UGANDA – FOARTE GENEROASĂ CU REFUGIAȚII/EL MAYOR CAMPAMENTO DE REFUGIADOS DEL MUNDO ESTÁ EN UGANDA

Etiquetas

, , , ,

BIDI BIDI 1Tabăra de refugiați de la Bidi Bidi

UGANDA – FOARTE GENEROASĂ CU REFUGIAȚII

Politica umanitară a Ugandei este cea mai generoasă din lume, dacă ar fi să judecăm după felul în care abordează această problemă. Cu toate că realitatea nu se ridică la nivelul acestui spirit frățesc, Uganda nu numai că are, la ora actuală, cea mai mare tabără de refugiați din lume,– la Bidi Bidi, în nord-estul țării, cu 272.000 de azilanți, la care se adaugă alți 150.000 de imigranți clandestini,  care traversează continuu frontiera sudanezo-ugandeză, deoarece sunt păstori care încă mai au mici turme în Sudanul Meridional -, dar își păstrează ferm, în continuare, o atitudine foarte deschisă și primitoare față de acești nevoiași.

BIDI BIDI 2Tabăra de refugiați de la Bidi Bidi

Și aceasta, deoarece guvernul Ugandei este convins că acești migranți – în marea lor majoritate, sudanezi din sud – sunt o oportunitate și nu o problemă: este o masă umană care, dacă este integrată, va spori PIB-ul țării. Astfel, azilanții sunt identificați, înregistrați și găzduiți în tabără, în cel mult 48 de ore de la sosire, li se dau cartele pentru rații de alimente, copiii lor sunt școlarizați gratuit și tot gratuită este toată asistența medicală.

În plus, fiecare azilant primește 30 de metri pătrați   la începutul acestui deceniu, parcelele erau de 100 x 30 m – pentru a se adapta imediat la viața economică a țării și este ajutat (în măsura posibilităților) să se integreze cât mai bine în societate. Nu este nevoie să mai spunem că marea majoritate a terenurilor repartizate refugiaților sunt pământuri desțelenite, pe care ugandezii localnici nu au vrut, pănă acum, să le lucreze.

Toată această abordare este deosebit de generoasă și se datorează, în bună parte, faptului că, în guvernul ugandez actual, sunt politicieni care, la sfârșitul secolului trecut, s-au refugiat în Sudanul Meridional, dar, punerea ei în practică, este, în realitate, destul de tristă. Este adevărat că tabăra Bidi Bidi nu este înconjurată cu garduri, iar rezidenții ei se pot mișca liber, însă, pentru a ieși din district, este nevoie de un permis special, pe care puțini sudanezi pot să-l obțină.

SUDANUL DE SUDPaduel, Sudanul de Sud

Trăsătura cea mai pozitivă a ospitalității ugandeze este, poate, atitudinea populației, care acceptă, fără reticențe și fără invidie, prezența refugiaților și relativele privilegii de care se bucură aceștia : bonuri pentru alimente, școlarizare gratuită – fără să simtă vreo gelozie sau invidie; cel mult, câte un șmecher ugandez se dă drept refugiat sudanez, prin districtul Yumbe – unde se află tabăra Bidi Bidi – ca să beneficieze de o asistență socială la care n-ar avea dreptul.

Pe de altă parte, integrarea acestei mase umane, fără prea multă  calificare profesională și intelectuală, ar necesita – conform calculelor autorităților de la Kampala – o tranșă din buget de un miliard de dolari, ori, donațiile primite, până acum, din străinătate rămân departe de această sumă.

KAMPALA 1Kampala, Uganda

SUDAN UGANDA

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

EL MAYOR CAMPAMENTO DE REFUGIADOS DEL MUNDO ESTÁ EN UGANDA 

BIDI BIDI 3El campamento de Bidi Bidi

Si fuera por los planteamientos, la política humanitaria de Uganda con los refugiados es la más generosa del mundo. Y si bien la realidad rebaja notablemente ese espíritu fraternal, Uganda no sólo tiene hoy en día el mayor campamento de refugiados del mundo – Bidi Bidi, en el noroeste del país, con 272.000 asilados a los que hay que sumar cerca de 150.000 inmigrantes clandestinos que cruzan constantemente la frontera sudan-ugandesa porque son pastores que aún tienen pequeños rebaños en el Sudán Meridional -, sino que mantiene una actitud muy abierta e integrista con los fugitivos.

BIDI BIDI 4El campamento de Bidi Bidi

Porque el Gobierno ugandés insiste en ver en los desplazados – en su inmensa mayoría, sudaneses del sur – una oportunidad y no un problema : una masa de población que, una vez integrada, ha de elevar el PIB nacional. Y así, a los asilados se les identifica, registra y aloja en campamentos en un máximo de 48 horas, se les da cartillas de racionamiento para que compren alimentos, a sus niños se les escolariza gratis y gratuita es también la asistencia médica.

Además, a cada refugiado se le regala un solar de 30 m2 – a principios del decenio las parcelas eran 100 x 30 m – para que se integre inmediatamente en la vida económica del país y se le ayuda (en la medida de lo factible) a insertarse en la sociedad. No hace falta decir que la inmensa mayoría de las tierras repartidas entre los fugitivos son solares yermos que los indígenas no han querido trabajar hasta ahora.

Todo esto que como planteamiento es enormemente generoso y se debe en gran parte a que el actual Gobierno ugandés está compuesto por políticos que a finales del siglo pasado se refugiaron en Sudán Meridional tiene una plasmación bastante más triste en la realidad. Y si es verdad que el campamento de Bidi Bidi no está cercado y que sus residentes se pueden mover libremente, para salir del distrito se necesita un salvoconducto y este lo obtienen tan solo contadísimos sudaneses.

SUDANUL DE SUD 2La crisis en el Sudán del Sur, 2014

A todo esto, quizá la característica más positiva de la hospitalidad ugandesa sea la actitud de la población que acepta sin reticencias ni envidias  la presencia de los refugiados y los relativos privilegios de estos – bonos alimentarios, escolaridad gratuita – sin sentir celos ni envidias; a lo sumo, algún listillo ugandés se hace pasar por refugiado sudanés en el distrito de Yumbe – donde está emplazado Bidi Bidi – para hacerse con una asistencia social a la que no tiene derecho.

Por otra parte, la integración de esta masa humana de escasa formación profesional e intelectual requeriría – según cálculos de las autoridades de Kampala – una partida presupuestaria de mil millones de $ y los donativos recibidos hasta ahora del extranjero quedan muy lejos de esta suma.

KAMPALA 2Kampala, Uganda

Valentín Popescu 

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

EL FOLKLORE SEFARDÍ EN RUMANÍA/FOLCLORUL SPANIOL/SEFARD ÎN ROMÂNIA

Etiquetas

, , , ,

Recomandăm cititorilor noștri cartea prof. univ. dr. Ion Taloș (Universitatea din Köln): Folclor spaniol – sefard în România

Iată interview-ul pe care domnul profesor Ion Taloș a avut amabilitatea de a ni-l acorda:

EL FOLKLORE SEFARDÍ EN RUMANÍA

Veamos, primero, ¿cómo nació la idea de escribir este libro? ¿Es Ud. sefardí? ¿Tiene amigos sefardíes?

No, nada de eso. Yo soy rumano de pura cepa, nací en Transilvania. En dicha comarca rumana no hubo sefardíes. Sólo conocí judíos ashkenazis; con dos de ellos trabé una duradera amistad, y es que a ellos va dedicado este libro: uno de ellos fue profesor de matemáticas en la Universidad Cluj-Nápoca, mientras que el otro amigo dirigió una institución cultural rumana, en la alemana ciudad de Dortmund.

Entonces, ¿cómo llegó a interesarle  el folklore sefardí?

Tomé un primer contacto con el folklore sefardí, allá por el año mil novecientos ochenta y seis (1986), cuando impartí un curso de literaturas populares en el Instituto de Lenguas Romances de la Universidad de Colonia, Alemania. El folklore sefardí era tarea obligatoria, dentro del curso. Y me fascinó comprobar que los judíos españoles‚ expulsados de España en 1492, seguían considerándose españoles medio milenio después de su aislamiento, seguían hablando el español  dentro de la familia, continuaban muy apegados a las costumbres y mantenían vivas las canciones de antes de su expulsión. En el campo del folklore, esta supervivencia es algo totalmente fenomenal.

En las bibliotecas de Colonia había una literatura bastante rica acerca de la lengua y el folklore de los sefardíes de Marruecos, Grecia, Turquía, Yugoslavia, pero, no había nada sobre los sefardíes de Rumanía. Incluso llegó a afirmarse que, en Rumanía, el folklore sefardí hubiera desaparecido. Ni siquiera David Bunis en sus Sephardic Studies ofrecía algún indicio sobre Rumanía. Y ello me intrigó tanto más, cuanto que yo conocía la existencia de serios estudios efectuados por Cynthia Crews y Marius Sala sobre la lengua hablada por los sefardíes de Bucarest, y es inimaginable que una lengua no tenga también su folklore.

Y fue así como empecé a investigar, hace ahora unos tres decenios, trabajando, a veces, con grandes interrupciones, por cuanto otras obligaciones didácticas universitarias me acaparaban totalmente, pero, en cuanto podía, siempre reanudaba la labor de investigación, para cerciorarme de si este ”gran vacío” en el mapa de los sefardíes, que parecía ser Rumanía, era algo real o sólo un descuido, un error. No tuve la oportunidad de efectuar investigaciones sobre el terreno en Rumanía, hubiese sido tarea imposible, dado que, en los últimos decenios, han venido quedando poquísimos sefardíes rumanos. De modo que, he efectuado una investigación exclusivamente bibliográfica.

Resulta que ¿no conoció directamente sefardíes?

¡Cómo no! ¡Sí, qué he conocido! Conocí comunidades de sefardíes en el Norte de Marruecos, en Tánger y Tetuán, dónde efectuamos, junto con unos colegas alemanes y españoles, una encuesta, de la cual resultó el estudio de mis compañeras de trabajo Virtudes Atero Bugos y Nieves Vázques Recio, titulado: Pasé por la morería. Materiales y notas de una encuesta en Marruecos.

¿Qué puede decir a nuestros lectores acerca de los sefardíes rumanos, acerca de su historia y cultura?

Hay quien afirma que los sefardíes llegaron muy tarde a Rumanía, que la comunidad sefardí de Bucarest, por ejemplo, se hubiese formado hacia finales del siglo dieciocho (XVIII). Pero, se pudo comprobar que se trataba de una información errónea: se confirmó lo que afirmaba B.P. Hasdeu, a saber : que la comarca rumana de Valaquia acogió sefardíes ya al principio del siglo dieciséis (XVI), es decir, poco tiempo después de su expulsión. Al principio, los sefardíes se establecieron en la comarca de Valaquia, en parajes danubianos, en localidades que había a lo largo de la orilla de este gran río europeo que es el Danubio, y, posteriormente, un reducido número se asentó en el Banato, Transilvania y Moldavia, es decir, otras comarcas históricas rumanas. Difieren las cifras que se dan, por ejemplo para Bucarest, la capital : hay quien afirma que, en el siglo pasado, la comunidad sefardí contaba con unos treinta mil (30.000) miembros, mientras que otras fuentes se refieren a tan sólo diez mil (10.000). Se afirma que actualmente, en toda Rumanía, quedan solamente cincuenta (50) judíos sefardíes

El sefardismo es un fenómeno internacional. ¿Dónde se sitúan los sefardíes rumanos dentro del mismo?

Lo que a mí me parece sumamante interesante es que los primeros estudios relativos a los sefardíes han sido hechos por judíos rumanos, por ashkenazis y sefardíes rumanos. Yejudá Barasch fue uno de los primeros en publicar estudios sobre los sefardíes. Este excepcional judío ashkenazi, oriundo de Galitsia, una comarca situada en Europa Central, entre Polonia y Ucrania‚ -no debe confundirse con la Galicia española, donde se habla el gallego – este hombre viajó, en los años mil ochocientos cuarenta – mil ochocientos cuarenta y dos (1840/42) por las provincias rumanas de Moldavia y Valaquia, radicó en ésta última, actuó como médico, primero, en Călărași, luego en Craiova, para establecerse definitivamente en Bucarest. Yejudá Barasch describe las costumbres y el modo de ser de los sefardíes rumanos.

También cabe señalar que el primer romance español que se encontraba en el repertorio sefardí fue anotado en Bucarest por Enrique Bejarano; estudios de los más serios y sustanciales relativos a la música sinagogal se realizaron en Bucarest, y también en la capital rumana se recopiló la primera gran colección de refranes sefardíes. Nombres importantes, en este sentido, que, desde luego, hay que mencionar son: M. Gañi, Isac Cauly, León Algazi, Raoul Siniol, Ghizela Sulițeanu y otros. Indudablemente, los sefardíes rumanos ocupan un lugar importantísimo en lo que a los estudios sefardíes se refiere. De ello se supo poco o casi nada, hasta ahora. Los sefardíes rumanos despertaron el interés de la joven inglesa Cynthia Crews, quien publicó un libro sobre la lengua de los sefardíes del sudeste europeo, de los españoles Manuel Manrique de Lara y Evaristo Correa Calderón, así como del rumano Marius Sala, quien escribiera estudios definitivos sobre la lengua sefardí hablada en Bucarest.

Se habla de la gran añoranza de los sefardíes hacia España.¿Se nota esta añoranza en los sefardíes rumanos ?

También desde este punto de vista, los sefardíes rumanos ocupan uno de los primeros lugares. Bejarano escribió una oda a la lengua española, oda que los alumnos del liceo sefardí de Bucarest aprendían de memoria y recitaban. Reza su verso: ”Con ti hablamos/ Al Dios de la altura/Patron del Universo/Y de la natura.” Es decir, en un español actual, se diría : CONTIGO HABLAMOS, DIOS DE LAS ALTURAS, DUEÑO DEL UNIVERSO Y DE  TODA LA NATURALEZA. De hecho, la idea de que los sefardíes hablan con Dios en español es un topos en el pensamiento de los sefardíes rumanos. Todos sus libros de oraciones estaban en español y toda la enseñanza religiosa se impartía en español. Bejarano señala que su alma permanecerá eternamente infeliz si no vuelve a ver  la tierra de Sefarad, la tierra de sus ancestros.

¿En qué relación se encontraban su añoranza hacia España y sus sentimientos por las tierras rumanas?

La lealtad de los sefardíes rumanos a su patria adoptiva nunca se ha puesto en tela de juicio. Los sefardíes se integraron perfectamente en la sociedad rumana, colaboraron con grandes autores  rumanos en diferentes acciones culturales: Gala Galaction dió conferencias en el Círculo sefardí de Bucarest, Constantin Brăiloiu dió una importante contribución a la realización de la sustancial colección de música sinagogal de Isac Cauly, mientras que Napoleón B. Arié habla de los sefardíes como ”ciudadanos de inquebrantable lealtad hacia el país en que viven”. Un gesto de extrema belleza para el pasado histórico rumano tuvo lugar en el año mil novecientos treinta y cinco, en el Gran Templo (Cahal Grande), a saber, un réquiem por la memoria de los cabecillas  Horea, Cloșca y Crișan.

¿Podría mencionar algunos nombres importantes de sefardíes rumanos?

Retratos de sefardíes rumanos publicaron Valeriu-Alexandru Moraru en La Historia de las comunidades sefardíes de Rumanía, en el año dos mil catorce (2014), así como Anca Tudorancea y Felicia Waldman, en  Personajes y cuentos del Bucarest sefardí, en el año dos mil dieciséis (2016). Pero, para mí, la más representativa figura de los sefardíes rumanos es la del rabino Enrique Bejarano, director del  Liceo sefardí de Bucarest, acerca de quien Pulido escribió lo siguiente: ”fue un sabio de bien sentada y estimadísima reputación por todo Oriente”, ”hombre superior y cultísimo”, ”cultivador de muchos idiomas, europeos y asiáticos, entre ellos: árabe, hebero, alemán, inglés, francés, italiano, español, griego, armenio, eslavo, rumano”. A propuesta de Pulido Fernández, Enrique Bejarano fue elegido miembro correspondiente de la Real Academia de la Lengua Española. A estas palabras de aprecio de Pulido, cabe añadir que Bejarano fue el autor del primer artículo, escrito en mil ochocientos ochenta y cinco (1885), sobre la literatura popular de los españoles de Oriente, en el cual señaló: „cantos y poesías, hallados en el mundo judáico-español en el Oriente, parecen conservados de una antigüedad extraordinaria, y provenir de España quizá.”

Ramón Menéndez Pidal reconoció la primacía de Bejarano en descubrir el romance español en los sefardíes.

No tenemos muchos textos folklóricos de los sefardíes rumanos, pero los que se conservan son, desde luego, muy interesantes. Hay nueve romances, de los cuales cabe mencionar, en primer lugar, Arvolera, arvolera – sobre el tema del reconocimiento al esposo, que ha viajado lejos de su tierra, por su esposa fiel; en el canimo, ésta se cruza con un jóven muy bello; ella le pregunta si, acaso, no ha visto a su marido, Amadí; ¿y si te lo traigo a Amadí, yo, en cambio, qué recibo? –le pregunta el joven. Ella le promete molinos, tierras y otras riquezas, pero, él la pide a ella misma; ella lo maldice por este descaro. Entonces él se identifica: yo soy Amadí, y el romance concluye con los versos: Tomaron mano con mano/Y se fueron a holgar.

Existen, por supuesto, canciones líricas, como ésta: Una ramica de ruda/Di mi hija, quien te la dio?/Me la dio un mansevico/Que de mi se ’namoro.

Pero, como el tiempo no da para más, hablaremos con otra ocasión sobre los significados mágicos de la ruta graveolens. Son muy interesantes las costumbres de boda, la vida de la familia sefardí, la total ausencia de los divorcios, el respeto en el seno de la familia, etc.

En una palabra, en mi libro se descubre un mundo arcáico, en ocaso, bello, al que hoy podemos mirar con nostalgia.

ION TALOȘ 1

Prof. Ion Taloș

FOLCLORUL SPANIOL/SEFARD ÎN ROMÂNIA

Cum s-a născut ideea acestei cărți? Sunteți sefard? Ați avut prieteni sefarzi?

Nici una, nici alta. Sunt român, m-am născut în Ardeal, unde n-au prea fost sefarzi, n-am avut contacte decât cu așkenazi, din rândul cărora am avut doi prieteni, cărora le-am dedicat cartea: unul era profesor de matematici la Universitatea din Cluj-Napoca, celălalt conducea o instituție de cultură românească la Dortmund.

Cum ați ajuns atunci să vă ocupați de sefarzi și de folclorul lor?

Cu folclorul sefard am luat contact prin 1986, când am obținut cursul de literaturi populare romanice la Institutul de Romanistică al Universității din Köln. Folclorul sefard intra, ca să zic așa, în fișa postului. Am fost fascinat de faptul că evreii spanioli, expulzați din Spania la 1492, continuau să se considere spanioli, după 500 de ani de izolare, vorbeau limba spaniolă în familie, practicau obiceiurile și cântau cântecele de dinainte de expulzare. Cred că e un fenomen cu totul excepțional în domeniul folclorului.

La Köln aveam o literatură destul de bogată referitoare la limba și folclorul sefarzilor din Maroc, Grecia, Turcia, Iugoslavia, dar nu aveam nimic despre sefarzii din România. Se zicea chiar că folclorul sefard a dispărut din România. Nici bibliografia lui David Bunis Sephardic Studies, nu indica nimic din România. Am fost intrigat cu atât mai mult, cu cât cunoșteam studiile serioase ale Cynthiei Crews și Marius Sala despre limba sefarzilor de la București și nu-mi puteam imagina o limbă fără folclor.

Așa mi-am început cercetările acum aproape trei decenii, lucrând cu mari întreruperi, datorită altor obligații didactice universitare, cu dorința de a mă convinge dacă această „pată albă” pe harta sefardismului, care era România, era reală sau eronată. N-am avut posibilitatea să efectuez „cercetări de teren” în România – nici nu cred că acest lucru ar mai fi fost posibil -, dat fiind numărul foarte redus al sefarzilor români în ultimele decenii.  Am făcut așadar o cercetare exclusiv bibliografică.

Prin urmare, n-ați cunoscut direct sefarzi?

Ba da. Am cunoscut sefarzi în Nordul Marocului, la Tanger și Tetuan, unde am făcut, împreună cu colegi germani și spanioli, o scurtă cercetare, din care a rezultat  studiul colegelor mele Virtudes Atero Bugos și Nieves Vázques Recio, cu titlul Pasé por la morería. Materiales y notas de una encuesta en Marruecos.

Ce puteți spune ascultătorilor despre sefarzii români, despre istoria și cultura lor?

Unii susțin că sefarzii au ajuns în România târziu, de ex. comunitatea sefardă de la București s-ar fi format abia la sfârșitul sec. al XVIII-lea. S-a dovedit însă că aceasta e o informție eronată și a fost confirmat ceea ce susținuse B.P. Hasdeu, că Muntenia a fost un „azil al evreilor spanioli” încă de la începutul sec. al XVI-lea, deci foarte curând după expulzare. Ei s-au stabilit în ținuturile dunărene, iar mai târziu, în număr redus, în Banat, Ardeal și Moldova. Despre numărul lor nu avem statistici sigure. Unii ziceau că în București trăiau, la începutul secolului trecut, 30.000 de sefarzi, ații zic 10.000. Se zice că în prezent trăiesc doar 50 de persoane sefarde în toată România.

Sefardismul e un fenomen internațional. Unde se situează sefarzii români în cadrul lui?

Ceea ce mi se pare mie extraordinar de interesant este că primele studii referitoare la sefardism în general au fost făcute de evrei din România, de așkenazi și de sefarzi români. Jehuda Barasch a publicat primul sau unul dintre primele studii în care e vorba despre sefarzi. Acest așkenaz excepțional, de origine din Galiția, a călătorit, în anii 1840/42, prin Moldova și Muntenia, oprindu-se în aceasta din urmă, activând ca medic mai întâi la Călărași, apoi la Craiova și, în cele din urmă, la București. El descrie obiceiurile și comportamentul sefarzilor români. Totodată, prima romanță spaniolă aflată în repertoriul sefard a fost notată la București, de către Enrique Bejarano; studii dintre cele mai temeinice referitoare la muzica sinagogală au fost făcute la București, ca și prima mare colecție de proverbe sefarde. Nume importante sunt: M. Gañi, Isac Cauly, León Algazi, Raoul Siniol, Ghizela Sulițeanu și alții. Deci sefarzii români ocupă un loc foarte important în studiile sefarde. Dar, aceste lucruri au fost prea puțin cunoscute până acum. Sefarzii români au trezit interesul tinerei englezoaice Cynthia Crews, care a publicat o carte despre limba sefarzilor din sud-estul Europei, al spaniolilor Manuel Manrique de Lara și Evaristo Correa Calderón, ca și al românului Marius Sala, care scris studii definitive despre limba sefarzilor bucureșteni.

Se vorbește despre dragostea sefarzilor pentru Spania. La fel au iubit Spania sefarzii români?

Sub acest raport, sefarzii români ocupă iarăși unul din primele locuri. Bejarano a scris un fel de odă limbii spaniole, pe care o recitau elevii liceului sefard din București, în care spune: „Con ti hablamos/Al Dios de la altura/Patron del Universo/Y de la natura.” De altfel, ideea că sefarzii vorbesc cu Dumnezeu în limba spaniolă e un topos în gândirea sefarzilor români. Toate cărțile lor de rugăciune erau în spaniolă, iar învățământul religios se făcea tot în spaniolă. Bejarano scrie că va fi cel mai nefericit, dacă va muri fără să vadă pământul strămoșilor lui.

În ce raport se afla dragostea sefarzilor români pentru Spania cu cea pentru România?

Loialitatea sefarzilor români față de patria lor adoptivă nu poate fi pusă la îndoială. Ei au fost deplin integrați, au colaborat cu autori români în diferitele lor acțiuni culturale: Gala Galaction a conferențiat la Cercul sefard din București, Constantin Brăiloiu a contribuit la realizarea importantei colecții de muzică sinagogală sefardă a lui Isac Cauly, iar Napoleón B. Arié vorbește despre sefarzi drept „cetățeni credincioși țării”. Un gest extrem de frumos față de trecutul românesc a avut loc în 1935, la Templul Mare (Cahal Grande), și anume, un requiem pentru Horea, Cloșca și Crișan.

Puteți numi câteva figuri mai importante de sefarzi români?

Portrete de sefarzi români au publicat Valeriu-Alexandru Moraru în Istoria comunităților sefarde din România (2014), precum și Anca Tudorancea și Felicia Waldman, în Personaje și povești din Bucureștiul sefard (2016). Pentru mine, cea mai reprezentativă figură a sefarzilor români este rabinul Enrique Bejarano, director al liceului sefard din București, despre care Pulido scrie: „un sabio de bien sentada y estimadísima reputación por todo Oriente”, „hombre superior y cultísimo”, „cultivador de muchos idiomas, europeos y asiáticos, entre ellos: árabe, hebero, alemán, inglés, francés, italiano, español, griego, armenio, eslavo, rumano”. La propunerea lui Pulido Fernández a fost ales membru corespondent al Real Academia de la Lengua Española. Acestor aprecieri ale lui Pulido adaug că Bejarano a fost autorul primului articol (1885) despre literatura populară a spaniolilor din Orient, în care scrie: „cantos y poesías, hallados en el mundo judáico-español en el Oriente, parecen conservados de una antigüedad extraordinaria, y provenir de España quizá.” Însuși Menéndez Pidal a recunoscut primatul lui Bejarano ca descoperitor al romanței spaniole la sefarzi.

Nu avem foarte multe texte folclorice culese de la sefarzii români, dar cele pe care le avem sunt foarte interesante. Sunt 9 romanțe; menționez Arvolera, arvolera – pe tema recunoașterii soțului plecat în depărtare, din partea soției credincioase; în calea acesteia  apare un tânăr frumos, pe care îl întreabă dacă nu l-a văzut pe soțul ei, Amadí; ce-mi dai – zice el – dacă ți-l aduc pe Amadí. Ea promite mori, pământuri etc., dar el o cere pe ea însăși; ea îl blestemă pentru această necuviință, iar atunci el se identifică drept Amadí, romanța încheindu-se cu versurile: Tomaron mano con mano/Y se fueron a holgar.

Există, evident, cântece lirice, ca: Una ramica de ruda/Di mi hija, quien te la dio?/Me la dio un mansevico/Que de mi se ’namoro. Nu avem timp să vorbim despre semnificația magică a rutei graveolens. Sunt interesante obiceiurile de nuntă, despre viața  de familie a sefarzilor, lipsa divorțurilor, respectul în familie etc. Cu un cuvânt, cartea mea descoperă o lume arhaică, apusă, frumoasă, pe care o putem privi azi cu nostalgie.

ION TALOȘ 2

Prof. Ion Taloș

PARABOLELE LUI IISUS (XXIX) – TEOFANIILE

Etiquetas

, , , , , , , , , ,

METAMORFOZA 1Schimbarea la față, mozaic din katholikon, Muntele Sinai, sec. VI, cea mai veche reprezentare a Schimbării la față din iconografia creștină

Prima și a doua teofanie a lui Iisus: purtarea pe ape și schimbarea la față

În duminica aceasta, la liturghie se citesc două pericope, două fragmente din Evanghelia după Matei (17, 1-9; 14, 22-34): Iisus schimbându-Se la față și Iisus mergând pe mare. Mesajul lor ? Arătarea divinității lui Iisus.

Iată primul text:

Matei 17,1-9: Și, după șase zile, îi ia Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacob și pe Ioan, fratele lui, și îi urcă pe un munte înalt, departe de lume, doar ei singuri. Și S-a schimbat la față dinaintea lor și fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, li s-au arătat Moise și Ilie vorbind cu El. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis lui Iisus: Doamne, ne e bine aici. Dacă vrei, să facem aici trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Și, chiar în timp ce vorbea, iată un nor luminos i-a umbrit și iată o voce din nor spunând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, cel bine-plăcut !  De El să ascultați ! Și, auzind aceasta, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au înfricoșat tare. Iisus s-a apropiat, i-a prins și le-a zis: sculați-vă și nu vă fie frică ! Și atunci ei, rdicându-și ochii, n-au mai văzut pe nimeni, doar pe Iisus, singur. Și când coborau ei de pe munte, Iisus le-a poruncit, zicând: să nu spuneți nimănui despre vedenie până ce Fiul Omului nu va învia din morți.

Matei 17,1-9: ΚΑΙ μεθ᾿ ἡμέρας ἓξ παραλαμβάνει ὁ ᾿Ιησοῦς τὸν Πέτρον καὶ ᾿Ιάκωβον καὶ ᾿Ιωάννην τὸν ἀδελφὸν αὐτοῦ καὶ ἀναφέρει αὐτοὺς εἰς ὄρος ὑψηλὸν κατ᾿ ἰδίαν· καὶ μετεμορφώθη ἔμπροσθεν αὐτῶν, καὶ ἔλαμψε τὸ πρόσωπον αὐτοῦ ὡς ὁ ἥλιος, τὰ δὲ ἱμάτια αὐτοῦ ἐγένετο λευκὰ ὡς τὸ φῶς. καὶ ἰδοὺ ὤφθησαν αὐτοῖς Μωσῆς καὶ ᾿Ηλίας μετ᾿ αὐτοῦ συλλαλοῦντες. ἀποκριθεὶς δὲ ὁ Πέτρος εἶπε τῷ ᾿Ιησοῦ· Κύριε, καλόν ἐστιν ἡμᾶς ὧδε εἶναι· εἰ θέλεις, ποιήσωμεν ὧδε τρεῖς σκηνάς, σοὶ μίαν καὶ Μωσεῖ μίαν καὶ μίαν ᾿Ηλίᾳ. ἔτι αὐτοῦ λαλοῦντος ἰδοὺ νεφέλη φωτεινὴ ἐπεσκίασεν αὐτούς, καὶ ἰδοὺ φωνὴ ἐκ τῆς νεφέλης λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, ἐν ᾧ εὐδόκησα· αὐτοῦ ἀκούετε· καὶ ἀκούσαντες οἱ μαθηταὶ ἔπεσον ἐπὶ πρόσωπον αὐτῶν καὶ ἐφοβήθησαν σφόδρα. καὶ προσελθὼν ὁ ᾿Ιησοῦς ἥψατο αὐτῶν καὶ εἶπεν· ἐγέρθητε καὶ μὴ φοβεῖσθε. ἐπάραντες δὲ τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτῶν οὐδένα εἶδον εἰ μὴ τὸν ᾿Ιησοῦν μόνον. καὶ καταβαινόντων αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους ἐνετείλατο αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· μηδενὶ εἴπητε τὸ ὅραμα ἕως οὗ ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐκ νεκρῶν ἀναστῇ.

METAMORFOZA 4Schimbarea la față, Mănăstirea Spaso Preobrazhensky, Iaroslavl, aprox. 1516

Neîndoios acest text vorbește despre teofania lui Iisus ! Arătarea lui Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu.

Un fiu iubit și bine-plăcut. Expresia en o evdokisa/ἐν ᾧ εὐδόκησα, pe care am tradus-o cu „bine-plăcut” înseamnă: (un fiu) „de care sunt mulțumit, pe care-l aprob întru totul, care nu m-a dezamăgit și care-mi este bine-plăcut”.

Un fiu de care Tatăl poate fi mulțumit, pentru că verbul evdokeo/ εὐδοκέω înseamnă: a socoti bun, a aproba, a fi satisfăcut de, mulțumit de, a-și afla păcerea în… a consimți, a aproba. Așadar, un fiu ascultător care… face pe deplin voia Tatălui și care, de aceea, îi este…  bine-plăcut !

Și, totodată, acest text ne dezvăluie că cei trei ucenici speciali: Petru, Iacob și Ioan, care au fost și primii chemați, au primit, undeva pe un munte înalt, o inițiere specială, de gradul 0.

Muntele ar putea fi Tabor, cel puțin așa spune tradiția creștină, încă din sec. al IV-lea.  Așa au crezut Chiril al Ierusalimului (Cateheze 12, 16) și Sfântul Ieronim, traducătorul Bibliei în latină.

Cea mai înaltă inițiere ! O confirmă Petru, discret, spunând în a doua sa epistolă:  Nu urmând mituri(le) încâlcite (ale sofiștilor) v-am făcut cunoscută vouă puterea și venirea Domnului nostru Iisus Hristos, ci ca unii care I-au văzut măreția cu ochii lor și i-au contemplat-o când a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste și slavă, atunci când o voce ca aceasta, venită pentru El din slava cea mare, (a zis): Acesta este Fiul Meu cel iubit, cel bine-plăcut ! Și noi am auzit această voce venită din cer, pentru că eram împreună cu El pe muntele cel sfânt (2 Petru 1,16-18)/Οὐ γὰρ σεσοφισμένοις μύθοις ἐξακολουθήσαντες ἐγνωρίσαμεν ὑμῖν τὴν τοῦ Κυρίου ἡμῶν ᾿Ιησοῦ Χριστοῦ δύναμιν καὶ παρουσίαν, ἀλλ᾿ ἐπόπται γενηθέντες τῆς ἐκείνου μεγαλειότητος. λαβὼν γὰρ παρὰ Θεοῦ πατρὸς τιμὴν καὶ δόξαν φωνῆς ἐνεχθείσης αὐτῷ τοιᾶσδε ὑπὸ τῆς μεγαλοπρεποῦς δόξης, οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, εἰς ὃν ἐγὼ εὐδόκησα, καὶ ταύτην τὴν φωνὴν ἡμεῖς ἠκούσαμεν ἐξ οὐρανοῦ ἐνεχθεῖσαν, σὺν αὐτῷ ὄντες ἐν τῷ ὄρει τῷ ἁγίῳ.

Petru spune: ca unii care I-au văzut măreția cu ochii lor și i-au contemplat-o (în greacă: epopte genithentes/ἐπόπται γενηθέντες, unde epoptis/ππτης este „cel care contemplă misterele”, inițiatul !

Un epoptis, un muritor căruia i se permitea să „vadă” un zeu în toată măreția sa, era, de altfel,  un inițiat ajuns la cel mai înalt grad al inițierii la Misterele de la Eleusis !

Așadar Petru se adresa în epistola sa grecilor și vorbitorilor de greacă, obișnuiți să trăiască în cultura misteriilor. Lor le spune direct, cu un termen foarte precis, care nu lasă loc de nicio îndoială, că el și ceilalți doi, Iacob și Ioan, sunt epoptes, adică inițiați ajunși la cel mai înalt grad de inițiere ! Unii care au văzut Zeul în toată măreția sa divină.

Și chiar spune adevărul: lui și celorlalți doi ucenici speciali, aleși, li s-a îngăduit să-L vadă pe Iisus, în viață fiind, în divinitatea, în dumnezeirea Sa. Ca o divinitate. Ei au asistat la teofania Sa, adică la arătarea Lui ca Dumnezeu !

 METAMORFOZA 5Schimbarea la față, anonim, aprox. 1497

Nu întâmplător cei trei apostoli martori ai teofaniei (și hristofaniei putem spune, iar hristofanie înseamnă arătarea ca Hristos/Unsul sau Trimisul lui Dumnezeu) au povestit celorlalți despre ea ca despre o… metamorfoză, o preschimbare.

Metamorfoza este un cuvânt cheie care n-a fost folosit deloc la întâmplare și care face trimitere, subtil, la statutul de nemuritor, statutul divin al lui Iisus ! Probabil, a fost folosit tot pentru potențialii prozeliți creștini din rândul grecilor și elinofonilor crescuți cu mituri, adică cu poveștile cu zei, pline de metamorfoze, și, desigur, crescuți, cum spuneam, în cultura misteriilor care promiteau nemurirea în urma unei inițieri care avea ca scop tocmai… metamorfoza inițiatului ! O metamorfoză spirituală care-l transforma din muritor în nemuritor !

METAMORFOZA 15

În elină verbul metamorfoo/μεταμορφόω înseamnă: a transforma, a preface, a metamorfoza, și, la diateza pasivă, a fi transfigurat. Este verbul cheie al miturilor și al legendelor etiologice grecești care vorbesc despre transformarea/ prefacerea oamenilor/eroilor/micilor divinități pământene în… animale, flori, copaci sau constelații. Mituri și legende numite… chiar metamorfoze ! Cele mai cunoscute sunt Metamorfozele lui Ovidiu !

Dar, în mod special, în greacă metamorfoo se spunea despre un zeu care … prefăcea, preschima un muritor într-un nemuritor, schimbându-i înfățișarea !

 METAMORFOZA 7Schimbarea la față, Sf. Ecaterina, Muntele Sinai, jumătatea sec. al XII-lea, parte dintr-un iconostat aflat în Constantinopol/Istanbul

Pentru studioși:

În română Schimbarea la Față este o traducere a numelul slav al sărbătorii: preobrajenie, prĕobraženije în slava veche.

Și există mai multe variante regionale:  probajini, pobrejini și pobrejenii în Moldova; pobreajen, probeajen și probeajenă în Muntenia; probaje în Transilania și obrăjenie în Oltenia.

Iar prĕobraženije este traducerea grecescului metamorfosis/ μεταμόρφωσις.

În rusă, de pildă, Schimbarea la față se spune preobrajenie/преображе́ние, iar preobrajenie înseamnă, desigur, ca urmaș al lui prĕobraženije din slava veche: schimbare, modificare, transformare, prefacere…

Reconoaștem în preobrajenie cuvântul obraz. În rusă, de pildă obrazu înseamnă: formă, figură, portret, imagine, icoană, exemplu, model, mijloc, remediu, manieră. Iar verbul derivat: obrasciati, obratiti înseamnă: a schimba, a transforma, a metamorfoza, a transfigura, a se converti în… Și, tot în rusă, verbul preobraziti, preobrajati înseamnă: a schimba, a  transforma, a metamorfoza (și, după modelul lui s-a format în română verbul a preobrăzui sau  a preobrăzi:  a se schimba (la față), a se transforma, a se transfigura), unde prefixul slav pre/пре arată o acțiune reînnoită, o schimbare de loc sau de acțiune, o reluare.

METAMORFOZA 8Schimbarea la față, icoană din sec. al XV-lea atribuită lui Teofan Grecul, Galeria Tretiakov, Moscova

Așadar Iisus, care arăta și se purta ca un muritor, ca un om, S-a arătat dintr-o dată acestor trei ucenici speciali ca… Dumnezeu ! Strălucind în lumina cea mai curată și cea mai albă !

De ce doar lor ? Pentru că Petru, Iacob și Ioan  sunt cei mai apropiați de Maestrul lor (poate îi sunt și cei mai dragi). Sunt ucenicii cei mai devotați și cei cărora Iisus le arată o afecțiune aparte.

De altfel, Petru tocmai Îl recunoscuse pe Iisus ca Mesia/Hristosul – Fiul lui Dumnezeu !

Un lucru important este acela că la această teofanie participă și Dumnezeu-Tatăl, în chip de nor, așa cum i se arătase și lui Moise când i-a dat Tablele Legii pe Muntele Sinai. O altă metamorfoză: Dumnezeu metamorfozat în nor, simbolul prezenței Sale !

Iată cum Dumnezeu i S-a arătat lui Moise: S-a suit deci Moise şi Iosua în munte şi un nor a acoperit muntele. Slava Domnului s-a pogorât pe Muntele Sinai şi l-a acoperit norul şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul norului. Chipul slavei Domnului de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel, ca un foc mistuitor. Şi s-a suit Moise pe munte şi a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.(Ex. 24, 15-18)/Trad.: Biblia Sinodală.

METAMORFOZA 9Schimbarea la față, Teofan Grecul, sec. XIV, Galeria Tretiakov, Moscova

Textul ne mai spune că la inițierea celor trei ucenici speciali mai asistă Moise și Ilie. Nu întâmplător: amândoi au ieșit din lume nu murind, ci… urcați, ridicați la cer ! Preschimbați din muritori în nemuritori !

De ce Ilie, de ce Moise ?

Numele Ilie, în ebraică Eliah sau Eliahu (אֵלִיָּה)/(אֵלִיָּהוּ) (în greacă:Ilias/Ἡλίας) înseamnă: „Dumnezeul meu este Iahve” sau „Iahve este Dumnezeul meu”. El este singurul profet ridicat la cer, metamorfozat, preschimbat dintr-un muritor într-un nemuritor !

La fel și Moise, omul căruia Dumnezeu-Iahve i-a dat tablele Legii Sale pe muntele Sinai. Tot un muritor devenit… nemuritor!

Să mai spunem doar că Dumnezeu a întărit acum ceea ce spusese despre Iisus atunci când Ioan L-a botezat în Iordan (Matei 3, 17): Şi iată o voce din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, cel bine-plăcut/ καὶ ἰδοὺ φωνὴ ἐκ τῶν οὐρανῶν λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός, ἐν ᾧ εὐδόκησα.

Cu alte cuvinte, acum Dumnezeu L-a reconfirmat pe Iisus drept Fiul Său (prea)iubit și bine-plăcut, dar și drept Hristos/ Mesia, pentru că le spune ucenicilor „de El să ascultați”, ceea ce înseamnă: „de El să ascultați pentru că vorbește în numele Meu, ca Trimis al meu”.

Ciudat este că Iisus le poruncește celor trei să nu povestească nimănui că L-au văzut în toată divinitatea Sa (atât cât era cu putință)… până ce nu va învia din morți.

Ne putem întreba de ce Iisus trebuie să moară ca să învie și de ce nu va fi înălțat și El la ceruri, ca Moise și Ilie ?

De ce „ieșirea sa” din viață și din lume, exodos/ ἔξοδος cum foarte precis și deloc întâmplător spune Luca, nu se putea face printr-o ridicare la ceruri ?

Iisus a fost înălțat de Tatăl, la ceruri. Noi spunem S-a înălțat. Firesc. Părăsea această lume pământească, ieșea din ea, cum se cuvine s-o părăsească numai un nemuritor.  Dar numai după ce a murit și a înviat ! Și numai ca să le arate oamenilor că învierea există, că pot învia din morți și ei, niște simpli muritori. Și El, de altfel, Se născuse și trăise ca un om.

Iar pentru cei trei ucenici speciali lecția aceasta a fost despre nemurire: prezența lui Moise și a lui Ilie (putem spune în carne și oase) la Schimbarea Sa la față a fost o dovadă pentru ei că nemurirea există ! Și că nu doar Dumnezeu este nemuritor, ci că și ei pot fi nemuritori. Și că pot oricând avea o viață eternă și atotfericită (pe care a întrezărit-o Petru când a vrut să construiască cele trei colibe) cu o condiție: metamorfoza lor interioară, asemănarea cu Dumnezeu, pe care le-a descris-o pas cu pas Iisus la școala Lui.

 METAMORFOZA 10Schimbarea la față , Andrei Rublev

Iată și variantele celorlalți evangheliști:

Marcu 9, 2-9: Și, după șase zile, îi ia Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacob și pe Ioan și îi urcă pe un munte înalt, departe de lume, doar pe ei. Și S-a schimbat la față dinaintea lor și hainele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nici un înălbitor de pe pământ nu le poate albi așa. Și li s-au arătat Ilie împreună cu Moise și stăteau de vorbă cu Iisus. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis lui Iisus: Rabbi, ne e bine aici. Să facem trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Căci nu știa ce să spună, pentru că erau înspăimântați. Și s-a făcut un nor care i-a umbrit și a venit o voce din nor spunând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, de El să ascultați ! Și, dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni, doar pe Iisus singur, cu ei. Și când coborau ei de pe munte, Iisus le-a poruncit răspicat să nu povestească nimănui ce au văzut, ci (să povestească) doar atunci când Fiul Omului va învia din morți.

Marcu 9, 2-9:Καὶ μεθ᾿ἡμέρας ἓξ, παραλαμβάνει ὁ ᾿Ιησοῦς τὸν Πέτρον καὶ τὸν ᾿Ιάκωβον καὶ τὸν ᾿Ιωάννην καὶ ἀναφέρει αὐτοὺς εἰς ὄρος ὑψηλὸν κατ᾿ ἰδίαν μόνους· καὶ μετεμορφώθη ἔμπροσθεν αὐτῶν, καὶ τὰ ἱμάτια αὐτοῦ ἐγένετο στίλβοντα, λευκὰ λίαν ὡς χιών, οἷα γναφεὺς ἐπὶ τῆς γῆς οὐ δύναται οὕτω λευκᾶναι. καὶ ὤφθη αὐτοῖς ᾿Ηλίας σὺν Μωϋσεῖ, καὶ ἦσαν συλλαλοῦντες τῷ ᾿Ιησοῦ. καὶ ἀποκριθεὶς ὁ Πέτρος λέγει τῷ ᾿Ιησοῦ· ραββί, καλόν ἐστιν ἡμᾶς ὧδε εἶναι· καὶ ποιήσωμεν σκηνὰς τρεῖς, σοὶ μίαν καὶ Μωϋσεῖ μίαν καὶ ᾿Ηλίᾳ μίαν. οὐ γὰρ ᾔδει τί λαλήσῃ· ἦσαν γὰρ ἔκφοβοι. καὶ ἐγένετο νεφέλη ἐπισκιάζουσα αὐτοῖς, καὶ ἦλθε φωνὴ ἐκ τῆς νεφέλης λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός· αὐτοῦ ἀκούετε. καὶ ἐξάπινα περιβλεψάμενοι οὐκέτι οὐδένα εἶδον, ἀλλὰ τὸν ᾿Ιησοῦν μόνον μεθ᾿ ἑαυτῶν. καταβαινόντων δὲ αὐτῶν ἀπὸ τοῦ ὄρους διεστείλατο αὐτοῖς ἵνα μηδενὶ διηγήσωνται ἃ εἶδον, εἰ μὴ ὅταν ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐκ νεκρῶν ἀναστῇ.

METAMORFOZA 11Schimbarea la față , Andrei Rublev, 1405, Kremlin, Moscova

Luca 9, 28-36: Și se făcuseră cam opt zile de când le-a spus aceste cuvinte când Iisus i-a luat cu Sine pe Petru și pe Ioan și pe Iacob și a urcat pe munte ca să se roage. Adâncit în rugăciune, S-a schimbat la față și chipul i-a devenit altul și îmbrăcămintea Lui s-a făcut albă, scăpărătoare. Și iată doi bărbați vorbeau cu El: erau Moise și Ilie. Arătându-se în slavă, ei vorbeau despre ieșirea Lui (din lume) care avea să se împlinească la Ierusalim. Petru și cei dimpreună cu el, erau îngreuiați de somn. Când s-au trezit I-au văzut slava și pe cei doi bărbați care stăteau lângă El. Și s-a făcut că, atunci când ei s-au dat de-o parte și s-au depărtat de Iisus, Petru I-a zis: Stăpâne, ne e bine aici. Să facem trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie, neștiind ce spune. Și, zicându-I acestea, iată că s-a făcut un nor care i-a umbrit. Și s-au înfricoșat când au intrat în nor. Și o voce s-a făcut din nor, care zicea: Acesta este fiul Meu cel iubit, de El să ascultați ! Când s-a auzit vocea, Iisus rămăsese singur. Iar ei au tăcut și n-au povestit nimănui,  în acele zile, nimic din cele ce văzuseră.

Luca 9, 28-36: Εγένετο δὲ μετὰ τοὺς λόγους τούτους ὡσεὶ ἡμέραι ὀκτὼ καὶ παραλαβὼν τὸν Πέτρον καὶ ᾿Ιωάννην καὶ ᾿Ιάκωβον ἀνέβη εἰς τὸ ὄρος προσεύξασθαι. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ προσεύχεσθαι αὐτὸν τὸ εἶδος τοῦ προσώπου αὐτοῦ ἕτερον καὶ ὁ ἱματισμὸς αὐτοῦ λευκὸς ἐξαστράπτων. καὶ ἰδοὺ ἄνδρες δύο συνελάλουν αὐτῷ, οἵτινες ἦσαν Μωϋσῆς καὶ ᾿Ηλίας, οἳ ὀφθέντες ἐν δόξῃ ἔλεγον τὴν ἔξοδον αὐτοῦ ἣν ἔμελλε πληροῦν ἐν ῾Ιερουσαλήμ. ὁ δὲ Πέτρος καὶ οἱ σὺν αὐτῷ ἦσαν βεβαρημένοι ὕπνῳ· διαγρηγορήσαντες δὲ εἶδον τὴν δόξαν αὐτοῦ καὶ τοὺς δύο ἄνδρας τοὺς συνεστῶτας αὐτῷ. καὶ ἐγένετο ἐν τῷ διαχωρίζεσθαι αὐτοὺς ἀπ᾿ αὐτοῦ εἶπεν ὁ Πέτρος πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν· ἐπιστάτα, καλόν ἐστιν ἡμᾶς ὧδε εἶναι· καὶ ποιήσωμεν σκηνὰς τρεῖς, μίαν σοὶ καὶ μίαν Μωϋσεῖ καὶ μίαν ᾿Ηλίᾳ, μὴ εἰδὼς ὃ λέγει. ταῦτα δὲ αὐτοῦ λέγοντος ἐγένετο νεφέλη καὶ ἐπεσκίασεν αὐτούς· ἐφοβήθησαν δὲ ἐν τῷ εἰσελθεῖν ἐκείνους εἰς τὴν νεφέλην·  καὶ φωνὴ ἐγένετο ἐκ τῆς νεφέλης λέγουσα· οὗτός ἐστιν ὁ υἱός μου ὁ ἀγαπητός· αὐτοῦ ἀκούετε. καὶ ἐν τῷ γενέσθαι τὴν φωνὴν εὑρέθη ὁ ᾿Ιησοῦς μόνος. καὶ αὐτοὶ ἐσίγησαν καὶ οὐδενὶ ἀπήγγειλαν ἐν ἐκείναις ταῖς ἡμέραις οὐδὲν ὧν ἑωράκασιν.

METAMORFOZA 12Schimbarea la față, Novgorod, sec. XV sau XVI

Iată și textul celei de-a doua pericope:

Matei 14, 22-34: Și pe dată i-a silit Iisus pe ucenici să intre în barcă, să meargă înaintea Lui și să-L aștepte pe malul celălalt, până când va da drumul mulțimilor. Și dând drumul mulțimilor, S-a urcat pe munte să se roage de unul singur, departe de lume. Și se făcuse seară și El era singur acolo. Barca era deja în mijlocul mării, chinuită de valuri, căci vântul bătea din față. La cea de-a patra strajă a nopții, Iisus a plecat spre ei mergând pe mare.Și, văzându-L ucenicii umblând pe mare, s-au tulburat zicând e vreo fantomă și, de teamă, au strigat. Pe dată Iisus le-a vorbit zicând: aveți curaj, Eu sunt ! Nu vă fie frică ! Petru I-a răspuns și I-a zis. Doamne, dacă Tu ești, poruncește-mi să vin la Tine pe ape și Iisus i-a zis: vino ! Și coborând din barcă, Petru a mers pe ape, să vină la Iisus. Dar, văzând vântul puternic, i s-a făcut frică și, fiindcă începuse să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă ! Pe dată Iisus, întinzându-i mâna, l-a apucat și îi zice: Puțin-credinciosule ! De ce te-ai îndoit ? Și urcându-se ei în barcă, vântul a stat. Iar cei din barcă, venind la El I s-au închinat până la pământ, spunându-I: Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu ești ! Și au trecut pe malul celălalt și au venit în Ghenizaret. Aflând despre sosirea Sa, bărbații din partea locului au trimis (mesageri) în toată regiunea și I-au adus pe toți bolnavii și suferinzii și-L rugau, dacă nu altceva, măcar să-i (lase) să se atingă de poala cămășii Lui și câți se atingeau, erau salvați (și scăpau de boală).

Matei 14, 22-34: Καὶ εὐθέως ἠνάγκασεν ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἐμβῆναι εἰς τὸ πλοῖον καὶ προάγειν αὐτὸν εἰς τὸ πέραν, ἕως οὗ ἀπολύσῃ τοὺς ὄχλους. καὶ ἀπολύσας τοὺς ὄχλους ἀνέβη εἰς τὸ ὄρος κατ᾿ ἰδίαν προσεύξασθαι. ὀψίας δὲ γενομένης μόνος ἦν ἐκεῖ. τὸ δὲ πλοῖον ἤδη μέσον τῆς θαλάσσης ἦν, βασανιζόμενον ὑπὸ τῶν κυμάτων· ἦν γὰρ ἐναντίος ὁ ἄνεμος. τετάρτῃ δὲ φυλακῇ τῆς νυκτὸς ἀπῆλθε πρὸς αὐτοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς περιπατῶν ἐπὶ τῆς θαλάσσης. καὶ ἰδόντες αὐτὸν οἱ μαθηταὶ ἐπὶ τὴν θάλασσαν περιπατοῦντα ἐταράχθησαν λέγοντες ὅτι φάντασμά ἐστι, καὶ ἀπὸ τοῦ φόβου ἔκραξαν. εὐθέως δὲ ἐλάλησεν αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· θαρσεῖτε, ἐγώ εἰμι· μὴ φοβεῖσθε. ἀποκριθεὶς δὲ αὐτῷ ὁ Πέτρος εἶπε· Κύριε, εἰ σὺ εἶ, κέλευσόν με πρός σε ἐλθεῖν ἐπὶ τὰ ὕδατα. ὁ δὲ εἶπεν, ἐλθέ. καὶ καταβὰς ἀπὸ τοῦ πλοίου ὁ Πέτρος περιεπάτησεν ἐπὶ τὰ ὕδατα ἐλθεῖν πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν. βλέπων δὲ τὸν ἄνεμον ἰσχυρὸν ἐφοβήθη, καὶ ἀρξάμενος καταποντίζεσθαι ἔκραξε λέγων· Κύριε, σῶσόν με. εὐθέως δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς ἐκτείνας τὴν χεῖρα ἐπελάβετο αὐτοῦ καὶ λέγει αὐτῷ· ὀλιγόπιστε! εἰς τί ἐδίστασας; καὶ ἐμβάντων αὐτῶν εἰς τὸ πλοῖον ἐκόπασεν ὁ ἄνεμος· οἱ δὲ ἐν τῷ πλοίῳ ἐλθόντες προσεκύνησαν αὐτῷ λέγοντες· ἀληθῶς Θεοῦ υἱὸς εἶ. Καὶ διαπεράσαντες ἦλθον εἰς τὴν γῆν Γεννησαρέτ. καὶ ἐπιγνόντες αὐτὸν οἱ ἄνδρες τοῦ τόπου ἐκείνου ἀπέστειλαν εἰς ὅλην τὴν περίχωρον ἐκείνην, καὶ προσήνεγκαν αὐτῷ πάντας τοὺς κακῶς ἔχοντας, καὶ παρεκάλουν αὐτὸν ἵνα κἂν μόνον ἅψωνται τοῦ κρασπέδου τοῦ ἱματίου αὐτοῦ· καὶ ὅσοι ἥψαντο διεσώθησαν.

MERGEREA PE MARE 2

Iată și variantele celorlalți evangheliști:

Marcu 6, 45-52: Și pe dată i-a silit Iisus pe ucenici să intre în barcă, să meargă înaintea Lui și să-L aștepte pe malul celălalt, spre Betsaida până când va da drumul mulțimii. Și despărțindu-Se de mulțime, S-a urcat pe munte să se roage. Se făcuse seară și barca era în mijlocul mării, iar El era singur pe pământ. Și i-a văzut Iisus chinuindu-se să vâslească, căci vântul le era potrivnic. Și, pe la a patra strajă a nopții Iisus vine către ei mergând pe mare. A vrut să treacă pe lângă ei. Văzându-L ucenicii mergând pe mare au crezut e vreo fantomă și au strigat, căci toți L-au văzut și s-au tulburat. Pe dată Iisus a vorbit cu ei și le-a zis: aveți curaj, Eu sunt ! Nu vă fie frică ! Și S-a urcat în barcă la ei și vântul a stat. Și și-au ieșit din sine (căci se speriaseră peste măsură) și s-au minunat. Căci nu pricepuseră ce fusese cu pâinile, asta pentru că inima lor era învârtoșată.

 Obs.: Straja a patra, adică între trei și șase dimineața (ultimele trei ceasuri ale nopții).

MERGEREA PE MARE 1

Marcu 6, 45-52: Καὶ εὐθέως ἠνάγκασε τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἐμβῆναι εἰς τὸ πλοῖον καὶ προάγειν εἰς τὸ πέραν πρὸς Βηθσαϊδάν, ἕως αὐτὸς ἀπολύσῃ τὸν ὄχλον· καὶ ἀποταξάμενος/i-a demobilizat/ αὐτοῖς ἀπῆλθεν εἰς τὸ ὄρος προσεύξασθαι. καὶ ὀψίας γενομένης ἦν τὸ πλοῖον ἐν μέσῳ τῆς θαλάσσης, καὶ αὐτὸς μόνος ἐπὶ τῆς γῆς. καὶ ἰδὼν αὐτοὺς βασανιζομένους ἐν τῷ ἐλαύνειν· ἦν γὰρ ὁ ἄνεμος ἐναντίος αὐτοῖς· καὶ περὶ τετάρτην φυλακὴν τῆς νυκτὸς ἔρχεται πρὸς αὐτοὺς περιπατῶν ἐπὶ τῆς θαλάσσης, καὶ ἤθελε παρελθεῖν αὐτούς. οἱ δὲ ἰδόντες αὐτὸν περιπατοῦντα ἐπὶ τῆς θαλάσσης ἔδοξαν φάντασμα εἶναι, καὶ ἀνέκραξαν· πάντες γὰρ αὐτὸν εἶδον καὶ ἐταράχθησαν. καὶ εὐθέως ἐλάλησε μετ᾿ αὐτῶν καὶ λέγει αὐτοῖς· θαρσεῖτε, ἐγώ εἰμι, μὴ φοβεῖσθε. καὶ ἀνέβη εἰς τὸ πλοῖον πρὸς αὐτούς, καὶ ἐκόπασεν ὁ ἄνεμος· καὶ λίαν ἐκ περισσοῦ ἐν ἑαυτοῖς ἐξίσταντο καὶ ἐθαύμαζον. οὐ γὰρ συνῆκαν ἐπὶ τοῖς ἄρτοις, ἀλλ᾿ ἦν αὐτῶν ἡ καρδία πεπωρωμένη.

Ioan 6,16-21: Cum se făcuse deja seară, ucenicii Lui au coborât la mare și, intrând în barcă, veneau spre malul celălalt, spre Capernaum. Se făcuse întuneric și Iisus nu venise la ei. Marea era agitată pentru că sufla un vânt puternic. După ce au vâslit cam 25 sau 30 de stadii, L-au văzut pe Iisus mergând pe mare și aproape de barcă și s-a înfricoșat. Dar El le-a zis: Sunt Eu, nu vă fie frică ! Au vrut să-L ia în barcă (și L-au lauat) și pe dată barca a și fost pe uscat, acolo unde voiau să ajungă.

Obs.: Un stadiu/στάδιον (măsură grecească) are 185 m.

Ioan 6,16-21: ῾Ως δὲ ὀψία ἐγένετο, κατέβησαν οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἐπὶ τὴν θάλασσαν, καὶ ἐμβάντες εἰς τὸ πλοῖον ἤρχοντο πέραν τῆς θαλάσσης εἰς Καπερναούμ. καὶ σκοτία ἤδη ἐγεγόνει καὶ οὐκ ἐληλύθει πρὸς αὐτοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς, ἥ τε θάλασσα ἀνέμου μεγάλου πνέοντος διηγείρετο. ἐληλακότες οὖν ὡς σταδίους εἴκοσι πέντε ἢ τριάκοντα θεωροῦσι τὸν ᾿Ιησοῦν περιπατοῦντα ἐπὶ τῆς θαλάσσης καὶ ἐγγὺς τοῦ πλοίου γινόμενον, καὶ ἐφοβήθησαν. ὁ δέ λέγει αὐτοῖς· ἐγώ εἰμι· μὴ φοβεῖσθε. ἤθελον οὖν λαβεῖν αὐτὸν εἰς τὸ πλοῖον, καὶ εὐθέως τὸ πλοῖον ἐγένετο ἐπὶ τῆς γῆς εἰς ἣν ὑπῆγον.

Episodul mersului pe mare urmează minunii înmulțirii celor cinci pâini și celor doi pești (comentat în biserici duminica trecută). Mesajul lui ? Arătarea dumnezeirii lui Iisus, înainte de teofania/hristofania de la Schimbarea la Față.

Așadar, putem spune că avem aici o primă teofanie a Lui, dacă ne gândim că numai Dumnezeu… Se putea purta pe ape !

Dar, poate mai mult decât atât, la modul subtil, acest episod Îl arată pe Iisus în ipostaza de Dumnezeu ocrotitor și salvator.

Îl arată ca pe Salvatorul de vieți înainte de a deveni recunoscut ca Salvatorul de păcate al lumii. Pentru că, oricât de multe suflete ar salva un … Mântuitor, dacă nu salvează vieți, ar fi doar un Salvator… al filosofilor !

Nu întâmplător episodul se încheie cu vindecările de la Ghenizaret și cu un cuvânt cheie: verbul diasozo/διασώζω,  a salva de la pieire, a scăpa pe cineva dintr-o primejdie sau din ghearele morții, a scoate la liman, a călăuzi, a (con)duce pe drumul cel bun, a prezerva, a ține o primisiune până la capăt. Și, nu întâmplător spune Matei: „…și câți se atingeau, erau salvați (și scăpau de boală)”.

METAMORFOZA 13Schimbarea la față, Fra Angelico

Texte  relaționate în traducerea Bibliei Sinodale:

Daniel 7,9: Am privit până când au fost aşezate scaune, şi S-a aşezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roţile lui, foc arzător.

Apocalipsa 1, 16: În mâna Lui cea dreaptă avea şapte stele; şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, iar faţa Lui era ca soarele, când străluceşte în puterea lui.

Ex. 13, 21-22: Iar Domnul mergea înaintea lor: ziua în stâlp de nor, arătându-le calea, iar noaptea în stâlp de foc, luminându-le, ca să poată merge şi ziua şi noaptea. Şi n-a lipsit stâlpul de nor ziua, nici stâlpul de foc noaptea dinaintea poporului.

Ex. 14, 19-24: Atunci s-a ridicat îngerul Domnului, care mergea înaintea taberei fiilor lui Israel, şi s-a mutat în urma lor; şi s-a ridicat stâlpul cel de nor dinaintea lor şi a stat în urma lor. Astfel a trecut el şi a stat între tabăra Egiptenilor şi tabăra fiilor lui Israel; şi era negură şi întuneric pentru unii, iar pentru ceilalţi lumină, noaptea, şi toată noaptea nu s-au apropiat unii de alţii. Iar Moise şi-a întins mâna sa asupra mării şi a alungat Domnul marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit şi s-a făcut marea uscat, că s-au despărţit apele. Şi au intrat fiii lui Israel prin mijlocul mării, mergând ca pe uscat, iar apele le erau perete, la dreapta şi la stânga lor. Iar Egiptenii urmărindu-i, au intrat după ei în mijlocul mării toii caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui. Dar în straja dimineţii a căutat Domnul din stâlpul cel de foc şi din nor spre tabăra Egiptenilor şi a umplut tabăra Egiptenilor de spaimă.

METAMORFOZA ISchimbarea la față, miniatură, manuscris georgian, Evanghelia după Marcu, 1300, Centrul Național de Manuscrise,Tbilisi, Georgia

METAMORFOZA IIBiserica franciscană a Schimbării la față pe Muntele Tabor, identificat de tradiția creștină cu Muntele Schimbării la față

METAMORFOZA VISchimbarea la față, artă bizantină, aprox. 1200

METAMORFOZA IIISchimbarea la față, Giovanni Bellini, aprox. 1490

METAMORFOZA IVSchimbarea la față, Pietro Perugino, aprox. 1500

 METAMORFOZA VSchimbarea la față, Carl Bloch, aprox. 1865

 

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 

YEMENUL MOARE DE HOLERĂ /EL YEMEN SE MUERE DE CÓLERA

Etiquetas

, ,

YEMEN RAZBOI CIVIL 6

YEMENUL MOARE DE HOLERĂ

Yemenul din zilele noastre piere de foame, mizerie și boli și nimeni nu vrea să știe nimic despre acest subiect. În fruntea acestui „nimeni” se află yemeniții înșiși, care pun pe primul loc războiul lor civil și interesele lor personale, și nu ajutorul medical, acordurile umanitare între combatanți sau un minimum de milă pentru populația civilă.

Culmea dramei yemenite este, acum, epidemia de holeră, care, în ultimele patru luni, a afectat 300.000 de persoane (populația totală a Yemenului este de 27 de milioane), iar – după previziunile medicilor – în condițiile actuale, la sfârșitul anului, vor fi peste 600.000 de bolnavi. Este o epidemie mult mai gravă decât cea care a lovit insula Haiti, în anul 2011. În Yemen, epidemia de holeră este rezultatul direct al războiului civil, un război civil aparte : împotriva tribului huthi (cel mai important din țară) și a fostului președinte Saleh luptă, mai ales, coaliția formată de Arabia Saudită cu aliații săi din Golf…iar, pe frontul yemenit, trupele qatareze luptă umăr la umăr cu saudiții împotriva tribului huthi și a lui Saleh !

Ali Abdullah SalehAli Abdullah Saleh

Desigur că impactul războiului civil, cu bombardamentele aeriene saudite și blocadele pe care le instituie una sau alta dintre părți asupra porturilor sau aeroporturilor, a fost catastrofal, deoarece conflictul are loc în sânul celei mai sărace țări din lumea arabă (venitul anual pe cap de locuitor este de 907 $), cu infrastructură infimă, în timp ce prestările sociale ale statului, practic, sunt virtuale. 15 milioane de yemeniți nu au acces zilnic la apă potabilă; 17 milioane sunt subalimentați; 50% din instalațiile medicale din țară au fost distruse de război sau închise din lipsă de bani; întreg corpul medical statal nu și-a primit salariul de unsprezece luni…!

Toate aceste date sunt cutremurătoare, iar posibila soluție imediată este evidentă : redeschiderea  câtorva porturi care acum sunt blocate sau închise, ca să se poată primi medicamente, alimente, instalații de purificare a apei și personal medical. Dar, niciuna dintre părți nu vrea asemenea măsuri, de teamă că, odată cu acest ajutor umanitar, ar putea sosi și arme, voluntari și mercenari pentru partea adversă.

E greu de crezut, dar, în conflictul yemenit, se pare că domnește o lozincă : „mai bine să moară toți, decât să obțină cineva vreun avantaj”. Și, cum este vorba despre o societate tribală, cu o morală arhaică și un pragmatism din lumea a treia, „avantajul” poate fi înțeles, foarte bine, ca „beneficiu”. În caz contrar, nu s-ar înțelege cum, cu toată criza actuală dintre Qatar și Arabia Saudita, qatarezii nu au dezertat din alianța saudita împotriva yemeniților huthi, au finanțat atât formarea poliției, cât și toate ambasadele Yemenului. De asemenea, este greu de înțeles cum în tabăra rebelă, tribul yemenit huthi pariază pe Qatar, în înfruntarea acestui emirat cu saudiții, în timp ce, fostul președinte yemenit Saleh îi condamnă ferm pe qatarezi, cu toate că saudiții au fost cei care l-au obligat să părăsească președinția Yemenului.

YEMEN HARTA 1

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

YEMEN RAZBOI CIVIL 10

EL YEMEN SE MUERE DE CÓLERA

El Yemen de hoy en día perece por hambre, miseria y enfermedad y nadie quiere enterarse de ello. Y ese “nadie” lo encabezan los propios yemenitas que anteponen su guerra civil y los intereses personales a socorros médicos, acuerdos humanitarios entre los combatientes o un mínimo de misericordia para la población civil.

La cúspide del drama yemenita es la epidemia de cólera que en los últimos 4 meses ha afectado a 300,000 personas (la población total del Yemen es de 27 millones) y – según las previsiones médicas – en las condiciones actuales llegará a finales de año a superar los 600.000 enfermos. Es una epidemia mucho más grave que la padecida en el 2011 por Haití. La yemenita es fruto directo de la guerra civil, una guerra civil muy peculiar, ya que, contra la tribu de los huthi (la más importante del país) y el expresidente Saleh lucha, ante todo, la coalición formada por Arabia Saudí y sus aliados del Golfo…¡y en el frente yemenita, las tropas qataríes luchan hombro con hombro con las saudíes contra los huthi y Saleh !

YEMEN RAZBOI CIVIL 2

Claro que el impacto de la guerra civil, con los bombardeos aéreos sauditas y los bloqueos por uno y otro bando de puertos y aeropuertos, ha sido catastrófico porque el conflicto se registra en la nación más pobre del mundo árabe (ingreso anual por habitante: 907 $), con unas infraestructuras ínfimas y unas prestaciones sociales del Estado prácticamente virtuales. Así. 15.000.000 de yemenitas no tienen acceso regular a agua potable; 17.000.000 están subalimentados; el 50% de las instalaciones médicas del país están destruidas por la guerra o cerradas por falta de financiación; ¡y todo el cuerpo sanitario estatal no ha cobrado salario alguno desde hace once meses…!

Todos estos datos son tremendos y la posible solución inmediata resulta evidente : apertura de unos cuantos puertos y aeropuertos actualmente bloqueados o cerrados, para que se puedan recibir medicamentos, alimentos, equipos depuradores de aguas y personal sanitario. Pero, ninguno de los contendientes quiere adoptar tal medida por miedo a que, a la vez con toda esa ayuda humanitaria, puedan llegar también armas, voluntarios y mercenarios a sus enemigos.

Cuesta creerlo, pero en el conflicto yemenita parece imperar el lema de “mejor mueren todos antes de que los otros saquen ventaja alguna”. Y como se trata de una sociedad tribal, con moral arcaica y pragmatismo tercermundista, lo de “ventaja” puede leerse también “beneficio”. Porque si no, no se entiende como con la actual crisis entre Qatar y Arabia Saudita, aquél no ha desertado de la alianza saudí contra los huthi, ha financiado la formación de la policía, así como todas las embajadas del Yemen. Y tampoco resulta fácil de entender cómo en el bando rebelde, los huthi apuestan por Qatar en el enfrentamiento del emirato con los Saud, en tanto que Saleh condena tajantemente a los qataríes a pesar de que fueron los Saud quienes le obligaron a dejar la presidencia del Yemen.

YEMEN HARTA 2

Valentí Popescu 

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Galerie:

YEMEN RAZBOI CIVIL 1

YEMEN RAZBOI CIVIL 3

YEMEN RAZBOI CIVIL 4

YEMEN RAZBOI CIVIL 5

YEMEN RAZBOI CIVIL 7

YEMEN RAZBOI CIVIL 8

YEMEN RAZBOI CIVIL 9

PARABOLELE LUI IISUS (XXVIII) – INIȚIEREA CELUI DE-AL DOILEA CERC

Etiquetas

, , , , , , , , , , ,

PÂINI 3

Ce este frângerea pâinii ? Simbolic, ea este împărtășirea cunoașterii hristice !

Duminica aceasta la liturghie se citește unul dintre cele mai importante texte din Evanghelii: înmulțirea celor cinci pâini și a celor doi pești. Textul ales este din Evanghelia după Matei (14, 14-22).

De remarcat faptul că înmulțirea pâinilor și peștilor este singura minune povestită de toți cei patru evangheliști (Marcu și Matei o spun chiar de 2 ori !).

Totuși, nu înmulțirea pâinilor este adevărata temă a acestei pericope, ci… ospățul de inițiere a unui cerc mai larg de apostoli: inițierea celui de-al doilea Cerc.

Iată textul:

Matei 14, 14-22:  Și ieșind Iisus (din barcă) a văzut mulțime mare și I s-a făcut milă de ei și i-a vindecat pe bolnavii lor. Și pentru că se făcuse seară ucenicii s-au apropiat de El și I-au zis: locul e pustiu și a trecut ora (cinei). Dă drumul mulțimilor ca să meargă în sate și să cumpere de mâncare. Dar Iisus le-a zis: n-au nevoie să plece. Dați-le voi să mănânce ! Dar ei I-au spus: n-avem aici decât cinci pâini și doi pești. Iar el le-a răspuns: aduceți-Mi-le aici ! Și, după ce le-a poruncit mulțimilor să se așeze la masă, pe iarbă, luând cele cinci pâini și cei doi pești, ridicându-Și ochii spre cer a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii le-au dat mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au ridicat douăsprezece coșuri mari pline cu bucățile rămase din pâinile frânte. Iar cei ce mâncaseră erau bărbați cam cinci mii, în afară de femei și copii. Și,  fără să mai zăbovească, Iisus i-a silit pe ucenicii Lui să intre în barcă și să treacă înaintea Lui pe malul celălalt până ce El va da drumul mulțimilor.

Matei 14, 14-22: Καὶ ἐξελθὼν ὁ ᾿Ιησοῦς εἶδε πολὺν ὄχλον, καὶ ἐσπλαγχνίσθη ἐπ᾿ αὐτοῖς καὶ ἐθεράπευσε τοὺς ἀρρώστους αὐτῶν. ὀψίας δὲ γενομένης προσῆλθον αὐτῷ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ λέγοντες· ἔρημός ἐστιν ὁ τόπος καὶ ἡ ὥρα ἤδη παρῆλθεν· ἀπόλυσον τοὺς ὄχλους, ἵνα ἀπελθόντες εἰς τὰς κώμας ἀγοράσωσιν ἑαυτοῖς βρώματα. ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτοῖς· οὐ χρείαν ἔχουσιν ἀπελθεῖν· δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν. οἱ δὲ λέγουσιν αὐτῷ· οὐκ ἔχομεν ὧδε εἰ μὴ πέντε ἄρτους καὶ δύο ἰχθύας. ὁ δὲ εἶπε· φέρετέ μοι αὐτοὺς ὧδε. καὶ κελεύσας τοὺς ὄχλους ἀνακλιθῆναι ἐπὶ τοὺς χόρτους, λαβὼν τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας, ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν εὐλόγησε, καὶ κλάσας ἔδωκε τοῖς μαθηταῖς τοὺς ἄρτους, οἱ δὲ μαθηταὶ τοῖς ὄχλοις. καὶ ἔφαγον πάντες καὶ ἐχορτάσθησαν, καὶ ἦραν τὸ περισσεῦον τῶν κλασμάτων δώδεκα κοφίνους πλήρεις. οἱ δὲ ἐσθίοντες ἦσαν ἄνδρες ὡσεὶ πεντακισχίλιοι χωρὶς γυναικῶν καὶ παιδίων. Καὶ εὐθέως ἠνάγκασεν ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ ἐμβῆναι εἰς τὸ πλοῖον καὶ προάγειν αὐτὸν εἰς τὸ πέραν, ἕως οὗ ἀπολύσῃ τοὺς ὄχλους.

Suntem înaintea Paștelui, anul 29. Undeva pe țărmul nordic al Mării Galileei, lângă Betsaida, poate la 10 km de Capernaum.

Aici Iisus era la adăpost. Traversase Marea Tiberiadei de pe malul aflat în tetrarhia lui Irod Antipa pe malul aflat în tetrarhia lui Filip, fratele său.

Irod Antipa, poate cel mai sângeros fiu al lui Irod cel Mare, Îl căuta pe Iisus crezându-l Ioan Botezătorul înviat din morți!

O spune Matei: În timpul acela a auzit Irod tetrarhul despre faima lui Iisus și le-a spus slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul care s-a ridicat din morți și de aceea lucrează puterile în el/ Ἐν ἐκείνῳ τῷ καιρῷ ἤκουσεν Ἡρῴδης ὁ τετράρχης τὴν ἀκοὴν Ἰησοῦ καὶ εἶπεν τοῖς παισὶν αὐτοῦ Οὗτός ἐστιν Ἰωάννης ὁ βαπτιστής αὐτὸς ἠγέρθη ἀπὸ τῶν νεκρῶν καὶ διὰ τοῦτο αἱ δυνάμεις ἐνεργοῦσιν ἐν αὐτῷ./Matei 14, 1-2.

O lămurire: Irod Antipa și Filip erau fiii lui Irod cel Mare și, după moartea lui Irod (anul 4 î. Hr.) au condus fiecare câte un sfert din statul evreu, cu rangul de tetrarh. Astfel, când predica Iisus, Irod Antipa (4 î.Hr.-39 d.Hr.) domnea în Galileea și în Perea, iar Filip (4 î. Hr. – 34 d. Hr.) în Gaulanitida, Batanea, Trahonitida și Aurenitida. Iar cel de-al treilea fiu al lui Irod cel Mare, Arhelaos, a domnit zece ani ani în Iudeea, Samaria și Idumeea (4 î. Hr.-6 d. Hr.) și a fost exilat pentru că era mult prea tiran, în Galia, provinciile lui trecând sub administrarea unui prefect roman, cum a fost și Pontius Pillatus (26-36 d. Hr.) cel care a autorizat răstignirea lui Iisus.

GALILEEA 2

Așadar, Iisus căuta un loc unde să se ascundă, împreună cu ucenicii Săi, de ucigașul lui Ioan Botezătorul ! Doar că mulțimile erau mereu pe urmele Lui. Oamenii care-L ascultaseră odată voiau să afle de la El secretul nemuririi ! Îi fascina ideea de a nu mai muri !   În toate predicile Lui, Iisus vorbea despre nemurire sau, altfel spus, despre viața veșnică, etern fericită, în Împărăția lui Dumnezeu.

Și totul începea, când se întâlneau cu El, cu vindecările miraculoase ! Iisus era, pentru ei, înainte de toate, un tămăduitor itinerant dăruit cu puterea de necrezut de a reface, de a însănătoși trupuri bolnave, inerte sau locuite de demoni.

Dacă unii evrei credeau că Iisus era Mesia, Fiul sau Trimisul lui Dumnezeu, venit să-i salveze de romani, pentru galileenii elenizați El era un Zeu coborât pe pământ, de care nu mai auziseră vreodată, dar în care aveau încredere pentru că văzuseră ce puteri are ! Ce semne face !

Iar Iisus este atotmilostiv: când coboară din barcă și vede mulțimea care-L aștepta, plină de o încredere de nezdruncinat, rămâne să vindece și să predice.

Suntem, așadar, undeva pe țărmul Mării Galileei, în nord-est. Iisus, ucenicii și mulțimea urcaseră, probabil, pe unul din munții care înconjoară marea, dar, totuși, nu foarte departe de sate și de ogoare (unde se aflau și gospodării).

GALILEEA 3

GALILEEA 4Marea Galileei

De fapt, Iisus n-avea nevoie să se ascundă, să fugă, asta pentru că misiunea Lui nu ajunsese la sfârșit. Iisus a…  lăsat mulțimile să-L vadă „fugind”, știind că aveau să-L urmeze oriunde s-ar fi dus !

Nu făcea altceva decât să pregătească inițierea celui de-al doilea cerc de discipoli. Cercul mai larg. Puteau fi mai mult de zece mii de oameni cei care veniseră după El, pe jos, de-a lungul țărmului, din „toate satele și orașele Galileei”, probabil de la Capernaum la Betsaida.

O inițiere care trebuia să se producă la un ospăț… de inițiere !

Un ospăț de inițiere este un rit străvechi prin care un Maestru se leagă pentru totdeauna de discipolii cărora le împărtășește cunoașterea sa. Un ospăț, de altfel, este, în sine, un act de comuniune, de împărtășire a unora de ceilalți. Dar, mai ales, de împărtășire a Maestrului ucenicilor săi sau, altfel spus, de împărtășire a ucenicilor de Maestrul lor !

Simbolic, pâinea pe care o împarte Iisus, înmulțind-o, viitorilor săi apostoli din cel de-al doilea Cerc, este El Însuși !

În treacăt să spunem că rostul acestei cine de pe munte nu este, nici pe departe, minunea înmulțirii pâinii și peștilor, ci frângerea și împărțirea rituală a pâinii tuturor comesenilor, devenite primul rit creștin, cel pe care se va întemeia liturghia creștină.

Pâinea este alimentul esențial al vieții și alimentul sacru în toate culturile care cunosc cerealele, iar peștele este mâncarea de toate zilele a celor de rând, a săracilor. Peștii aici erau sărați, uscați și nu proaspeți ! Pâinea și peștii pe care-i înmulțește Iisus erau, de fapt, merindea cuiva, mâncarea de luat la drum.

Să spunem că româna l-a moștenit pe merinde din latină unde merenda însemna: gustare de după-amiază.

Nu întâmplător mâncarea pe care o împarte El este o mâncare pe care o iei la drum, când pleci într-o călătorie. Iisus Își pregătea viitorii apostoli (din primul și din al doilea Cerc) pentru călătoria spirituală a vieții lor și pentru o lungă misiune: formarea unui nou popor, spiritual, poporul creștin !

De altfel, apostolos/πστολος din greacă înseamnă: deputat, ambasador, delegat, mesager, însărcinat cu o misiune. Iarăși, nu întâmplător îl folosesc Marcu și Luca. Etimologic, apostolos/πό-στολος se traduce prin: trimis departe… în misiune ! Vine din verbul apostello/ποστλλωa trimite departe, în misiune, de unde, a trimite o ambasadă, mesageri, soldați într-o expediție, a delega, a încredința o misiune.

 Dar apostolos îl traduce pe șaluah (שָׁלוּחַ) din ebraică: trimis, din verbul șalah (שָׁלַח), a trimite, cu aceleași sensuri ca și apostolos și apostello din greacă.

Așadar pâinea și peștii sărați și uscați nu sunt aleși întâmplător, ci reprezintă merindea cea mai simplă și cea mai sățioasă, mâncarea de luat în călătoria… misionară ! Pâinile (de fapt lipiile) sunt din orz, iar pâinea de orz era pâinea săracului. Cât despre pești, trebuie că erau obișnuiți, uscați și puși la sare. Pâinea cu pește sărat era, oricum, mâncarea săracului de luat la drum.

Înainte de a împărți aceste merinde, Iisus spune o rugăciune de mulțumire și laudă, numită binecuvântare, către Dumnezeu Atotdătătorul. Este rugăciunea pe care o rostește, într-o familie de evrei, numai tatăl sau bărbatul casei, la masa de Șabat, când sfințește vinul (rostește kiduș-ul, rugăciunea de sfințire a vinului) și binecuvântează pâinea: Binecuvântat fii Tu, Iahve, Dumnezeul nostru, Regele lumii, care faci ca pământul să ne dea pâine…”.

Și apoi rupe pâinea (de fapt, o lipie) în bucăți (o frânge au spus primii traducătorii ai Bibliei în românește și așa a rămas) și o împarte comesenilor pregătiți să participe la un ospăț. Este, deasemenea, gestul ritual pe care-l face într-o familie din Orientul Mijlociu tatăl sau fiul cel mare, dacă lipsește tatăl, care împarte pâinea și mâncarea la masă.

Frângând pâinea și împărțind-o și împărțind peștii, Iisus le arată și ucenicilor și oamenilor care-L urmaseră că ei sunt o familie, familia lui Iisus și familia lui Dumnezeu !

Pe de altă parte, la fel făceau și tovarășii de călătorie care mâncau împreună; rupeau lipia sau azima și o împărțeau. Și ei formau o familie și se simțeau solidari. Legăturile lor erau tot atât de puternice ca și cele ale rudelor de sânge, dacă nu chiar mai puternice !

De fapt Iisus i-a poftit la o cină rituală, ca cea de Șabat: verbele anaklino/ἀνακλίνω, anapipto/ἀναπίπτω și anakime/ ἀνακεῖμαι înseamnă „a sta la masă”… ca grecii, adică culcați pe jumătate, întinși pe un pat, în fața unei mese. Numai că pe munte nu sunt nici mese și nici paturi de ospăț. Oamenii stau întinși pe iarbă. Dar verbele folosite de Iisus sugerează fără nici cea mai mică îndoială că acolo are loc o cină, un ospăț.

De altfel, expresia simposia-simposia/συμπόσια-συμπόσια (Marcu) trimite la simposion/ συμπόσιον, ospăț, banchet în greacă, și înseamnă „pe grupuri de comeseni”. Simposia/συμπόσια este un plural colectiv, pluralul  lui simposion/συμπόσιον și înseamnă: persoanele care mănâncă împreună la o masă, comesenii,  convivii.  Ospățul de inițiere și de legare pe viață a Maestrului cu discipolii !

Și mai e ceva: tot Marcu mai spune că oamenii sunt așezați prasie-prasie/πρασιαὶ πρασιαὶ, adică… ca niște răzoare din grădină. În greacă, prasia/ πρασιά înseamnă:  răzor, parcelă de legume și de flori. La început denumea doar răzorul de praz (πράσον = praz). De aici a apărut adjectivul prasinos/πράσινος, adică verde ca prazul, un verde blând, proaspăt, curat, luminos. Iarăși, nu întâmplător este ales adverbul prasie-prasie/πρασιαὶ πρασιαὶ. De fapt, simposia-simposia și prasie-prasie sunt chiar cuvintele lui Iisus traduse în greacă și, ca de obicei, simbolizează mai multe lucruri deodată. De pildă, verdele … de Paște, adică renașterea spirituală a celui ce crede în Iisus, eliberarea de dominația/robia păcatului.

De altfel, evreilor aflați la acest ospăț/banchet de inițiere, ospățul în sine le amintea de ultima masă luată în grabă de evreii lui Moise, în Egipt, înaintea fugii lor în Sinai. Pâinea împărțită de Iisus le amintea de mana pe care Dumnezeu le-a dat-o strămoșilor lor, timp de 40 de ani, în pustiul Sinai. Din nou, nu întâmplător Iisus alesese un loc pustiu lângă Marea Galileei unde venise… trecând-o, probabil de la Capernaum la Betsaida. Aceeași trecere o făcuseră și mulțimile care alergaseră după El, pe jos, din orașele și satele Galileei ! Și totul se întâmpla în preajma Paștelui când evreii comemorau tocmai această … fugă din robie ! Numai că aici fuga este simbolică și este fuga din… robia păcatelor și eliberarea de ele !

Pe de altă parte, Iisus îi așează ca pe niște răzoare, niște brazde pentru că, simbolic, îi însămânțează cu semințele cunoașterii dumnezeiești. Ei sunt răsadurile care vor rodi peste puțin timp.

Și, nu în ultimul rând, ospățul acesta de pe munte are rostul de a le arăta inițiaților cum va arăta ospățul celor drepți din Ziua de Apoi, în Împărăția lui Dumnezeu. Bibliștii îl numesc ospăț eshatologic sau mesianic. Eshatologic, de la eshaton (ἔσχατον), sfârșitul timpului și al lumii acesteia.

Interesant este că în catacombele romane (mari necropole subpământene secrete, de pe vremea când creștinii erau persecutați la Roma) acesta este sensul frescelor cu înmulțirea pâinilor și peștilor: un ospăț din viața de apoi.

Iată și variantele celorlalți trei evangheliști:

Marcu 6, 30-44: Și se adună apostolii la Iisus și ei I-au (po)vestit toate, și câte au făcut și câte i-au învățat pe alții (să facă). Atunci El le-a zis: veniți doar voi într-un loc pustiu și mai odihniți-vă și voi puțin. Căci cei care venau și plecau erau mulți și ucenicii n-aveau răgaz nici să mănânce. Și au plecat (Iisus și ucenicii) într-un loc pustiu, cu barca, singuri, doar ei (departe de lume). Dar (mulțimile) i-au văzut plecând și mulți și-au dat seama (unde se duceau) și alergau după ei, pe jos, din toate cetățile, și au ajuns acolo înaintea lor și au venit toții, îmbulzindu-se, la El. Când a ieșit din barcă, Iisus a văzut mulțimea cea mare și I s-a făcut tare milă de ei pentru că erau ca niște oi fără păstor și a început să-i învețe multe. Dar, pentru că se făcuse târziu, ucenicii s-au apropiat de El și I-au spus că locul este pustiu și că e târziu și I-au mai zis: dă-le drumul să plece pe ogoarele din jur și prin sate, să-și cumpere pâine, pentru (aici) n-au ce mânca. Iar Iisus, răspunzându-le le-a zis: dați-le voi să mănânce. Și ei L-au întrebat: să mergem să cumpărăm de două sute de dinari pâine și să le dăm să mănânce ? Iisus le răspunde: câte pâini aveți ? Mergeți și vedeți. Și ei aflând câte erau, I-au zis: cinci, și doi pești.  Și le-a poruncit ca toți să se așeze, ca la un ospăț, grupuri-grupuri de convivi, pe iarba verde. Și s-au așezat la masă, în grupuri de o sută și de cincizeci. Luând Iisus cele cinci pâini și cei doi pești și ridicându-Și ochii spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile și le-a dat ucenicilor ca să le pună dinaintea oamenilor și cei doi pești i-a împărțit tuturor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au ridicat de acolo douăsprezece coșuri mari pline cu bucățile rămase de pâine și de pești. Iar cei ce au mâncat atunci pâine erau cinci mii de bărbați.

Marcu 6, 30-44: Καὶ συνάγονται οἱ ἀπόστολοι πρὸς τὸν ᾿Ιησοῦν, καὶ ἀπήγγειλαν αὐτῷ πάντα, καὶ ὅσα ἐποίησαν καὶ ὅσα ἐδίδαξαν. καὶ εἶπεν αὐτοῖς· δεῦτε ὑμεῖς αὐτοὶ κατ᾿ ἰδίαν εἰς ἔρημον τόπον, καὶ ἀναπαύεσθε ὀλίγον· ἦσαν γὰρ οἱ ἐρχόμενοι καὶ οἱ ὑπάγοντες πολλοί, καὶ οὐδὲ φαγεῖν εὐκαίρουν. καὶ ἀπῆλθον εἰς ἔρημον τόπον ἐν πλοίῳ κατ᾿ ἰδίαν. καὶ εἶδον αὐτοὺς ὑπάγοντας, καὶ ἐπέγνωσαν αὐτοὺς πολλοί, καὶ πεζῇ ἀπὸ πασῶν τῶν πόλεων συνέδραμον ἐκεῖ καὶ προῆλθον αὐτοὺς καὶ συνῆλθον πρὸς αὐτόν. Καὶ ἐξελθὼν ὁ ᾿Ιησοῦς εἶδε πολὺν ὄχλον καὶ ἐσπλαγχνίσθη ἐπ᾿ αὐτοῖς, ὅτι ἦσαν ὡς πρόβατα μὴ ἔχοντα ποιμένα, καὶ ἤρξατο διδάσκειν αὐτοὺς πολλά. Καὶ ἤδη ὥρας πολλῆς γενομένης προσελθόντες αὐτῷ οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ λέγουσιν ὅτι ἔρημός ἐστιν ὁ τόπος καὶ ἤδη ὥρα πολλή·  ἀπόλυσον αὐτούς, ἵνα ἀπελθόντες εἰς τοὺς κύκλῳ ἀγροὺς καὶ κώμας ἀγοράσωσιν ἑαυτοῖς ἄρτους· τί γὰρ φάγωσιν οὐκ ἔχουσιν. ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν αὐτοῖς· δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν. καὶ λέγουσιν αὐτῷ· ἀπελθόντες ἀγοράσωμεν δηναρίων διακοσίων ἄρτους καὶ δῶμεν αὐτοῖς φαγεῖν; ὁ δὲ λέγει αὐτοῖς· πόσους ἄρτους ἔχετε; ὑπάγετε καὶ ἴδετε. καὶ γνόντες λέγουσι· πέντε, καὶ δύο ἰχθύας. καὶ ἐπέταξεν αὐτοῖς ἀνακλῖναι πάντας συμπόσια συμπόσια ἐπὶ τῷ χλωρῷ χόρτῳ. καὶ ἀνέπεσον πρασιαὶ πρασιαὶ ἀνὰ ἑκατὸν καὶ ἀνὰ πεντήκοντα. καὶ λαβὼν τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν εὐλόγησε, καὶ κατέκλασε τοὺς ἄρτους καὶ ἐδίδου τοῖς μαθηταῖς ἵνα παραθῶσιν αὐτοῖς, καὶ τοὺς δύο ἰχθύας ἐμέρισε πᾶσι. καὶ ἔφαγον πάντες καὶ ἐχορτάσθησαν, καὶ ἦραν κλασμάτων δώδεκα κοφίνους πλήρεις, καὶ ἀπὸ τῶν ἰχθύων. καὶ ἦσαν οἱ φαγόντες τοὺς ἄρτους πεντακισχίλιοι ἄνδρες.

Obs.: un dinar era plata pentru o zi a unui lucrător (Matei 20,2).

***

Luca 9, 10-17: Și, după ce s-au întors,  apostolii I-au povestit câte au făcut. Iar Iisus i-a luat cu El și S-a retras (împreună cu ei) departe de lume, într-un loc pustiu (aproape de) o cetate numită Betsaida. Dar mulțimile, prinzând de veste, au venit după El și El atunci, primindu-i, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu și îi vindeca pe cei ce aveau nevoie să fie îngrijiți. Ziua era de acum pe sfârșite și cei doisprezece, apropiindu-se de El, I-au zis: Dă drumul mulțimii să meargă prin satele din jur și pe ogoare să aibă unde dormi și să găsească de mâncare, pentru că aici suntem într-un loc pustiu. Atunci Iisus le-a spus: Dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au răspuns: n-avem mai mult de cinci pâini și doi pești. Sau, poate, (vrei) să mergem să cumpărăm de mâncare pentru tot poporul acesta, căci erau cam cinci mii de bărbați. Iisus le-a zis ucenicilor: puneți-i să se așeze pe jos, ca la ospăț, grupuri de convivi de câte cincizeci. Și așa au făcut și i-au culcat pe toți ca pentru ospăț. Luând cele cinci pâini și cei doi pești, ridicându-Și ochii spre cer, le-a binecuvântat și le-a frânt și le dădea ucenicilor să le pună dinaintea mulțimii. Și au mâncat și s-au săturat toți și s-au ridicat douăsprezece coșuri mari cu bucățile rămase din pâinile frânte.

Luca 9, 10-17: Καὶ ὑποστρέψαντες οἱ ἀπόστολοι διηγήσαντο αὐτῷ ὅσα ἐποίησαν. καὶ παραλαβὼν αὐτοὺς ὑπεχώρησε κατ᾿ ἰδίαν εἰς τόπον ἔρημον πόλεως καλουμένης Βηθσαϊδά. οἱ δὲ ὄχλοι γνόντες ἠκολούθησαν αὐτῷ, καὶ δεξάμενος αὐτοὺς ἐλάλει αὐτοῖς περὶ τῆς βασιλείας τοῦ Θεοῦ, καὶ τοὺς χρείαν ἔχοντας θεραπείας ἰάσατο. ῾Η δὲ ἡμέρα ἤρξατο κλίνειν· προσελθόντες δὲ οἱ δώδεκα εἶπον αὐτῷ· ἀπόλυσον τὸν ὄχλον, ἵνα πορευθέντες εἰς τὰς κύκλῳ κώμας καὶ τοὺς ἀγροὺς καταλύσωσι καὶ εὕρωσιν ἐπισιτισμόν, ὅτι ὧδε ἐν ἐρήμῳ τόπῳ ἐσμέν. εἶπε δὲ πρὸς αὐτούς· δότε αὐτοῖς ὑμεῖς φαγεῖν. οἱ δὲ εἶπον· οὐκ εἰσὶν ἡμῖν πλεῖον ἢ πέντε ἄρτοι καὶ ἰχθύες δύο, εἰ μήτι πορευθέντες ἡμεῖς ἀγοράσωμεν εἰς πάντα τὸν λαὸν τοῦτον βρώματα· ἦσαν γὰρ ὡσεὶ ἄνδρες πεντακισχίλιοι. εἶπε δὲ πρὸς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ· κατακλίνατε αὐτοὺς κλισίας ἀνὰ πεντήκοντα. καὶ ἐποίησαν οὕτω καὶ ἀνέκλιναν ἅπαντας. λαβὼν δὲ τοὺς πέντε ἄρτους καὶ τοὺς δύο ἰχθύας, ἀναβλέψας εἰς τὸν οὐρανὸν εὐλόγησεν αὐτοὺς καὶ κατέκλασε, καὶ ἐδίδου τοῖς μαθηταῖς παραθεῖναι τῷ ὄχλῳ. καὶ ἔφαγον καὶ ἐχορτάσθησαν πάντες, καὶ ἤρθη τὸ περισσεῦσαν αὐτοῖς κλασμάτων κόφινοι δώδεκα.

***

 Ioan 6, 1-13: După acestea Iisus a plecat pe malul celălalt al Mării Galileii, adică Marea Tiberiadei. Și L-a urmat mulțime multă pentru că văzuseră semnele/minunile pe care le făcea cu bolnavii. Iisus a urcat pe munte și acolo S-a așezat cu ucenicii Lui. Era aproape de Paște, sărbătoarea Iudeilor. Ridicându-Și ochii și vâzând că mulțime mare venea spre El, îi spune lui Filip: De unde să cumpărăm pâini ca să le dăm să mănânce ? Dar Iisus zicea așa ca să-l încerce pe Filip, pentru că El știa bine ce avea (de gând) să facă. I-a răspuns Filip: Pâini de două sute de dinari nu ajung, oricât de puțin ar lua fiecare. Și atunci Îi spune unul din ucenici, Andrei, fratele lui Simon Petru: Este aici un copilandru care are cinci pâini de orz și doi pești sărați. Dar ce înseamnă asta pentru atâția oameni ? Iisus a zis: Făceți-i pe oameni să se culce pe jos, ca să mănânce, căci era multă iarbă în locul acela. Și s-au așezat pe iarbă (pregătiți să mănânce) cam la vreo cinci mii de bărbați la număr. Atunci Iisus a luat pâinile și mulțumind, le-a dat ucenicilor, iar ucenicii le-au dat celor ce ședeau jos pe pământ. La fel a dat și din pești, cât a vrut fiecare. După ce s-au  îndestulat toți Iisus le-a spus ucenicilor: adunați ce-a mai rămas din pâinile frânte ca să nu se piardă. Și au adunat și au umplut douăsprezece coșuri mari cu bucățile rămase din pâinile frânte, din cele cinci pâini de orz, bucăți care rămăseseră de la cei ce mâncaseră.

 Ioan 6, 1-13: ΜΕΤΑ ταῦτα ἀπῆλθεν ὁ ᾿Ιησοῦς πέραν τῆς θαλάσσης τῆς Γαλιλαίας τῆς Τιβεριάδος·  καὶ ἠκολούθει αὐτῷ ὄχλος πολύς, ὅτι ἑώρων αὐτοῦ τὰ σημεῖα ἃ ἐποίει ἐπὶ τῶν ἀσθενούντων. ἀνῆλθε δὲ εἰς τὸ ὄρος ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ ἐκεῖ ἐκάθητο μετὰ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ. ἦν δὲ ἐγγὺς τὸ πάσχα, ἡ ἑορτὴ τῶν ᾿Ιουδαίων. ἐπάρας οὖν ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς ὀφθαλμοὺς καὶ θεασάμενος ὅτι πολὺς ὄχλος ἔρχεται πρὸς αὐτόν, λέγει πρὸς τὸν Φίλιππον· πόθεν ἀγοράσωμεν ἄρτους ἵνα φάγωσιν οὗτοι; τοῦτο δὲ ἔλεγε πειράζων αὐτόν· αὐτὸς γὰρ ᾔδει τί ἔμελλε ποιεῖν. ἀπεκρίθη αὐτῷ Φίλιππος· διακοσίων δηναρίων ἄρτοι οὐκ ἀρκοῦσιν αὐτοῖς ἵνα ἕκαστος αὐτῶν βραχύ τι λάβῃ. λέγει αὐτῷ εἷς ἐκ τῶν μαθητῶν αὐτοῦ, ᾿Ανδρέας ὁ ἀδελφὸς Σίμωνος Πέτρου. ἔστι παιδάριον ἓν ὧδε, ὃς ἔχει πέντε ἄρτους κριθίνους καὶ δύο ὀψάρια· ἀλλὰ ταῦτα τί ἐστιν εἰς τοσούτους; εἶπε δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς· ποιήσατε τοὺς ἀνθρώπους ἀναπεσεῖν· ἦν δὲ χόρτος πολὺς ἐν τῷ τόπῳ. ἀνέπεσον οὖν οἱ ἄνδρες τὸν ἀριθμὸν ὡσεὶ πεντακισχίλιοι. ἔλαβε δὲ τοὺς ἄρτους ὁ ᾿Ιησοῦς καὶ εὐχαριστήσας διέδωκε τοῖς μαθηταῖς, οἱ δὲ μαθηταὶ τοῖς ἀνακειμένοις· ὁμοίως καὶ ἐκ τῶν ὀψαρίων ὅσον ἤθελον. ὡς δέ ἐνεπλήσθησαν, λέγει τοῖς μαθηταῖς αὐτοῦ· συναγάγετε τὰ περισσεύσαντα κλάσματα, ἵνα μή τι ἀπόληται. συνήγαγον οὖν καὶ ἐγέμισαν δώδεκα κοφίνους κλασμάτων ἐκ τῶν πέντε ἄρτων τῶν κριθίνων ἃ ἐπερίσσευσε τοῖς βεβρωκόσιν.

Obs.: Iisus mulțumește (efharisteo/εὐχαριστέω = a mulțumi, de unde euharistia, εὐχαριστία, rugăciunea de mulțumire pentru darurile lui Dumnezeu).

„… pe malul celălalt al Mării Galileii, adică Marea Tiberiadei”. Aici Marea Tiberiadei  poate fi un adaos mai târziu. Numele de Marea Tiberiadei a devenit comun după ce Irod Antipa a construit cetatea Tiberiadei, pe care evreii o considerau păgână. De altfel e un nume folosit de autorii neevrei și un indiciu că ultimul redactor al Evangheliei după Ioan a fost un evreu elenizat.

***

Text relaționat:

4 Regi 4, 42-44: Tot pe atunci a venit un om din Baal-Şalişa şi a adus omului lui Dumnezeu pârgă de pâine douăzeci de pâini de orz şi grăunţe proaspete de grâu într-un săcuşor. Elisei a zis: «Daţi oamenilor să mănânce!» Iar sluga sa a zis: «Ce să dau eu de aici la o sută de oameni?» Zis-a Elisei: «Dă oamenilor să mănânce; căci aşa zice Domnul: Se vor sătura şi va mai şi rămâne». Şi a dat şi s-au săturat şi a mai rămas, după cuvântul Domnului./Trad. Biblia Sinodală

GALILEEA 5

GALILEEA 6

GALILEEA 7Marea Galileei

PÂINI 3Mănăstirea Mântuitorului din Hora/Geamia – muzeu Kariye, Constantinopol/Istanbul, Turcia

PÂINI DETALIUMănăstirea Mântuitorului din Hora/Geamia – muzeu Kariye, Constantinopol/Istanbul, Turcia

Ecclesia multiplicationis panum et piscium din Tabgha 1

Ecclesia multiplicationis panum et piscium din Tabgha 2Mozaic din sec. al V-lea, sub Sfânta Masă/altarul Bisericii Înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești care aparține Prioratului Benedictin/ Ecclesia multiplicationis panum et piscium din Tabgha, Israel. Din nefericire, biserica a fost incendiată în iunie 2015 de către naționaliști evrei și, din fericire, a fost restaurată și redeschisă.

Catacombe di San Callisto 1Minunea înmulțirii celor cinci pâini și a celor doi pești, frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, cripta Lucinei, Roma, sec. al II-lea.

PÂINI CATACOMBĂ 1Catacombă romană, sec. III-V

PÂINI CATACOMBĂ 2Celebrarea euharistiei cu… pâine și pește ! Frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, Roma, sec. al III-lea

PÂINI 5Ultima Cină/Cina cea de taină cu … pâini și pești, basilica di Sant’Apollinare Nuovo, Ravenna, sec. al VI-lea

PÂINI 6Ospățul vieții de apoi… cu pâini și pești. Frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, Roma

PÂINI 7

PÂINI 8

PÂINI 9Ospățul vieții de apoi… cu pâini și pești. Frescă din catacomba Sf. Calist/ Catacombe di San Callisto, Roma

PÂINI 10Iisus lângă coșurile cu lipii, frescă din secolul al III-lea, catacombă din Roma

PÂINI 11Iisus înmulțind pâinile, pictor anonim francez, aprox. 1200, Koninklijke Bibliotheek, Haga

PÂINI 12

PÂINI 13Înmulțirea pâinilor și a peștilor. Fresce de la Mănăstirea Kutlumuș, Sf. Munte Athos

PÂINI 14Lipii și pești

PÂINI 15

PÂINI 18

PÂINI 16

PÂINI 17

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

MICA MARE PROBLEMĂ COREANĂ/EL PEQUEÑO GRAN PROBLEMA COREANO

Etiquetas

, , , , , , ,

TRUMP - Kim Jong-un 3jpg

MICA MARE PROBLEMĂ COREANĂ

Escalada nucleară a Coreei de Nord este, pentru lumea întreagă, o problemă mai mult politică, decât una militară. Doar în cazul SUA, problema este mai încâlcită. Și nu pentru că America ar fi în mai mare pericol decât restul lumii (riscul real este mic), ci pentru că tunetul vorbăriei lui Trump are tonalități ridicole, dacă aceste amenințări teribiliste nu sunt însoțite și de o zdrobitoare replică militară, economică sau politică din partea Case Albe.

Este posibil ca Trump să ne surprindă, în curând, cu o manevră internațională pentru a încolți sau izola Pyongyang-ul, dar, este aproape imposibil să găsească o replică militară provocărilor nordcoreene.

TRUMP 1

Prima rațiune pentru a nu recurge la forță provine chiar de la președinții care l-au precedat pe Trump. Au desconsiderat atât de mult pericolul nordcorean, încât nu au cerut, la timpul potrivit, o informare perfectă asupra nivelului de dezvoltare și a locurilor unde se află întreprinderile cu producție nucleară. Acum, informarea este excelentă și semnalează, pe de o parte că Coreea de Nord dispune de mult mai mult plutoniu și de mult mai multe bombe nucleare gata produse, decât s-a calculat în ultimii cinci ani. Adică, riscul potențial este mult mai mare decât se credea.

Pe de altă parte, Pyongyang și-a conceput sistemul de producere a armelor după, – s-ar putea spune – „criterii teroriste”. Adică, atât laboratoarele pentru îmbogățirea uraniului, cât și fabricile și depozitele de componente ale acestor arme, cât și cele care produc rachete cu rază lungă de acțiune, sunt împărțite și răspândite pe întreg teritoriul țării, prin centre de producție și în silozuri subterane pentru rachete și bunchere puternic blindate.

RACHETE COREEA DE NORD 3Racheta  KN-14, unul din cele două tipuri de rachete balistice intercontinentale pe care le produce Coreea de Nord, prezentată la o paradă militară la Pyongyang, capitala Coreei de Nord.

RACHETE KN 1

Cu tehnologia militară actuală, această dispersie subterană este suficientă pentru ca un eventual atac preventiv din partea SUA să nu poată distruge tot arsenalul nuclear al Coreei de Nord din prima lovitură. Iar, necesara lovitură decisivă –  care, teoretic, ar neutraliza tot acest arsenal – ar avea nevoie de timp pentru ca serviciile de informații (sateliți și spionaj) să descopere obiectiectivele care au supraviețuit. În acest răgaz, forțele nordcoreene ar putea lansa atacuri distructive împotriva aliaților Americii, care se află în bătaia tunurilor și rachetelor lor cu rază scurtă și mijlocie de acțiune : Coreea de Sud, Japonia, Australia etc.

RACHETĂ COREEA DE NORD 3Racheta nord-coreană Musudan,  lansată cu succes. Eșecurile se ridică la 88%.

E greu de calculat mărimea distrugerilor pe care le-ar putea cauza împrejur, dar, fără îndoială, ar fi considerabilă. Aceasta este marea rațiune politică pentru care, în prezent, nu se ia în considerare vreo acțiune militară preventivă americană – nici atac masiv, nici lovituri de comando – pentru a distruge instalațiile nucleare nordcoreene.

Desigur, nu se pot calcula nici daunele aduse prestigiului american prin cascada de amenințări goale pe care le lansează Casa Albă împotriva  Pyongyang-ului și a dinastiei comuniste a Kim-ilor.

Kim Il-sung, Kim Jong-Il and Kim Jong-Un 2Dinastia Kim-ilor: Kim Il-sung și Kim Jong-il, bunicul și tatăl actualului lider nord-corean, Kim Jong-un.

Visiteurs s'inclinant devant les statues de Kim Il-sung et Kim Jong-ilVizitatori înclinându-se în fața statuilor lui  Kim Il-sung și Kim Jong-il, bunicul și tatăl actualului lider nord-corean, Kim Jong-un,  pe colina Mans.

Kim Jong-Il and Kim Jong-Un 2Liderul nord-corean Kim Jong-un și tatăl său, Kim Jong-il

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

TRUMP - Kim Jong-un 2

EL PEQUEÑO GRAN PROBLEMA COREANO

La escalada nuclear de Corea del Norte constituye para el mundo entero un problema político mucho más que militar. Sólo en el caso estadounidense la cuestión es más peliaguda. Y no porque los EEUU puedan correr más peligro que el resto de las naciones (que corren un riesgo real bien pequeño), sino porque la verborrea tronante de Trump tiene visos de ridículo si a las amenazas tremendistas no le sigue ninguna contundente respuesta militar, económica o política de la Casa Blanca.

Quizá Trump nos sorprenda a todos próximamente con una maniobra internacional que acorrale o aísle a Pyongyang, pero es casi imposible que encuentre una réplica militar a las provocaciones norcoreanas.

TRUMP 2

La primera razón para no recurrir a la fuerza tiene sus orígenes en los presidentes que precedieron a Trump. Menospreciaron tanto el peligro norcoreano que no exigieron en su día una información excelente sobre el desarrollo y ubicación de las plantas de producción nuclear. La información actual, sí, es excelente, pero señala que, por una parte Corea del Norte dispone de mucho más plutonio y bombas nucleares ya terminadas de lo que se ha venido calculando en el último lustro. Es decir, que el riesgo potencial es mucho mayor de lo esperado.

Por otra parte, Pyongyang ha concebido su sistema de producción armamentista con lo que se podría llamar “criterios terroristas”. Es decir, tanto los laboratorios nucleares para el enriquecimiento del uranio de las bombas, como las fábricas y los almacenes de los componentes de éstas, e incluso de las que construyen misiles de largo alcance, están fraccionados y distribuidos a lo largo de todo el país en centros de producción y silos de misiles subterráneos y búnkeres fuertemente blindados.

RACHETE KN 2

Misiles norcoreanos construídos según el sistema soviético R-27

Dada la tecnología militar actual, esta dispersión subterránea es suficiente para que un eventual ataque preventivo estadounidense no pueda destruir todo el arsenal nuclear norcoreano en un primer golpe. Y el remate necesario – que en teoría, sí, acabaría aniquilando ese arsenal – requiere el tiempo necesario para que los servicios de información (satélites y espionaje) localicen los objetivos supervivientes. En este tiempo, las fuerzas norcoreanas podrían lanzar ataques destructores contra los aliados de los EEUU al alcance de sus cañones y misiles de alcance corto y medio: Corea del Sur, Japón, Australia, etc.

RACHETĂ COREEA DE NORD 1Lanzamiento de un cohete balístico norcoreano

Es difícil calcular los daños que podrían causar allá, pero daños sí, que causarían y ésta es una razón política poderosísima que descarta, hoy por hoy, toda acción militar preventiva estadounidenses – desde el ataque masivo, al golpe de comandos – contra las instalaciones nucleares norcoreanas.

Claro que también es muy difícil calcular el daño ya causado al prestigio estadounidense por la cascada de amenazas sin consecuencias que viene lanzando la Casa Blanca contra Pyongyang y la dinastía comunista de los Kim.

DINASTIA KIM 3La dinastía norcoreana: Kim Il-sung, Kim Jong-Il y Kim Jong-Un

Kim Jong-Il and Kim Jong-Un 1El líder norcoreano, Kim Jong-un y su padre, Kim Jong-il

Valentí Popescu 

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Galerie:

Kim Jong-Un 3Liderul nord-corean Kim Jong-Un monitorizând lansarea rachetei Pukguksong-2

Kim Jong-Un 2Liderul nord-corean Kim Jong-Un vizitând o pepinieră a Armatei Populare

Kim Jong-Un 1Liderul nord-corean Kim Jong-Un

COREEA DE NORD VIATA 5Viața în Coreea de Nord

COREEA DE NORD VIATA 4Viața în Coreea de Nord

COREEA DE NORD VIATA 2Viața în Coreea de Nord

COREEA DE NORD VIATA 1Viața în Coreea de Nord

PARABOLELE LUI IISUS (XXVII) – IISUS RESTAURATORUL

Etiquetas

, , , , , ,

IISUS RESTAURATOR 3

Iisus: taumaturgul ciudat care ne învață că ne putem vindeca dacă credem că ne putem vindeca.

Duminica aceasta se citesc la liturghie două pericope: Matei 9, 27-35 și Ioan 17, 1-13. Mesajul lor ? Pregătirea minții pentru intrarea în Împărăția lui Dumnezeu !

Dar și ideea că omul poate fi restaurat.

Cheia acestor texte este restaurarea, în greacă apokatastasis/ποκατάστασις, de unde termenul teologic apocatastază.

Iisus, ne spune că are putere deplină să… refacă trupuri și să restaureze omul, adică să-l facă cum era la început, atunci când l-a creat Dumnezeu, luându-Se drept model pe Sine Însuși. Ne cere doar să credem că acest lucru, că restaurarea noastră este posibilă.

Iată prima pericopă:

Matei, 9, 27-31: Când Iisus a plecat de acolo (trecând prin mulțime) au venit după El doi orbi care strigau şi ziceau: Îndură-Te de noi, Fiul lui David. Văzându-L că intră în casă, s-au apropiat de El și El le-a zis: credeți că pot s-o fac ? Iar ei I-au răspuns: Da, Doamne ! Atunci Iisus S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră să fie ! Și ochii li s-au deschis. Iisus i-a privit tulburat și le-a zis: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Dar ei, plecând, l-au făcut vestit în tot pământul acela. Și iată că, după ce au plecat ei, I-au adus un om mut, posedat, și după ce Iisus i-a scos demonul, mutul a început să vorbească și s-au minunat mulțimile zicând că niciodată așa ceva nu s-a mai văzut în Israel. Iar Fariseii spuneau: întru regele demonilor scoate demonii. Și a colindat Iisus toate orașele și toate satele învățând mulțimile în sinagogile lor și vestind Evanghelia/ Vestea cea bună a împărăției și vindecând orice boală și orice neputință în popor.

Matei 9, 27-35: Καὶ παράγοντι ἐκεῖθεν τῷ ᾿Ιησοῦ ἠκολούθησαν αὐτῷ δύο τυφλοὶ κράζοντες καὶ λέγοντες· ἐλέησον ἡμᾶς, υἱὲ Δαυῒδ. ἐλθόντι δὲ εἰς τὴν οἰκίαν προσῆλθον αὐτῷ οἱ τυφλοί, καὶ λέγει αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς· πιστεύετε ὅτι δύναμαι τοῦτο ποιῆσαι; λέγουσιν αὐτῷ· ναί, Κύριε. τότε ἥψατο τῶν ὀφθαλμῶν αὐτῶν λέγων· κατὰ τὴν πίστιν ὑμῶν γενηθήτω ὑμῖν. καὶ ἀνεῴχθησαν αὐτῶν οἱ ὀφθαλμοί· καὶ ἐνεβριμήσατο αὐτοῖς ὁ ᾿Ιησοῦς λέγων· ὁρᾶτε μηδεὶς γινωσκέτω. οἱ δὲ ἐξελθόντες διεφήμισαν αὐτὸν ἐν ὅλῃ τῇ γῇ ἐκείνῃ. Αὐτῶν δὲ ἐξερχομένων ἰδοὺ προσήνεγκαν αὐτῷ ἄνθρωπον κωφὸν δαιμονιζόμενον·  καὶ ἐκβληθέντος τοῦ δαιμονίου ἐλάλησεν ὁ κωφός, καὶ ἐθαύμασαν οἱ ὄχλοι λέγοντες ὅτι οὐδέποτε ἐφάνη οὕτως ἐν τῷ ᾿Ισραήλ. οἱ δὲ Φαρισαῖοι ἔλεγον· ἐν τῷ ἄρχοντι τῶν δαιμονίων ἐκβάλλει τὰ δαιμόνια. Καὶ περιῆγεν ὁ ᾿Ιησοῦς τὰς πόλεις πάσας καὶ τὰς κώμας διδάσκων ἐν ταῖς συναγωγαῖς αὐτῶν καὶ κηρύσσων τὸ εὐαγγέλιον τῆς βασιλείας καὶ θεραπεύων πᾶσαν νόσον καὶ πᾶσαν μαλακίαν ἐν τῷ λαῷ.

Iată și varianta lui Marcu:

Marcu 8, 22-26: Și vine Iisus în Betsaida și îi aduc un orb și-L roagă să Se atingă de el. Iisus l-a luat pe orb de mână și l-a scos afară din sat și scuipând peste ochii lui și punându-Și mâinile asupra lui, l-a întrebat dacă vede ceva. Atunci omul, ridicându-și ochii, I-a răspuns: văd oamenii ca pe niște copaci care merg. Iisus Și-a pus din nou mâinile peste ochii lui și l-a făcut să vadă, vederea i-a revenit întru totul și a început să vadă toate, lămurit. Iisus l-a trimis acasă la el spunându-i: să nu cumva să intri în sat și să nu cumva să spui cuiva în sat.

Marcu 8, 22-26: Καὶ ἔρχεται εἰς Βηθσαϊδά. καὶ φέρουσιν αὐτῷ τυφλὸν καὶ παρακαλοῦσιν αὐτὸν ἵνα αὐτοῦ ἅψηται. καὶ ἐπιλαβόμενος τῆς χειρὸς τοῦ τυφλοῦ ἐξήγαγεν αὐτὸν ἔξω τῆς κώμης, καὶ πτύσας εἰς τὰ ὄμματα αὐτοῦ, ἐπιθεὶς τὰς χεῖρας αὐτῷ ἐπηρώτα αὐτὸν εἴ τι βλέπει. καὶ ἀναβλέψας ἔλεγε· βλέπω τοὺς ἀνθρώπους ὡς δένδρα περιπατοῦντας. εἶτα πάλιν ἐπέθηκε τὰς χεῖρας ἐπὶ τοὺς ὀφθαλμοὺς αὐτοῦ καὶ ἐποίησεν αὐτὸν ἀναβλέψαι, καὶ ἀποκατεστάθη, καὶ νβλεψε τηλαυγῶς ἅπαντας. καὶ ἀπέστειλεν αὐτὸν εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ λέγων· μηδὲ εἰς τὴν κώμην εἰσέλθῃς μηδὲ εἴπῃς τινὶ ἐν τῇ κώμῃ.

Suntem în Capernaum. Iisus venise pe mare (Marea Tiberiadei/Galileei) din Gadara, unde vindecase doi posedați, și de cum debarcase în Capernaum, vindecase un paralitic, acasă la Petru, unde locuia când venea să predice în oraș.

Plecase apoi să se plimbe de unul singur. L-a văzut pe Matei, la biroul la care încasa impozite și l-a chemat să-i fie ucenic, iar Matei, autorul Evangheliei din care citim, a răspuns: Da ! și L-a invitat acasă la el la cină. Acolo a venit să-L caute un notabil din Capernaum (Iisus era cunoscut deja ca un mare taumaturg și, poate, mag, în „cetatea Sa” adoptivă). Notabilului tocmai îi murise fiica și credea cu putere că Iisus ar fi putut s-o reînvie. Și nu s-a înșelat. Iisus a înviat-o !

Doi orbi, cerșetori probabil, care stătuseră în fața casei și auziseră despre această înviere, care făcuse multă zarvă (desigur, auziseră și despre vindecarea paraliticului, în casa lui Petru) s-au gândit că Dumnezeu Îl adusese pe Iisus chiar acolo,  pentru ei și … s-au ținut după El până acasă la Petru, strigând: Îndură-Te de noi, Fiul lui David !

Evreii îl numeau Fiu al lui David pe Mesia cel așteptat. De altfel, în comunitatea de la Qumran se vorbea despre „… sămânța lui David care va răsări la sfârșitul zilelor, în Sion, așa cum stă scris: Eu voi ridica din nou cortul căzut al lui David”.

Așadar înțeleseseră că taumaturgul ciudat care venise în orașul lor, care vindecase paraliticul și care o înviase pe fiica notabilului, era chiar… Mesia ! Și au îndrăznit să intre după El în casă și să-l roage să-i vindece. Iisus îi vindecă, le deschide ochii, dar doar după ce îi întreabă dacă ei cred cu adevărat că are puterea s-o facă. Credința/încrederea este o condiție esențială !

După vindecarea orbilor, cunoscuții lui Petru I-au adus și un posedat, probabil amuțit de un duh rău. Iisus l-a vindecat și i-a redat vorbirea și, se înțelege, și gândirea limpede !

Nu întâmplător Iisus îi face pe orbi să vadă și pe muți să vorbească. Venise pe pământ să ne deschidă ochii minții și, desigur, mintea, pentru că a putea vorbi înseamnă, de fapt, a putea gândi limpede. Și, neîndoios, să ne elibereze mintea de … demonii noștri interiori ! Mult mai mulți decât cei din afară !

Matei ne spune că Iisus a colindat Galileea, oraș cu oraș și sat cu sat, ca să vorbească oamenilor despre lumea perfectă, regatul perfect al lui Dumnezeu, un regat în care puteau intra dacă credeau că există !

Faptul că fragmente din Evanghelie se citesc în fiecare duminică la liturghie este un mesaj că  acest regat, această împărăție dumnezeiască… ne așteaptă oricând !

Ioan are și el povestea vindecării unui orb, pe care am comentat-o în Parabolele lui Iisus (XVIII) – Iisus, Timisul lui Dumnezeu.  Iar cea de-a doua pericopă (Ioan 17, 1-13), care se citește în mai multe duminici, se află comentată în Parabolele lui Iisus (XIX) – Iisus, Coregentul lui Dumnezeu.

IISUS RESTAURATOR 4

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

DISPAR COMUNITĂȚI DE CREȘTINI DIN TURCIA/PENURIAS CRISTIANAS EN TURQUÍA

Etiquetas

, , , , , , ,

A Syriac Christian monk walks to attend a service at the ancient monastery of Mor Gabriel, near the town of Midyat, in southeast Turkey, Jan. 13, 2009.Mănăstirea Mor Gabriel, lângă Midyat, sud-estul Turciei

DISPAR COMUNITĂȚI DE CREȘTINI DIN TURCIA

Radicalizarea poltică pe care o desfășoară Erdogan, în ultimii ani, are ca victime principale nu numai minoritatea kurdă și laiciștii din țară, dar și – aproape ca o „victimă colaterală”- pe arameii din sud-estul Turciei.

Se numesc ei înșiși „aramei” creștini siro-ortodocși din teritoriile care au fost cândva Mesopotamia otomană (actualul Kurdistan turc), ca amintire a originilor lor etnice : acum două mii de ani, aparțineau marii mase a vorbitorilor de aramaică din Orientul Mijlociu.

MOR GABRIEL LITURGHIE 1Mănăstirea Mor Gabriel

Acești aramei din Turcia formau o comunitate numeroasă și prosperă, puternic ancorată în obiceiurile și credințele ei de odinioară. Dar, de la focarul de xenofobie, izbucnit în ultimii ani ai sultanatului care a culminat cu genocidul armenilor din 1915, toți creștinii din acea vreme au fost urmăriți cu ură: au fost jefuiți și masacrați. Despre persecutarea armenilor s-a vorbit mult, fără să se vorbească, de fapt, despre persecutarea creștinilor, care a fost atât de eficientă, încât, în ziua de azi, au mai rămas vreo 2.000 de aramei, într-un teritoriu în care, în secolul al XIX-lea, trăiau sute de mii. Chiar în Istanbul, există, încă, o comunitate de aproximativ 20.000 de aramei.

morgabriel 2Mănăstirea Mor Gabriel, lângă Midyat, sud-estul Turciei

Mor_Gabriel_MonasteryMănăstirea Mor Gabriel

morgabriel 3Mănăstirea Mor Gabriel

Autoritățile Turciei din zilele noastre nu mai recurg la genocid, dar  practică o sistematică expropriere a bunurilor eclesiale creștine, care au mai rămas în sud estul țării,  incluzând, aici, și una dintre cele mai vechi mănăstiri ale creștinismului: cea de la Mor Gabriel, construită în anul 307. În acest scop, autoritățile se folosesc de niște legi din vremea sultanilor, când proprietățile bisericilor și mănăstirilor creștine erau donate satelor vecine.

ERDOGAN 2Recep Tayyip Erdoğan

Ceea ce pentru sultanat a fost încă o măsură xenofobă, pentru un  Erdogan încleștat într-o luptă neînduplecată împotriva mișcării de autonomie a kurzilor nu este decât un chilipir oportunist. În lupta lui fără îndurare împotriva celei mai mari minorități din țară (kurzi reprezintă 10 la sută din totalul populației)  și, în mod deosebit, împotriva Partidului Comunist Kurd (PKK),  Guvernul lui Erdogan a actualizat legile anticreștine ale sultanatului, pentru a-i recompensa, cu bunurile pe care încă le mai au bisericile și mănăstirile arameilor,  pe kurzii care colaborează cu armata turcă împotriva PKK.

PKK 1

PKK GUERILLAGherile PKK

Jaful este ușor de îndeplinit din punct de vedere juridic, deoarece Biserica Siro-ortodoxă nu e recunoscută în mod oficial în Turcia, astfel încât, nu se poate prezenta în instanță, pentru a-și  apăra drepturile și proprietățile.

ERDOGAN 5Recep Tayyip Erdoğan cu poza unui conducător ISIS colată ca o mască care sugerează islamism.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

 ***

morgabriel 4Monasterio de Mor Gabriel

PENURIAS CRISTIANAS EN TURQUÍA

La radicalización política emprendida por Erdogan en los últimos años tiene no sólo como víctimas principales a la minoría kurda y a los laicistas del país, sino también – y casi como “daño colateral” – a los arameos del sureste de la República.

El nombre de ”arameos” se lo dan a si mismos los cristianos sirio-ortodoxos de los territorios de la otrora Mesopotamia otomana (el actual Kurdistán turco) en recuerdo a sus orígenes étnicos, ya que hace más de dos mil años pertenecían a la gran masa de arameo parlantes del Oriente Medio.

Esos arameos de Turquía constituían una comunidad numerosa y prospera, fuertemente anclada en sus costumbres y creencias de antaño. Pero, a partir del brote de xenofobia de los últimos años del sultanato, que culminó con el genocidio de los armenios en 1915, los cristianos de aquél entonces también fueron perseguidos con saña : matanzas y expolios. De la persecución de los armenios se ha hablado mucho y apenas de la de los cristianos, pero esta última ha sido tan eficiente, que, hoy en día, no viven más de 2.000 arameos en un territorio que, en el siglo XIX, albergaba varios cientos de miles. En Estambul mismo, viven, actualmente, cerca de 20.000 arameos.

morgabriel 1Monasterio de Mor Gabriel

Mor Gabriel MonasteryMonasterio de Mor Gabriel

morgabriel 6Monasterio de Mor Gabriel

merkel_erdoganRecep Tayyip Erdoğan y la canciller Angela Merkel

La actual Administración turca ya no practica genocidios, pero está procediendo a una expropiación de los bienes eclesiales cristianos, que aún existen en el sureste del país, incluyendo uno de los monasterios más antiguos de la cristiandad : el de Mor Gabriel, construido el año 307. Para ello, las autoridades echan mano de leyes de los sultanes, que habían donado muchas de las propiedades eclesiásticas cristianas a las aldeas vecinas.

Turkey's President Recep Tayyip Erdogan adjusts his sunglasses before a wreath-laying ceremony at the Jose Marti monument in HavanaRecep Tayyip Erdoğan

Lo que para el sultanato fue una medida xenófoba más, para el Erdogan enzarzado en una lucha implacable contra el autonomismo kurdo no constituyó más que una ganga oportunista. En su lucha sin cuartel contra las ambiciones de la mayor minoría del país (los kurdos constituyen cerca del 10 por ciento del censo total)  y, en especial, el Partido Comunista Kurdo (PKK), el Gobierno de Erdogan recuperó la legislación anticristiana del sultanato para recompensar con los bienes aún en posesión de iglesias y monasterios arameos a los kurdos que colaboraban con el Ejército contra el PKK.

pkk guerillasGuerrillas PKK

PKK1Guerrillas PKK

El expolio resultaba jurídicamente tanto más fácil de llevar a cabo, cuanto que la Iglesia Sirio-ortodoxa no es reconocida por Turquía y, por tanto, no puede personarse en los juicios de expropiación de los monasterios y parroquias de su fe.

ERDOGAN 4Recep Tayyip Erdoğan

Valentí Popescu 

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Putin râde în hohote/La carcajada de Putin

Etiquetas

, , , , ,

PUTIN 1

Putin râde în hohote        Diana Negre

Aproape nimeni nu mai pune la îndoială că Rusia a încercat să influențeze alegerile americane, în strădania ei de a deteriora sistemele democratice, dar, ce se întâmplă acum în SUA este mult mai mult decât a visat Vladimir Putin.

Se pare că Rusia a reușit mai mult decât să-l favorizeze pe unul sau altul dintre candidați :a alterat mersul de zi cu zi al politicii americane, ceea ce slăbește echipa care va conduce țara în următorii trei ani și jumătate.

Este suficient să vedem cum, atât democrații din Congres, cât și majoritatea mijloacelor de informare în masă urmăresc obsesiv orice ar putea indica un comportament nepotrivit al președitenlui Trump sau al colaboratorilor săi în timpul campaniei electorale, mai ales acum, când nu mai este vorba de cuvinte, ci de fapte, cum a fost întâlnirea  fiului cel mare al lui Donald Trump (Donald Trump Jr.), cu o avocată rusoaică, care susținea că are informații compromițătoare despre Hillary Clinton.

cei doi trumpDonald Trump și Donald Trump Jr.

În speranța de a anula rezultatele alegerilor, democrații se agață de orice informație pentru a doborî un președinte pe care îl detestă, iar unii dintre ei menționează, cu vădită plăcere, cuvântul „impeachment”, o modalitate juridică de a-l da jos pe președinte, în cazul în care pot să-l acuze de „delicte grave”.

Unii își amintesc de ceea ce spunea Mitt Romney, un fost candidat republican la președinție, care avertiza, în campania sa din 2012, că Rusia este principala problemă internațională pe care o au SUA, din cauza pretențiilor ei hegemonice și pentru că Moscova, moștenitoare a Uniunii Sovietice, nu și-a închis încă rănile, și nici nu a reușit să-și depășească umilințele pentru înfrângerea din „războiul rece”.

Mitt Romney 1Mitt Romney

Acum, cu obsesia contactelor lui Trump sau a colaboratorilor săi cu reprezentanții ruși, avertismentul lui  Romney pare a fi și mai îndreptățit: Rusia a reușit ca  eforturile sale de a influența alegerile să afecteze constant viața politică a țării, unde, încrederea în sistemul său electoral se pare că scade.

Dă impresia că s-a pornit un mecanism care nu mai are nevoie de vreun efort din partea rușilor: inamicii lui Trump, – și sunt mulți – fac munca pe care, în mod normal, ar trebui să o facă agenții lui Putin, și care poate afecta foarte serios conviețuirea în SUA.

Spre deosebire de sistemele parlamentare europene, în SUA, nu există un mecanism pentru a da jos un președinte prin vot parlamentar, ci trebuie să se aștepte până la următoarele alegeri. Dacă președintele este destituit sau moare, automat îi urmează în funcție vicepreședintele – în acest caz, vicepreședinte este fostul congresman de Indiana, Mike Pence, care, în mod sigur, ar moșteni aceleași probleme de legitimitate.

Mike Pence 1Mike Pence

O asemenea situație alterează teribil – acest lucru se întâmplă deja – activitatea zilnică a guvernului, ceea ce afectează nu numai SUA, ci și restul lumii, care se molipsește imediat de tot ce se petrece în cea mai puternică țară din punct de vedere economic și militar de pe glob, iar, în plus, șubrezește încrederea în procesul electoral și chiar în însăși ideea de democrație.

Congresul american are în față problemele sale obișnuite, cum este bugetul, reforma sanitară, o ambițioasă reformă fiscală, dar, totul paralizează din cauza dezbaterilor asupra activității colaboratorilor sau a familiei Trump, când, în timpul campaniei electorale, s-au întâlnit cu cetățeni ruși.

Pentru democrați, totul pare că se compensează prin posibilitatea de a paraliza un președinte, care amenință că va numi, în posturi pe viață, magistrați în Tribunalul Suprem  și judecători în tribunalele federale, numiri care vor influența viața politică a țării. Este o prerogativă a președinților: Obama a exercitat-o cu peste 300 de numiri, două dintre ele, în Tribunalul Suprem.

În rivalitatea dintre Moscova și Washington, nu s-ar putea imagina o victorie mai dulce pentru un conducător ca Vladimir Putin, un om care consideră că implozia imperiului sovietic a fost cea mai mare nenorocire a secolului trecut, și care, fără îndoială, consideră că SUA ar fi în bună parte responsabile pentru acesta. Perspectiva de a-l șubrezi pe rivalul pe care mulți îl consideră „liderul lumii libere” printr-o simplă manevră de rutină pentru a-i influența alegerile, aduce nu numai satisfacție, dar declanșează și un sonor râs în hohote.

PUTIN 2

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

TRUMP SI PUTIN

La carcajada de Putin            Diana Negre

Pocos dudan en Estados Unidos que Rusia intentó influir en el proceso electoral norteamericano y que esto forma parte de un esfuerzo para perjudicar los sistemas democráticos, pero, lo que ahora está ocurriendo en Estados Unidos ha de superar las mejores esperanzas de Vladimir Putin.

Rusia parece haber conseguido mucho más que favorecer a uno u otro candidato presidencial, sino que ha alterado la marcha diaria de la política norteamericana y, posiblemente, debilita al equipo que ha de dirigir el país durante los próximos tres años y medio.

Basta con ver cómo, tanto los demócratas del Congreso, como la mayoría de los medios informativos siguen de manera obsesiva cuanto pueda indicar un comportamiento inapropiado del presidente Trump o sus colaboradores, durante la campaña electoral, y tratan de presentar sus acciones como delitos, especialmente ahora, que no se trata ya de palabras, sino de hechos, como la reunión del hijo mayor de Donald Trump (Donald Trump Jr.) con una abogada rusa, que aseguraba tener información comprometedora para Hillary Clinton.

DONALD TRUMP JRDonald Trump Jr.

En sus esperanzas de anular los resultados electorales, los demócratas se agarran a cualquier información para poder acabar con una presidencia que detestan, y algunos mencionan, con evidente gusto, la palabra “impeachment”, una fórmula judicial para destituir al presidente, si pueden acusarlo de “delitos graves”.

Algunos recuerdan la advertencia del otrora candidato presidencial republicano, Mitt Romney, quien, durante su campaña del 2012, advirtió que Rusia era el principal problema internacional de EEUU, en parte por las pretensiones hegemónicas históricas rusas y en parte porque Moscú, heredera de la Unión Soviética, todavía no ha cerrado totalmente las heridas, ni superado la humillación por su derrota en la “guerra fría”.

TRUMP RODNEY

Donald Trump y Mitt Romney

Ahora, a la vista de la obsesión en torno a los contactos de Trump o de sus colaboradores con representantes rusos, la advertencia de Romney parece más justificada: Rusia ha conseguido que sus esfuerzos para influir en las elecciones afecten constantemente la vida política del país, donde, la confianza en su sistema electoral parece disminuir.

Da la impresión de que ha puesto en marcha un mecanismo que no necesita ya mucho esfuerzo ruso: los muchos enemigos de Trump hacen el trabajo que normalmente correspondería a los agentes de Putin y que puede causar verdadero daño a la convivencia en Estados Unidos.

A diferencia de los sistemas parlamentarios europeos, aquí no hay un mecanismo para substituir a los presidentes mediante un voto parlamentario, sino que hay que esperar a las próximas elecciones. Si el presidente es destituido o muere, le sucede automáticamente su vicepresidente – en este caso, el ex congresista de Indiana, Mike Pence, quien heredaría, seguramente, los mismos problemas de legitimidad.

Mike Pence 2

Mike Pence

Semejante situación alteraría, como ya está ocurriendo, las tareas diarias de gobierno, algo que no solo perjudica a Estados Unidos, sino al resto del mundo que se ve afectado por cuanto ocurre en la primera potencia económica y militar, además de reducir la confianza en el proceso electoral y la democracia misma.

El Congreso norteamericano tiene delante sus problemas habituales, como el presupuesto, además de la reforma sanitaria y una ambiciosa reforma fiscal, pero, todo parece paralizado ante debates acerca de la actuación de los colaboradores y la familia de Trump, en sus contactos con ciudadanos rusos, durante la campaña.

Para los demócratas, todo parece compensado ante la posibilidad de paralizar a un presidente que amenaza con colocar en puestos vitalicios a magistrados del Supremo y jueces en tribunales federales, que han de influir en la vida política del país. Esta es una prerrogativa de todos los presidentes y su predecesor Obama también la ejerció con más de 300 nombramientos, entre ellos, dos en el Supremo.

En la rivalidad entre Moscú y Washington, es difícil imaginar una victoria más dulce para un líder como Vladimir Putin, un hombre que considera la caída del imperio soviético como la mayor desgracia del pasado siglo y que, sin duda, atribuye a Estados Unidos buena parte de la responsabilidad. La perspectiva de debilitar al rival que muchos llaman el “líder del mundo libre” con lo que fue una maniobra rutinaria de influir en sus elecciones, no solo ha de ser causa de satisfacción, sino de una sonora carcajada.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre. diana-molineaux

 

 

 

PARABOLELE LUI IISUS (XXVI) – CURAJ, FIULE, AI ÎNCREDERE, IERTATE-ȚI SUNT PĂCATELE !

Etiquetas

, , , , , , , , , ,

VINDECAREA PARALITICULUI 5

Unul din mecanismele vindecării: încrederea că e posibilă !

Duminica aceasta, se citește, în biserică, pericopa despre vindecarea paraliticului, în versiunea din Evanghelia după Matei 9, 1-8.

Matei este singurul care notează acest îndemn al lui Iisus : Curaj, fiule, ai încredere… ! Sunt cuvinte care, ele însele, au o mare putere. Subtil, ele activează unul din mecanismele esențiale ale vindecării: încrederea că e cu putință și că, meritată sau nu, ea este un dar, o revărsare a grației divine care lucrează la schimbarea, la metamorfoza noastră.

Cuvinte care demonstează că Marea Operă, îmbunătățirea noastră, este posibilă… sigur, când suntem pregătiți !

Iată textul:

Matei 9, 1-8: Iisus a intrat în barcă, a trecut Marea Galileii și a ajuns în Capernaum, cetatea Sa. Acolo I-au adus un paralitic, ce zăcea aruncat pe un pat. Văzându-le Iisus credinţa, i-a zis paraliticului: Curaj, fiule, ai încredere, iertate-ți sunt păcatele ! Dar iată că unii dintre cărturari își ziceau în sinea lor: Omul ăsta spune blasfemii. Văzând Iisus ce gânduri ascunse aveau, le-a zis: de ce cugetați lucruri rele în inimile voastre ? Ce-i mai ușor ? Să spui: iertate-ți sunt păcatele sau să spui: ridică-te și umblă ? Ca să vedeți că putere are Fiul Omului pe pământ, să ierte păcatele, (vă voi arăta) și îi zice paraliticului: scoală, ridică-ți patul și du-te la casa ta. Și sculându-se acela, s-a dus acasă. Văzând acestea, mulțimile s-au minunat și L-au mărit pe Dumnezeu, ca Unul ce dă o asemenea putere oamenilor.

Matei 9, 1-8: ΚΑΙ ἐμβὰς εἰς πλοῖον διεπέρασε καὶ ἦλθεν εἰς τὴν ἰδίαν πόλιν. Καὶ ἰδοὺ προσέφερον αὐτῷ παραλυτικὸν ἐπὶ κλίνης βεβλημένον· καὶ ἰδὼν ὁ ᾿Ιησοῦς τὴν πίστιν αὐτῶν εἶπε τῷ παραλυτικῷ· θάρσει, τέκνον· ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. καὶ ἰδού τινες τῶν γραμματέων εἶπον ἐν ἑαυτοῖς· οὗτος βλασφημεῖ. καὶ ἰδὼν ὁ ᾿Ιησοῦς τὰς ἐνθυμήσεις αὐτῶν εἶπεν· ἵνα τί ὑμεῖς ἐνθυμεῖσθε πονηρὰ ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; τί γάρ ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν, ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ περιπάτει; ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπὶ τῆς γῆς ἀφιέναι ἁμαρτίας  τότε λέγει τῷ παραλυτικῷ· ἐγερθεὶς ἆρόν σου τὴν κλίνην καὶ ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου. καὶ ἐγερθεὶς ἀπῆλθεν εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ. ἰδόντες δὲ οἱ ὄχλοι ἐθαύμασαν καὶ ἐδόξασαν τὸν Θεὸν τὸν δόντα ἐξουσίαν τοιαύτην τοῖς ἀνθρώποις.

 VINDECAREA PARALITICULUI 3

Și iată și variantele lui Marcu și Luca:

Marcu 2, 1-12: Și Iisus s-a întors după câteva zile în Capernaum și s-a auzit că e în casă (în casa lui Petru). Numaidecât s-au adunat atât de mulți că nu mai era loc (și casa era plină) până la ușă. Iisus ținea o predică și iată că vin la El unii care duceau un paralitic, purtat de patru oameni. Neputând ei să se apropie de El din cauza mulțimii, au scos acoperișul (deasupra camerei) unde era Iisus, au făcut o spărtură și au lăsat în jos patul pe care zăcea paraliticul. Văzând Iisus ce credință au, îi spune paraliticului: fiule, ți-au fost iertate păcatele. Și erau acolo unii dintre cărturari care ședeau și cugetau în inimile lor: ce blasfemii spune omul ăsta ? Cine poate ierta păcatele, dacă nu Unul Dumnezeu ? Și numaidecât cunoscând Iisus în Duhul Său că așa cugetau în sinea lor, le-a zis: de ce cugetați acestea în inimile voastre ? Ce este mai ușor ? Să spui paraliticului: iertate-ți sunt păcatele sau să-i spui: scoală, ridică-ți patul și umblă ? Ca să vedeți că putere are Fiul Omului să ierte pe pământ păcatele (vă voi arăta) și îi zice paraliticului: ție îți spun, scoală și ridică-ți patul și du-te la casa ta. Și paraliticul s-a sculat pe dată și, ridicându-și patul, a ieșit în fața tuturor, ca toți să se minuneze și să-L slăvească pe Dumnezeu zicând: lucruri ca acestea n-am văzut niciodată.

Marcu 2, 1-12: ΚΑΙ εἰσῆλθε πάλιν εἰς Καπερναοὺμ δι᾿ ἡμερῶν καὶ ἠκούσθη ὅτι εἰς οἶκόν ἐστι. καὶ εὐθέως συνήχθησαν πολλοί, ὥστε μηκέτι χωρεῖν μηδὲ τὰ πρὸς τὴν θύραν· καὶ ἐλάλει αὐτοῖς τὸν λόγον. καὶ ἔρχονται πρὸς αὐτὸν παραλυτικὸν φέροντες, αἰρόμενον ὑπὸ τεσσάρων. καὶ μὴ δυνάμενοι προσεγγίσαι αὐτῷ διὰ τὸν ὄχλον, ἀπεστέγασαν τὴν στέγην ὅπου ἦν, καὶ ἐξορύξαντες χαλῶσι τὸν κράβαττον, ἐφ᾿ ᾧ ὁ παραλυτικὸς κατέκειτο. ἰδὼν δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τὴν πίστιν αὐτῶν λέγει τῷ παραλυτικῷ· τέκνον, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. ἦσαν δέ τινες τῶν γραμματέων ἐκεῖ καθήμενοι καὶ διαλογιζόμενοι ἐν ταῖς καρδίαις αὐτῶν·  τί οὗτος οὕτω λαλεῖ βλασφημίας; τίς δύναται ἀφιέναι ἁμαρτίας εἰ μὴ εἷς ὁ Θεός; καὶ εὐθέως ἐπιγνοὺς ὁ ᾿Ιησοῦς τῷ πνεύματι αὐτοῦ ὅτι οὕτως αὐτοὶ διαλογίζονται ἐν ἑαυτοῖς, εἶπεν αὐτοῖς· τί ταῦτα διαλογίζεσθε ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; τί ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν τῷ παραλυτικῷ, ἀφέωνταί σου αἱ ἁμαρτίαι, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ περιπάτει; ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἀφιέναι ἐπὶ τῆς γῆς ἁμαρτίας, λέγει τῷ παραλυτικῷ. σοὶ λέγω, ἔγειρε καὶ ἆρον τὸν κράβαττόν σου καὶ ὕπαγε εἰς τὸν οἶκόν σου. καὶ ἠγέρθη εὐθέως, καὶ ἄρας τὸν κράβαττον ἐξῆλθεν ἐναντίον πάντων, ὥστε ἐξίστασθαι πάντας καὶ δοξάζειν τὸν Θεὸν λέγοντας ὅτι οὐδέποτε οὕτως εἴδομεν.

VINDECAREA PARALITICULUI 4

Luca 5, 17-26: Și s-a făcut că într-una din zile, pe când Iisus învăța mulțimile, ședeau și-L ascultau și Fariseii și profesorii de Lege, care veniseră din toate satele Galileii și din Iudeea și din Ierusalim. O putere a Domnului lucra (atunci) și îi vindeca (pe cei din mulțime). Și iată că niște bărbați Îi aduc un om pe un pat, un paralitic. Tot încercau să-L aducă la Iisus și să I-l pună în față. Dar, cum nu găseau nici o cale să ajungă la El, din pricina mulțimii, s-au urcat pe acoperiș și (scoțând niște cărămizi) l-au lăsat în jos cu pat cu tot, chiar în mijlocul camerei, în fața lui Iisus. Și văzând  El ce credință mare aveau, i-a zis paraliticului: omule, îți sunt iertate păcatele. Atunci cărturarii și Fariseii au început să vorbească între ei, furioși, și să zică: cine-i Ăsta care spune blasfemii ? Cine poate ierta păcatele, dacă nu singur Unul Dumnezeu ? Și cunoscând Iisus ce gândeau, le-a răspuns: de ce Mă certați în inimile voastre ? Ce este mai ușor ? Să spui: iertate-ți sunt păcatele sau să spui: scoală-te și umblă ? Ca să vedeți că putere are Fiul Omului să ierte pe pământ păcatele (o să vă arăt) și îi zice paraliticului: ție îți spun,  scoală și ridică-ți patul și mergi la casa ta. Și pe dată paraliticul sculându-se, chiar în fața lor, și-a ridicat patul pe care zăcuse și s-a dus acasă, mărindu-L pe Dumnezeu. Și mirare peste fire i-a cuprins pe toți și L-au mărit pe Dumnezeu. Și s-au umplut de spaimă și ziceau: până azi noi n-am văzut nicicând asemenea ciudățenii.

Luca 5, 17-26: Καὶ ἐγένετο ἐν μιᾷ τῶν ἡμερῶν καὶ αὐτὸς ἦν διδάσκων, καὶ ἦσαν καθήμενοι Φαρισαῖοι καὶ νομοδιδάσκαλοι, οἳ ἦσαν ἐληλυθότες ἐκ πάσης κώμης τῆς Γαλιλαίας καὶ ᾿Ιουδαίας καὶ ῾Ιερουσαλήμ· καὶ δύναμις Κυρίου ἦν εἰς τὸ ἰᾶσθαι αὐτούς. καὶ ἰδοὺ ἄνδρες φέροντες ἐπὶ κλίνης ἄνθρωπον ὃς ἦν παραλελυμένος καὶ ἐζήτουν αὐτὸν εἰσενεγκεῖν καὶ θεῖναι ἐνώπιον αὐτοῦ. καὶ μὴ εὑρόντες ποίας εἰσενέγκωσιν αὐτὸν διὰ τὸν ὄχλον, ἀναβάντες ἐπὶ τὸ δῶμα διὰ τῶν κεράμων καθῆκαν αὐτὸν σὺν τῷ κλινιδίῳ εἰς τὸ μέσον ἔμπροσθεν τοῦ ᾿Ιησοῦ. καὶ ἰδὼν τὴν πίστιν αὐτῶν εἶπεν αὐτῷ· ἄνθρωπε, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου. καὶ ἤρξαντο διαλογίζεσθαι οἱ γραμματεῖς καὶ οἱ Φαρισαῖοι λέγοντες· τίς ἐστιν οὗτος ὃς λαλεῖ βλασφημίας· τίς δύναται ἀφιέναι ἁμαρτίας εἰ μὴ μόνος ὁ Θεός; ἐπιγνοὺς δὲ ὁ ᾿Ιησοῦς τοὺς διαλογισμοὺς αὐτῶν ἀποκριθεὶς εἶπε πρὸς αὐτούς· τί διαλογίζεσθε ἐν ταῖς καρδίαις ὑμῶν; τί ἐστιν εὐκοπώτερον, εἰπεῖν, ἀφέωνταί σοι αἱ ἁμαρτίαι σου, ἢ εἰπεῖν, ἔγειρε καὶ περιπάτει; ἵνα δὲ εἰδῆτε ὅτι ἐξουσίαν ἔχει ὁ υἱὸς τοῦ ἀνθρώπου ἐπὶ τῆς γῆς ἀφιέναι ἁμαρτίας εἶπε τῷ παραλελυμένῳ· σοὶ λέγω, ἔγειρε καὶ ἄρας τὸ κλινίδιόν σου πορεύου εἰς τὸν οἶκόν σου. καὶ παραχρῆμα ἀναστὰς ἐνώπιον αὐτῶν, ἄρας ἐφ᾿ ὃ κατέκειτο ἀπῆλθεν εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ δοξάζων τὸν Θεόν.  καὶ ἔκστασις ἔλαβεν ἅπαντας καὶ ἐδόξαζον τὸν Θεόν, καὶ ἐπλήσθησαν φόβου λέγοντες ὅτι εἴδομεν παράδοξα σήμερον.

VINDECAREA PARALITICULUI 6Vindecarea paraliticului, Basilica Sf. Apolinarie cel Nou, Ravenna, Italia, sec. al VI-lea

Iisus era la începutul misiunii Sale… în Galileea,  patria Sa. Predica cu primii Săi ucenici: Petru și fratele lui, Andrei, Ioan și fratele lui, Iacob…

… noua învățătură a căinței și a iertării păcatelor.

Se oprea în toate orașele și satele din Galileea, predicând în sinagogi, despre deschiderea, pentru toți, evrei și ne-evrei, a Împărăției lui Dumnezeu, și despre Legea Iubirii, care înlocuia Legea supunerii, a fricii, a obedienței.

Trebuie că suntem în casa lui Petru, unde Iisus era… ca acasă ! Și unde… venea toată suflarea cetății… ca să se vindece ! Spune, de altfel, Marcu: Și toată cetatea era adunată la ușă/ καὶ ἦν ἡ πόλις ὅλη ἐπισυνηγμένη πρὸς τὴν θύραν (1,33).

Iisus abia se întorsese în Capernaum, din călătoria pe care o făcuse în Galileea „ca să-Și răspândească Cuvântul”, adică Vestea cea Bună sau Evanghelia (Evanghelie/ εὐαγγέλιον înseamnă, în greacă, veste bună)… aceea că lumea se poate schimba, ca să semene cu Împărăția din ceruri.

De remarcat că predica într-o casă, nu în sinagogă, un lucru nemaiîntâlnit ! Evreii puteau discuta despre Scripturi, le tălmăceau/interpretau fie în sinagogă, fie în ieșiva, adică în școala pentru rabini, dar niciodată într-o casă ! Cu atât mai puțin într-o casă de… pescari!

Veniseră acasă la Petru și rabinii, mai ales rabinii farisei. Stăteau pe scaunele/în locurile cele mai bune, lângă Iisus, și-L ascultau. Probabil nu-i chemase nimeni, dar auziseră multe lucruri nemaipomenite despre noul rabin și doreau să-L cunoască.

Ce mult trebuie că i-a nedumerit și scandalizat faptul că Iisus, un rabin ca și ei, un cărturar, un cunoscător al Scripturilor la fel ca ei, un predicator ca și ei, tămăduia…!

Și Iisus făcea vindecări spontane, dar, nu rugându-L pe Dumnezeu, nu spunând rugăciuni, psalmi, nu tămâind și nu cu leacuri, ci… simplu, iertând păcatele !

Pentru că iertarea nu este altceva decât întoarcerea la iubire, la iubirea de sine, de semeni, de dușmani și, desigur, de Dumnezeu și pentru că iertarea înseamnă schimbarea minții și a sufletului.

Un om să ierte păcate, în ochii lor era o blasfemie. De ce era Iisus un blasfemiator ? Pentru că, după Lege, numai Dumnezeu putea ierta păcatele. Și Iisus, în mintea lor, nu putea fi Dumnezeu ! Nici nu îndrăzneau să gândească că cineva ar putea fi Dumnezeu, darămite să creadă.

În Vechiul Israel blasfemia se pedepsea prin lapidare (Lev. 24, 15; I regi 19,22) dat fiind că era considerată o impietate, o defăimare, o pângărire a numelui lui Dumnezeu, un sacrilegiu, o crimă de lezare a lui Dumnezeu.

În greacă, vlasfimia/βλασφημα (de unde în latină blasphemia și în română, prin franceză, blasfemie) însemna: un cuvânt care nu trebuie pronunțat în timpul unei ceremonii religioase, un cuvânt care aduce nenorociere dacă e rostit, de rău augur, un cuvânt lipsit de pietate, ireverențios; o impietate, o defăimare, o ponegrire a divinității.

Să spunem, ca o paranteză, că noi l-am moștenit în română pe a blestema din blastimo, blastimare din latina creștină: a spune blasfemii, a huli.

În elină vlasfimeo/βλασφημέω însemna: a spune cuvinte de rău augur/tabu, ireverențioase, sacrilege, defăimătoare, de ocară, de batjocură;  a vorbi de rău, a calomnia, a defăima, a huli, a blestema.

Și totuși, scopul întâlnirii lui Iisus cu mulțimea și cu rabinii, în casa lui Petru, era acela de a le arăta că este Dumnezeu… întrupat: Fiul lui Dumnezeu devenit Fiul Omului, adică om!

Nu întâmplător Marcu spune că privitorii, cei care l-au văzut pe paralitic ridicându-se de pe targa lui și ridicându-și targa (krabbaton/κράβαττόν era un pat-targă), au căzut în extaz. Verbul existimi/ ξίστημι înseamnă: a-și ieși din sine, a fi răpit în duh, a cădea/ a fi în extaz. Extazul presupune o prezență și o lucrare divină ! A fi în vecinătatea, în prezența lui Dumnezeu.

Și mai presupune o… înălțare. De altfel, cuvintele cheie sunt în aceste texte ridicarea/a (se) ridica și trezirea, înălțarea minții și a sufletului. Verbul eghiro/γερω – scoală ! – înseamnă: a se ridica, a se scula, a se trezi din somn, dar și din morți, iar ero/αρω – ridică-ți patul ! – înseamnă: a ridica, a lua de jos.

Și, poate, nu întâmplător orașul ales de Iisus a fost Capernaum. Capernaum înseamnă  „satul alinării” și vine din kafar/ כָּפָר, sat și nahum/נַחוּם , alinare, mângâiere, consolare. În ebraică verbul naham/ נָחַם înseamnă: a-ți părea rău,  a regreta, a te căi, și, de aici: a te simți alinat, ușurat, mângâiat… de ușurarea sufletului, pe care o aduc căința și … iertarea!

VINDECAREA PARALITICULUI 7Vindecarea paraliticului, Dura Europos, Siria, 235. Pictură pe zidul unei camere baptismale a unei case-biserici; Yale University Gallery of Fine Arts.

VINDECAREA PARALITICULUI 8Vindecarea paraliticului, catacombă romană

VINDECAREA PARALITICULUI 9Ernest Laurent, Jésus guérit le paralytique/Iisus vindecă paraliticul, 1889, Paris, Ecole Nationale Supérieure des Beaux-Arts

Vindecarea paraliticului, Mathieu Ignace van BreeVindecarea paraliticului, Mathieu Ignace van Bree

Vindecarea paraliticului, Quentin VarinVindecarea paraliticului, Quentin Varin (1570-1626)  Biserica Saint Louis de Fontainebleau, Franța

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR   ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.