De la vacile sfinte, la vacile cu lapte       Washington, Diana Negre

În revoluția culturală care are loc în Statele Unite, în sarcina unor persoane sau entități mai afine iacobinilor Revoluției Franceze, decât funcționarilor maoiști care au încercat să le impună chinezilor un corset intelectual, căruia Mao Tse i-a dat acest nume, țara se schimbă în asemenea măsură, încât de abia dacă mai folosesc la ceva parametrii după care s-a condus de la jumătatea secolului trecut și până în prezent.

Elemente care au fost de bază pentru conștiința țării, pe lângă faptul că erau deosebit de profitabile, sunt treptat uitate în fața unor noi structuri care se formează cu mare rapiditate, dat fiind dinamismul unei societăți cu puține piedici, slabă toleranță față de eșec și o exigență urgentă de succes rapid și decisiv.

Sunt câteva exemple care ne pot oferi o idee despre revoluția, atât economică, cât și culturală, care are loc în SUA și care, probabil, merge crescendo în intensitate și în întindere, adică, în domeniile ei de cuprindere.

Unul dintre ele este vaca sfântă a educației universitare, care, spre deosebire de școli, s-a bucurat de mare prestigiu, atât în interiorul, cât și în afara țării. Împlinirea eforturilor progresiste de a elimina prestigiul personal al universitarilor a făcut ca aceste centre de învățământ presupus superior să devină creuzete de experimente sociale, unde studenții ajung mai degrabă să-i învețe pe alții –ei resping conduitele și expectativele tradiționale- decât să asimileze, și când termină facultatea, primesc un titlu, care nu mai reprezintă o garanție a unor cunoștințe academice, oricât de multe ar fi fost miile de dolari pe care părinții lor le-au plătit anual pentru ca ei să-și obțină diploma de absolvenți.

În această țară, unde respectul pentru tradiții este mult mai mic decât în locurile care au o îndelungată și apreciată istorie, această situație face ca interesul față de carierele universitare să scadă. Pe termen lung –dar nu prea lung- va duce la o pierdere a prestigiului tradiției academice americane și la enorme pierderi pentru universități, deoarece acestea vor rămâne fără studenți.

În definitiv, avântul universităților din țară este relativ recent, căci, acum aproape un secol și jumătate, studenții de la medicină sau politehnică erau nevoiți să învețe germana pentru a înțelege ceea ce le predau profesorii germani în pitoreștile lor orășele universitare.

Creșterea economică a Americii, în mod deosebit în perioadele în care celelalte țări occidentale încercau să se recupereze după războaie și crize, a schimbat toate acestea; în timp ce în Europa nu existau resurse, în universitățile din SUA funcționau mari centre de cercetare. Țara a devenit un vârf demn de admirat, deoarece absolvenții săi obțineau victorii în întreprinderile lor, iar oamenii de știință descopereau medicamente prodigioase și puneau la punct chirurgii revoluționare, cum au fost operațiile pe cord deschis sau diferitele modalități de a ușura afecțiunile vasculare.

Toate aceste progrese justificau, atât față de americani, cât și față de străini, o relativă lipsă de eficiență spitalicească, care făcea ca tratamentele să fie economic prohibitive și mărea costurile în mod alarmant.

În cazul universităților, este greu de imaginat unde și cum va putea să le salveze societatea americană, dar în chestiunile medicale, panorama este mult mai pozitivă: poate vor exista alte forme pentru a  educa generațiile viitoare, dar este dificil să se prelungească și să se îmbunătățească viața fără suportul știintelor medicale.

Astfel că acum, stârniți de penuria economică provocată de pandemia COVID-19, sectorul medical își pune bateriile, creând ceva ce, în Europa, este foarte fecvent, dar, în SUA, este surprinzător: ambulatorii pentru a prelua majoritatea cazurilor cotidiene, fără să se ajungă la costurile unor săli de urgențe sau la spitale de vârf specializate.

Cei care se lansează în noua aventură o fac în stilul american: nu guvernele statale și nici cel federal, ci întreprinderile private sunt cele care încearcă să găsească formulele economic viabile și ușoare pentru pacient.  Și se pare că, atunci când accesul este ușor, cele care au poziția cea mai bună sunt „drogheriile”, care sunt puțin diferite de ceea ce știm noi europenii despre drogherii, însă așa cum indică numele, tratează cu „drugs”, care, de fapt nu sunt droguri, cum ar fi cocaina sau marijuana, ci medicamente, cu sau fără rețetă din partea medicului.

Fiecare cartier are cel puțin o drogherie, de obicei două sau trei, unități care se întrec în a vinde aspirină, antibiotice, pastă de dinți, creme pentru tinerețe fără bătrânețe sau înălbitori pentru șarja de rufe.

Iată că, acum, aceste mari drogherii (sunt numai trei de mare anvergură națională: CVS, Walgreens și Rite-Aid), vor să se transforme în ambulatorii. Cu toate că ele au făcut niște încercări în acest sens, prima care se lansează efectiv în arenă este Walgreens, care deja și-a anunțat planurile de a angaja medici pentru a da consultații în famaciile-drogherii.

În Europa, unde atâta lume cere sfatul farmacistului pentru a scăpa de câte o gripă, a rezolva vreo indigestie sau pentru a ușura vreo durere apărută brusc, un asemenea rol al medicilor în farmacii nu ar părea atât de revoluționar, dar în America, medicina este o vacă sfântă, unde farmaciștii se tem să-și exprime vreo părere, se tem de brațul lung al juriștilor care îi pot acuza că îi influențează într-o manieră necorespunzătoare pe clienții lor și le strică afacerea medicilor. Ori, o asemenea schimbare este o adevărată revoluție social-economică.

Asta nu înseamnă că americanii devin mai europeni. Tendința actuală din Europa de a copia o societate pe care toți o ridiculizează și condamnă, nu dă semne că ar înceta. E aproape sigur că vom continua să vedem tineri cu șepci de baseball cu cozorocul  întors la spate, prăvălii cu nume englezești și lume îmbrăcată neîngrijit.

Și e ușor de înțeles: e mai ușor să copiezi decât să gândești, și e și mai ușor să ieși nearanjat, decât îngrijit. Și, în orice caz, versiunea americană a tradițiilor europene va avea un ton și un aspect proprii. Va fi americană, nu europeană.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

De vacas sagradas a vacas lecheras        Washington, Diana Negre

En la revolución cultural que está viviendo Estados Unidos, a cargo de personas o entidades más afines a los jacobinos de la Revolución Francesa que a los funcionarios maoístas que trataron de imponer a la población china un corsé intelectual al que Mao Tse puso este nombre, el país está cambiando de tal manera que apenas sirven los parámetros que lo han regido desde la mitad del siglo pasado hasta ahora.

Elementos que han sido básicos para la conciencia del país, además de extraordinariamente lucrativos, van camino del olvido ante nuevas estructuras que se forman aquí con gran rapidez, dado el dinamismo de una sociedad con pocas rémoras, escasa tolerancia para el fracaso y una urgente exigencia de éxito rápido y decisivo.

Hay algunos ejemplos que pueden darnos idea de la revolución, tanto económica como cultural, que está viviendo Estados Unidos y que probablemente va en aumento, tanto en intensidad como en extensión, es decir, en las áreas que va a ir abarcando.

Uno de ellos es la vaca sagrada de la educación universitaria que, a diferencia de las escuelas, ha gozado de gran prestigio tanto dentro como fuera del país. La culminación de los esfuerzos progresistas por eliminar el prestigio personal de los académicos, ha llevado a estos centros de enseñanza supuestamente superior a convertirse en crisoles de experimentación social, donde los alumnos llegan más bien a enseñar -su rechazo ante conductas y expectativas tradicionales- que a aprender y cuando abandonan la facultad se llevan un título que ya no garantiza conocimientos académicos, por muchos miles de dólares que sus padres hayan pagado anualmente para conseguir la licenciatura.

En este país, donde el respeto a las tradiciones es mucho menor que en lugares de larga y apreciada historia, esta situación está llevando a un interés disminuído por las carreras universitarias. A más largo plazo -pero no mucho más largo- llevará también a un desdoro de la tradición académica norteamericana, y enormes pérdidas para las universidades que se quedarán sin estudiantes.

A fin de cuentas, el auge de las universidades del país es relativamente reciente, pues todavía no hace siglo y medio que los estudiantes de ingeniería o medicina tenían que aprender alemán para entender lo que impartían los catedráticos germanos en sus pintorescas ciudades universitarias.

El crecimiento económico norteamericano, especialmente en épocas en que los demás países occidentales trataban de recuperarse de guerras y crisis, cambió todo esto; mientras en Europa no había recursos, en las universidades de Estados Unidos había grandes centros de investigación. El país se convirtió en puntero, digno de admirar además porque sus licenciados se apuntaban victorias empresariales y sus científicos descubrían medicinas prodigiosas y ponían a punto cirugías revolucionarias como fueron las operaciones a corazón abierto o diversas maneras de aliviar las dolencias vasculares.

Todos estos adelantos justificaban, a ojos tanto de norteamericanos como extranjeros, una ineficiencia hospitalaria relativa que hacía económicamente prohibitivos los tratamientos y encarecía los costos de manera alarmante.

En el caso de las universidades, es difícil imaginar dónde y cómo podrá redimirlas la sociedad norteamericana, pero en cuestiones médicas el panorama es mucho más positivo: quizá haya otras formas de educar a las generaciones futuras, pero es difícil prolongar y mejorar la vida sin apoyarse en las ciencias médicas.

Así que ahora, azuzados por la penuria económica provocada por la pandemia del Covid-19, el sector médico se está poniendo las pilas y creando algo que en Europa es tan frecuente, pero en EEUU es sorprendente: unos ambulatorios para atender la mayoría de las quejas cotidianas, sin recurrir a los elevados costos de las salas de urgencia o de hospitales punteros.

Quienes se están lanzando a la nueva aventura lo hacen en el estilo norteamericano: no son los gobiernos estatales, ni el federal, sino las empresas privadas quienes tratan de hallar fórmulas económicamente viables y fáciles para el usuario.  Y parece ser que, a la hora de ser de fácil acceso, los que mejor lo tienen son las que aquí llaman “droguerías”, algo distinto a lo que entendemos los españoles por una droguería, pero como su nombre indica tratan en “drugs”, lo que en Estados Unidos no se refiere a “drogas” la cocaína ni a la marihuana, sino a medicamentos con o sin receta médica.

Cada barrio tiene por lo menos una, y con frecuencia hasta dos o tres, empresas que compiten para vender a los vecinos aspirinas, antibióticos, pasta de dientes, cremas para la eterna juventud o blanqueadores para la colada.  3042605200. –       569652522

Ahora, estas grandes droguerías (hay tan solo tres de gran envergadura nacional, que son CVS, Walgreens y Rite-Aid), quieren convertirse en ambulatorios. Aunque todas ellas han hecho algunos ensayos en este sentido, la primera en echarse abiertamente al ruedo es Walgreens, que ha anunciado ya sus planes de contratar médicos para que hagan consultas en sus farmacias-droguerías.

En España, donde tanta gente pide consejo al farmacéutico para curar una gripe, resolver un problema digestivo y aliviar un dolor repentino, semejante uso de los médicos en las farmacias quizá no sería tan revolucionario, pero aquí la medicina es una vaca sagrada, donde los farmacéuticos jamás expresan una opinión por temor al largo brazo de los juristas que pueden acusarlos de influir indebidamente en sus clientes -o de quitar negocio a los médicos- y semejante cambio es toda una revolución socioeconómica.

Esto no significa que los norteamericanos se estén volviendo más europeos, porque la tendencia actual de copiar desde Europa una sociedad que todos ridiculizan y condenan, no lleva trazas de amainar. Es casi seguro que seguiremos viendo a los jóvenes con gorras de béisbol al revés, las tiendas con nombres en inglés y la población vestida de forma desastrada.

Y es fácil de comprender: más fácil es copiar que pensar, y aún más fácil ir desaliñado que aseado. Y, en cualquier caso, la versión norteamericana de las tradiciones europeas tendrá un tono y un cariz distinto. O digamos, será americano y no europeo.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.