BÂJBÂIND/PALOS DE CIEGO

Etiquetas

, , , , , , , ,

Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

***

BÂJBÂIND

trump-1

Venirea lui Donald Trump a uimit și a alarmat în interiorul, dar, mai ales, în afara Statelor Unite ale Americii, deci neliniștea nu se limitează numai la situația americanilor, ci cuprinde întreg spectrul politic mondial.

Este într-adevăr alarmant faptul că omenirea, în ansamblul ei mai bogată ca oricând, se adâncește în crize și probleme care există dintotdeauna, iar, pentru a le rezolva, bâjbâie, adică, caută soluții orbecăind mai mult ca oricând.

Astfel, socialismul european se află într-o decadență, ce durează de câțiva ani din lipsă de idei, națiunile încep să se îndoiască de identitatea lor, islamul ezită între a fi în continuare o credință sau a fi islamism, adică o opțiune politică, în timp de SUA scotocesc în trecutul lor cel mai urât, acela al violenței mentale și legislative, în încercarea de a potrivi societatea cu realitatea laborală, umană și tehnologică din secolul al XXI-lea.

Dar, năzuința de a se situa în noua realitate se manifestă nu numai în Statele Unite ale Americii: Marea Bitanie a brexit-ului, de exemplu, știe, mai mult sau mai puțin, ce vrea, dar, în mod sigur, nu știe încă cum ar vrea să părăsească Uniunea Europeană. Iar statul-călăuză al Uniunii Europene –Germania – nu se emoționează și nici nu se rușinează de faptul că doamna cancelar, Angela Merkel, a fost în pelerinaj în Turcia, de cinci ori, într-un an și jumătate, în încercarea de a mai opri, cu ajutorul lui Erdogan, fluxul migranților spre UE.

theresa-mayTheresa May

refugiati-sirieni-criatiaRefugiați sirieni în Croația așteptând să treacă granița cu Serbia, 25 sept. 2015

Problemele, numai câteva dintr-o listă mult mai lungă, sunt deosebit de grave în cazul Americii, deoarece este vorba de națiunea al cărei model social, economic și chiar și cel cultural a impregnat, în mod decisiv, politica lumii occidentale, în ultimii o sută de ani. Aceasta este cauza pentru care direcția spre care se îndreaptă SUA neliniștește atât de mult.

Într-un moment de dereglare generală, în care nu există explicații pentru un șomaj selectiv, nici pentru diferențele flagrante de nivel economic, alarmează și înspăimântă faptul că opțiunea preferată în SUA a fost cea pentru Donald Trump, adică cea mai radicală și mai simplistă care se putea alege din oferta electorală.

Desigur, dacă privim la vertiginoasa dinamică financiară, științifică și demografică din SUA, apare întrebarea dacă  electoratul avea într-adevăr și altă opțiune, atunci  când s-a văzut nevoit să aleagă între Hillary Clinton și Donald Trump. Era evident că continuitatea pe care o oferea Partidul Democrat cu Hillary însemna ceva mai mult decât atât, mai mult decât o continuitate care a nemulțumit jumătate din națiune.

Dar, dacă această respingere era clară, lipsea și încă lipsește – în SUA și în toată lumea – o alternativă înnoitoare care să convingă. Ba chiar mai rău: milioanele de americani vedeau că, în ultimii ani, se deteriora calitatea vieții, fără să știe de ce, fără ca cineva să le arate cauza. Radicalismul brutal, atât în felul de a pune problemele, cât și în găsirea soluțiilor, a fost cel puțin inteligibil și  a adus maselor o satifacție : aceea de a se crede în posesia adevărului și de a le fi dat o lecție celor care erau la putere „dintotdeauna”.

Acum, când primele măsuri xenofobe și discrimatorii ale președintelui american au confruntat opinia publică cu realitatea, întreaga națiune va trebui să-și reconsidere modelul de conviețuire  – internă și externă – pe care îl vor cu adevărat. Și poate că vor ști și vor reuși : atunci când, peste 4 ani, americanii vor vota din nou. Iar restul lumii… când va vrea Dumnezeu.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

***

PALOS DE CIEGO

trump-2

La irrupción de Donald Trump ha causado estupor y alarma, dentro y especialmente fuera de Estados Unidos, pero la inquietud no debería limitarse a la situación norteamericana, sino a todo el panorama político mundial.

Es francamente alarmante que una Humanidad, en conjunto más rica que nunca esté cayendo en crisis y problemas de siempre y para resolverlos recurra a más palos de ciego – es decir, buscando soluciones a tientas – que nunca.

Así, el socialismo europeo está en decadencia desde hace años  por falta de ideas, las naciones comienzan a dudar de sus identidades, el islamismo oscila entre seguir siendo una fe o ser una opción política, y los Estados Unidos hurgan en su peor pasado – el de la violencia mental y legislativa – para intentar adecuar su sociedad a la realidad laboral, humana y tecnológica del siglo XXI.

Pero los problemas para situarse en la nueva realidad no se los plantean solo en EEUU. Así, por ejemplo, la Gran Bretaña del brexit sabe más o menos lo que quiere, pero no sabe en absoluto aún cómo lo quiere. Y el Estado-guía de la Unión Europea – Alemania – no se conmueve ni se abochorna de que su canciller, Ángela Merkel, haya peregrinado a Ankara cinco veces en año y medio para tratar de reducir con la ayuda de Erdogan el flujo de migrantes hacia la U.E.

merkel-erdoganÁngela Merkel y Erdogan

refugiati-sirieni-in-germaniaRefugiados sirios en Alemania

Los problemas, tan solo  unos cuantos de una lista que se podría alargar enormemente, son especialmente graves en el caso norteamericano porque se trata de la nación cuyo modelo social, económico y hasta cultural ha impregnado decisivamente la política del mundo occidental en los últimos 100 años. De ahí que los cambios de rumbo estadounidenses afecten e inquieten tanto.

Que en un momento de desajuste general, en el que no hay explicaciones para un paro selectivo ni para unos desniveles económicos brutales, alarma y espanta que la opción escogida en Washington haya sido la de Donald Trump, es decir, la más radical y simplista que se podía formular en una oferta electoral.

Claro que si se tiene en cuenta la vertiginosa dinámica financiera, científica y demográfica de EE.UU, surge la pregunta de si el país tenía realmente otra opción cuando se vio obligado a escoger entre Hillary Clinton y Donald Trump. Porque era evidente que el continuismo que ofrecía el Partido Demócrata con Hillary significaba más de lo mismo, de un lo mismo que había dejado descontenta a media nación.

