LA MAFIA SE PASA A ERDOGAN

22 lunes Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

Etiquetas

Adnan Tariverdi, Erdogan, mafia, Sedat Peker, Turquía

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

Erdogan detiene, a raíz del fracasado golpe militar de estado, a un sin número de turcos, militares, jueces, periodistas, profesores…¡pero, no a los mafiosos!

LA MAFIA SE PASA A ERDOGAN

Sedat Peker

La mayor parte de las críticas que se le hacen al presidente turco, Erdogan, son de tipo psíquico : autoritario, intolerante, rencoroso, tozudo, etc.; pero el reciente y fallido golpe de Estado ha añadido un elemento objetivo : sus alianza con la mafia y los mercenarios.

Y es que en la noche de la asonada uno de los más activos y vehementes defensores del presidente fue Sedat Peker, el mafioso más poderoso de toda Turquía. Los hombres de Peker se manifestaron en varias ciudades con armas en la mano y con eslóganes ultranacionalistas totalmente concordes con la ideología del actual presidente.

Erdogan si Sedat Peker Erdogan y Sedat Peker

Pero esto no fue siempre así. Peker, cuya familia es oriunda de la ciudad de Rize – al igual que la familia de Erdogan –, ha sido condenado tres veces (1998, 2007 y 2013) a penas de privación de libertad, la última de la cuales – 10 años de cárcel – se le impuso por su participación en una conjura para acabar con la vida del Presidente Erdogan. Que el mafioso, que nunca cumplió totalmente ninguna de sus condenas, cambiase de postura por conveniencia u oportunismo, tiene su lógica. Incluso que Peker diga en una manifestación en la ciudad de Alanya que “…se va a duchar con la sangre de los sediciosos…” entra en esa lógica.

Pero que todo un paladín de la fe islámica y del purismo moral –cómo pretende serlo Erdogan – se avenga a pactar con el diablo ya resulta más sorprendente. Y si lo hace con más de un demonio (el segundo es la empresa “Sadat””), la cosa da ya que pensar.

Sedat Peker 2

Sedat Peker 3 Sedat Peker

A “Sadat” se le conoce en el país como el “Blackwater turco”, una empresa comercial que se dedica mayormente a realizar operaciones militares y parabélicas para cualquiera que pague sus tarifas. “Sadat” fue fundada en 2012 por un general –– Adnan Tariverdi – echado hace varios lustros deshonrosamente del Ejército turco por haber hecho gala de un celo religioso totalmente incompatible con las normas militares de que exigen respetar la laicidad constitucional. Y si bien no consta en ningún documento oficial conocido, la prensa turca a internacional ha denunciado repetidas veces que los mercenarios de “Sadat” llevaron a cabo matanzas contra los autonomistas kurdos allá donde el Gobierno y el Ejército turco no se atrevían a reprimir a sangre y fuego las aspiraciones autonomistas de esta etnia, la mayor de Turquía con cerca del 10% de la población total del país.

Sedat Peker 4 Sedat Peker

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

GÜLLEN CONTRA ERDOGAN

22 lunes Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Fethullah Güllen, Hizmet, Recep Tayyip Erdoğan, sufí, Turquía

El poder político no se compara con el poder religioso, éste es más estable y dura más.Y parece que la envidia de lo político es como una terapia : le quita radicalismo al islamismo.

GÜLLEN CONTRA ERDOGAN

Recep Tayyip Erdogan și Fethullah Güllen

El mayor enemigo y el más odiado por el presidente turco, Recep Tayyip Erdogan, es el líder religioso turco Fethullah Güllen, actualmente asilado en los EE.UU.

En los comienzos de la carrera política del presidente, este y Güllen fueron grande aliados porque ambos querían devolverle al islamismo la primacía en la sociedad turca y Erdogan estaba aún tan lejos del monopolio del poder político que no temía que se lo quitase nadie. Pero a medida que Erdogan se acerca a la posesión de un poder totalitario, Güllen y su organización religiosa se agigantaba como un rival no sólo potencial sino que – a la larga – incluso inevitable. Porque en política el poder es circunstancial y tan inestable como la conjunción de intereses que lo sostienen y, en cambio, la fe aporta una estabilidad igualmente poderosa y mucho más longeva.

Güllen si Erdogan Recep Tayyip Erdogan și Fethullah Güllen

Además, en el caso concreto de Güllen, a Erdogan le tenían que inquietar las dimensiones y el poder potencial que alberga el movimiento “Hizmet” dirigido por el dirigente religioso.

“Hizmet” – que significa “servicio” – es una amplia estructura internacional centrada en la educación y el proselitismo islamista que dispone de más de un millar de escuelas y universidades en 160 naciones y una red de editoriales. En la misma Turquía, el movimiento cuenta con una de las universidades más apreciadas del país, la Atatürk Alatoo, amén de centenares de empresas de todo tipo – incluso bancos y fábricas de muebles – lo que explicaría (el Gobierno turco no lo hace) la detención masiva de empresarios güllistas tras el fallido golpe de Estado.

Fethullah Güllen 1

Fethullah Güllen 2 Fethullah Güllen

El empeño puesto por Güllen en la alta calidad de la docencia de “Hizmet” ha determinado que en numerosas naciones en vías de desarrollo, donde la enseñanza es cara y deficiente, los títulos otorgados por sus escuelas y universidades sean de los más apreciados.

Así y todo, la ofensiva lanzada por Erdogan contra “Hizmet” a raíz del fallido golpe de Estado del pasado mes de julio ha determinado que unos cuantos países hayan cedido a la presión política de Ankara y cerrado o traspasado la titularidad de estos centros; entre ellos hay que citar al Pakistán, Georgia, Azerbaidján y, hasta cierto punto, también Kirguizia. Al Gobierno de Islamabad le resultó más fácil que a nadie atender las peticiones de Erdogan porque Arabia Saudí veía con muy malos ojos la competencia educativo-doctrinal que le hacía “Hizmet” y Arabia Saudí es uno de los patrocinadores más generosos del Pakistán.

El hecho de que a Güllen, un predicador de línea ortodoxa sufí, haya recibido asilo político en los Estados Unidos y que Washington hubiera desatendido la petición hecha por Erdogan tras el fallido golpe de Estado, de que se le anulase tal asilo ha alejado aún más a Güllen y sus seguidores del islamismo radical.

Fethullah Güllen si Recep Tayyip Erdogan.jpg 2 Recep Tayyip Erdogan și Fethullah Güllen

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

STRATEGIA STATULUI ISLAMIC ÎN LIBIA

22 lunes Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Abu el Mujirah el Qahtani, El Sidra, Libia, Statul Islamic

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului VANGUARDIA de Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

În acest articol, Valentin Popescu explică cum reușește Statul Islamic, lipsit de forțe și resurse, să-și impună, totuși, teroarea în Libia.

STRATEGIA STATULUI ISLAMIC ÎN LIBIA

Răspunsul Statului Islamic la eforturile de pacificare în Libia a fost o nouă ofensivă împotriva celui mai important complex petrochimic din țară : cel din portul Al Sidra – cel mai mare port libian – și împotriva marilor rafinării din orașul Ras Lanuf, situat în apropiere.

Reacția militară a Statului Islamic urmărea, pe de o parte, să distrugă tot compexul petrolier libian, pentru a le seca veniturile celor doi mari protagoniști ai războiului civil, iar, pe de altă parte, să urzească alianțe punctuale, pe toate teatrele de război din țară, unde nu sunt implicate direct triburile din Est sau coaliția occidentală, deoarece aceste forțe sunt incomparabil mai puternice decât toate resursele de care dispune Statul Islamic în Libia.

LIBIA 2

Statul Islamic duce o asemenea politică deoarece nu are încotro : nu are nici trupe puternice în Libia și nici bani. Sub conducerea lui Abu el Mujirah el Qahtani – noul plenipotențiar al Statului Islamic în Libia – strategia actuală a califatului în această țară constă în desfășurarea de operații de distrugere a instalațiilor petroliere (de obicei, cu rachete cu rază scurtă de acțiune și atentate sinucigașe) și în stabilirea de pacte punctuale de colaborare temporară cu câte o facțiune care luptă în afara zonelor de influență ale guvernelor din Tobruk și Tripoli.

În prezent, cel mai important teritoriu ne controlat de aceste două guverne libiene este cel din centrul coastei maritime. Aici, dincolo de importanța economică a zonei Ras Lanuf și El Sidra, există factorul destabilizator al generalului Haftar, comandantul așa numitei Armate Naționale Libiene, o forță militară mult prea mică pentru ambițiile lui Haftar.

În restul teritoriului, Statul Islamic procedează, peste tot, la fel : stabilește orice fel de pact – chiar și de neagresiune cu trupele Al Qaeda, mult mai puternice decât cele ale Statului Islamic – pentru a putea controla un teritoriu fără mari desfășurări de forțe și fără operații militare costisitoare.

LIBIA 3

Lipsa resurselor Statului Islamic în Libia este, acum, atât de acută, încât conducătorii islamiști nu mai încearcă să pună mâna pe zăcămintele, rafinăriile și porturile petroliere ca să poată beneficia de vânzarea hidrocarburilor. Abu el Mujirah el Qahtani este conștient că nu are destui oameni pentru a păstra, eventual, în posesia sa zăcămintele petrolifere și nici ingineri sau personal tehnic pentru a asigura funcționarea puțurilor și rafinăriilor.

Și atunci ce-i rămâne de făcut Statului Islamic în Libia : să distrugă sursele de bogăție, să-i divizeze pe rivali și să îngrozească populația civilă; în felul acesta reușește să domine teritorii întinse cu trupe și cheltuieli puține.

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

VALENTIN POPESCU

LA ESTRATEGIA GUERRILLERA DE E.I. EN LIBIA

22 lunes Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Abu el Mujirah el Qahtani, El Sidra, Estado Islámico, Libia

En este artículo, Valentin Popescu explica por qué el Estado Islámico aunque carezca en Libia de suficientes fuerzas y recursos, consigue imponer su terror en territorios libios de considerable extensión.

LA ESTRATEGIA GUERRILLERA DE E.I. EN LIBIA

LIBIA 2

La respuesta del Estado Islámico (E.I.) a los recientes esfuerzos de pacificación de Libia ha sido una renovada ofensiva contra el complejo petroquímico más importante del país : el puerto petrolero de Al Sidra – el más importante de la república – y las grandes refinerías de la cercana ciudad de Ras Lanuf.

En realidad, la reacción militar del E.I. es más de lo mismo : por una parte se intenta destruir todo el complejo petrolero libio para privar de sus ingresos a los dos grandes protagonistas de esta guerra civil. Y, por otro lado, se urden alianzas puntuales en todos los escenarios bélicos del país donde no intervienen directamente las tribus del este o la coalición occidental; ambos suponen un desafío militar demasiado grande para los recursos del E.I. en Libia.

LIBIA 1

Semejante política es obligada ya que, hoy por hoy, las tropas del E.I. en Libia no son ni de lejos las más poderosas de aquél territorio, ni sus finanzas las más boyantes de los bandos en liza. Bajo la batuta de Abu el Mujirah el Qahtani – el nuevo plenipotenciario de E.I. para Libia – la estrategia actual del califato en el país consiste en operaciones destructivas contra las instalaciones petroleras (ante todo, con misiles de corto alcance y atentados suicidas), al tiempo que establece pactos puntuales y temporales de cooperación con alguno de los bandos que combaten fuera de las zonas de influencia de los Gobiernos de Tobruk y Trípoli.

En la actualidad, el territorio más importante de los no controlados por esos dos Gobiernos libios es justamente el del centro de la costa. Allá, aparte de la importancia económica de Ras Lanuf y El Sidra, existe el factor desestabilizador del general Califa Haftar, líder del llamado Ejército Nacional Libio, una fuerza militar muchísimo menor que las ambiciones de Haftar.

LIBIA 3

Pero, en el resto del territorio E.I. procede de la misma manera : establecer cualquier pacto – incluso uno de no agresión con las tropas de Alqaeda, que, en Libia, son mucho más poderosas que las del E.I. – con quien sea con tal de controlar un territorio sin tener que hacer un gran despliegue de fuerzas, ni costosas operaciones militares.

La limitación de los recursos del E.I: en Libia es actualmente tan aguda que sus dirigentes no intentan siquiera apoderarse de los yacimientos, refinerías y puertos petroleros para beneficiarse de las ventas de hidrocarburos. El Mujirah es muy conscientes de que ni tiene suficientes hombres como para asegurar la eventual posesión de los yacimientos petrolíferos, ni dispone de un contingente mínimo de ingenieros y personal técnico para asegurar el funcionamiento de las refinerías y los pozos.

De ahí que, hoy por hoy, la táctica del E.I. en Libia sea la de destruir fuentes de riqueza, dividir a los rivales y espantar a la población civil; eso permite el dominio de grandes extensiones con muy pocos gastos y despliegues de fuerzas.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

NATALIA CEA ÎNVERȘUNATĂ

06 sábado Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Iulia Timoshenko, Nadia Savcenko, pilot, Putin, Rusia, Ucraina

În războiul fratricid ruso-ucrainean, din Donetsk și Lugansk, (izbucnit din cauza ideilor putiniene, conform cărora nu pot exista minorități rusești în țări ex-sovietice independente, rușii trebuind să se proclame, peste tot, ca minuscule republici rusofone – nerecunoscute decât de Moscova), a apărut încă o figură feminină de o dârzenie care a consternat tribunalele din Moscova: Nadia Savcenko. Alături de Iulia Timoshenko, rusoaica devenită prim ministru al Ucrainei, care, prin exemplul ei ruina ideile naționaliste putiniene, Nadia Savcenko a arătat o înverșunare fără margini în susținerea naționalismului ucrainean. Cu toată detenția, justificată sau nu, Nadia Savcenko a fost eliberata, până la urmă, în schimbul a doi militari ai armatei ruse, capturați de Kiev.

Nadia Savcenko 1

NATALIA CEA ÎNVERȘUNATĂ

În registrele civil și militar ucrainene, precum și în cele ale tribunalelor moscovite este înregistrată cu numele Nadia Savcenko; dar, în rapoartele psihologice ale instituțiilor rusești și ucrainene, figurează, mai mult ca sigur, ca doamna Natalia cea Înverșunată.

Aceasta, deoarece Nadia, ucraineanca pilot de elicopter, care a fost condamnată, în Rusia, la 22 de ani, pentru că a fost “complice esențial” la uciderea a doi jurnaliști ruși, în luptele din estul Ucrainei, se caracterizează printr-o voință de fier și o încăpățânare fără margini.

Nadia Savcenko 2

Nadia (versiunea slavă pentru Natalia) este pasiunea în persoană. În Kiev-ul ei natal (s-a născut în 1981), încă din copilărie se încăpățâna să le facă pe toate ea singură și în felul ei. Cu toate că în capitala acestei republici se vorbea mai mult rusește, Nadia afirmă că toată viața ei nu a vorbit decât în limba ei maternă, deoarece, în cartierul ei, a funcționat singura școală în care se preda în ucraineană.

Nadia Savcenko 9

Inevitabil, datorită caracterului ei, fetița ucrainofonă, crescând, a trecut de la naționalismul cultural la condiția de protomartir naționalist : se simțea chemată să apere, cu arma în mână, independența țării.

Asa că, a vrut să se înroleze în Aviația ucraineană, la unitățile de elicoptere. Conducerea militară nu a considerat-o aptă pentru a pilota aeronave – nu s-a specificat niciodată dacă pe criterii fizice sau psihice. Dar, pentru cineva cu capacitatea infinită de a insista ca Nadia, aceasta nu era o piedică insurmontabilă. S-a înrolat la Infanterie. A plecat voluntară în Irak, unde luptau contingente ucrainene, și a acționat cu atâta vitejie, încât a fost citată, de mai multe ori, ca exemplu de patriotism. Și desigur, unei persoane care a fost atât de înălțată ca prestigiu chiar de guvernul ucrainean nu i se putea refuza “o mică favoare” : în 2011, Nadia Savcenko este prima femeie ucraineană care obține licența de pilot pentru elicoptere de luptă.

Dar, cu toată licența de pilot, nu a fost trimisă pe front. Când au izbucnit luptele între guvernamentali și secesioniști, Savcenko a cerut să fie trimisă pe frontul Don-ului, dar conducerea militară i-a respins cererea. Doamna “cea Înverșunată ” a recurs, din nou, la voluntariat. A cerut o permisie temporară și s- înrolat în batalionul de voluntari guvernamentali “Aidar”, ca pilot de elicopter.

Nadia Savcenko 3

În primăvara anului 2014, a fost capturată de unități secesioniste și a fost predată Rusiei, ca presupusă complice la asasinat. O acuzau că, din elicopterul ei a facilitat coordonatele locului unde se afla o echipă a televiziunii rusești care transmitea de pe front, ceea ce a permis artileriei ucrainene să bombardeze locul, ucigând doi jurnaliști.

Nu e nevoie să mai spunem că procesul intentat Nadiei, la Moscova, a fost un alt război.

Nadia Savcenko 5

Nadia Savcenko 7

Nadia Savcenko 4

Savcenko a vorbit numai în ucraineană, cu gesturi sfidătoare, răcnind din toți plămânii împotriva tribunalului și a procesului. Tribunalul a condamnat-o la 22 de ani de închisoare, în loc de 23 , cât a cerut procuratura.

Nadia Savcenko 6

***

Nadia Savcenko 8 Nadia Savcenko după ce a fost pusă în libertate pe 31 mai 2016, în sediul Parlamentului ucrainean

Autorul articolului: Valentin Popescu

VALENTIN POPESCU

NATALIA ERRE QUE ERRE

06 sábado Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Doña “Erre que Erre”, Kiev, Nadia Savtshenko, Putin, Rusia, Ucrania

En la guerra fratrícida ruso-ucrainiana, en Donetsk y Lugansk, (guerra que estalló a causa de las ideas putinianas, conforme a las cuales, no puede haber minorías rusas en los países ex-soviéticos independentizados, las mismas debiendo proclamarse como minúsculas repúblicas rusófonas, – reconocidas solamente por Moscú), ha aparecido otra figura femenina, cuya tenacidad ha consternado a los tribunales de Moscú: Nadia Savtshenko. Al lado de Julia Timoshenko, la mujer de etnia rusa que llegó a ser primera ministra de Ucrania, que, por su ejemplo, arrunió las ideas nacionalistas de Putin, Nadia Savtshenko mostró una tenacidad infinita en la manifestación de su nacionalismo ucraniano. Pese a su detención y condena, Nadia fue finalmente puesta en libertad, a cambio de dos militares rusos, capturados por Kiev.

NATALIA ERRE QUE ERRE

Nadia Savcenko 1

En los registros civil y militar ucranianos, así como en los de los tribunales moscovitas, está registrada como Nadia Savtshenko; pero en los informes psicológicos de las instituciones rusas y ucranianas a buen seguro que figura como doña Natalia Erre Que Erre.

Porque Nadia, la piloto ucraniana de helicóptero que fue condenada en Rusia a 22 años de prisión por “cómplice esencial” en la muerte de dos periodistas rusos durante el reciente conato de guerra civil de Ucrania se ha caracterizado toda su vida por una voluntad férrea y un apasionamiento sólo superado por una tozudez infinitas.

Nadia Savcenko 2

Nadia (la versión eslava de Natalia) es en realidad la pasión en persona. En su Kiev natal (donde nació en 1981) ya de niña se emperraba a hacerlo todo ella sola y a su manera y… en ucraniano. Pese a que la capital de esta república ha sido mayormente ruso parlante, ella asegura que en toda su vida no ha hablado más que en ucraniano ya que fue a la única escuela de su barrio en que la enseñanza se daba en el idioma nacional.

Nadia Savcenko 9

Inevitablemente, dado su carácter, la niña ucranófona al crecer pasó de nacionalista cultural a protomártir nacionalista : se sentía llamada a defender con las armas la independencia absoluta de su patria. Así que se quiso alistar en el Ejército del Aire ucraniano, en las unidades de helicópteros.

Los mandos militares la consideraron no apta – no se especificó nunca si fue por criterios físicos o psíquicos – para pilotar aeronaves.

Pero para alguien con la infinita capacidad de insistencia de Nadia, eso no iba a apartarla de su objetivo. Ingreso en el Ejército de Tierra, luego se fue de voluntaria al Irak donde luchaban contingentes ucranianos y lo hizo tan valientemente que fue citada repetidas veces como un ejemplo de patriotismo.

Y claro, a una persona tan encumbrada ante la opinión pública por el propio Gobierno no se le podía negar “un pequeño favor” : En el 2011 Nadia Savtshenko fue la primera ucraniana en obtener una licencia de piloto de helicópteros de combate.

Pero una licencia no es un destino en el frente y los mandos militares seguían orillando a Nadia. Al estallar las luchas entre gubernamentales y secesionistas pro rusos, la Savtshenko solicitó que la destinaran al frente del Don y los mandos se negaron. Doña “Erre que Erre” volvió a recurrir al voluntariado. Pidió una licencia temporal y se alistó en el batallón de voluntarios gubernamental “Aidar” como piloto de helicóptero.

Nadia Savcenko 3

En la primavera del 2014 fue capturada por unidades secesionistas y entregada a Rusia como presunta cómplice de asesinato.

Se la acusaba de haber facilitado desde su helicóptero las coordenadas de un equipo de la televisión ruso que rodaba en el frente, lo que permitió a la artillería gubernamental bombardear el puesto y matar a 2 periodistas.

No hace falta decir que el juicio que se le siguió a Nadia en Moscú fue otra guerra.

Nadia Savcenko 5

Nadia Savcenko 7

Nadia Savcenko 4

La Savtshenko siguió hablando sólo en ucraniano, gritando a todo pulmón contra el tribunal y el juicio y obsequiando a los magistrados con cortes de manga a más y mejor. Pese a todo ello, el tribunal la condenó a un año menos de prisión – 22 en vez de 23 – de lo que había solicitado la fiscalía.

Nadia Savcenko 6

***

Nadia Savcenko 8 Tras ser puesta en libertad, el 31 de Mayo de 2016, en la sede del Parlamento ucranio

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

DE LA HITLER LA TRUMP

06 sábado Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Donald Trump, Erdogan, Hitler, ideologie, magie, partid politic, Putin

În acest articol, Valentin Popescu explică magia și fascinația pe care le exercită unele personaje politice asupra unor mase de cetățeni lipsiți de criterii pentru a vedea clar realitatea. În prezent, se află la putere un Putin, un Erdogan… va veni, oare, și un Trump ?

DE LA HITLER LA TRUMP

TRUMP

Apariția lui Donald Trump pe scena politică americană i-a făcut pe mulți observatori să-l compare pe miliardarul newyorkez cu Adolf Hitler, „Führer-ul” celui de al III-lea Reich.

Ambii au o chemare spre ură, spre un naționalism rasist și o priză extraordinară la masele care, din punct de vedere economic, intelectual și moral, sunt mai modeste. Și dacă aceste asemănări sunt evidente – desigur, cu diferențele pe care le-au impus timpul și geografia, – cea mai mare asemănare pe care o prezintă ofertele politice ale acestor două personaje este contextul social : ambii se adresează sau s-au adresat unei mase de cetățeni fără patrii ideologice și fără apărători instituționali ai intereselor lor economice.

Ori, dacă acest fenomen a fost catastrofal la începutul secolului XX (două războaie mondiale, în timpul unei singure generații), el se poate repeta și în secolul XXI.

Mentalitatea Europei din acea vreme nu e cea din SUA din zilele noastre, iar bogăția industrială actuală este infinit mai mare, decât acum o sută de ani. Sunt factori care mai iau din virulența actualei crize social-politice, și totuși, criza este fundamental aceeași în țările industrializate : partidele politice tradiționale nu abordează problemele care-i neliniștesc pe majoritatea cetățenilor, iar aceștia, la rândul lor, nu se mai identifică cu ele.

Lumea este conștientă că momentul prezent nu e grozav, iar viitorul va fi mai rău, nereușind să înțeleagă schimbările care s-au produs. Dar, peste tot, partidele politice oferă lupte pentru putere, în loc de soluții viabile pentru necazurile de azi și temerile de mâine. Aceasta explică de ce au apărut, recent, în toată lumea atlantică, partide politice noi, de mare succes.

Multe dintre ele fără pic de ideologie morală, fără programe realiste, dar cu momeala că sunt noi și ne-contaminate de putere. Peste tot, aceste partide noi au obținut succese inexplicabile, disproporționate față de ideile și idealurile pe care spun că le oferă.

Acesta este contextul în care simplificatori radicali ca Trump sau Hitler reușesc să se impună.

Oferta acestor politicieni nu e nici coerentă și nici viabilă, dar, pentru masele apăsate de o perspectivă pe care nu o înțeleg, aduce magnetismul irezistibil al iluziei că este inteligibilă. Lumea lui Hitler și Trump e diafană : dincolo sunt niște urâți și răi, care trebuie să fie lichidați, iar, dincoace, suntem noi, cei buni, care, desigur, trebuie să fim protejați și favorizați.

O dovadă că lucrurile se repetă o oferă „Mein Kampf”, cartea programatică scrisă de Hitler; de câteva luni, a fost pusă, din nou, în vânzare, în Germania, după 70 de ani de interdicție.

Ei bine, în aceste câteva luni s-au vândut mai multe exemplare (55.000), decât în 1930, an în care a apărut ediția ieftină a celor două părți într-un singur volum. Hitler și-a scris lucrarea în două părți : prima, în 1925, în timp ce „Führer-ul” era închis pentru delicte politice, și, a doua, în 1926.

Autorul articolului: Valentin Popescu

VALENTIN POPESCU

DE HITLER A TRUMP

03 miércoles Ago 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Donald Trump, elecciones EE UU, engaño, Erdogan, pacto con el Diablo, Putin

TRUMP

En este artículo, Valentí Popescu explica la magia y la fascinación que ejercen unos personajes políticos sobre unas masas de ciudadanos desprovistos de criterios para ver claramente la realidad. En el mundo actual, ya existen un Putin, un Erdogan…¿Habrá, acaso, también un Trump?

DE HITLER A TRUMP

La irrupción de Donald Trump en la tribuna política estadounidense ha generado, allá y en otros muchos sitios, la denuncia de un paralelismo entre el multimillonario neoyorquino y Adolf Hitler, el “Führer” del III Reich.

A primera vista, ambos tienen en común la llamada al odio, a un nacionalismo racista y la adhesión de las masas económica, intelectual y moralmente más débiles. Y si esto es – evidentemente, con las diferencias generadas por el tiempo y la geografía – relativamente cierto, la mayor coincidencia que hay entre las ofertas políticas de los dos personajes es el contexto social : ambos se dirigen y dirigían a una masa ciudadana sin patrias ideológicas, ni defensores institucionales de sus intereses económicos.

Y si este fenómeno fue mortal a principios del siglo XX (dos guerras mundiales en el lapso de una generación) puede volver a serlo en el XXI.

La mentalidad de la Europa de aquel entonces no es la de los EE.UU. de hoy en día y la riqueza del mundo industrial actual es infinitamente mayor que hace 100 años. Son factores que le quitan virulencia a la presente crisis sociopolítica, pero la crisis es fundamentalmente la misma en el llamado primer mundo: los partidos políticos tradicionales no afrontan los problemas que inquietan a la mayor parte de los ciudadanos y éstos, por su parte, ya no se identifican con aquéllos.

La gente es consciente de tener un mal presente y un peor porvenir, sin acabar de entender los cambios que se han registrado. Pero, en todas partes, los partidos de siempre ofrecen luchas por el poder en vez de soluciones válidas para las cuitas de hoy y los miedos del mañana.

Es la primera razón por la que, en todo el mundo atlántico, han surgido, recientemente, exitosos partidos nuevos. Muchos de ellos sin ideario moral, ni programa político realista, pero con el señuelo de ser nuevos y no contaminados por el poder.

Y, en todas partes, muchos de los nuevos han tenido éxitos inexplicables y desproporcionados a las ideas e ideales que dicen ofrecer.

Y es en este contexto en el que simplificadores radicales como Trump o Hitler se imponen. La oferta de esos estadistas no es coherente ni viable, pero, tiene para las masas agobiadas, por un panorama que les resulta ininteligible, el atractivo irresistible de ser inteligible.

El mundo de Hitler y Trump es diáfano : allá, hay unos malos a lo que hay que suprimir, y acá, están los buenos – los seguidores – a los que hay que proteger y privilegiar.

La evidencia de esta repetición de circunstancias lo da “Mein Kampf”, el libro programático escrito por Hitler; hace un trimestre largo, se volvió a poner a la venta, en Alemania, tras, 70 años de prohibición, y en esos pocos meses se vendieron más ejemplares (55.000) que en 1930, año de la edición barata de las dos partes en un solo tomo. Porque la obra original de Hitler fue escrita en dos tomos : el primero, en 1925, mientras el “Führer” estuvo encarcelado por delitos políticos, y el segundo, en 1926

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

ISLAM : ULTIMUL RĂZBOI FRATRICID

30 sábado Jul 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

Arabia Saudită, Statul Islamic, Meca, Muhammad, Abdel Wahab, Orientul Apropiat, wahabism

În acest articol, Valentín Popescu explică cum a ajuns purismul doctrinar religios al islamiștilor să fie motiv de vărsare de sânge, chiar în Arabia Saudită, Țara Sfântă a musulmanilor.

ISLAM : ULTIMUL RĂZBOI FRATRICID

ISIS PLANURI PT. ARABIA SAUDITĂ Un video difuzat de Statul Islamic în care se pot vedea planurile sale de expansiune din Irak, prin Iordania, până în Arabia Saudită.

La ora actuală, țara cea mai amenințată de Statul Islamic nu este nici Siria, nici Irak, ci Arabia Saudită, deoarece îi pune la îndoială acesteia însăși rațiunea ei de a exista : purismul sunit.

Regatul actual al Arabiei a apărut la începutul secolului XX și este succesorul celui născut în secolul XVIII din alianța dintre dinastia Saudiților (în vremea aceea aproape necunoscută) și reformatorul islamist, Muhammad Abdel Wahab.

Saudiții aduceau acestei alianțe pragmatismul și pariul lor pentru un ajutor occidental împotriva Imperiului Otoman, în timp ce Wahab, adept al reîntoarcerii la Islamul originar, pur și ascetic, le garanta Saudiților fidelitatea supușilor regatului, în numele Profetului.

Această alianță este zdruncinată din temelii, la ora actuală, de un Stat Islamic care invocă nu numai același radicalism religios, ba chiar pune la îndoială fidelitatea doctrinară a wahabismului saudit față de învățăturile Profetului și, cu aceasta, însăși legitimitatea Saudiților pe tronul regatului.

Astfel, Statul Islamic acuză Arabia Saudită că a nesocotit prescripția Profetului de a nu construi nimic deasupra mormintelor în cimitire și că, în general, a renunțat la morala coranică strictă, până la extreme păcătoase.

Doar șiismul – celălalt „balaur negru”– este vânat cu mai multă tenacitate de către Statul Islamic. Șiiții sunt percepuți de către islamiștii radicali ca autentici politeiști, datorită venerației pe care o arată pentru cei doisisprezece imami ai religiei lor.

ATAC ISIS MOSCHEE ARABIA SAUDITĂ Rude ale victimelor atacului sinucigaș cu exploziv în Moscheea Imamului Ali, din localitatea al-Qadeeh, în provincia orientală Gatif, Arabia Saudită, 22 Mai 2015. Sursa: Reuters/Stringer

ATAC ISIS ARABIA SAUDITĂ Vărul unei victime rugându-se în locul în care un sinucigaș și-a detonat încărcătura explozivă în Moscheea șiită Al-Anoud, în orașul Dammam, Arabia Saudită, 29 Mai 2015. Statul Islamic și-a asumat responsabilitatea pentru acest atac. De atunci încoace, forțele de securitate și-au intensificat eforturile pentru a preveni atacurile teroriste în Arabia Saudită. Sursa: AFP/Getty Images

Astfel se explică de ce ultima serie de atentate ale radicalilor islamiști, în Arabia Saudită, au avut ca țintă populația majoritar șiită din Peninsula Arabică și Moscheea construită deasupra mormântului lui Muhammad, în orașul Medina. Cel de al treilea atentat a avut ca obiectiv consulatul SUA în Jeddah, deoarece Washington este principalul protector și aliat al Saudiților.

ATENTAT LA YEDDA Consulatul SUA, în Jeddah, Arabia Saudită, (4 Iulie 2016)

El cadáver del kamikaze tras la explosión Cadavrul teroristului kamikaze după explozie

Desigur, așa cum se întâmplă de obicei în Orientul Mijlociu, în realitate, lucrurile nu sunt atât de simple și bine definite.

Wahabismul este, în esență, mult mai radical decât versiunea afișată de Statul Islamic și a ajuns să critice ca fiind „excesiv” însuși cultul Profetului care se practică în lumea musulmană sunită și să ceară, cu atâta vehemență, revenirea la purismul originar, încât, nici în ziua de azi, nu se face cunoscut locul unde sunt înmormântate rămășițele pământești ale regilor saudiți, așa cum cere doctrina originară.

În 1803 și 1805, zeloți și monarhiști au demolat toate cupolele ridicate în cimitirele din Medina și Mecca, deoarece contraveneau, spuneau ei – normelor coranice.

La începutul anului 1806, adepții lui Wahab și Saud, după ce au cucerit Medina, au jefuit mormântul Profetului, stârnind un val de indignare printre suniți, cu toate încercările saudite de a ascunde faptele. In schimb, în 1926, când aceleași forțe au jefuit și devastat cimitirul șiit din Medina, faptele nu au mai fost ținute secrete.

PELERINAJ LA MECA Pelerinaj la Mecca, Arabia Saudită; Moscheea Sfântă Masjid al-Haram, unde se află Ka’aba, piatra neagră. Sursa: Reuters/Ammar Awad

Autorul articolului: Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

FERMA ANIMALELOR – UN SPECTACOL EVENIMENT

26 martes Jul 2016

Posted by Zenaida Luca-Hac in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

dictatură, Ferma Animalelor, George Orwell, trupa de teatru Auăleu

FERMA ANIMALELOR 1

Un spectacol eveniment al trupei Auăleu, teatru de artă, George Orwell fericit că a creat o tradiție !

Probabil, Eric Blair, britanicul care și-a ales ca pseudonim literar numele de George Orwell, ar fi fost foarte plăcut surprins dacă ar fi asistat la spectacolul FERMA ANIMALELOR, oferit de trupa-orchestră timișoreană AUĂLEU, în Arad, în Hala Olimp a fabricii dezafectate de textile Teba, în seara de 24 iulie 2016.

A fost un spectacol orwellian up-gradat și up-datat, adică adus la nivelul aspirațiilor, dar, mai ales , al decepțiilor noastre actuale, cu adevăruri sugerate discret, altele menționate, dar și strigate cu insistență și stridență, pe treapta cea mai de sus a sincerității, în pură tradiție orwelliană : Orwell a fost un om de stânga, ceea ce nu l-a împiedicat să fie un critic acerb al regimurilor totalitare, în special al celor de stânga !

Spectacolul a început aproape imperceptibil cu chitara lui Andrei Racolța, în sensul că spectatorii – foarte tineri, media de vârstă s-a situat sub 30 de ani ! – nu și-au dat seama când anume membrii trupei-orchestră s-au desprins de public, au urcat pe scenă, iar au revenit, au urcat din nou, unii dintre ei și-au acordat instrumentele de coarde pe un fond muzical anume ales să pară, în același timp, ilustrație muzicală a ambianței spectacolului și sonoritate reper pentru acordarea fină a instrumentelor.

Prezentarea membrilor formației a continuat această linie a imperceptibilului; am aflat date despre unele trăsături și caracteristici ale rolului, literalmente am avut în față, mai întâi, personajul și pe urmă am aflat numele actorului. Actori, cântăreți și instrumentiști ! Pregătire complexă.

Spectacolul în sine a fost o succesiune de cântece de text (textul primează pentru a deveni mesaj), monologuri sprijinite de cor pe anumite cuvinte-cheie, dialoguri și pseudo-dialoguri (ce dialog real poate exista între un dictator și supușii săi ?).

Umor, ironie, caricaturi și șarje… cu idei din abundență, într-un ritm copleșitor. Un crescendo spre senzația de inepuizabil. Fundalul îi aparține lui Orwell, dar textele și compozițiile sunt meritul trupei-orchestră AUĂLEU, mai precis ale liderului trupei care este și regizorul piesei, Ovidiu Mihăiță, textele, și ale lui Cari Tibor, compozițiile !

Ovidiu Mihăiță

Recuzita ? Simplă și ingenioasă. La intrarea în sala de spectacol se aflau baloturi (baloți!) de paie, din care s-au smuls o mână-două și s-au presărat pe jos, pentru ca publicul să pășească, obligatoriu, pe acest „covor de paie” preferat al dictatorului-porc.

Era un prim indiciu al interactivității : spectatorii deveneau actori ai spectacolului din momentul în care intrau în sală.

O tălănguță, o zgardă… au definit, fiecare, câte un personaj: vaca și câinele interpretate fabulos de Christine Cizmaș și de Ioan Codrea.

Ioan Codrea

Ioan Codrea

Christine Cizmaș și Ioan Codrea

Christine Cizmaș și Ioan Codrea

Christine Cizmaș

Costumul de un roz extravagant îi permitea personajului numit de Orwell „Napoleon” să fie, în funcție de situație și împrejurări, când ingenuu ca un purceluș, când fioros și agresiv ca un mistreț colțos.

Era unul și același în ipostazele extreme obișnuite ale dictatorului și, de fiecare dată, culoarea roz îi venea foarte bine. Pink-ologii nu pot fi decât încântați de un asemenea Groholonț… Marian Pârvulescu, interpretul lui Napoleon. Domină excelent și arta tăcerii!

Ioan Codrea și Marian Pârvulescu

Ioan Codrea și Marian Pârvulescu

Dar, ingeniozitatea s-a putut vedea plenar în momentele în care au apărut „investitorii”: câte o pălărie și un fular, în decurs de doar câteva secunde, defineau câte o națiune. Turul acesta de forță l-a realizat, cu mare succes, un singur actor. Nu spunem mai mult, deoarece spectacolul trebuie să fie văzut!

Talentul ? Foarte mult ! Într-adevăr, acești artiști complecși ai trupei-orchestră AUĂLEU au foarte mult talent. Voci (voci sonore, cu mari capacități de nuanțare !), mimică, prezență scenică, spectacolul în ansamblul său – sunt o încântare ! Sunt artiști tineri care au entuziasmat un public tânăr ! Aplauzele au fost frenetice !

În finalul interactiv, s-au amestecat ovații, aprecieri și urări reciproce de bine!

Trupa AUĂLEU știe să promoveze Teatrul și INTERESUL pentru Teatru.

Iată câteva titluri ale cântecelelor: Prolog în Cocină, Revoluția inutilă, Imnul animalelor, Gostatul, Tovarășe Napoleon, Muntele de Zahăr, Am să muncesc mai mult, Abatorul, Mă doare la pateu, Epilog- Exercițiu zilnic Pentru Condiția Fizică Umană.

Merită să vedeți spectacolul ! Ce fac acești actori demonstrează că teatrul are viitor!

Andrei Racolța

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto:

Comparte esto: