Bilanțul primului an                           Washington, Diana Negre

Primul an de președinție a lui Donald Trump se împlinește pe 20 ianuarie, dar, americanii deja fac bilanțul uneia dintre cele mai polemice etape din istoria lor recentă.

Bilanțul nu se limitează numai la președinte, ci la întregul Partid Republican care, împreună cu Trump, s-a impus în mod spectaculos la toate nivelurile: Congres, guvernatorii statelor, Parlamente statale. Acum, după aproape un an de posesie a controlului pe care și l-au dorit atât de mult, văd că, peste 11 luni, când vor avea loc alegeri legislative, își vor putea pierde aceste majorități care se obțin foarte rar.

Așa cum i s-a întâmplat președintelui Obama în anul 2010, când Camera a cedat nu mai puțin decât 63 de fotolii democrate, sau celui de al doilea președinte Bush, în 2006, când democrații i-au smuls partidului său 30 de fotolii, sau foarte popularului Bill Clinton care a văzut cum și-au pierdut locurile 54 dintre camarazii săi de partid, în 1994.  Nici măcar foarte popularul Ronald Reagan nu a scăpat de acest dezastru când a pierdut 26 de fotolii în 1982. Trump s-ar putea trezi că partidul său pierde controlul nu asupra uneia, ci asupra ambelor Camere ale Congresului.  Pentru aceasta, nu este nevoie de prea mult: în Senat dispune doar de un avantaj de un singur fotoliu, iar în Camera Reprezentanților ar fi foarte posibil să piardă 24 de locuri, ceea ce l-ar pune în minoritate.

Este ceva ce se întâmplă frecvent la alegerile „de la mijlocul mandatului”, adică, la doi ani de la alegerea președintelui, deoarece, în Statele Unite, toți cei 435 de congresmeni ai Camerei se prezintă la alegeri tot la doi ani, și la fel fac o treime dintre cei o sută de senatori.

Cauza acestor pierderi este, de obicei, faptul că președinții se văd nevoiți, uneori, să ia măsuri nepopulare, care le dăunează direct coreligionarilor lor – indirect și Casei Albe, deoarece își pierde sprijinul legislativ pentru inițiativele ei, care pot să rămână doar în faza de declarații de bune intenții, fără să se materializeze în legi.

În cazul de față, ca atâtea alte lucruri care se întâmplă cu Trump, situația ar putea fi deosebită, deoarece politicile sale nu sunt nepopulare: reforma fiscală probabil va aduce bani în buzunarele a milioane de americani. Aceștia vor primi lefuri mai mari începând din februarie; economia crește cu mai mult de 3%; iar bursele tot urcă: în cele 14 luni de când a fost ales Trump, îndicele Dow Jones a crescut de la 17.888, la aproape 25,000, o creștere de aproximativ 44%.  Și să nu uităm de piața muncii care înregistrează cel mai scăzut șomaj din ultimii 10 ani, cu crearea a peste un milion de locuri de muncă.

Fostul președinte Obama împreună cu democrații pot să insiste că ei au lăsat masa pusă pentru avântul de astăzi, dar chiriașul de la Casa Albă este cel care primește medaliile – sau pedepsele – pentru tot ce se întâmplă în timpul mandatului său.

Impopular este doar Trump, nu pentru că și-ar fi pierdut sprijinul fidelilor săi, care reprezentau 35% dintre votanții care l-au urmat necondiționat în noiembrie 2016 și se mențin și acum la același nivel, ci pentru că s-au îndepărtat de el cei care i-au dat, în mod condiționat, o șansă, iar acum par a fi decepționați, atât de comportamentul imprevizibil al lui Trump și de abuzul postărilor sale pe twitter, cât și de deteriorarea la care îl supun mijloacele de informare în masă: niciun președinte, în toată istoria țării nu a fost supus la o asemena hărțuire jurnalistică.

Numai 5% din presă i-a fost favorabilă în primele două luni din mandat, în timp ce 62 % l-a criticat. Obama, predecesorul său, a fost primit cu o acoperire informațională favorabilă de 42%, și doar 20% critică, ca să nu mai menționăm Premiul Nobel pentru Pace, pe care l-a primit înainte de a mișca vreun deget.  Este un șablon care s-a menținut tot anul, ba chiar a crescut. Însuși fostul președinte Carter a semnalat acest dezechilibru în acoperirea informațională a lui Trump și înverșunarea mijloacelor de informare împotriva președintelui.

Acum, cu o majoritate minimă de numai un senator, republicanii riscă să piardă Camera Superioară, dar nici în cea inferioară congresmenii republicani nu se simt siguri, cu toate că îi depășesc pe democrați cu 47 de fotolii: dacă câștigă numai 24, democrații, de la 194, câte au azi, vor ajunge la 218, în timp ce republicanii, care au acum  241, vor rămâne cu numai 217.

Din punct de vedere istoric, 24 de fotolii nu reprezintă o cifră prea mare pentru o schimbare a partidului, iar opoziția de acum ar prelua ștafeta. Dacă va fi așa, pentru Trump, care a câștigat victoria enormă cu aprobarea celei mai mari reforme fiscale din 1986 încoace, fără niciun vot democrat, pierderea majorităților va însemna cel puțin o paralizie politică și nu va putea  înlătura „impeachment-ul”, formula de punere sub acuzare politică care îl va obliga să demisioneze sau să plece de la Casa Albă într-un mod dezonorant.

Dar, poate că nu… Reagan și-a pierdut majoritățile legislative la fel ca Clinton – iar Clinton chiar a fost pus sub acuzare pentru că a fost fustangiu – dar, amândoi vor rămâne în istorie ca niște președinți foarte populari care au reușit să-și realizeze programele, în ciuda unui Congres ostil, la fel cum Obama a obținut aprobarea reformei asigurărilor medicale, cu toată  rezistența înverșunată a republicanilor. Pe de altă parte, relansarea economică sosește pentru Trump mai repede decât a sosit pentru Reagan sau Clinton, și tocmai umplerea buzunarelor a fost ceea ce i-a menținut pe aceștia la putere.

Pentru ca totul să fie și mai imprevizibil, să menționăm și propria personalitate a lui Trump, un om care a spart toate schemele și a răsturnat toate previziunile. Sau poate că nu este personalitatea sa, ci un semn că în lumea întreagă se produc schimbări pe care până acum nimeni nu a reușit să le explice.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

Balance del primer año                           Washington, Diana Negre

El primer año de la presidencia de Donald Trump no se cumple hasta el 20 de enero, pero los norteamericanos están ya pasando balance de una de las etapas más polémicas de su historia reciente.

El balance no se limita al presidente, sino a todo el Partido Republicano que, junto con él, se impuso de manera espectacular a todos los niveles: Congreso, gobernadores de los estados, Parlamentos estatales. Ahora, después de casi un año de tener el control que tanto deseaban, ven que, dentro de 11 meses, cuando se celebren elecciones legislativas, podrían perder las mayorías que raramente consiguen.

Como le ocurrió al presidente Obama en el año 2010, cuando la Cámara cedió nada menos que 63 escaños demócratas, o al segundo presidente Bush en el 2006, cuando los demócratas arrebataron a su partido 30 escaños, o el muy popular Bill Clinton que vio perder a 54 de sus correligionarios en 1994.  Ni siquiera el muy popular Ronald Reagan se libró de la escabechina y perdió 26 escaños en 1982. Trump podría encontrarse que su partido pierde el control no de una, sino de las dos Cámaras del Congreso.  Para eso, no hace falta mucho: en el Senado tan sólo tiene un escaño de ventaja y, en la Cámara, nadie puede descartar que pierdan los 24 escaños que les pondrían en minoría.

Es algo que ocurre con frecuencia en comicios “a mitad de mandato”, es decir, a los dos años de la elección presidencial, porque en EEUU todos los 435 congresistas de la Cámara se presentan cada dos años y otro tanto hace un tercio de los 100 senadores.

La razón para estas pérdidas acostumbra a ser que los presidentes han de tomar a veces medidas impopulares que perjudican a sus correligionarios directamente – y a la Casa Blanca indirectamente, pues pierde el apoyo legislativo para sus iniciativas que pueden quedarse en declaraciones de buenas intenciones, pero no se materializan en leyes.

En este caso, como tantas otras cosas con Trump, la situación puede ser peculiar porque las políticas de Trump no son impopulares: la reforma fiscal probablemente pondrá dinero en el bolsillo de millones de americanos, que recibirán una paga mayor a partir de febrero; la economía crece a niveles superiores al 3%; y las bolsas no paran de subir: en los 14 meses transcurridos desde la elección de Trump, el índice Dow Jones ha pasado de 17.888 a cerca de 25,000, un aumento de más del 44%.  Sin olvidarnos del mercado laboral que registra el paro más bajo de los últimos 10 años, con la creación de más de un millón de puestos de trabajo.

El ex presidente Obama y los demócratas pueden insistir en que dejaron la mesa puesta para la bonanza de hoy, pero el ocupante de la Casa Blanca se lleva siempre las medallas – o los castigos – por lo que ocurre durante su mandato

Lo que es impopular es el propio Trump, no porque haya perdido el apoyo de sus fieles, que era el  35% de los votantes que le siguieron incondicionalmente en noviembre del 2016 y se mantiene al mismo nivel, pero sí se han alejado los que le dieron, condicionalmente, una oportunidad y parecen decepcionados, tanto por el comportamiento imprevisible de Trump y su abuso de los tuits, como por la mella que hace en ellos la cobertura informativa: ningún presidente en la historia del país ha sido sometido a un acoso periodístico similar.

Tan sólo el 5% de la prensa le fue favorable en sus primeros dos meses de mandato, mientras que el 62 % era crítico. En comparación, su predecesor Obama fue recibido con una cobertura favorable del 42% y tan sólo el 20% de críticas, para no hablar del Premio Nobel de la Paz, otorgado antes de que moviera un dedo.  Es un patrón que se ha mantenido durante todo el año e incluso ha ido en aumento. El propio ex presidente Carter señaló el desequilibrio en la cobertura de Trump y el ensañamiento de los medios informativos contra el presidente.

Ahora, con una mayoría mínima de tan sólo un senador, los republicanos corren el riesgo de perder la Cámara Alta, pero ni siquiera en la Baja se sienten seguros los congresistas republicanos, a pesar de superar a los demócratas por 47 escaños: con ganar 24, los demócratas pasarían de los 194 escaños que hoy ocupan, a 218 y los republicanos, que hoy tienen 241, se quedarían en 217.

Históricamente, un cambio de partido para 24 escaños no es una cifra muy alta y la oposición de hoy tomaría el relevo. De ser así, para Trump, que ha conseguido la enorme victoria de la reforma fiscal de mayor envergadura desde 1986 sin un solo voto demócrata, la pérdida de mayorías significaría como mínimo una parálisis política y no puede descartar el  “impeachment”, la fórmula de encausamiento político para obligarlo a dimitir – o expulsarlo de la Casa Blanca de forma ignominiosa.

Pero, tal vez no… Reagan perdió sus mayorías legislativas igual que Clinton – y Clinton fue incluso encausado por una cuestión de faldas – pero, los dos han pasado a la Historia como presidentes muy populares y lograron avanzar sus programas, a pesar de un Congreso hostil, igual que Obama consiguió que aprobasen su reforma del seguro médico en contra de la gran resistencia republicana. Por otra parte, la recuperación económica está llegando para Trump más rápidamente que para Reagan o Clinton y fue precisamente la bonanza de los bolsillos la que mantuvo a éstos en el poder.

Para que todo sea aún más imprevisible está la propia personalidad de Trump, un hombre que ha roto todos los esquemas y confundido todas las previsiones. O tal vez no sea su personalidad, sino un signo de los cambios que está viviendo el mundo entero y que aún nadie ha conseguido explicarlos.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.