio țară și nicio organizație nu recunoaște anexarea de către Regatul Marocului a celeilalte părți a teritoriului Saharei Occidentale.

ATITUDINEA SPANIEI

Până în 1975, teritoriul acesta s-a numit Sahara Spaniolă, adică, a fost o colonie a Spaniei. În procesul de decolonizare, asupra Spaniei s-au făcut presiuni să grăbească acordarea independenței acestui teritoriu. La ceea ce a considerat a fi prea multe presiuni, Spania a lăsat de izbeliște fosta ei colonie, care a fost ocupată, imediat de Maroc și de Mauritania.

Aceasta din urmă avea să-și retragă trupele, la capătul unui război cu Frontul Polisario, adică cu forțele de gherilă saharaui, sprijinite, în principal, de Algeria. Marocul a făcut față acestui război datorită sprijinului primit din partea SUA.

Ar fi trebuit să aibă loc un referendum, însă Marocul tot întârzie referendumul pentru autodeterminarea poporului saharaui, în speranța că noii veniți, colonii marocani vor deveni majoritari.

Spania întreține, în mod ne-oficial, relații foarte bune cu Republica Arabă Saharaui Democrată. Anual, sute de copii saharaui vin în Spania, în vacanțele scolare, și sunt găzduiți de familii spaniole care au copii de vârste asemănătoare, astfel încât se statornicesc numeroase și foarte mari prietenii între copii și familii din cele două țări.

Spania este principalul beneficiar al acordurilor de pescuit în zona marocano-saharaui. Pescuiesc  în aceste ape africane vase din Galicia, Insulele Canare și Andalucia. Flota de pescuit din Galicia depinde vital de resursele piscicole saharaui.

Rămâne de văzut dacă Spania își asumă responsabilități, precum și un rol mai mare în rezolvarea definitivă a situației oficiale a fostei ei colonii, cu care o unesc, în continuare, puternice interese economice și legături umane deosebite.

O declarație prin care Spania acordă, în mod oficial, independența acestei țări africane ar fi un început !

SAHARA OCCIDENTALA HARTA

AUTOR:  ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-a deschis

Etiquetas

, , , , , , , ,

SF MORMANT 1

Bras de fer Primăria Ierusalimului și custozii Sfântului Mormânt

Biserica Sfântului Mormânt s-a deschis în această dimineață la ora 4, după ce timp de trei zile a fost închisă în semn de protest față de noua politică fiscală a Israelului față de Biserica creștină.

Duminică, 25 februarie, la prânz, cei trei capi ai bisericilor creștine care administrează în comun Sfântul Mormânt din Ierusalimul de Est, Patriarhul grec, Teofil al III-lea, Custodele Țării Sfinte, Francesco Patton, și Patriarhul armean, Nourhan Manougian – au decis să închidă Biserica Sfântului Mormânt pe timp nedeterminat.

Pentru că, duminică, 25 februarie, o comisie a Knesset-ului/Parlamentul israelian – ar fi trebuit să discute un proiect de lege care prevede ca toate terenurile/pământurile vândute de Biserica creștină din 2010 încoace, unor firme imobiliare private sau unor proprietari/investitori particulari, să fie expropriate, și ca Bisericile creștine care le-au vândut să fie obligate să plătească despăgubiri pentru aceste exproprieri, noilor proprietari.

Dacă această comisie ministerială a Parlamentului israelian – comisia pentru Constituție, Lege și Justiție –ar fi aprobat proiectul de lege, ministrul de finanțe ar fi fost autorizat să purceadă la exproprierea pământurilor vândute de Bisericile creștine. Proiectul de lege – spun specialiștii – este destul de neobișnuit pentru jurisprudența israeliană și pentru că ar urma să se aplice retroactiv pentru toate vânzările făcute.

Dar, marți după amiază, după două zile de așteptare plină de tensiune, de rugăciuni și de proteste ale sutelor de pelerini, în fața porților închise ale Bisericii Sfântului Mormânt, biroul primului-ministru a dat un comunicat în care anunța că toate noile măsuri fiscale, anunțate la începutul acestei luni, se suspendă și că sunt înghețate dezbaterile proiectului de lege privind exproprierile.

Arieratele Bisericilor creștine – aceste datorii apărute peste noapte au și devenit arierate! – s-ar ridica, conform municipalității Ierusalimului, la 150 de milioane de euro. Aceștia sunt exact banii cu care Biserica își poate finanța/susține opera socială.

La cererea celor trei lideri creștini, primul-ministru israelian Benjamin Netanyahu și primarul Ierusalimului, Nir Barkat, au decis să creeze un grup de lucru, condus de ministrul cooperării regionale Tzachi Hanegbi, care urmează să studieze legislația în materie de vânzări de terenuri în Ierusalim și să negocieze cu Bisericile găsirea unei soluții în disputa creată de intenția primăriei de a le impozita proprietățile comerciale – a anunțat biroul premierului.

Între timp se suspendă adoptarea oricărei legi în acest domeniu.

Cei trei lideri creștini au salutat, într-o declarație comună, invitația premierului Netanyahu la dialog.

„Îi mulțumim Domnului pentru declarația făcută astăzi de primul-ministru Netanyahu și ne exprimăm întreaga recunoștință față de toți cei care lucrează neobosit pentru a susține prezența creștină în Ierusalim și pentru a (-i) apăra status quo-ul. (…) După intervenția constructivă a primului-ministru, Bisericile sunt nerăbdătoare să lucreze împreună cu ministrul Hanegbi și cu toți cei care iubesc Ierusalimul, ca să ne asigurăm că orașul nostru sfânt, unde creștinii se străduiesc tot timpul să facă față provocărilor, va rămâne un loc unde cele trei religii monoteiste (iudaismul, islamul și creștinismul) pot viețui și prospera împreună” – se arată în comunicatul de ieri, marți, 27 februarie, al celor trei lideri creștini.

Pe de altă parte, iată ce spune în declarația emisă de cabinetul său, primul-ministru: „Israelul este mândru să fie singura țară din Orientul Mijlociu în care creștini și credincioși de toate credințele au libertatea totală de a avea o religie și de a apaține oricărui cult. Israelul este căminul unei comunități creștine înfloritoare și sunt bineveniți la noi prieteni creștini din toată lumea.”

Premierul Netanyahu s-a implicat personal în această criză după ce a înțeles că închiderea Bisericii Sfântului Mormânt ar putea provoca importante prejudicii diplomatice Israelului și după ce Iordania și palestinienii au proclamat că ea e un semn clar că Israelul „amenință prezența creștinilor în Țara Sfântă”.

Un purtător de cuvânt al președintelui palestinian Mahmoud Abbas a chemat Israelul să anuleze total și pentru totdeauna noile măsurile fiscale impuse Bisericilor creștine, măsuri care „vor duce la escaladarea tensiunii și instabilității”.

Bisericile creștine sunt cel mai mare proprietar de pământuri din Ierusalim. Ele s-au bucurat, până acum, de scutire totală de taxe/impozite nu numai pentru toate locurile de cult (biserici, capele), care nu intră sub incidența noii politici fiscale, ci și pentru toate centrele lor comerciale (hoteluri, restaurante, cămine pentru pelerini, magazine) și sociale (școli, orfelinate, azile).

Municipalitatea Ierusalimului afirmă că proiectul de lege privitor la exproprieri are ca scop să-i protejeze pe miile de locuitori ai Ierusalimului, ale căror case se află pe pământurile deținute și vândute de Bisericile creștine, în principal de cea ortodoxă greacă, unor investitori particulari… care n-au făcut cunoscut ce vor să facă cu ele.

Lucru care-i face pe acești foști chiriași ai Bisericii să se teamă pentru viitorul lor și să creadă că vor fi siliți să-și părăsească casele, după expirarea contractului de închiriere, pentru că noii proprietari-investitori au proiecte mai rentabile.

Acum două săptămâni Primăria Ierusalimului a anunțat miniștrii de Finanțe, Interne și Externe precum și cabinetul primului-ministru că va începe strângerea de taxe în valoare de 650 de millioane de șekeli (186 de milioane de dolari sau 152 de milioane de euro) de la 887 de proprietăți aparținând Bisericilor creștine, proprietăți altele decât locașurile de cult, și că nu a făcut-o până acum pentru că statul nu i-a permis.

Într-o declarație făcută după închiderea Bisericii Sfântului Mormânt, ea a salutat eforturile care se depun pentru soluționarea crizei impozitelor și a subliniat că e hotărâtă să rezolve problema datoriilor și plata impozitelor pe viitor, în conformitate cu legea, pentru binele locuitorilor/rezidenților Ierusalimului”.

Lucru pe care Bisericile creștine îl consideră un plan care încalcă o veche tradiție și vechi înțelegeri între Ierusalim și Biserică. Pe scurt, status quo-ul Bisericii în Orașul Sfânt!

Primarul orașului, Nir Birkat, a spus, ieri, pentru Associated Press că dorește să negocieze „in the right way» –așa cum e drept și cinstit – și că decizia lui de a impozita bunurile comerciale, aducătoare de profit, ale Bisericii este o practică comună în toată lumea.

Lucrul cel mai important este că părțile au fost de acord să negocieze !

Galerie foto

PELERINI SF MORMANTPelerini care se roagă în Biserica Sf. Mormânt după deschidere, Ierusalim, 28 februarie 2018

SF MORMANT 3Pelerini care se roagă în Biserica Sf. Mormânt după închidere, Ierusalim, 27 februarie 2018

SF MORMANT 7

SF MORMANT 5

SF MORMANT 4

SF MORMANT 6

AUTOR:  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și-a închis porțile

Etiquetas

, , , , , ,

BISERICA SF MORMANT 1Pelerin rugându-se în fața ușilor închise ale Bisericii Sfântului Mormânt, 25 februarie 2018

În prima săptămână a Postului Paștelui, în Duminica Ortodoxiei, Biserica Învierii din Ierisalim s-a închis

Sute de pelerini veniți din lumea întreagă, unii pentru prima dată, să viziteze Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim s-au rugat, îngenunchiați, ieri, în fața porților ei închise!

În Duminica Ortodoxiei și în prima săptămână a Postului Mare, cei trei lideri ai Bisericilor Creștine din Ierusalim au închis Biserica Sfântului Mormânt/ a Învierii – lucru nemaivăzut vreodată în timp de pace ! Nici sub ocupația otomană nici în timpul mandatului britanic. Cu o excepție: în 1990  Biserica Sfântului Mormânt a fost închisă, timp de o zi, odată cu alte biserici și locuri sfinte creștine, în semn de protest față de instalarea unor coloni evrei în apropierea ei (Biserica se află în Ierusalimul de Est !)

Pelerini în fața porților de lemn, încuiate, ale Bisericii Sf. Mormânt, Ierusalim, 25 februarie 2018

Patriarhul Bisericii Ortodoxe, Teofil al III-lea, Custos-ul, Francesco Patton (Custodele franciscan al Țării Sfinte) și Patriarhul Bisericii Armene, Nourhan Manougian – unicii custozi ai Sfântului Mormânt –  au decis, de comun acord, să închidă ieri, pe la prânz, Biserica Sfântului Mormânt… sine die… pe timp nedeterminat.

Ei protestează astfel față de noua politică fiscală/de taxe a guvernului Israelian, împovărătoare, chiar pauperizantă, impusă Bisericii creștine și, totodată, față de proiectul de lege al exproprierii, pe care le numesc un atac fără precedent îndreptat asupra creștinilor și, desigur, împotriva Bisericii creștine din Israel.

În declarația lor comună ei au denunțat „campania sistematică dusă împotriva Bisericilor și a comunității creștine în Țara Sfântă” … o campanie care „a atins acum punctul culminant sub forma unei legi discriminatorii și rasiste a cărei unică țintă este proprietatea comunității creștine în Țara Sfântă”. Tot în declarația de ieri, cei trei custozi ai Mormântului lui Iisus Hristos au spus „Asta ne reamintește de toate legile de aceeași natură impuse evreilor în perioadele întunecate, în Europa”.

Poster pe Biserica Sf. Mormânt, Ierusalim, 25 februarie, 2018

Momentul pe care l-au ales este de un simbolism copleșitor: la începutul Postul Paștelui și… în Duminica Ortodoxiei – ziua de comemorare a restabilirii cultului icoanelor și a luptei împotriva iconoclasmului !

Concret, duminică, 25 februarie, o comisie a Knesset-ului/Parlamentului israelian – ar fi trebuit să discute un proiect de lege care prevede ca toate terenurile/pământurile vândute de Biserica creștină din 2010 încoace, unor firme imobiliare private sau unor proprietari/investitori particulari, să fie expropriate, și ca Bisericile creștine care le-au vândut să fie obligate să plătească despăgubiri pentru aceste exproprieri, noilor proprietari.

Dacă această comisie ministerială a Parlamentului israelian – comisia pentru Constituție, Lege și Justiție – va aproba proiectul de lege, ministrul de finanțe va fi autorizat să purceadă la exproprierea pământurilor vândute de Bisericile creștine. Proiectul de lege – spun specialiștii – este destul de neobișnuit pentru jurisprudența israeliană și pentru că se va aplica retroactiv pentru toate vânzările făcute.

Discuțiile comisiei au fost, însă, amânate cu o săptămână, în urma închiderii Bisericii Sfântului Mormânt și în urma protestelor de stradă organizate de comunitatea creștină din Orașul Sfânt.

Noua lege – promovată de Rachel Azaria de la partidul de centru Kulanu – Noi toți – ar face, pe de o parte, ca Biserica să găsească greu cumpărători, de acum înainte, pentru proprietățile ei imobiliare pe care ar dori să le vândă, dar și să plătească despăgubiri celor cărora le-a vândut terenuri, confiscate/expropriate de statul israelian.

Liderii creștini au subliniat că scopul acestei legi și al noilor măsuri fiscale este slăbirea, diminuarea prezenței creștine în Ierusalim și în Israel, Țara Sfântă.

Cu câteva săptâmâni în urmă, municipalitatea din Ierusalim a ridicat scutirea de taxe pentru proprietățile/bunurile comerciale ale Bisericii, care nu sunt locuri de cult și care desfășoară o activitate comercială: magazine, hoteluri, cămine pentru pelerini, restaurante, abrogând o lege în vigoare de 50 de ani.

Primarul Ierusalimului, Nir Barkat, a scris pe Twitter că era ilogic ca proprietățile comerciale ale Bisericii – hoteluri, magazine – să se bucure, în continuare, de scutire de impozite. „Să fie clar – a scris el – nu vorbim de locașuri de cult, care vor rămâne, în continuare, scutite de taxe pe properietate, conform legii”.

Totuși, am spune noi, din aceste activități comerciale Biserica/Bisericile creștine din Ierusalim supraviațuiau și-și puteau îndeplini misiunea.. bunului samaritean, misiunea socială !

Nir Barkat a spus, deasemenea, că Bisericile creștine datorează Ierusalimului 650 de milioane de șekeli (186 de milioane de dolari sau 152 de milioane de euro) pentru taxele necolectate pe proprietășile bisericești. De ce o sumă atât de mare ? Pentru că Biserica este cel mai mare proprietar de pământ în Ierusalim și cel mai mare vânzător de terenuri către firmele imobiliare/real estate.

Fapt este că primăria Ierusalimului a înghețat activele Bisericii pentru aceste miloane de șekeli…  neplătite, considerate impozite pe bunuri imobiliare: cămine de pelerini, școli, centre religioase, orfelinate, centre comerciale. Impozite punitive – spun specialiștii – impuse retroactiv !

Să se aștepte, oare, Biserica creștină să primească ștergerea acestei uriașe datorii și poate renunțarea la legea exproprierilor/confiscărilor/secularizării averilor bisericești în schimbul recunoașterii Ierusalimului drept capitală a Israelului ?

Cât despre vânzări, cele mai multe ternuri vândute – aproape 125 de acri (un acru are 4.047 m²) sunt în cartierele centrale din Ierusalim, Rehavia, Talbieh și Nayot.

Se pare că aceste vânzări către cumpărători necunoscuți i-ar pune pe jar și pe evrei și pe palestinieni. Pe de o parte, palestinienii se tem că ele vor duce la colonizarea de către israelieni a Ierusalimului de Est, în timp ce evreii sunt îngrijorați cu privire la intențiile pe care le au dezvoltatorii privați cu proprietățile vândute lor de Bisericile creștine.

Arabul Wadi al Huseini, paznicul cheilor Bisericii Învierii, unica persoană care poate descuia și încuia, deschide și închide, în fiecare zi, poarta Bisericii Învierii/a Sfântului Mormânt a pomenit de motive politice. El a declarat ziariștilor ieri: „Grecii, catolicii și armenii mi-au cerut să închid biserica, așa că le-am cerut oamenilor să iasă și am închis-o. Sper că problema se va rezolva cât mai curând. Niciodată Biserica Sfântului Mormânt nu s-a închis din motive politice”.

Să se fi referit la faptul că, cartierul creștin și Biserica Sfântului Mormânt se află în Ierusalimul de Est, palestinian, anexat ilegal de Israel – după cum consideră comunitatea inetranțională ?

Oricum, să sperăm că pe 7 aprilie (pe 8 ortodocșii sărbătoresc Paștele), în Sâmbăta Mare, Sfânta Lumină se va coborî și va aprinde vata de pe Sfântul Mormânt… în prezența Patriarhului grec și, mai ales, în prezența pelerinilor … în biserică.

Patriarhul grec ortodox Teofil al III-lea anunță, alături de Custos-ul franciscan și de Patriarhul armean,  închiderea Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim – 25 februarie 2018

AUTOR:  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

RUSIA – TROPĂITUL PE LOC/EL PIAFAR RUSO

Etiquetas

, , , ,

PUTIN 3

RUSIA – TROPĂITUL PE LOC

Faptul că Vladimir Putin, va fi ales, peste puțin timp, pentru a patra oară președinte al Rusiei, este neîndoielnic, însă, mulți se întreabă, din interiorul și din afara țării, dacă aceasta va fi cea mai bună soluție pentru Rusia.

Să spunem, totuși, că bilanțul acestor 18 ani ai erei Putin este pozitiv; ba, chiar, foarte pozitiv, dacă luăm în considerare că această mare țară a moștenit de la URSS, în multe domenii, structuri proprii țărilor în curs de dezvoltare. Astfel, trebuie să semnalăm, printre realizările lui Putin, că, în Rusia, nu  domnește, în mod nestânjenit, crima organizată, așa cum se întâmplă în atâtea alte state postcomuniste. De asemenea, trebuie să recunoaștem că, în Rusia din zilele noastre, viața este dură, însă nu există mizerie și nici foamete; după cum nu există nici șomaj cronic sau „cartiere-mizerie” la periferia metropolelor, așa cum există în India sau în America de Sud.

În schimb, sunt foarte mulți cei care îi reproșează actualui președinte rus faptul că scopul prioritar, de-a lungul mandatelor sale, a fost păstrarea și sporirea puterii sale personale. Este un reproș foarte just din perspectiva concepției occidentale despre democrație. Dar, și din abordarea abstractă a democrației.  Însă, Putin trăiește și domnește în niște teritorii europene care, de-a lungul istoriei au fost cele mai influențate de culturile asiatice, peste o populație numeroasă (aproximativ 145 de milioane de locuitori) foarte heterogenă (Federația Rusă englobează 21 de republici), cuprinzând întinderi imense. Cu alte cuvinte: istoria țării arată că guvernele cele mai stabile și eficiente au fost, aproape întotdeauna, și cele mai dure.

Așa că, văzute de la Moscova, președințiile lui Putin era de așteptat să fie dure… dar aceasta nu înseamnă deloc că au fost și cele mai bune.

Căci, a păstra și a spori puterea se plătește, de obicei, cu anchilozarea societății civile; este un preț pe care l-a plătit și Putin. De fapt, l-a plătit Rusia.

RUSIA 1

La nivel macroeconomic, el procentajul statal este enorm de mare în dinamica întreprinderilor. Practic, economia Rusiei merge în ritmul prețului mondial al hidrocarburilor. În anii în care prețul a fost mic -2015/16 – din necesitate Kremlinul a trasat planuri de liberalizare economică, planuri pe care le-a părăsit de îndată ce prețul țițeiului a început, din nou, să urce. La nivel individual, viața este din ce în ce mai grea (de patru ani consecutiv, salariile își tot pierd puterea de cumpărare) și a ajunge la sfârșitul lunii impune întreprinderea unor activități pe piața neagră.

Dar, și acolo, ca în economia oficială, rentabilitatea este minimă, din cauza unor suprareguli și a unei birocrații hipertrofiate, care vrea să supervizeze și să conducă toate activitățile. Consecința imediată a acestui omniprezent amestec birocratic este o semiparalizie comercială și domnia totală a corupției. Desigur, acest fenomen pare a fi ceva natural în Răsăritul Europei de secole, și nu mai miră pe nimeni. În schimb, protagonismul Rusiei în politica internațională este în creștere, iar succesele ei (de la anexarea Crimeei în conflictul cu Ucraina, până la reușitele militare din războiul civil din Siria) au mulțumit orgoliul patriotic al unui enorm sector al populației.

PUTIN 1

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

EL PIAFAR RUSO

PUTIN 2

Que Vladimir Putin conseguirá dentro de poco ser elegido por 4ª vez presidente de Rusia no lo duda nadie, pero que esto sea ahora lo mejor para Rusia sí que se lo preguntan muchos dentro y fuera del país.

A todo esto, el balance de esos 18 años largos de la era Putin es positivo; incluso, muy positivo si se tiene en cuenta que esta gran nación ha heredado de la URSS en muchos aspectos estructuras de los países en vías de desarrollo. Así, hay que anotar en el “haber” de Putin que en Rusia no campee a sus anchas el crimen organizado, como en tantos y tantos Estados postcomunistas. Así mismo hay que reconocerle que en la Rusia actual la vida es dura, pero no hay miseria ni mucha gente que pase hambre; como tampoco tiene la República un gran paro crónico o “villas miseria” en las periferias de sus metrópolis como – por ejemplo – en la India o América del Sur.

En cambio, son legión los que le reprochan al actual presidente ruso que su meta prioritaria a lo largo de todos sus mandatos haya sido el mantenimiento e incremento de su poder personal. Es un reproche muy justo desde un concepto occidental de democracia. Y también desde un enfoque abstracto de la democracia. Pero Putin vive y gobierna en los territorios europeos más influidos a lo largo de la Historia por culturas asiáticas y sobre una numerosa población (cerca de los 145 millones de habitantes) muy heterogénea (la Federación Rusa engloba 21 repúblicas), asentada en un vasto territorio. Con otras palabras : la historia del país señala que los Gobiernos más estables y exitosos han sido casi siempre los más duros.

PUTIN 4

Así que, visto desde Moscú, las presidencias de Putin han sido tan duras como era de esperar… lo que no quiere decir, ni mucho menos, que hayan sido también óptimas.

Porque conservar y afianzar el poder suele pagarse con anquilosamiento de la sociedad civil; es un precio que ha pagado también Putin. Bueno, en realidad quien lo ha pagado ha sido su Rusia.

RUSIA 2

Porque a nivel macroeconómico, el porcentaje estatal es desorbitado en la dinámica empresarial. En la práctica, le economía de la República va al compás del precio mundial de los hidrocarburos. En los años de precio bajo -2015/16 – la necesidad hizo al Kremlin trazar planes de liberalización económica, planes que abandonó en cuanto volvió a subir el precio del crudo. Y a nivel individual, la vida es cada vez más dura (los salarios llevan 4 años consecutivos perdiendo poder adquisitivo) y llegar a fin de mes requiere actividades en el mercado negro.

Y allá, cómo en la economía oficial, la rentabilidad es mínima a causa de una sobrerregulación y una burocracia hipertrofiada que pretende supervisar y dirigir todas las actividades. La consecuencia inmediata de esta omnipresente intromisión burocrática ha sido una semi parálisis comercial y el imperio de la corrupción. Claro que esta tiene carta de naturaleza en el Este de Europa desde hace siglos y no asombra allá a nadie. En cambio, el creciente protagonismo ruso en la política internacional y sus éxitos (desde la anexión de Crimea en el conflicto ucraniano hasta los logros militares en la guerra civil siria) ha satisfecho el orgullo patriótico de un enorme sector de la población.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU