Trump se etalează/ Trump se pone de largo

11 domingo Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, ,

TRUMP 1

Trump se etalează                                                         Washington, Diana Negre

Se împlinește un an de când e președinte Donald Trump. Aniversarea a sărbătorit-o în orașul elvețian Davos, alături de cei pe care nu vroia deloc să-i vadă  anul trecut, deoarece reprezentaru polul opus față de poziția sa în legătură cu comerțul global și mediul înconjurător.

Dar, în cei aproape trei ani de când a apărut pe scena politică, ne-am obișnuit să vedem că milionarul new-york-ez nu se sperie de neînțelegerile reale sau posible, ci mai degrabă savurează situațiile în care își provoacă interlocutorii, mai ales atunci când nu este de acord cu pozițiile lor politice.

Întâlnirile de la Davos sunt un fel de Sfânta Sfintelor a marilor figuri politice și economice din lumea întreagă și, de obicei, sunt dominate ideologic de partizanii globalizării și de miliardarii care încearcă să-și etaleze concepțiile lor progresisite, ambele poziții contrare crezului trumpian.

Președintele american a sosit cu un bagaj mixt, dar, totuși, pozitiv, și, în orice caz, mult mai bun decât se aștepta toată lumea: a reușit să înfăptuiască o reforma fiscală de mare anvergură, a sădit optimismul printre întreprinzători, a stimulat economia, și chiar a stiut să navigheze pe furtunoasa mare a negocierilor asupra bugetului, care au obligat guvernul federal să-și ia o mică pauză-vacanță, deoarece nu mai avea bani.

TRUMP 2Donald Trump la Davos

Din punctul său de vedere – și cel al milioanelor de americani care l-au votat – aceste realizări compensează copios respingerea cauzată de renunțarea la acordurile internaționale asupra protejării mediului înconjurător, sau de aporofobia  exprimată față de vecinii săraci ai continentului.

La Davos, Trump a avut ocazia de a apăra o politică eficientă, care a dat rezultate, căci economía americană merge bine grație încrederii pe care o au investitorii. Dar, la Washington, mulți se întreabă dacă președintele știe să prindă ocazia pentru a apăra „marca Trump”, care aduce prosperitatea de moment în SUA, deoarece exista riscul să-și irosească, ca în atâtea alte ocazii, mesajul său propriu în frenezia postărilor pe twitter, căci omul acesta chiar nu se poate stăpâni.

Indiferent de rezultat, Davos i-a servit ca estrada de dans de odinioară, pe care se etalau domnișoarele, ca să fie văzut de aproape de un prestigios for internațional, departe de coastele americane.

La întoarcere, la Washington l-a așteptat Congresul–și țara întreagă – pentru tradiționalul discurs asupra „stării națiunii”, la sfârșit de ianuarie, când președintele are ocazia să ofere țării și lumii întregi viziunea sa asupra realității americane și a perspectivei ei internaționale.

Din acel moment, lupta reîncepe.

Scurta întrerupere a activității guvernului din ianuarie  ar putea să se repete în februarie, cu toate că, pentru moment, democrații nu doresc noi înfruntări. Chiar și așa, diferențele apărute atunci în privința ridicării zidului la granița cu Mexicul și a reformei sistemului migrator rămân nerezolvate.

Și mai nerezolvate sunt fotoliile congresmenilor și senatorilor de la viitoarele alegeri legislative, din noiembrie viitor: istoria arată că, în aceste alegeri, partidul președindelui pierde  fotolii, ceea ce ar putea să se traducă prin faptul că una sau ambele Camere ale Congresului își schimbă semnul, ori, în asemenea caz, Trump nu se va înfrunta numai cu antipatia democraților, ci și cu realitatea crudă a partidului său care se va afla în minoritate.

Nu se poate prezice, pentru moment, dacă se va întămpla așa, dar este posibil ca președintele, în cel de al doilea an al mandatului său și ceva mai  tăbăcit, să încerce să impună pe repede înainte reformele pe care nu le-ar mai  putea face, dacă ar pierde sprijinul Congresului, ceea ce ar însena o succesiune de intense lupte politice…și, și mai multe serii de salve de tun pe twitter și în mitinguri politice.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

TRUMP 3

Trump se pone de largo                                           Washington, Diana Negre

Se cumple un año de la presidencia de Donald Trump, quien ha decidido celebrar este aniversario en la ciudad suiza de Davos, con los mismos a quienes el pasado año no tenía deseo alguno de ver, por representar nada menos que los polos opuestos de su posición en cuanto al comercio global y medio ambiente.

Pero, en sus casi tres años de presencia política, nos hemos acostumbrado ya a ver que el millonario neoyorkino no se amilana ante desavenencias reales o posibles, sino que más bien parece disfrutar cuando provoca a su audiencia, especialmente si no está de acuerdo con sus posiciones políticas.

La reunión de Davos es algo así como el Sancta Sanctorum de las grandes figuras políticas y económicas del mundo entero y acostumbra a estar dominado ideológicamente por los partidarios de la globalización y por millonarios que tratan de lucir sus credenciales progresistas, posiciones ambas contrarias al credo trumpiano.

El presidente norteamericano llega con un bagaje mixto, pero, en general, positivo y, en cualquier caso, muchísimo mejor que las expectativas que el mundo y muchos norteamericanos tenían ante su gestión: ha conseguido impulsar una reforma fiscal de gran envergadura, ha logrado infundir optimismo entre los empresarios y estimular la economía y hasta ha sabido navegar por el proceloso mar de las negociaciones presupuestarias que llevaron a un breve cierre del gobierno federal, por falta de fondos.

Desde su punto de vista – y de millones de norteamericanos que votaron por él -, esto compensa de largo el rechazo generado por abandonar los acuerdos internacionales de protección ambiental, o por calificar despectivamente a los vecinos pobres del continente.

Trump encontró en Davos la oportunidad de defender una política que ha dado ya resultados, pues la economía estadounidense va viento en popa gracias a la confianza de los inversores.  Pero, desde Washington muchos se preguntaban si supiera aprovechar la oportunidad que se le presentaba para defender la “marca Trump”, como inductora de la prosperidad del momento en EEUU, porque existía el resigo de que arruinara, como tantas otras veces, su propio mensaje, en el frenesí de tuits y falta de disciplina mental.

Independientemente del resultado, Davos le ha servido como la pista de baile a las damiselas que otrora se ponían de largo, para que le vean de cerca, en un foro internacional prestigioso, lejos de las costas americanas.

A su regreso, le espera, en Washington, el Congreso – y el país – para el tradicional discurso del “estado de la Unión”, de fines de enero, en que el presidente tiene la oportunidad de ofrecer al país y al mundo su visión de la realidad norteamericana y su perspectiva internacional.

A partir de entonces, las luchas se suceden.

TRUMP 4Donald Trump en Davos, Suiza

El breve cierre de gobierno de enero puede repetirse el próximo mes, aunque de momento los demócratas le sacaron tan poco provecho que tal vez no tengan deseos de nuevos enfrentamientos. Aun así, las diferencias planteadas entonces por la construcción de la muralla en la frontera mexicana y la reforma del sistema migratorio siguen pendientes.

Todavía más pendientes están los escaños de congresistas y senadores, que se presentan a las elecciones legislativas el próximo mes de noviembre: la historia indica que, en este tipo de comicios, el partido del presidente pierde escaños, lo que podría traducirse en que una o las dos Cámaras del Congreso cambian de signo, en cuyo caso, Trump no se habrá de enfrentar sólo a la antipatía de los demócratas, sino a la dura realidad de su partido en minoría.

Es imposible predecir, ahora, si esto ocurrirá, pero es probable que el presidente, ya en su segundo año y algo más curtido, trate de imponer a marchas forzadas las reformas que no podría aplicar si pierde el apoyo del Congreso, lo que significa una sucesión de intensas luchas políticas… y más andanadas en tuits y en mítines políticos.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

SINGURĂTATEA POLITICĂ A KURZILOR/LA SOLEDAD POLÍTICA DE LOS KURDOS

10 sábado Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

KURDISTAN 3

SINGURĂTATEA POLITICĂ A KURZILOR

Bismark a spus că politica este arta posibilului, și toată politica sa în fruntea Prusiei și mai târziu a Germaniei imperiale a fost un compendiu al posibilismului. În schimb, aspirațiile naționaliste kurde sunt exact reversul medaliei. Năzuințele lor de a-și făuri o țară proprie, unificând teritorii din patru țări vecine (Turcia, Irak, Siria și Iran), unde locuiesc etnii kurde, au sfârșit în eșecuri, timp de aproape un secol.

KURDISTAN 2

 Și aceasta nu pentru că le-ar lipsi legitimitatea istorică sau rațiunile culturale și demografice pentru acest proiect; ceea ce le-a lipsit, în tot acest răstimp, au fost prietenii și solidaritatea etnică. Legitimitatea aspirațiilor lor a fost recunoscută în urma Primului Război Mondial, când puterile învingătoare promiteau, prin Tratatul de la Sévres (1920), să sprijine crearea unui stat kurd. Promisiunea era vagă și exprima mai degrabă dorința de a pedepsi Turcia pentru culpa a se fi aliat cu Germania și nu era rezultatul unor interese ale aliaților sau al abilității diplomatice a naționaliștilor kurzi de a cere doar ceea ce puteau să obțină în acel moment.

KURZI 3Miliție kurdă PKK

Proiectul măreț al marii patrii kurde se izbea frontal cu interesele coloniale ale Franței (în Siria) și ale Angliei (în Iran și Irak) în Orientul Mijlociu. Iar, în Turcia, țară unde se afla cea mai mare minoritate kurdă din lume, naționaliștii nu au știut să se folosească de reformele întreprinse de Kemal Atatürk pentru a se erija în colaboratori ai reconstrucției și modernizării țării, preferând să parieze pe confruntare și singularizare. Politica naționalistă kurdă a fost atât de ireală – dincolo de faptul că era neputincioasă din cauza dizidențelor interne, cu multe confruntări armate între diferite facțiuni, stârnite de ambiții personale – încât, în 1923, în Tratatul de la Lausanne, marile puteri au renunțat la idea de a crea un stat kurd pe harta lumii.

Cazul kurd este una dintre marile tragedii care au afectat Orientul Mijlociu dintotdeauna. Dar, alături de Palestina, este, poate, cel mai dramatic, deoarece și-a irosit în mod repetat toate oportunitățile de a se realiza, sacrificiile făcute devenind, astfel, inutile. Ultimul episod din această serie a fost războul civil din Siria. În acest război, milițiile kurde, printre care și cele ale PKK din Turcia (marxiste), au fost echipate, antrenate și subvenționate de SUA, pentru a suplini absența din conflict a trupelor terestre americane. Washington avea atât de mare nevoie de ele, încât s-a prefăcut că nu vede că PKK figura pe lista organizațiilor teroriste întocmită de Departamentul de Stat, și i-a oferit aceleași ajutoare ca și forțelor peshmerga.

Dar, odată cu învingerea Statului Islamic și cu revenirea în formă acută a naționalismului turc al lui Erdogan, kurzii se văd, acum, din nou, în situația de a nu avea prieteni, ca în 1923. Poate, pentru că s-au încăpățânat să ducă aceeași politică, ca în 1920…

KURDISTAN 1

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LA SOLEDAD POLÍTICA DE LOS KURDOS

KURZI 1Mujeres en las milicias kurdas

Bismark dijo que la política es el arte de lo posible y toda su política al frente de Prusia y luego de la Alemania imperial fue un compendio de posibilismo. En cambio, las aspiraciones nacionalistas kurdas constituyen el reverso de la medalla. Su pretensión de hacer una nación propia cercenando a las cuatro (Turquía, Irak, Siria e Irán) donde residen etnias kurdas ha sido un fracaso a lo largo de cerca de un siglo.

 Y no es que los kurdos no tengan legitimidad histórica o razones culturales y demográficas para el proyecto; lo que no han tenido a lo largo de los tiempos modernos han sido amigos y solidaridad étnica. La legitimidad de sus aspiraciones fue ya reconocida a raíz de la I Guerra Mundial, cuándo las potencias vencedoras prometieron en el Tratado de Sévres (1920) ayudar a la creación de un Estado kurdo. La promesa era vaga y mayormente fruto del deseo de castigar a Turquía por su alianza con Alemania y no fruto de intereses de los aliados o la habilidad diplomática de los nacionalistas kurdos de pedir sólo lo que podían obtener en aquellos momentos.

Porque el órdago de la gran nación kurda chocaba frontalmente con los intereses coloniales de Francia (Siria) e Inglaterra (Irán e Irak) en el Oriente Medio. Y en Turquía, país que albergaba el mayor contingente kurdo del mundo, los nacionalistas tampoco supieron aprovechar las reformas de Atatürk para erigirse en colaboradores de la reconstrucción y modernización del país y apostaron por la confrontación y la singularidad. La política nacionalista kurda era tan irreal – amén de impotente por las disidencias internas, con muchas confrontaciones armadas entre las distintas facciones, causadas por ambiciones personales – que ya en 1923, en el Tratado de Lausana las grandes potencias ya habían abandonado la idea de crear en el mundo un Estado pan kurdo.

KURZI 2Milicias kurdas del PKK

El caso kurdo es una de las muchas tragedias que han asolado el Oriente Medio desde siempre, pero es posiblemente la más dramática (juntamente con la de Palestina) por la reiteración de oportunidades perdidas y de sacrificios inútiles. El último episodio en este serial lo ha constituido la guerra civil siria. En ella, las milicias kurdas, incluso las del PKK turco (marxistas), fueron equipadas, entrenadas y financiadas por los EE.UU. para suplir la ausencia de su ejército de Tierra en el conflicto. Washington los necesitaba tanto que incluso hizo la vista gorda en cuanto al PKK, que el Departamento de Estado considera organización terrorista, y le prestó la misma ayuda que a los peshmerga.

Pero, derrotado el Estado Islámico y recrudecido el nacionalismo turco de Erdogan, los kurdos de hoy en día han vuelto a verse tan sin amigos en el mundo, como los de 1923. Quizá, porque siguen emperrados en la política de 1920…

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

TEMPLUL ZEULUI FĂRĂ CHIP DE LA AIN DARA

07 miércoles Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , ,

AIN DARA 1

Un templu bombardat

Un pilot militar turc a bombardat, pe 26 ianuarie, în războiul Ancarei contra kurzilor din Siria, un templu vechi de 3300 de ani: templul de la Ain Dara. Cu toate că armata turcă dăduse asigurări că „edificiile religioase și culturale, monumentele istorice și vestigiile arheologice” nu se vor afla printre ținte.

Din nefericire, pilotul care executa, la Afrin, raidul împotriva miliției kurde (YPG) nu știa că templul pe care l-a spulberat fusese construit de hitiți, străvechii locuitori ai… țării sale !

Dar, mult mai grav este faptul că nu știa că templul de la Ain Dara (construit între anii 1300-700 î. Hr.) era singurul model rămas neatins al Templului din Ierusalim, construit de arhitecții (pe care regele Hiram al Tirului i-a pus la dispoziția regelui Solomon) pe acropola orașului, între anii 967-960 î. Hr. Și asta face ca pierderea să fie ireparabilă ! E ca şi cum Templul din Ierusalim ar fi fost distrus pentru a treia oară… în secolul XXI ! (A fost distrus în 586 î. Hr. de Nabucodonosor, iar al doilea Templu, ridicat de Irod cel Mare, a fost distrus de Titus în anul 70 d. Hr. ).

Un templu al Zeului fără chip

Templul de la Ain Dara a fost descoperit, întâmplător, în anul 1954. Cum n-au găsit nici o statuie şi nici inscripții, arheologii au presupus, judecând după simboluri (lei și sfincși), că fusese dedicat zeiței iubirii și războiului, Iştar-Astarte, sau zeului Hadad-Baal (Haddu/Adad/Ada şi Hadad în lumea aramaică și mesopotamiană).

Amândoi sunt divinități poliade, adică ocrotitoare ale cetății, și, mai ales, amândoi sunt divinități dinastice, protectoare ale regelui şi ale strămoșilor casei regale, şi, totodată, stăpâni ai fertilității, ai fecundităţii, ai bunăstării şi ai prosperităţii.

Ceea ce ar putea însemna că, pe acropola de la Ain Dara, era și o necropolă regală. Oricum, colina aduce foarte mult cu un tell/un tumul, adică cu un mormânt regal.

 

Tot ce ştim este că galeriile de lei și sfincși arată limpede că l-au construit hitiții, întemeietorii celui mai măreț imperiu din Anatolia mileniului al II-lea î. Hr. …  a căror stăpânire se întindea până în nordul Siriei.

Şi totuşi, există pe dromos-ul, pe aleea procesiunilor, care duce la intrarea în templu, un indiciu neobişnuit în spaţiul mesopotamian şi siro-palestinian: urmele… Zeului ! Semnul prezenţei sale acolo !

Urmele pașilor Zeului fără chip de la Ain Dara: perechea de tălpi sugerează prezența lui, iar o singură talpă- mersul – sugerează atotprezența Zeului, care se poartă ca un duh pe deasupra locurilor.

***

Ceva mai la răsărit, în India, asemenea tălpi divine ne-au lăsat… hindușii: tălpile lui Buddha (Buddhapada):

Buddhapada (tălpile lui Buddha) în basorelief-ușor înălțate din dala de piatră, cu dharmacakra (roata Legii); British Museum


Urma piciorului lui Buddha cu dharmacakra (roata Legii), sec. I, Gandhāra; British Museum

Întorcându-ne la Ain Dara, faptul că prezenţa stăpânului divin al templului este sugerată doar de urmele sale şi de însemnele divine ale regalităţii ne-ar putea face să credem că este un zeu… fără chip şi nume, un zeu care… este! Un Iahve al arameo-asirienilor! IHVH înseamnă în ebraică Cel ce este, cel ce există.

Leii şi sfincşii

Cât despre iconografia regalităţii, ea nu face decât să întărească ideea că templul de la Ain Dara era dedicat unei divinităţi, unui zeu… al regelui, un zeu care întruchipa și proteja regalitatea.

Leul este, prin excelenţă, dublul suveranului şi, totodată, al protectorului său divin. Întruparea puterii, înțelepciunii şi dreptății. Este un simbol solar. Personifică autoritatea şi ocrotirea tatălui/părintelui poporului şi al lumii. Leii, de pildă, împodobeau tronul lui Solomon.

În Egipt, perechea de lei aşezaţi spate în spate – fiecare privind orizontul din fața sa,  unul spre răsărit şi celălalt spre apus – simboliza drumul soarelui de la un capăt al pământului la celălalt. Zeul atoatevăzător !

Sfinxul – o ființă divină, un leu cu cap de om, şezând, cu privire enigmatică – păzea porțile oricărei incinte împrejmuite cu ziduri de apărare şi era, deasemenea, un dublu al regelui şi al divinităţii protectoare a regalităţii. În Egipt era paznicul locașurilor interzise și al mumiilor regale, o personificare a  puterii suverane.

Iată paznicul Templului Zeului fără chip de la Ain Dara:

 


Un leu aproape itifalic: simbol al puterii și al fertilității, al descendenței bogate, al creației, al prolificității !

 

Și iată și o pereche leu-sfinx:

 


 

Modelele lor hitite:

 


Atrisuha, „sufletul lui Suhi»: răposatul rege Suhi I sau al II-lea. Poarta Regilor, Karkamış, sec. al X-lea sau al IX-lea. Statuia a fost distrusă în Primul război Mondial. Muzeul Civilizațiilor din Anatolia, Ankara.


Fotografie din 1928, Carchemiș/Karkamiș, Turcia


Cap de leu, perioada neo-hitită, din Karkamış, British Museum


Leu, Poarta Leilor, 1180-700 î. Hr., Malatya, Turcia. Muzeul Civilizațiilor din Anatolia, Ankara.


Poarta Leilor, acropola din Zincirli (sec. X-VIII î. Hr.), Turcia (reconstrucție)


Poarta Leilor din Hilani III (sec. VIII î. Hr.), Muzeul de Arheologie, Istanbul


Rege din Hilani J,  Zincirli (Sam’al) – capitala regatului neo-hitit/aramean (sec. X-VII î. Hr.)
Muzeul de Arheologie, Istanbul

 

Iată cum arată acum templul de la Ain Dara:

 

Hărți:




BIBLIOGRAFIE :

Istoria Religiilor, I, religiile antice, vol. coord. de Giovanni Filoramo, Ed. Polirom, 2008
Dicționar de simboluri, Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, Ed. Aremis, București

AUTOR:  ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA-HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

TABARNIA – IMAGINEA DIN OGLINDĂ

06 martes Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , ,

TABARNIA 1

Mișcarea secesionistă din Catalonia „și-a găsit nașul”.

O parte a Cataloniei se proclamă a fi TABARNIA, nume format prin unirea primelor silabe ale orașelor Tarragona și Barcelona. Ta+bar+nia!

Năzuința Tabarniei este să se desprindă de secesionista Catalonie.

„CUI PE CUI SCOATE!”

Motivele pentru care Tabarnia vrea să divorțeze de Catalonia sunt exact aceleași pe care le invocă republicana Catalonie în divorțul său față de restul Spaniei, față de Regatul Spaniei.

Tabarnia este zona cea mai dezvoltată a Cataloniei și s-a săturat să tot ducă în spate zonele rurale catalane.

„Vom merge tot atât de departe pe cât vor merge independentiștii, iar dacă va exista încă o Declarație Unilaterală de Independență, vom acționa astfel încât Tabarnia să devină într-adevăr o realitate” – asigură purtătorii de cuvânt ai mișcării tabarneze Joan López, Jaume Vives și Miguel Martínez. „Vrem să creăm o oglindă în care mișcarea independentistă să vadă cât de absurde sunt argumentele ei, spre deosebire de cele ale noastre. Vom acționa cu umor și respect față de orice idee”.

TABARNIA 3

EXILUL

Dacă fostul președinte al guvernului catalan, Carles Puigdemont, s-a refugiat la Bruxelles, viitorul președinte al Tabarniei, dramaturgul  Albert Boadella s-a exilat… la Madrid, tocmai pentru a „internaționaliza conflictul”.

    TABARNIA GUVERN Viitorul președinte al Tabarniei, Albert Boadella. În stânga, aproape de inimă, steagul Tabarniei.

ZIAR PROPRIU

Mișcarea mediatică tabarneză are propriul ei organ de presă… un ziar digital în catalană, spaniolă și engleză. Cu ironie, umor și ingeniozitate ziarul se străduiește să ridiculizeze pretențiile și argumentele naționalismului secesionist catalan.

TABARNIA ZIAR 1

REACȚIA INDEPENDENTIȘTILOR

Naționaliștii secesioniști catalani au rămas blocați, nu au reacționat deloc în fața mișcării tabarneze. Ar fi și foarte greu, deoarece orice gest sau idee independentistă s-ar reflecta automat ca o caricatură în această oglindă virtuală care este Tabarnia.

VIRUSUL SECESIONIST

La marea problemă pe care a declanșat-o Brexit-ul s-a adăugat mișcarea suveranistă catalană, un virus care se poate propaga relativ ușor prin multe țări ale Europei.

Guvernul de la Madrid, condus de Mariano Rajoy, s-a străduit să izoleze și să  „carantinizeze” secesionismul catalan.

Iată că acestui virus dezintegrator i se opune, acum, un antivirus ingenios și regenerator bazat pe ironie, caricatură și satiră.

Este un soft latin care ar putea fi achiziționat și de britanici.  Umorul latin și cel englezesc seamănă uneori !

TABARNIA 4

TABARNIA 5

TABARNIA 6Hărți ale viitoarei provincii Tabarnia

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

DECLINUL ALBINELOR

02 viernes Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ 2 comentarios

Etiquetas

, , , ,

ALBINĂ 1

De ce, an de an, albinele sunt tot mai puține ?

Declinul sever al albinelor în Europa și America de Nord a început să fie vizibil spre sfârșitul anilor 90.

Stupii mor mai ales iarna.

ALBINE 2

CAUZE

Chimicalele folosite în agricultura industrializată, adică îngrășămintele chimice, pesticidele și ierbicidele otrăvesc nectarul și polenul pe care îl culeg albinele. În mod deosebit, substanțele care aparțin grupului chimic al  „neonicotinoidelor” afectează sistemul nervos central al albinelor, ucigând, anual, aproximativ un sfert din coloniile de „apis mellifera” europene și americane.

Schimbările climatice: creșterea temperaturilor, modificările în regimul precipitațiilor, fenomenele meteorologice extreme stresează considerabil viața albinelor și a altor polenizatori, atât individual, cât și la nivelul coloniilor.

Bolile și paraziții se înmulțesc foarte ușor în condițiile în care starea de sănătate a albinelor este slăbită de factorii nutriționali și de mediu menționați mai sus.

La toate acestea se adaugă, deocamdată doar în vestul Europei, o serioasă amenințare care vine din partea unei specii invadatoare: viespea asiatică (Vespa velutina nigrithorax). Și-a făcut spariția în Franța, în anul 2004, iar, în Spania, în 2010.

Face ravagii, deoarece o astfel de viespe ucide – fiecare – între 25 și 50 de albine zilnic, pentru a-și alimenta larvele cu corpul albinelor ucise.

Se înmulțește rapid: un singur cuib de Vespa velutina nigrithorax produce, anual, 500 de regine fondatoare de noi colonii.

ALBINEApis mellifera carpatica. În centru, Regina stupului depune ouă în alveole

CONSECINȚE

Luând în considerare doar rolul polenizator al albinelor, consecințele sunt devastatoare atât pentru ecosisteme, cât și pentru agricultura și economia mondială.

Se pune în seama lui Einstein afirmația că „dacă ar dispărea albinele, omul ar mai supraviețui doar patru ani”.

Cert este că 75% din culturile agricole dau rod grație polenizării pe care o efectuază albinele.

crizantema cu albina

CE AR TREBUI SĂ FACEM

Mai întâi, să interzicem toate produsele toxice folosite în agricultură. Sunt toxice pentru pământ, pentru plante, pentru insecte și, desigur, pentru om.

De asemenea, să elaborăm planuri complete de acțiune pentru a salva albinele.

Soluția cea mai sănătoasă și definitiv învingătoare este agricultura ecologică, fără chimicale, care respectă pământul, apa, clima  și toată viața de pe planeta noastră.

Aceste schimbări se află la îndemâna oamenilor politici: promovarea agriculturii ecologice este singura cale pentru a salva viața, clima și sănătatea planetei noastre. Nu este nevoie decât de o legislație potrivită acestui scop, pe cât de nobil, pe atât de firesc.

Se află și la îndemâna fiecăruia dintre noi: să cumpărăm și să consumăm numai produse organice, obținute de agricultura ecologică locală, de agricultura noastră.

Dacă sunt aduse de la distanțe mari, oricât de organice ar fi, produsele acelea au poluat prea mult Planeta prin combustibilul care s-a ars pentru transportul lor. Ignorând produsele aduse de la distanțe mai mari decât 800 de kilometri, vom descuraja importul lor pe viitor.

VIESPE 1

VIESPE 2Vespa velutina nigrithorax

 

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

ROMÂNIA: CANIBALISM POLITIC/RUMANIA: CANIBALISMO POLÍTICO

01 jueves Feb 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

DRAGNEA 2Liviu Dragnea, președintele PSD

ROMÂNIA: CANIBALISM POLITIC

Se pare că România a atins nivelul „mai mult nu se mai poate” al canibalismului politic, atunci când partidul majoritar  – PSD – și-a doborât, în decursul a numai unui an, doi prim-ministri din propriile sale rânduri.

De fapt, este mai mult decât canibalism, este corupție politică. Sau și mai exact, este vorba despre un „conducător” postcomunist. Din orice punct s-ar privi, istoria acestei ciudățenii parlamentare românești are mereu unul și același protagonist: Liviu Dragnea, președintele PSD, și deputat împiedicat temporar să ocupe vreo funcție publică, deoarece a falsificat alegeri.

Partidul Social Democrat (PSD) este patria politică a vechii  „nomenclaturi” a ierarhiei comuniste românești și e condus cu mână de fier de Dragnea, cândva baron într-o provincie din sudul țării. Acolo, Dragnea a montat – după cum denunță autoritățile anti-corupție – o rețea condusă de oameni de paie pentru îmbogățirea sa personală, pe baza unor contracte statale subvenționate cu bani comunitari,  acordate pe sprânceană, și chiar cu vânzări de bunuri ale statului (o insulă pe Dunăre !), mult sub prețul real, uneia dintre amintitele întreprinderi.

DRAGNEA 3

Liviu Dragnea

Când PSD a câștigat cu o confortabilă majoritate alegerile legislative din 2016, Dragnea nu a putut să fie prim ministru, deoarece tribunalele tocmai  îi interziseseră să mai ocupe o funcție publică, din cauza participării sale la o fraudă electorală. Așa că, în cel mai pur stil satrapic, Dragnea a preluat frâiele politice ale țării prin intermediul unor oameni de paie: primul ministru și ceilalți miniștri. Dar, presiunile dinspre Bruxelles pentru a cerceta felul în care au fost folosite subvențiile comunitare în România i-au determinat pe șefii guvernelor să lase cale liberă investigațiilor care puneau în pericol averea și, eventual, chiar libertatea lui Dragnea.

Reacția acestuia a fost contondentă în ambele cazuri: PSD și-a dat jos proprii săi prim miniștri. Iar, săptămâna trecută s-a format cel de al treilea cabinet PSD, în alianță cu ALDE.

Rovana Plumb, vicepreședintă a PSD … a fost titulară a portofoliului Fondurilor Comunitare, în cabinetul anterior condus de Mihai Tudose.

Rovana Plumb împreună cu Sevil Shhaide, care a ocupat funcția de vice prim ministru, au fost destituite de Mihai Tudose, deoarece autoritatea anti-corupție le investiga pentru abuz de putere.  Această decizie a șefului guvernului era mult mai mult decât un simplu „mea culpa” de onestitate a echipei sale: însemna cale liberă pentru cercetarea care-l punea în pericol pe însuși Liviu Dragnea, principalul beneficiar al presupuselor abuzuri administrative ale lui Plumb și Shhaideh.

PLUMB SHHAIDEHRovana Plumb și Sevil Shhaideh

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

DRAGNEA 1Liviu Dragnea

RUMANIA: CANIBALISMO POLÍTICO

Rumania parece haber alcanzado el “no va más” del canibalismo político al haber derrocado el partido mayoritario – PSD – en un año a dos jefes de Gobierno de ese mismo partido.

En realidad, más que de canibalismo se trata de corrupción política. O, para ser más exacto, de caudillismo postcomunista. Porque, se enfoque como se enfoque, la historia de esa singularidad parlamentaria rumana tiene siempre un mismo protagonista: Liviu Dragnea, presidente del PSD, y diputado inhabilitado temporalmente para ejercer cualquier cargo público por falsificación electoral.

El PSD (Partido Socialdemócrata) es la patria política de la antigua “nomenclatura” de la jerarquía comunista rumana y está dirigido con mano de hierro por Dragnea, otrora cacique de una provincia meridional del país. Allá, Dragnea montó – según denuncian las autoridades anticorrupción – una red de empresas dirigidas por testaferros para su enriquecimiento personal a base de contratas estatales subvencionadas con dinero comunitario y otorgadas a dedo por la Administración rumana, e incluso con ventas de bienes estatales (¡ una isla en el Danubio !) muy por debajo del precio real a una de las mentadas empresas.

Cuándo el PSD ganó con holgada mayoría las legislativas del 2016, Dragnea no pudo asumir la jefatura del Gabinete porque acababa de ser inhabilitado por los tribunales a causa de su participación en un fraude electoral. Así que en el más puro estilo satrapico, Dragnea asumió las riendas políticas del país por medio de hombres de paja : el jefe del Gobierno y los demás ministros. Pero las presiones de Bruselas para investigar acerca del uso de sus subvenciones a Rumania determinó que los jefes de Gobierno dejaran abiertas a la investigación operaciones que ponían en peligro la riqueza y, eventualmente, hasta la libertad de Dragnea.

La reacción de este fue contundente en ambos casos : el PSD derrocó a sus propios primeros ministros. Y la pasada semana se formó el tercer Gabinete del PSD, aliado a dos partidos menores, bajo la presidencia de Rovana Plumb … que justamente había sido titular de la cartera de Subvenciones Comunitarias en el Gabinete anterior, presidido por Mihai Tudose.

R PLUMB 1Rovana Plumb

Plumb y la, a la sazón, vicepresidente del Gobierno, Sevil Shhaideh, fueron destituidas de sus cargos por Tudose porque la máxima autoridad anticorrupción las estaba investigando por abuso de poder. La decisión de ese jefe de Gobierno implicaba mucho más que un “mea culpa” de honradez de su equipo : la vía libre dada así a la investigación ponía en peligro al propio Liviu Dragnea, principal beneficiario de las presuntas tropelías administrativas de Plumb y Shhaideh.

S SHHAIDEHSevil Shhaideh

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

 

RADONUL – AMENINȚAREA TĂCUTĂ

31 miércoles Ene 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , ,

HARTA RADON 1

Radonul – un gaz care se strecoară în locuințe

GAZ  RADIOACTIV

Radonul este un gaz radioactiv: uraniul se dezintegrează devenind radiu, care, la rândul lui, se dezintegrază devenind radon. Emană radon mai ales solurile granitice și calcaroase.

După tutun, radonul este a doua cauză care provoacă cancerul pulmonar. In special, la ne-fumători.

DIRECTIVA EUROPEANĂ

În Spania, de pildă, de la 1 februarie, întră  în vigoare directiva europeană prin care controlul locuințelor din zonele cu emanații de radon devine obligatoriu.

Populația trebuie să fie informată astfel încât să conștientizeze riscul zilnic pe care îl prezintă acest gaz cancerigen care se acumulează în locuințe, mai ales în pivnițe și subsoluri.

Directiva urmează să fie inclusă în Codul Tehnic al Construcțiilor: edificiile trebuie să fie izolate și etanșeizate pentru a preveni în viitor expunerea la radon.

PÂNĂ ATUNCI

Directiva europeană a fost adoptată în anul 2013 și prevede „eliminarea radonului din locuințe”. Dacă concentrația de radon pe metru cub e mai mare de trei sute de becquereli, anual, se consideră că este o amenințare pentru sănătate.

Prima măsură o reprezintă aerisirea zilnică a încăperilor, cel puțin zece minute: a caselor „pe pământ”, a apartamentelor de la parter, a pivnițelor și subsolurilor din zonele de risc. Ventilația încăperilor înlătură acumularea de radon.

O măsură mai amplă, mai sigură și mai costisitoare este izolarea și etanșeizarea solului locuințelor, astfel încât să nu se mai producă acumulări de radon cu concentrații periculoase pentru sănătatea umană.

ÎN ROMÂNIA

În țara noastră, specialiștii de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au realizat harta primelor 18 județe din România, care însumează aproximativ 5000 de măsurători efectuate în interiorul caselor.

Această hartă va fi încărcată pe Atlasul European al emanațiilor de  radon.

FEREASTRA

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

PEȘTERILE DIN YUCATAN – UN TUNEL AL TIMPULUI

29 lunes Ene 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

YUKATAN 1

 O lume mirifică: peșterile inundate din Quintana Roo

Este cel mai mare sit arheologic inundat din lume, însumează 347 de kilometri şi păstrează dovezi despre primii locuitori ai Americii și despre cultura Maya… – anunța, la începutul acestui an (miercuri, 10 ianuarie), Guillermo de Anda, cercetător la Institutul Național de Antropologie și Istorie și director al proiectului Marele Acuifer Maya (Gran Acuífero Maya), descoperirea făcută de un grup de explorare a peșterilor inundate din Quintana Roo, Yucatan, Mexic.

YUKATAN 6

YUKATAN 4

YUKATAN CENOT 2

Ce au descoperit exploratorii ?

Exploratorii cercetau de ani buni, cu mijloace moderne, peșterile inundate din Quintana Roo, dar, evenimentul  pe care îl anunță, acum, este descoperirea unei legături directe între două sisteme mari de peșteri care păreau a fi separate. Prin unificarea lor, devin cel mai mare sistem din lume cu cei 347 de kilometri de peșteri și galerii inundate cu apă dulce. Și cum este obiceiul, numele sistemului mai mare se va extinde și asupra sistemului mai mic, astfel încât, acum, Sac Actun cuprinde și peșterile din Dos Ojos din Tulum, din provincia Quintana Roo.

YUKATAN 12

CENOT 4

YUKATAN 11

YUKATAN 10

Aceste sute de kilometri de peșteri și galerii – adevărate tuneluri ale timpului – sunt o poartă de intrare în istoria străveche și recentă a provinciei Quintana Roo din peninsula Yucatan.

Peşterile Sac Actun reprezintă cel mai important sit arheologic inundat din lume care are peste o sută de contexte arheologice şi oferă informaţii despre primii locuitori ai Americii, despre fauna dispărută și, desigur, despre cultura Maya – spune Guillermo de Anda.

În etapa următoare, proiectul va cuprinde un studiu amplu al biodiversității care depinde de acest imens acuifer de apă cristalină. Exploratorii vor continua să facă hărți și să inventarieze contextele arheologice inundate. Și desigur, se vor lua măsurile necesare pentru protejarea și conservarea lor.

CENOT 5

CENOT 7

YUKATAN CENOT

Bil Phillips, pionierul studierii acuiferului Maya

Robert Schmittner este șeful echipei de scafandri angajaţi  în proiectul Gran Acuífero Maya (GAM). Proiectul a demarat în martie 2017, dar Schmittner scotocește de 14 ani prin galeriile pline cu apă ale labirintului din Quintana Roo, pentru a găsi legături între sistemele de peșteri.

Este un entuziast convins că va descoperi conexiunile care leagă toate sistemele de peșteri existente în peninsula mexicană Yucatan, deoarece fenomenul carstic nu poate fi decât unitar – consideră el – și va însuma peste o mie de kilometri de peșteri și galerii. Concret, în partea de nord a provinciei Quintana Roo sunt 358 de sisteme de peșteri inundate care au o lungime totală de aproximativ 1400 de kilometri.

Dar, înainte de Robert Schmittner, un alt pasionat și-a dedicat ani buni din viață pentru a explora aceste minunății din măruntaiele peninsulei Yucatan: Bil Phillips, pionierul studierii acuiferului Maya. Împreună cu James Coke, el a fondat QUINTANA ROO SPELEOLOGICAL SURVEY, o bază de date cu hărți detaliate, care acum sunt un instrument prețios pentru înțelegerea și protejarea acuiferului. A muncit peste 40 de ani cartografiind  peșterile și galeriile din Yucatan.A muncit la acest proiect până în ultimele zile ale vieții lui. S-a stins în noiembrie anul trecut, iar echipa GAM îi dedică, acum, această descoperire deosebită lui Bil Phillips.

CENOT 2

YUKATAN 9

CENOT 9Cenot

Echipa

Acuiferul din Quitana Roo va fi studiat de o echipă multidisciplinară. Iată câțiva dintre actualii și viitorii membri mexicani și străini ai ei: biologul Arturo Bayona Miramontes, inginerul și inventatorul Corey Jaskolski, profesorul James Brady de la Universitatea din California, fondator al disciplinei de arheologie a peșterilor Maya; Dante Garcia, specialist în arheologia cenotă, precum și studenți și absolvenți universitari din SUA și Mexic.

YUKATAN 15Galerie cu apă

CENOT 6

YUKATAN 7Explorarea adâncurilor  unui cenot

CENOT 8Cenot

Cenoţii       

Cenotul – din cuvântul mayaș  zonot (cenote – în spaniolă) – este o deschidere  verticală a galeriei inundate, „o fereastră spre cer” formată în urma surpării boltei galeriei, astfel încât, de sus, de la suprafață, apa cristalină se vede ca un lac pe fundul unui crater. Mexicul are cei mai mulți cenoți din lume, în special în Peninsula Yucatan.

Mayașii considerau că cenoții sunt porți spre o altă lume. Erau locuri unde se aduceau sacrificii. Zona cu cenoți era o zonă sacră.

Cenoții sunt o moștenire culturală și istorică protejată prin Convenția Moștenirii Culturale Subacvatice.

YUKATAN 13Hartă cu câțiva cenoți

CENOT 1Cenot

CENOT 3Explorarea unui cenot

CENOT VESTIGIIVestigii ale unei prezențe umane străvechi

VAS MAYAVas  din cultura Maya

Un sit fabulos

Peșterile din Yucatan oferă un material extraordinar de bogat de studiu. Sunt o comoară pentru cercetători și oameni de știință din domenii multiple, din epoci multiple ale trecutului, prezentului și, desigur, ale viitorului.

Sunt o sursă pentru a înțelege mai bine trecutul, dar și o bogăție – în special acuiferul de apă dulce-pentru a defini  dezvoltarea în viitor a regiunii.

YUKATAN 16

CENOT CU NUFERI

YUKATAN 5

YUKATAN 8

YUKATAN 17

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 

KURDOFOBIA LUI ERDOGAN/LA KURDOFOBIA DE ERDOGAN

24 miércoles Ene 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

AFRIN 1KURDOFOBIA LUI ERDOGAN

Atacurile armatelor turcești împotriva teritoriului kurd din Nordul Siriei prezintă două aspecte foarte neliniștitoare. Pe de o parte, refuzul total al guvernului de la Ankara de a recunoaște particularitățile etnice din teritoriul său. Pe de altă parte, devine din ce în ce mai clar că adevăratul învingător al acestui război civil din Siria este Rusia cea ambițioasă a lui Putin.

Primul aspect este o veche tară a politicii Turciei. De la crearea republicii, după Primul Război Mondial, intoleranța etnică a tot crescut până ce a ajuns să semene cu apartheid-ul, odată cu ascensiunea islamismului lui Erdogan la putere. Ofensiva actuală în nordul Siriei (în Afrin) nu este decât încă un episod al violenței instituționale turcești contra unei etnii care reprezintă aproximativ 10% din populația totală a țării.

Această acțiune a lui Erdogan se datorează faptului că războiul civil din Siria a făcut ca milițiile kurde din întreg Orientul Mijlociu – kurzii trăiesc în patru țări: Turcia, Irak, Siria și Iran – să devină un important protagonist, deoarece au îndeplinit rolul de infanterie a Statelor Unite ale Americii, această supraputere ne mai fiind nevoită să-și angajeze trupe terestre proprii în conflict. Cu ajutorul material și tehnic american, gherilele kurde (cele considerate teroriste ale PKK și altele) au devenit un factor important în Orientul Mijlociu, cu vechile lor năzuințe de a crea un Kurdistan independent, în detrimentul celor patru țări în care trăiesc în prezent.

AFRIN 4

Pe fundalul unui evident dezinteres american de a-și asuma angajamente militare și diplomatice mai importante în zonă, Erdogan a decis să șubrezească cât poate și cât mai repede embrionul militar kurd de la granița Turciei, reproșându-i legături strânse cu PKK.

Până aici, nimic nou. Noutatea este că, pentru a desfășura o operație de o asemenea anvergură într-un teritoriu unde Rusia este o importantă prezență militară, Ankara nu a căutat să obțină aprobarea marelui său aliat dintotdeauna – SUA -, ci permisiunea Kremlinului. Înalte autorități militare și políitice turce au fost la Moscova, cu o săptămână mai înainte, pentru a stabili, împreună cu colegii lor ruși, locurile, anvergura și întreaga desfășurare în timp a operației.

Această creștere a rolului Rusiei în Orientul Mijlociu începe să devină noua problemă a politicii externe a Americii, deoarece până acum, dezinteresul față de evenimentele din zonă era relativ lipsit de importanță, dat fiind faptul că vidul de putere care se crea era ocupat de forțe nesemnificative. Dar, odată cu  apariția politico-militară a Rusiei în regiune, datele problemei se schimbă radical pentru Washington… care, până acum nu pare să fi găsit – nici să fi căutat măcar – un răspuns la această nouă situație.

AFRIN 5

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

AFRIN 2

LA KURDOFOBIA DE ERDOGAN

Los ataques del Ejército turco contra el territorio kurdo del norte de Siria tienen dos aspectos, a cual más inquietante. Por un lado, la absoluta intolerancia del Gobierno de Ankara a reconocer singularidades étnicas en su territorio. Y por el otro, que cada vez parece más claro que el auténtico ganador de esta guerra civil siria ha sido la Rusia ambiciosa de Putin.

 El primer aspecto es una vieja lacra de la política turca. Desde la creación de la República, tras la I Guerra Mundial, la intolerancia étnica fue aumentando constantemente hasta llegar a rondar el apartheid con el ascenso del islamismo de Erdogan al poder. La ofensiva actual del norte de Siria (Afrín) no es más que otro episodio de la violencia institucional turca contra una etnia que representa aproximadamente el 10% de la población total.

La medida de Erdogan se debe a que la guerra civil siria erigió a las milicias kurdas de todo el Oriente Medio – los kurdos están presentes en 4 naciones : Turquía, Irak, Siria e Irán – a un importante protagonista, por cuanto asumieron las funciones de una Infantería que los EE.UU. no desplegaron nunca en ese conflicto. Con la ayuda material y técnica estadounidense, las guerrillas kurdas (las de los terroristas del PKK y las otras) se volvieron un factor importante en el Oriente Medio, al igual que las viejas aspiraciones a crear un Kurdistán independiente, a costa de las cuatro naciones en que viven actualmente.

Esto, unido al evidente desinterés norteamericano por asumir mayores compromisos militares y diplomáticos en la zona, ha decidido a Erdogan a debilitar cuanto puede y cuanto antes el embrión militar kurdo en la frontera de Turquía, imputándole estrechos vínculos con el PKK.

Hasta aquí, todo es más de lo mismo. Lo nuevo es que para una operación de esta envergadura y en un territorio donde Rusia tiene una importante presencia militar, Ankara no haya buscado ante todo el visto bueno de su gran aliado de siempre – los EE.UU. -, sino el permiso del Kremlin. Altos mandos militares y políticos turcos fueron a Moscú, la semana anterior al ataque, para coordinar con sus colegas rusos lugares, envergadura y cronología de la operación.

Este creciente protagonismo ruso en el Oriente Próximo va a ser el nuevo problema de la política exterior estadounidense en la zona, ya que, hasta ahora, su progresiva inhibición de los acontecimientos del Levante era relativamente intrascendente, por cuanto el vacío de poder creado lo ocupaban fuerzas de menor cuantía. Pero, con la irrupción político-militar rusa, las coordenadas del problema cambian radicalmente para Washington… que hasta la fecha no parece encontrar – ni buscar – una respuesta a la nueva situación.

AFRIN 3

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

R.F.G.: MOTIVE PENTRU ȘI ÎMPOTRIVA UNEI ALIANȚE/RFA: RAZONES Y SINRAZONES DE UNA ALIANZA

22 lunes Ene 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, ,

MERKEL

R.F.G.: MOTIVE PENTRU ȘI ÎMPOTRIVA UNEI ALIANȚE

Formarea unui guvern german pare a fi, în prezent, ca și cum ar naște niște munți isterici… Nu s-a putut forma o alianță tricoloră (verzi, liberali și conservatori) din cauza unor suspiciuni ale liberalilor, iar o înțelegere bicoloră (între social-democrați și conservatori) se împotmolește în himerele puriste ale aripii tinere a SPD (Partidului Social Democrat).

În ciuda aparențelor, această criză se datorează mai multor cauze și unei incredibile lipse de rațiune. Aceasta din urmă este evidentă: în momentul în care s-a pus problema stabilirii liniilor politice ale noii legislaturi, partidele au situat pe primul loc interesele lor electorale imediate și nu interesul național de a avea stabilitate politică și de a dispune de o previziune a viitorului imediat.

Astfel, liberalii (FDP) au făcut să eșueze prima încercare, deoarece au considerat că urmau să intre într-un guvern care nu adopta niciuna dintre valorile liberale pe care le apără acest partid.  Acest lucru este adevărat până la un punct: întrebarea care se pune este de ce politicienii din FDP nu și-au apărat ideologia când au negociat; adică, nu au știut să negocieze un acord pentru a guverna. Cu un asemenea eșec se punea în pericol stabilitatea țării și acest lucru nu prea i-a interesat pe cei care aspirau să conducă Republica.

Alternativa la alianța tripartită ar fi o reeditare a cabinetului de până acum, adică a marii coaliții. Cele două partide majoritare – cel social-democrat și cel creștin-democrat în alianță cu creștin-socialii bavarezi – ar guverna din nou împreună. Această posilibitate ar fi greu de acceptat pentru SPD, care, la ultimele alegeri, a obținut cele mai rele rezultate din toată istoria sa de după război (aproximtiv 20%) și le-a atribuit faptului că politica guvernului actual a avut mai mult un caracter conservator.

Și într-adevăr, programul a fost dominat de creștin-democrați (CDU) și de creștin-sociali (CSU), însă, declinul s-a datorat, în primul rând, unor cauze sociale. Societatea germană s-a schimbat considerabil în ultima vreme, în timp ce programele și structurile partidului au rămas tot mai străine de realitate… Întrucât a deveni din nou un partener de rangul doi într-un guvern conservator ar agrava criza socialiștilor, conducătorii partidului au fost de acord să se unească pactului doar pentru a garanta stabilitatea țării…pe lângă faptul că a avea puterea nu deranjează pe nimeni…

Desigur, pe nimeni, doar pe JUSOS – gruparea social-democraților tineri sub 30 de ani -, care, în congresul pe care l-a ținut SPD săptămâna trecută, au atacat dur pactul pentru guvernare, care ar constitui „un gest îmburghezit”. Pentru a păstra o puritate ideologică, JUSOS pretinde o parapetare în opoziție pentru a obține, în felul acesta, o regenerare ideologică a partidului, și totodată, o recucerire a încrderii electoratului de stânga. Ce a fost rău în postura tinerilor a fost că au vorbit mult – chiar foarte mult – de idealuri și de noi obiective, dar au menționat concret foarte puține și au formulat și mai puține programe alternative, într-adevăr viabile.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

SPD

RFA: RAZONES Y SINRAZONES DE UNA ALIANZA

La formación del actual Gobierno alemán parece un parto de los montes… histéricos. No pudo ser un maridaje tricolor (verdes, liberales y conservadores) por suspicacias liberales y ahora el compromiso bicolor (socialdemócratas y conservadores) se encalla en quimeras puristas del ala joven del SPD (Partido Socialdemócrata).

Pese a todas las apariencias, esta crisis tiene no pocas razones y una increíble sinrazón. Esta última es evidente : a la hora de pactar las directrices políticas de la nueva legislatura, los partidos han antepuestos sus intereses electorales inmediatos al interés nacional de estabilidad política y previsión del futuro inmediato.

Así, los liberales (FDP) rompieron el primer intento porque consideraron que tenían que entrar en un Gobierno que no adoptaba ninguno de los valores liberales que defiende el partido. Y si esto es verdad hasta cierto punto, cabe preguntarse si los políticos del FDP defendieron su ideario mucho peor en las negociaciones que en las urnas; vamos, que no supieron negociar un pacto de gobierno. Que con el fracaso se ponía en peligro la estabilidad de la nación no importó mucho a ninguno de los aspirantes a dirigir la República.

La alternativa al tripartito era una reedición del Gabinete saliente, la gran coalición. Los dos partidos mayoritarios – socialdemócratas y cristianodemócratas aliados con los socialcristianos bávaros – volvían a gobernar al alimón. Esa posibilidad se les atragantaba al SPD, que en los últimos comicios sacó el peor resultado de toda su historia de postguerra (cerca del 20%) y lo atribuyó a que la política del Gobierno saliente tuvo mayormente rasgos conservadores.

Realmente dominó el programa cristianodemócrata (CDU) y socialcristiano (CSU), pero las causas del declive socialista son ante todo sociales. La sociedad alemana ha cambiado en los últimos lustros fuertemente, en tanto que la programática y estructuras del partido han quedado cada vez más alejadas de la realidad. Así que en vistas de que volver de socio segundón en un Gobierno conservador agravaría la crisis socialista, los dirigentes del partido se avinieron al pacto con tal de garantizar la estabilidad del país… aparte de que tener poder no molesta a nadie.

Martin Schulz y Angela MerkelMartin Schulz (SPD) y Angela Merkel (CDU)

Bueno, a nadie excepto a los JUSOS – agrupación de los socialdemócratas menores de 30 años -, que en el congreso que celebró el SPD la semana pasada atacaron crudamente el pacto de gobierno por “gesto aburguesado”. En aras de la pureza ideológica, los JUSOS reclaman el encastillamiento en la oposición para lograr así una regeneración ideológica del partido y, de paso, recuperar la confianza del electorado de izquierdas. Lo peor de la postura joven ha sido que han hablado mucho – muchísimo – de ideales y nuevas metas, pero han citado muy pocas y formulado menos programas alternativos realmente viables.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU