Început agitat de campanie             Washington, Diana Negre

Campania pentru alegerile prezidențiale americane este proverbial lungă, căci durează aproape un an, din momentul în care încep alegeri primare, în ianuarie, până în ziua alegerilor, la începutul lui noiembrie.

De data aceasta, a început mai devreme, iar, în săptămâna aceasta, a întrat, din plin, în funcțiune cu „impeachment-ul” inițiat în Camera Reprezentanților.

Procedeul acesta, prevăzut în Constituție pentru a-l destitui pe un președinte înainte de a i se termina mandatul, s-a aplicat doar de patru ori, în cele două secole și jumătate, cât este istoria țării, și a obținut rezultatul dorit o singura dată când, până la urmă, nici nu s-a pus în practică, deoarece, președintele de atunci, Richard Nixon, și-a dat demisia, pentru a evita procesul.

Alte două cazuri nu s-au terminat nicicum: primul a fost Andrew Johnson, în 1868, acuzat că l-a dat afară pe Secretarul de Război, încălcând, astfel, o lege adoptată cu un an mai înainte, care stabilea că era nevoie de consensul Senatului pentru a destitui orice persoană a cărei funcție avea nevoie de sprijin senatorial. Un singur vot l-a scăpat pe Johnson de impeachment, care, însă, nu s-a mai prezentat la următoarele alegeri, pentru încă un mandat.

Andrew Johnson

Mai mândru a ieșit Bill Clinton din încercările de a-l scoate de la Casa Albă, din cauza legăturii amoroase pe care a avut-o cu Monica Lewinski, o bursieră care lucra la Casa Albă, cu 27 de ani mai tânără decât el. Nici el n-a fost condamnat. „Impeachment-ul” nu a avut consecințe electorale, deoarece a avut loc la sfârșitul celui de al doilea mandat al său, ba chiar l-a făcut și mai popular printre susținătorii săi, care l-au perceput ca pe o victimă ale unor ambiții politice.

Bill Clinton

Monica Lewinski  și  Bil Clinton

Iar acum, vedem o a patra încercare, care, pentru moment, pare a fi sortită eșecului: „impeachment-ul” este ca un proces judiciar în care Camera Reprezentanților are o funcție asemănătoare cu cea a judecătorului de instrucție : dacă  acasta decide că există indicii de culpabilitate, duce acuzația la „judecată”, într-un tribunal format de Senatul Statelor Unite și prezidat de președintele Tribunalului Suprem.

Spre deosebite de procesele tradiționale, în acest proces, nu este vorba despre delicte comune, ci de acte pe care congresmenii și senatorii le-ar putea considera ca nepotrivite pentru un președinte, și care, deocamdată, nu sunt definite. Și tot spre deosebire de procesele obișnuite, e nevoie de un consens politic pentru a se ajunge la condamnare: două treimi din Senat trebuie să-l găsească vinovat pe președinte. Acest lucru nu s-a reușit niciodată : din cauza lipsei unui singur vot în secolul al XIX-lea și cu o marjă ceva mai mare în cazul lui Clinton, deoarece nu a existat nici măcar o majoritate simplă pentru a-l putea condamna.

Este ceva care transformă clar impeachment-ul într-un proces politic, cu toată carapacea sa judiciară și, în acest ultim caz, cel al președintelui Trump, se pare că este sortit unui dezastru pentru acuzatori: niciun republican nu sprijină această inițiativă și este posibil ca și unii democrați să se delimiteze de ea, din motive electorale: se prezintă în districte în care s-a votat pentru Trump, în 2016, și riscă să-și înfurie alegătorii.

Dar, pentru democrați, impeachment-ul a devenit inevitabil: sectorul mai progresist face, în acest sens, presiuni asupra conducătorilor partidului și cred că, neavând candidați atractivi în rândurile lor, trebuie să se folosească de orice lucru pentru a împiedica realegerea  lui Donad Trump: „dacă nu-l judecăm, este posibil să câștige din nou” spunea, vara trecută, un congresman democrat. Desigur că Partidul Democrat se gândește că își va putea ascuți cuțitele ceva mai bine atunci când va vorbi despre un „impeached president”, și crede că, în felul acesta, va putea evita ca Trump să stea la Casa Albă încă patru ani… cu toate că, deocamdată, este greu să ne imaginăm cine va putea câștiga alegerile, fără un profil atrăgător, contra unui președinte care merge pe creasta unui val de prosperitate, ce a făcut să crească veniturile, să scadă impozitele și să desființeze aproape complet șomajul.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Agitado inicio de campaña        Washington, Diana Negre

La campaña de las elecciones presidenciales norteamericanas es proverbialmente larga, pues dura casi un año, desde que comienzan las elecciones primarias en enero hasta el día de los comicios a principios de noviembre.

Esta vez ha empezado ya antes y esta semana entró en pleno funcionamiento con el “impeachment” iniciado en la Cámara de Representantes.

Este procedimiento, previsto en la Constitución para destituir a un presidente antes de que acabe su mandato, tan solo se ha aplicado en cuatro ocasiones en los dos siglos y medio de historia del país y tan solo obtuvo el resultado apetecido en la única vez en que no se puso en práctica: el presidente Richard Nixon decidió dimitir para evitar este proceso.

Los otros dos casos acabaron en nada: el primero fue Andrew Johnson, en 1868, por haber defenestrado a su Secretario de Guerra, en violación de una ley aprobada el año anterior, que requería el consenso del Senado para destituir a cualquier persona cuyo cargo exigía apoyo senatorial. Por tan solo un voto, Johnson superó el impeachment, pero no volvió a presentarse a elecciones para un segundo mandato.

Andrew Johnson

Más airoso salió Bill Clinton de los intentos de sacarlo de la Casa Blanca a causa de sus amoríos con Mónica Lewinski, una becaria de la Casa Blanca, 27 más joven que él, pero tampoco fue condenado. El “impeachment” tampoco tuvo consecuencias electorales porque ocurrió al final de su segundo mandato, el máximo permitido por la Constitución, pero sí sirvió para hacerlo aún más popular entre sus seguidores que lo vieron como una víctima de las ambiciones políticas.

Monica Lewinski  y Bil Clinton

Hillary Clinton y Bill Clinton

Y estamos ahora en el cuarto intento, que por ahora parece abocado al fracaso: el “impeachment” es parecido a un proceso judicial en que la Cámara de Representantes tiene una función semejante a la del juez de instrucción y, si decide que hay indicios de culpabilidad, lleva su acusación a “juicio”, en un tribunal formado por el Senado de Estados Unidos y presidido por el presidente del Tibunal Supremo.

A diferencia de los juicios tradicionales, en este procedimiento no se trata de delitos comunes, sino de actos que los congresistas y senadores puedan considerar impropios de un presidente y que, por ahora, no están definidos. Y también a diferencia de los juicios ordinarios, es necesario un consenso político para lograr una condena: dos tercios del Senado han de encontrar culpable al presidente, algo que falló por un solo voto en el siglo XIX, y por un margen bastante mayor en el caso de Clinton, pues no hubo ni tan solo mayoría simple para condenarlo.

Es algo que convierte claramente el impeachment en un proceso político a pesar de su manto judicial y, en este último caso, el del presidente Trump, parece abocado a un desastre para los acusadores: ni un solo republicano apoya la iniciativa y es posible que incluso más de un demócrata se desmarque por cuestiones electorales: se presentan en distritos que votaron por Trump en 2016 y corren el riesgo de enfurecer a sus votantes.

Pero, para los demócratas el impeachmente se ha vuelto inevitable: el sector más progresista presiona a los líderes del partido en este sentido y algunos piensan que, a falta de un candidato atractivo entre sus filas, han de utilizar todas sus defensas contra una reelección de Donad Trump: “si no lo enjuiciamos, es muy posible que gane” decía este verano uno de los congresistas demócratas. Ciertamente, el Partido Demócrata piensa que podrá afilar sus cuchillos mejor cuando hable del “impeached president” y confía que, de esta forma, podrá evitar que Trump ocupe la Casa Blanca  otros cuatro años…aunque de momento es difícil imaginar quien puede ganar las elecciones sin un perfil atractivo y contra un presidente que cabalga la ola de prosperidad que ha hecho subir los ingresos, bajar los impuestos y casi eliminar el desempleo.

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.