Pero si ese rechazo era claro, faltaba y falta aún – en los EE.UU. y en todo el Globo – una alternativa renovadora convincente. Peor todavía: para los millones y millones de norteamericanos que comprobaban en los últimos años  que perdían calidad de vida sin saber por qué, ni que se lo explicase nadie, el radicalismo brutal, tanto en planteamientos como en las soluciones propuestas, era por lo menos inteligible y aportaba además a las masas una malsana satisfacción: la de creerse en posesión de la verdad y haberles dado una lección a “los de siempre”.

Ahora, cuando las primeras medidas xenófobas y discriminatorias del presidente estadounidense  han confrontado a la opinión pública con la realidad, la nación entera va a tener que replantearse el modelo de convivencia – interior y exterior – que de verdad quieren. Y quizá lo sepan y lo acierten:  los norteamericanos, dentro de 4 años, cuando vuelvan a votar. Y el resto del mundo… cuando Dios quiera.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux

PARABOLELE LUI IISUS (III) – RUGĂCIUNEA VAMEȘULUI

Etiquetas

, , , , , , , , , , , ,

vamesul-si-fariseul-3

O poveste despre puterea răscumpărătoare a umilinței

Pilda sau parabola vameșului și a fariseului, pe care o povestește doar evanghelistul Luca, face parte tot din seria de parabole despre iertarea și îndreptarea păcătoșilor, a acelora  care-și regretă viața pe care au avut-o înainte de a-L întâlni pe Iisus…

… o serie care vorbește despre totala lor smerenie… pe care și-o descoperă atunci când sunt… descoperiți de Iisus…

…  despre marea putere de a ierta a lui Dumnezeu…

… și despre iertarea și iubirea Lui totală,  pe care păcătoșii o simt revărsată în inima și în mintea lor… devenite dintr-o dată deschise, primitoare, iubitoare…

Iată parabola:

Iisus a spus atunci pentru unii care se credeau drepți și care-i disprețuiau pe ceilalți pilda aceasta: doi oameni au urcat la Templu să se roage; unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând în picioare, întors către sine, se ruga cu aceste cuvinte: Doamne, mulțumescu-Ți Ție că nu sunt ca ceilalți oameni: hrăpăreți, nedrepți și adulteri și, mai ales, că nu sunt ca vameșul acesta; postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din tot ce am. Vameșul stătea și el mai departe și nici ochii nu voia să și-i ridice la cer, ci-și bătea pieptul zicând: îndură-Te de mine, păcătosul ! Și vă spun vouă: acesta s-a coborât mai drept la casa lui decât celălalt; că oricine se înalță pe sine se va smeri și cel ce se smerește pe sine, se va înălța./ Luca 18, 9-14.

Εἶπε δὲ καὶ πρός τινας τοὺς πεποιθότας ἐφ᾿ ἑαυτοῖς ὅτι εἰσὶ δίκαιοι, καὶ ἐξουθενοῦντας τοὺς λοιπούς, τὴν παραβολὴν ταύτην·  ἄνθρωποι δύο ἀνέβησαν εἰς τὸ ἱερὸν προσεύξασθαι, ὁ εἷς Φαρισαῖος καὶ ὁ ἕτερος τελώνης. ὁ Φαρισαῖος σταθεὶς πρὸς ἑαυτὸν, ταῦτα προσηύχετο· ὁ Θεός, εὐχαριστῶ σοι ὅτι οὐκ εἰμὶ ὥσπερ οἱ λοιποὶ τῶν ἀνθρώπων, ἅρπαγες, ἄδικοι, μοιχοί, ἢ καὶ ὡς οὗτος ὁ τελώνης·  νηστεύω δὶς τοῦ σαββάτου, ἀποδεκατῶ πάντα ὅσα κτῶμαι. καὶ ὁ τελώνης μακρόθεν ἑστὼς οὐκ ἤθελεν οὐδὲ τοὺς ὀφθαλμοὺς εἰς τὸν οὐρανὸν ἐπᾶραι, ἀλλ᾿ ἔτυπτεν εἰς τὸ στῆθος αὐτοῦ λέγων· ὁ Θεός, ἱλάσθητί μοι τῷ ἁμαρτωλῷ. λέγω ὑμῖν, κατέβη οὗτος δεδικαιωμένος εἰς τὸν οἶκον αὐτοῦ ἢ γὰρ ἐκεῖνος· ὅτι πᾶς ὁ ὑψῶν ἑαυτὸν ταπεινωθήσεται,ὁ δὲ ταπεινῶν ἑαυτὸν ὑψωθήσεται./Luca 18, 9-14

vamesul-si-fariseul-4

Suntem la Ierusalim, mai precis în orașul vechi, pe Muntele Moria sau Muntele Templului, acropola sau colina sacră unde regele Solomon și-a construit palatul și „Casa Domnului”.

De aceea se mai numește și har ha-bait, adică Muntele Casei !

Și de aceea cei doi… urcă la Templu !

macheta-templului-ierusalimMacheta Muntelui Templului în vremea lui Irod cel Mare și Irod Antipa, Muzeul Israel din Ierusalim

Trebuie că era pe la ora 9 de dimineață sau pe la 3 după-amiază – la ceasul rugăciunii – când tot evreul era dator să meargă la Templu, să se roage și să aducă jertfe, în fiecare zi, pentru iertarea păcatelor lui și ale poporului.

Povestea lui Iisus ne arată cât de diferit se rugau cei doi, fariseul și vameșul.

De fapt, fariseul nici nu se ruga. Se bucura doar și era recunoscător că este un „drept” – un țadik (צַדִּיק) – adică o persoană plină de virtuți, ireproșabilă, impecabilă, pură și fără pată – și nu un păcătos… un pungaș (arpax/ἅρπαξ), un escroc (adicos/ἄδικος) sau un bărbat care-și înșală nevasta. Îi mulțumea lui Dumnezeu că se poate înfrâna de la păcate și că poate face fapte bune. Nu cerea iertare și nu cerea îndreptare pentru că nu se considera un păcătos și nu credea că greșește. De rugat, se ruga la Templu pentru păcatele poporului, nu pentru ale lui, pentru că el nu avea.

Era recunoscător că poate posti lunea și joia (Moise urcase pe Muntele Sinai într-o joi și coborâse într-o luni) și  că putea da zeciuială, adică a zecea parte din tot ce avea, Templului sau pomană nevoiașilor.

Zeciuiala se dădea din tot ce se cumpăra pentru casă: grâu, vin și ulei, de pildă.

Credea despre el, mai mult, era încredințat că pietatea lui este ireproșabilă, că e un om plin de râvnă care lucrează pentru Dumnezeu ca învățător de Lege, învățându-și semenii cum să înțeleagă Scriptura și cum să trăiască după legile sfinte înscrise în ea;  un om curat, pur, nevinovat, care întotdeauna „umblă în căile Domnului”, care nu greșește niciodată și care va merge drept în împărăția lui Dumnezeu, pe care o merită din plin.

De aceea, în Templu stătea undeva în față, în picioare… doar el cu sine (pros eaufton/πρὸς ἑαυτὸν), nu cu Dumnezeu, ca un stâlp al societății, ca să fie văzut de lume și admirat.

El este unul din „cei ce se cred drepți și îi disprețuiesc pe ceilalți”. Îi disprețuiesc sau, mai exact, nu dau doi bani pe nimeni sau, altfel spus, pentru care oricine este un nimeni: acesta este sensul verbului exutheneo/ ἐξουθενέω, un verb pe care-l preferă Luca și Pavel.

Era, așadar, un fariseu tipic ! Ce era un fariseu ? Sau, mai bine, cine erau fariseii?

Erau „cei pioși”, cei puri pentru care respectarea Legii însemna totul, binele, fericirea, mântuirea, viața cea adevărată, cea dreaptă arătată de Dumnezeu numai lui Moise și singura condiție de a fi primiți în viața de dincolo în împărăția lui Dumnezeu.

Erau puriștii Legii !

De aceea studiau cu cea mai mare râvnă Tora (cele cinci cărți ale lui Moise sau, pe scurt, Legea) și o lămureau, o explicau  celor care nu aveau timp de studiu pentru că munceau: țărani, pescari, muncitori…

Fariseii puteau fi meșteșugari, dar, cea mai mare parte din ei erau intelectuali, învățați, cărturari, scribi, adică copiști ai Scripturii, care-și petreceau tot timpul studiind-o și interpretând-o într-un continuu exercițiu de pietate.

Preocuparea lor principală, opera lor de căpătâi era să învețe poporul să trăiască în sfințenie, în sfințenia la care poate ajunge oricine, dacă respectă cum se cuvine toate preceptele Legii.

Ei credeau că doar respectarea cu… sfințenie a Legii poate salva Israelul.

De aceea se numeau Doctori ai Legii sau Învățătorii Legii, rabini, cărturari. Nu erau preoți, ci mireni interpreți, comentatori, tălmăcitori ai Scripturii și practicanți ai poruncilor ei: cele zece porunci date de Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai și cele 613 porunci „lăsate de Bătrâni”… de Tradiție.

Cunoșteau toate regulile purității și ale sfințeniei, știau care sunt mâncărurile și băuturile curate, care nu pângăresc trupul, știau ce rost au băile rituale, ce rost au zeciuielile și Șabatul (odihna în ziua de sâmbătă), rugăciunile, postul și milostenia.

Ei sunt rabinii, în Israel și în Diaspora, cam șase mii după spusele lui Josephus Flavius în Antichități Iudaice, cei mai mulți dintre ei locuind în Ierusalim și în Iudeea.

Ei sunt ireproșabilii care se țin departe de cei ce trăiesc în păcat…  de vameși, de prostituate… de străini, de samarineni…  de romani… ca să nu se contamineze. Sunt cei care… se deosebesc de impuri, se separă de ei, se izolează, se retrag.

De fapt, de aici le vine și numele: fariseu (fariseos/Φαρισαῖος) este transcrierea grecească a lui paruș (פָּרוּשׁ): „cel ce se deosebește de, se separă de… păcat/de păcătoși și de profani”… paruș care provine din verbul paraș (פָּרָשׁ): a despărți, a separa, a deosebi, a diferenția, a discerne, deci a avea discernmânt, a discrimina, dar și: a pune în evidență, a defini, a clarifica, a limpezi, a lămuri, a arăta, a indica,  a răspândi.

Așadar, judecând după nume, fariseii sunt separatiștii, puriștii, cei separați de păcat, dar și cei care au discernământ, care știu să discearnă, se deosebească ce e sfânt de ce nu e sfânt, binele de rău, dar și cei ce știu să înțeleagă, să lămurească Legea și să-și răspândească învățătura.

Sunt cei care se revendică, deși nu fac parte din tribul lui Levi, tribul leviților (oamenii Templului) sau din seminția lui Aaron (preoții) de la cuvintele pe care Dumnezeu i le-a spus lui Aaron, cuvinte consemnate în Levitic 10,10-11:

Ca să puteţi deosebi cele sfinte de cele nesfinte şi cele necurate de cele curate și ca să învăţaţi pe fiii lui Israel toate legile, pe care le-a poruncit lor Domnul prin Moise.

U la-havdil bein ha-kodeș u-bein hahol u-bein ha-tame u-bein ha-tahor

u-lehorot et-bnei israel et kol-ha-hukim  așer diber Iahve Elohim be-iad-Moșe

וּֽלֲהַבְדִּיל בֵּין הַקֹּדֶשׁ וּבֵין הַחֹל וּבֵין הַטָּמֵא וּבֵין הַטָּהֹֽור

וּלְהֹורֹת אֶת־בְּנֵי יִשְׂרָאֵל אֵת כָּל־הַחֻקִּים אֲשֶׁר דִּבֶּר יְהוָה אֲלֵיהֶם בְּיַד־מֹשֶֽׁה׃

Διαστεῖλαι ἀνὰ μέσον τῶν ἁγίων καὶ τῶν βεβήλων, καὶ ἀνὰ μέσον τῶν ἀκαθάρτων καὶ τῶν καθαρῶν. 11 καὶ συμβιβάσεις τοὺς υἱοὺς ᾿Ισραὴλ ἅπαντα τὰ νόμιμα, ἃ ἐλάλησε Κύριος πρὸς αὐτοὺς διὰ χειρὸς Μωυσῆ.

vamesul-si-fariseul-5

Și acum, cine era vameșul ?

Vameșul din parabolă stă undeva în spate, departe de jertfelnicul unde ardeau jertfele, smerit, cu capul în pământ, acoperit de rușine, lovindu-și pieptul în semn de doliu pentru sufletul său mort și de pocăință pentru viața sa păcătoasă, detestabilă.

De ce pieptul ? Pentru că în piept se află inima… și inima lui era necurată și păcătoasă… credea el. Inima, ca sediu al tuturor ispitelor și păcatelor.

Părăsise orice speranță că va intra în împărăția lui Dumnezeu, gândind că Dumnezeu nu-l va ierta niciodată pentru că e un … vameș, un colector de taxe ! Un ticălos urât și disprețuit de toată lumea ! Un spoliator ! Ultimul dintre păcătoși care  nu are dreptul de a spera la îndurarea lui Dumnezeu. De ce ? Pentru că era … un vameș !

Ce era, de fapt, un vameș, τελώνης/telonis, în greacă ?

Un vameș era un colector de taxe privat care cumpăra, cu contract, la licitație sau arenda dreptul de a strânge taxele și impozitele unei regiuni. Și o făcea prin orice mijloace, de regulă spoliindu-i pe săraci.

Ce făcea un vameș?  Plătea din banii lui toată suma pe care o cerea statul roman drept taxe și și-o recupera apoi, până la ultimul bănuț, exact ca un… recuperator !  O afacere foarte profitabilă pentru că, pe lângă taxa propriu-zisă, mai percepea și un comision pentru… munca lui ! Ceea ce însemna că putea încasa de la un biet pescar, negustor sau țăran, să zicem, o sumă care depășea, uneori cu mult, taxa propriu-zisă !

Dacă analizăm cuvântul grecesc telonis/τελώνης vedem că e compus din τέλος/telos (taxă, mai ales vamală) și ὠνέομαι/oneome (a cumpăra). Așadar un telonis, un vameș era, de fapt, un… cumpărător de taxe și impozite.

Pentru farisei, vameșii erau asemenea goimilor, adică a neamurilor, ne-evreilor, pe care evreii îi numeau păgâni.

 Fariseii nu se apropiau de ei, nu stăteau la masă cu ei, nu vorbeau cu ei, îi evitau ca pe unii ce trăiau într-o stare de impuritate permanentă, ca pe niște impuri/necurați/spurcați…

… niște jecmănitori lipsiți de scrupule (la fel ca tâlharii)…

… care lucrează de Șabat și care intră în contact cu străinii, cu romanii în special, adică cu păgânii, cu necurații.

Și totuși, le spune Iisus ucenicilor, vameșul se ruga cu adevărat. El nu-I cerea altceva lui Dumnezeu decât să fie îndurător cu el și să-l ierte. Rugăciunea lui trimite la Psalmul 50:

Miluiește-mă, Doamne, după mare mila ta și șterge fărădelegea mea după mulțimea îndurărilor Tale ! (1-2)

 Haneni Elohim ke-hasdeha krov rahameiha mehe fesaai !

חָנֵּנִי אֱלֹהִים כְּחַסְדֶּךָ כְּרֹב רַחֲמֶיךָ מְחֵה פְשָׁעָֽי

ΕΛΕΗΣΟΝ με, ὁ Θεός, κατὰ τὸ μέγα ἔλεός σου καὶ κατὰ τὸ πλῆθος τῶν οἰκτιρμῶν σου ἐξάλειψον τὸ ἀνόμημά μου·

… pentru că:

Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit (zdrobit) (pentru că) inima (în)frântă (înfrânată) şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi! (18)

Zivahei Elohim: ruah nișbara, lev-nișbar ve-nidke Elohim lo tivze !

  זִֽבְחֵי אֱלֹהִים רוּחַ נִשְׁבָּרָה לֵב־נִשְׁבָּר וְנִדְכֶּה אֱלֹהִים לֹא תִבְזֶֽה

θυσία τῷ θεῷ πνεῦμα συντετριμμένον καρδίαν συντετριμμένην καὶ τεταπεινωμένην ὁ θεὸς οὐκ ἐξουθενώσει

vamesul-si-fariseul-6Fariseul și vameșul de James Tissot, Brooklyn Museum, New York

Lecția parabolei : vameșul cel spășit, rușinat și îngrozit de păcătoșenia meseriei lui, care se credea ultimul dintre oameni, se dovedește a fi, de fapt, un drept, un țadik (צַדִּיק), iar fariseul, care se credea un drept, se dovedește a fi un păcătos pentru Dumnezeu, Care ascultă și primește rugăciunea vameșului, pe care-l iartă pentru smerenia și căința lui.

Vameșul se întoarce acasă… îndreptat (dedikeomenos/δεδικαιωμένος), ca un drept, adică ca unul asupra căruia Dumnezeu Și-a revărsat bunăvoința, grația, harul și dreptatea, dar și ca unul… îndreptățit la mila Lui.

Deși nu credea că e posibil, totuși vameșul s-a rugat ca Dumnezeu să fie bun cu el, îngăduitor cu păcatele lui, milos și iertător.  Și rugăciunea i-a fost ascultată. Dumnezeu, spune Iisus, l-a iertat pe acest colector de taxe pentru că i-a simțit durerea de a fi cine era și dorința de a se schimba.

vamesul-si-fariseul-7

Iată câteva locuri din Matei și Luca care completează pericopa vameșului și fariseului:

Matei 21, 31-32: … adevărat grăiesc vouă că vameşii şi prostituatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Căci a venit la voi Ioan pe calea dreptăţii (să vă arare calea cea dreaptă) și nu l-ați crezut, dar vameșii și prostituatele l-au crezut. Voi, nici măcar după ce i-ați văzut pe ei căindu-se și crezând, nu v-ați căit și nu l-ați crezut./Matei 21, 31-32 /… ἀμὴν λέγω ὑμῖν ὅτι οἱ τελῶναι καὶ αἱ πόρναι προάγουσιν ὑμᾶς εἰς τὴν βασιλείαν τοῦ Θεοῦ. ἦλθε γὰρ πρὸς ὑμᾶς ᾿Ιωάννης ἐν ὁδῷ δικαιοσύνης, καὶ οὐκ ἐπιστεύσατε αὐτῷ· οἱ δὲ τελῶναι καὶ αἱ πόρναι ἐπίστευσαν αὐτῷ· ὑμεῖς δὲ ἰδόντες οὐ μετεμελήθητε ὕστερον τοῦ πιστεῦσαι αὐτῷ.

Luca 5, 27-32: Şi după acestea Iisus a ieşit din casă și  a privit îndelung la un vameș cu numele Levi ce  stătea la masa lui la vamă și i-a zis: urmează-Mi Mie ! Și Levi, lăsând toate, s-a ridicat și L-a urmat. Și I-a făcut lui Iisus o primire cu ospăț mare în casa sa. Şi era acolo mulţime multă de vameşi şi de alţii care stăteau cu ei la masă. Iar cărturarii lor și fariseii (din Ghenizaret) murmurau și le spuneau ucenicilor: de ce mâncați și beți cu vameșii și cu păcătoșii ? Și Iisus le-a răspuns: nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Nu pe drepți am venit să-i chem la căință, ci pe păcătoși. /Καὶ μετὰ ταῦτα ἐξῆλθε καὶ ἐθεάσατο τελώνην ὀνόματι Λευΐν, καθήμενον ἐπὶ τὸ τελώνιον, καὶ εἶπεν αὐτῷ· ἀκολούθει μοι. καὶ καταλιπὼν ἅπαντα ἀναστὰς ἠκολούθησεν αὐτῷ. καὶ ἐποίησε δοχὴν μεγάλην Λευῒς αὐτῷ ἐν τῇ οἰκίᾳ αὐτοῦ, καὶ ἦν ὄχλος τελωνῶν πολὺς καὶ ἄλλων οἳ ἦσαν μετ᾿ αὐτῶν κατακείμενοι. καὶ ἐγόγγυζον οἱ γραμματεῖς αὐτῶν καὶ οἱ Φαρισαῖοι πρὸς τοὺς μαθητὰς αὐτοῦ λέγοντες· διατί μετὰ τῶν τελωνῶν καὶ ἁμαρτωλῶν ἐσθίετε καὶ πίνετε; καὶ ἀποκριθεὶς ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπε πρὸς αὐτούς· οὐ χρείαν ἔχουσιν οἱ ὑγιαίνοντες ἰατροῦ, ἀλλ᾿ οἱ κακῶς ἔχοντες· οὐκ ἐλήλυθα καλέσαι δικαίους, ἀλλὰ ἁμαρτωλοὺς εἰς μετάνοιαν./ Luca 5, 27-32

 vamesiVameși stângând taxe, basorelief din secolul al II-lea d.Hr.

Luca 16, 15: Şi Iisus le-a zis fariseilor: Voi sunteţi cei care vreți să păreți drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. / καὶ εἶπεν αὐτοῖς· ὑμεῖς ἐστε οἱ δικαιοῦντες ἑαυτοὺς ἐνώπιον τῶν ἀνθρώπων, ὁ δὲ Θεὸς γινώσκει τὰς καρδίας ὑμῶν· ὅτι τὸ ἐν ἀνθρώποις ὑψηλὸν βδέλυγμα ἐνώπιον τοῦ Θεοῦ.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

Vremea lui Trump/La hora de Trump

Etiquetas

, , , , , ,

Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

 trump-aclamado-1

Vremea lui Trump                  Diana Negre

Venirea lui Donald Trump la președinția SUA, cu tot șocul pe care  l-a produs, nu reprezintă o revoluție sau o involuție a bazelor democratice din această țară. Pentru moment, este doar revulsivul pe care o bună parte din societate și practicile politicii țării îl  cer.

Reacțiile de protest care umplu ecranele televizoarelor și comentariile presei puternice americane nu reflectă atitudinea majorității țării față de Trump, cu toate că au un mare ecou pe plan internațional, deoarece marile centre urbane, în mod special Washington și New York, exercită, practic, un monopol al informației și ce transmite această presă este singurul lucru care este preluat în afara SUA.

Este suficient să amintim că New York și Washington au votat în proporție de 80% și respectiv 93% în favoarea lui Hillary Clinton, în luna noiembrie a anului trecut.

Până la un punct, președinția lui Trump prezintă un paralelism cu momentul napoleonic culminant al Revoluției Franceze: revizuiește o situație care se tot menținea, cu toate că se îndepărta, imperceptibil, de realitatea socială a țării și de jocul forțelor internaționale.

Una dintre cele mai mari probleme ale marilor imperii, încă din zorii Istoriei până în zilele noastre, este faptul că, pentru a controla spațiile aflate sub dominația lor, este nevoie de o doză de imobilism administrativ, dar, în același timp, necesitatea de a garanta o siguranță a acestui spațiu generează un dinamism social și demografic absolut incompatibil cu scleroza politico-administrativă în care prosperă puterea centrală.

SUA au înfruntat această contradicție cu destul noroc până la sfârșitul secolului al 20-lea, grație pragmatismului conducătorilor lor și activismului sănătos al locuitorilor lor, obișnuiți să gândească în prezent și în viitor, în loc să se complacă în  plânsete pentru gloria sau năpasta unui trecut apus.

Dar, cum a fost prima putere mondială timp de trei generații, le-a obligat să-și formeze un corp de administratori în punctele nevralgice ale națiunii. De la generali până la congresmeni, trecând prin toate structurile guvernante, s-au dotat cu niște aparate auxiliare, care au anchilozat, treptat, respectivele instituții.

Acest lucru este pe cât de alarmant, pe atât de iremediabil. Problema a evoluat, agravându-se, deoarece a mers în paralel cu o schimbare socială, pe care am putea-o numi ca „antiamericană”: mentalitatea poporului a trecut treptat de la activismul  individual la pasivitatea maselor de cetățeni. Sunt tot mai puțini americanii care se zbat ca să o scoată singuri la capăt și sunt tot mai mulți cei care așteaptă ca  statul-doică să le dea de lucru, sănătate și pensie.

Nimeni nu a spus, în ultima vreme, cum s-ar putea inversa acest proces în SUA, dar rezultatele alegerilor din luna noiembrie a anului trecut strigă spre cele patru zări  „Gata, până aici!”, adică, țara vrea o schimbare profundă. Donald Trump, cu limbajul lui de sare grunjoasă și cu primitivismul presupuselor sale soluții, a oferit  ceva ce multora li se pare a fi un remediu.

Așa s-ar putea înțelege ordinul său, conform căruia, pentru fiecare nou act normativ, vor trebui anulate două mai vechi, ordin care i-a entuziasmat pe întreprinzătorii atât mari, cât și mici : povara administrativă a normelor greoaie pe care birocrații le-au tot introdus în ultimele decenii costă întreprinderile americane – pe fiecare – între 11 și 21 de mii de dolari, pe an.

Același lucru se poate spune și despre ordinul polemic și confuz de a îngheța imigrarea din unele țări arabe: protestele diplomaților și experților în politica internațională se află departe de simțirea populară, preocupată de terorism. Este ceea ce evidențiază ultimul sondaj de opinie din această săptămână : 52% din americani sunt de acord cu această măsură.

musulmani-pe-aeroport-1

Lista provocărilor și propunerilor simpliste este lungă, dar, poate vor îndemna societatea să aibă idei și formule mai înțelepte, care să deschidă  noi orizonturi și să înlăture vechile anchilozări. Dar, până atunci –și dacă acest lucru va avea loc, într-adevăr – vom asista la  alte izbucniri și țâvne la Washington, la Turnul Trump din New York, sau la „Casa Albă din Sud”, adică, la Mar-a-Lago, terenul de golf din Florida, unde Trump are o a doua reședință.

mar-o-lagoMar-o-Lago

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

trump-aclamado-2

La hora de Trump                        Diana Negre

A pesar de la conmoción producida por la llegada de Donald Trump a la presidencia estadounidense, no representa una revolución ni una involución de las bases democráticas de los Estados Unidos. De momento, es tan solo el revulsivo que buena parte de la sociedad y las prácticas de la política del país reclamaban.

Las reacciones de protesta que llenan nuestras pantallas de televisión y los comentarios de la prensa establecida norteamericana, no reflejan la actitud de la mayoría del país ante Trump, aunque tienen gran eco internacional porque los grandes centros urbanos, especialmente Washington y Nueva York, ejercen prácticamente un monopolio informativo y su contenido es casi lo único que se recoge fuera de EEUU.

Basta con recordar que las ciudades de Nueva York y Washington votaran en casi un 80% y en más del 93% respectivamente en favor de Hillary Clinton el pasado mes de noviembre.

Hasta cierto punto, la presidencia de Trump tiene un paralelismo con la culminación napoleónica de la Revolución Francesa: revisa una situación que se prolongaba a pesar de que cada vez se distanciaba más, sin percatarse de ello, de la realidad social del país y del juego de fuerzas internacionales

Uno de los mayores problemas de los grandes imperios, desde los de los albores de la Historia hasta hoy en día ha sido que el control de los espacios dominados requiere una dosis de inmovilismo administrativo, pero al mismo tiempo que la necesidad de dar más o menos seguridad a este espacio genera un dinamismo social y demográfico absolutamente incompatible con la esclerosis político-administrativa en que prospera el poder central.

Este desafío lo afrontó EEUU con bastante fortuna hasta finales del siglo veinte gracias al pragmatismo de sus dirigentes y el sano activismo de sus habitantes, habituados a pensar en el presente y el futuro en vez de regodearse en llantos por las glorias o injurias de un pasado más que extinto.

Pero el ser la primera potencia del mundo a lo largo de tres generaciones le obligó a formar un cuerpo de administradores en los puntos neurálgicos de la nación. Desde los generales hasta los congresistas, pasando por los gobernantes todas las estructuras se dotaron de unos aparatos auxiliares que han ido anquilosando poco a poco las respectivas instituciones.

Y si esto es tan alarmante como irremediable, el problema consiguiente se ha ido agravando por la coincidencia cronológica de un cambio social que podríamos llamar “anti estadounidense”: la mentalidad del pueblo pasaba progresivamente del activismo individualista a la pasividad de la ciudadanía-masa. Cada vez había menos norteamericanos que hacían de su capa un sayo para salir adelante y eran más los que esperaban que el estado-nodriza les diera trabajo, salud y retiro.

Nadie ha dicho en los últimos tiempos cómo se puede invertir este proceso en los EE.UU., pero los resultados de  comicios del pasado mes de noviembre gritaron a los cuatro vientos “¡Basta!”, que el país quiere un cambio profundo. Donald Trump, con su lenguaje de sal gorda y el primitivismo de sus presuntas soluciones, ha ofrecido lo que a muchos les parece un remedio.

Así puede entenderse su orden de que, por cada nueva normativa se han de anular dos de las existentes, algo que produjo entusiasmo entre empresarios grandes y pequeños: la carga administrativa de las farragosas normas que los burócratas han ido imponiendo en las últimas décadas cuestan a cada empresa entre 11 y 21 mil dólares anuales.

Otro tanto puede decirse de la polémica y confusa orden de congelar la inmigración de algunos países árabes: las protestas de los diplomáticos y los expertos en política internacional están muy lejos del sentir popular, preocupado por el terrorismo. Así lo demuestra la última encuesta de este jueves, según la cual el 52% de los norteamericanos está de acuerdo con la medida.

musulmani-pe-aeroport-sua

La lista de provocaciones y de propuestas simplistas es larga, pero tal vez impulsen a la sociedad para que surjan ideas y fórmulas más sensatas, capaces de abrir nuevos horizontes y pulverizar viejos anquilosamientos. Pero hasta que esto suceda –si es que sucede – asistiremos a  más pataletas desde Washington, la Torre Trump de Nueva York, o la “Casa Blanca del Sur”, es decir, Mar-a-Lago, el campo de golf de la Florida donde Trump tiene su segunda residencia.

mar-o-lago-2

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux

 

BREXIT-UL VĂZUT DINSPRE RĂSĂRITUL EUROPEI/EL BREXIT VISTO DESDE EL ESTE EUROPEO

Etiquetas

, , , , ,

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

theresa-may-si-boris-johnsonTheresa May  și Boris Johnson

BREXIT-UL VĂZUT DINSPRE RĂSĂRITUL EUROPEI

Decizia britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană – „brexit-ul” – a tulburat apele politice din Răsăritul Europei, tot atât de mult ca în Uniunea Europeană însăși și în Marea Britanie.

Cu toate că în niciuna din țările care aspiră să intre în curând în UE nu se spune ceea ce se gândește, motivele neliniștii lor sunt evidente. Pe de o parte, se tem că adevăratul motiv al „brexit-ului” – respingerea imigrației masive a „celor de la periferie” (europenii din răsărit) și din lumea a treia – se poate generaliza în restul U.E. Pe de altă parte, există teama că Europa Comunitară fără Regatul Unit  ar dispune, în viitorul apropiat, de și mai puține fonduri decât în prezent, pentru a-i  integra și promova pe noii membri la un nivel economic și civic similar nucleului occidental al U.E.

Conducătorii prooccidentali ai țărilor din Balcanii Occidentali (vechea Iugoslavie), dar și din Ucraina, Republica Moldova și Georgia vor avea, în țările lor, un rol tot mai dificil. Respingerea occidentală a stârnit un contra-orgoliu național pe cât de puternic, pe atât de îndepărtat de realitate (delincvența în U.E. a cetățenilor și bandelor organizate care provin din Răsărit este de netăgăduit și depășește frecvent indicele delincvenței locale).

dodonIgor Dodon, președintele Republicii Moldova

Această atitudine alimentează cu tot mai multă forță partidele și conducătorii rusofili din țările aspirante, care insistă că este mai convenabilă o orientare politico-economică promoscovită a tuturor acestor state, deoarece intrarea lor în U.E. se tot amână  „ad calendas grecas”, adică la nesfârșit.

Această analiză este ușor de contestat, deoarece sentimentele se bănuiesc, dar nu se văd, nici nu se spun. În schimb, bugetele sunt mai mult decât vizibile. Deja U.E. are fonduri puține – mai bine zis „insuficiente” – pentru a promova infrastructurile de bază ale țărilor care se află pe lista de așteptare.

Dar, fără aportul britanic la pușculița comună, în mod firesc, vor fi și mai mici. Dar, chiar și tranșele bugetare în vigoare în prezent sunt decepționante. De pildă, „Fondul de apropiere”, pentru a-i ajuta pe aspiranții din fosta Iugoslavie până în anul 2020, se ridică la un miliard de €. Adică, a șasea parte din fondurile destinate îmbunătățirii transporturilor și industriei energetice din Romania, un spațiu european care adăpostește tot atâția locuitori, cât toată fosta Iugoslavie extracomunitară. Dar, România este deja membră a Uniunii Europene…

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

putin

EL BREXIT VISTO DESDE EL ESTE EUROPEO

La decisión británica de abandonar la Unión Europea – el “brexit” – ha removido las aguas políticas de la Europa del Este, tanto como las de la propia U.E. y Gran Bretaña.

Aunque en ninguna de las naciones que aspiran a ingresar próximamente en la Comunidad se dice lo que se piensa, la razón de sus inquietudes son evidentes. Por un lado, temen que el principal motivo del “brexit” – la repulsa a la inmigración masiva de “periféricos” (europeos del este) y tercermundistas – se generalice en el resto de la U.E. Por otro lado, existe el temor de que la Europa Comunitaria sin el Reino Unido disponga, en un futuro cercano, de todavía menos fondos que ahora, para incorporar y promover a los nuevos miembros a un nivel económico y cívico similar al del núcleo occidental de la U.E.

Los dirigentes occidentalistas de las naciones de los Balcanes Occidentales  (la antigua Yugoslavia), así como Ucrania, Moldavia y Georgia tienen en sus respectivos países un papel cada vez más difícil. Y es que el rechazo occidental ha espoleado un contra-orgullo nacional tan fuerte como alejado de la realidad (las actividades delictivas en la U.E. de ciudadanos y bandas organizadas oriundas del Este son innegables y superan frecuentemente el índice nativo de criminalidad). Esta actitud alimenta, cada día con más fuerza, a los partidos y dirigentes rusófilos de las naciones aspirantes, que insisten en una orientación político-económica pro-moscovita de todos estos Estados, que ven su ingreso en la U.E. aplazado poco menos que “ad calendas grecas”; es decir, a nunca jamás.

belgradoBelgrado

Este análisis es fácilmente impugnable porque los sentimientos se deducen, pero no se ven, ni se cuentan. En cambio, los presupuestos, sí que se cuentan. Ya ahora, la U.E. tiene unos fondos muy exiguos –“insuficientes” sería una definición más apropiada – para promover las infraestructuras básicas de las naciones en lista de espera para el ingreso. Y sin las aportaciones británicas a la caja común, seguramente que serán aún menores. Pero, incluso las partidas presupuestarias actualmente vigentes son decepcionantes. Así, el “Fondo de aproximación”, para ayudar a los aspirantes de la ex Yugoslavia hasta el 2020, asciende a unos mil millones de €. Esto es la sexta parte los fondos destinados a la mejora del transporte y la industria energética de Rumanía, un espacio europeo que cobija un número similar de habitantes que toda la ex – Yugoslavia extracomunitaria. Pero, Rumania ya es miembro de la U.E….

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

ULTIMUL ZID/EL ÚLTIMO MURO

Etiquetas

, , , , ,

Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

zid-mexic-1O parte din gardul care desparte Mexicul de SUA, în Tijuana (Mexic) și San Diego (SUA)

ULTIMUL ZID          Diana Negre

Zidul anunțat de Donald Trump, de-a lungul frontierei mexicane, nu va fi nici ultimul care urmează să fie construit și nici nu va fi mai eficient decât cele ridicate de oameni până acum, în decursul istoriei.

trump-1

A înălța ziduri defensive este mai degrabă o infirmitate politică, decât o măsură de apărare. Este o boală pe cât de veche, pe atât de incurabilă. Ziduri – de la cele din chirpici și pietre, până la împrejmuirile  din lemn – a tot ridicat omenirea din vremea în care nu a mai fost nomadă. Cătunele din preistorie și orașele din zorii istoriei, de acum mai mult de cinci milenii, se apărau în felul acesta. Dar, nici unora, nici altora nu le-au servit, atunci când inamicul care le ataca era mai puternic decât cei asaltați.

Acest fenomen de a vrea și a nu putea s-a tot repetat în lungul și în latul Pământului, precum și în timp.

Chinezilor le-a servit foarte puțin pentru a se apăra de hoardele din stepă, după cum, pe termen lung, nu au rezistat nici orașele fortificate din Antichitate și din Evul Mediu –, sau, pentru a veni spre un trecut mai apropiat, nu i-au servit Germaniei comuniste (RDG), în secolul trecut, Zidul Berlinului și frontiera minată și ticsită cu dispozitive care se declanșau singure pentru a-i împușca pe cei care vroiau să treacă în cealaltă Germanie.

zidul-chinezescMarele Zid Chinezesc

zidul-berlinuluiFostul Zid al Berlinului

Hoardele din stepă ocoleau zidul  pentru a-și continua năvălirile în China, atunci când dobândeau suficientă superioritate; orașele înconjurate cu ziduri au fost cucerite de fiecare dată când puterea militară a atacatorilor era mai mare decât cea a celor care le apărau, iar, în cazul Germaniei comniste, RDG, și a întregului stalinism european, zidurile-cușcă s-au năruit împreună cu tot sistemul politic care încerca să-și compenseze șubrezenia structurală internă printr-o ostentație de forță.

În mod surprinzător, din lista – care ar putea fi mult mai lungă – nu a tras nimeni învățăminte până în ziua de azi. Ba chiar este și mai rău : Europa cea bogată și plină de aere moraliste a construit și continuă să construiască mai multe garduri electrocutante, din sârmă ghimpată, și ziduri decât cei din Evul Mediu, aheii și chinezii. Și nu pentru a se apăra de invadatori care ar aduce moartea, ci pentru a-i menține pe flămânzii din restul lumii departe de viața lor (comparativ) îndestulată.

Astfel, există ziduri și garduri de sârmă ghimpată între Europa și Asia (la granița greco-turcă), între Europa și Africa (în Ceuta și Melilla), între Europa comunitară și restul Europei, în Asia (în Israel, în fața palestinienilor), iar, în America va exista – dacă bunul simț nu va împiedica acest lucru – zidul promis de Trump. Că o parte există deja, cu toate că nu este chiar un zid,  ci o înșiruire de diferite tipuri de garduri, întărite, mai mult sau mai puțin, cu polițiști și sesizoare electronice de prezență.

valla-de-ceuta-y-melillaGardul defensiv  Ceuta și Melilla

Nu este nevoie să mai spunem că acest gard nu a fost prea util. Că între Mexic și SUA lucrurile se vor repeta ca mai înainte o dovedește faptul că cei o mie de kilometri de gard deja construiți au făcut mai dificilă, mai scumpă și mai periculoasă trecerea, dau nu au împiedicat intrarea nici a imigranților și nici a drogurilor. Ca de obicei, și acolo, presiunea foametei îi împinge pe zdrențăroși și pe disperați spre țările cu un nivel de viață mai ridicat.

Concluzia obligatorie pe care o tragem din această succintă trecere în revistă a istoriei zidurilor defensive este că ultimul zid este mereu primul : cel care se află în mintea conducătorilor statelor.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

gard-mexic-3Una familia mexicana habla con sus seres queridos, al otro lado de la frontera, a través de la valla ubicada en Playas de Tijuana

EL ÚLTIMO MURO       Diana Negre

El último muro anunciado por Donald Trump a lo largo de la frontera mexicana ni es el último que el mundo va a construir, ni ha de ser más eficiente que los erigidos a lo largo de la historia.

trump-2

Eso de levantar muros defensivos es, en realidad, una enfermedad política mucho más que una medida defensiva. Y es una enfermedad tan vieja como incurable. Porque muros – desde los de adobe y piedra hasta  las empalizadas de madera – los ha edificado la humanidad desde que dejó de ser nómada. Caseríos de la Prehistoria y urbes de los albores de la Historia, hace ya 5000 años largos,  pretendían defenderse así. Ni a los unos ni a los otros esta protección no les sirvió de nada en cuanto el enemigo que les atacaba era más poderoso que los amurallados.

Este querer y no poder se  ha repetido a lo largo y ancho de la Tierra y los tiempos. A los chinos les resultó una defensa vana contra las hordas esteparias, al igual que, a la larga, no les sirvió de nada a las ciudades amuralladas de la Antigüedad y la Edad Media o – para irnos a un pasado reciente – como no le sirvió de nada a la Alemania comunista (RDA) del siglo pasado el muro de Berlín y la frontera minada y con dispositivos de auto disparos, erigida frente a la otra Alemania.

Las hordas esteparias rodeaban la muralla para seguir invadiendo China más adelante, cuando habían alcanzado la superioridad; las ciudades fueron conquistadas siempre que el poderío militar de los atacantes era mayor que el de los defensores, y, en el caso de la RDA – y de todo el estalinismo europeo -, los muros enjauladores se fueron al pique con todo el sistema político que trataba de compensar la debilidad estructural interna con el alarde de fuerza.

Sorprendentemente, la lista – que se puede alargar mucho más – no ha aleccionado a nadie hasta el día de hoy. Peor aún : la Europa rica y rebosante de ínfulas moralistas ha erigido y está erigiendo más vallas electrificadas, alambradas y muros que los medievales, los aqueos y los chinos. Y no lo hace para defenderse de invasores mortíferos, sino para mantener a los famélicos del resto del mundo alejados de su (comparativamente) regalada vida.

Así, hay vallas y alambradas entre Europa y Asia (frontera greco-turca), Europa y África (Ceuta y Melilla), entre la Europa comunitaria y la otra, en Asia (la erigida por Israel frente a los palestinos)  y en América existirá – si el sentido común no lo evita – la prometida por Trump. Que en parte existe ya desde hace tiempo, aunque no sea propiamente un muro, sino diferentes tipos de vallas con más o menos refuerzos policiales y controles electrónicos.

vallas-de-ceuta-y-melilla-2Valla de Ceuta y Melilla

valla-de-melilla-2014Valla de Melilla – 2014

la-verja-de-gibraltarLa verja de Gibraltar

Sobra decir que todas estas vallas han servido de poco o de muy poco. Que entre Méjico y EEUU ocurrirá otro tanto lo demuestra que los mil kilómetros ya edificados han hecho más difícil, cara y peligrosa la travesía, pero no han impedido la entrada ni de inmigrantes, ni de narcotráfico. Como siempre,  también allí la presión del hambre sigue empujando a los desarrapados y desesperados hacia los países de mayor nivel de vida.

La consecuencia obligada de este superficial repaso de la historia de los amurallamientos es que el último muro sigue siendo el primero : el que está en la cabeza de los dirigentes de los Estados.

gard-mexic-2Muro fronterizo entre Estados Unidos y México, a la altura de la ciudad de Sunland Park, en Nuevo México, y Ciudad Juarez, en Chihuahua

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux

Parabolele lui Iisus (II) – Cananeanca și puterea stăruinței

Etiquetas

, , , , , , , , , , ,

icoana-cananeanca

Lecția parabolei sau pildei care se citește la liturghia din această duminică este puterea uriașă a stăruinței, a smereniei și a credinței. Iat-o, așa cum o povestește Matei în Evanghelia sa (XV, 21-28):

Şi plecând din Galilea, Iisus S-a retras în părţile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată, o femeie cananeană din acele locuri, vine la El și Îi strigă : Miluieşte-mă, Doamne, Fiu al lui David. Fiica mea e rău chinuită de demon. El nu i-a răspuns nici un cuvânt. Dar s-au apropiat ucenicii și-L tot rugau: fă-o să plece, că strigă în urma noastră. Și El a răspuns:  n-am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel. Femeia I s-a aruncat atunci la picioare, zicând: Doamne, ajută-mă ! Dar El i-a spus: nu e bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci cățeilor. Și ea a zis: da, Doamne, dar şi cățeii mănâncă din firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci Iisus i-a zis: o, femeie, mare ți-e credinţa ! Fie ţie după cum voieşti. Şi s-a vindecat fiica ei chiar în ceasul acela.

Καὶ ἐξελθὼν ἐκεῖθεν ὁ ᾿Ιησοῦς ἀνεχώρησεν εἰς τὰ μέρη Τύρου καὶ Σιδῶνος. 22 καὶ ἰδοὺ γυνὴ Χαναναία ἀπὸ τῶν ὁρίων ἐκείνων ἐξελθοῦσα ἐκραύγαζεν αὐτῷ λέγουσα· ἐλέησόν με, Κύριε, υἱὲ Δαυῒδ· ἡ θυγάτηρ μου κακῶς δαιμονίζεται. 23 ὁ δὲ οὐκ ἀπεκρίθη αὐτῇ λόγον. καὶ προσελθόντες οἱ μαθηταὶ αὐτοῦ ἠρώτων αὐτὸν λέγοντες· ἀπόλυσον αὐτήν, ὅτι κράζει ὄπισθεν ἡμῶν. 24 ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν· οὐκ ἀπεστάλην εἰ μὴ εἰς τὰ πρόβατα τὰ ἀπολωλότα οἴκου ᾿Ισραήλ. 25 ἡ δὲ ἐλθοῦσα προσεκύνησεν αὐτῷ λέγουσα· Κύριε, βοήθει μοι. 26 ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν· οὐκ ἔστι καλὸν λαβεῖν τὸν ἄρτον τῶν τέκνων καὶ βαλεῖν τοῖς κυναρίοις. 27 ἡ δὲ εἶπε· ναί, Κύριε· καὶ γὰρ τὰ κυνάρια ἐσθίει ἀπὸ τῶν ψυχίων τῶν πιπτόντων ἀπὸ τῆς τραπέζης τῶν κυρίων αὐτῶν. 28 τότε ἀποκριθεὶς ὁ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῇ· ὦ γύναι, μεγάλη σου ἡ πίστις! γενηθήτω σοι ὡς θέλεις. καὶ ἰάθη ἡ θυγάτηρ αὐτῆς ἀπὸ τῆς ὥρας ἐκείνης./ Matei XV, 21-28.

Iată și varianta lui Marcu   (7,24-30)

Şi plecând din Galilea, S-a dus Iisus la hotarele Tirului şi ale Sidonului. A poposit într-o casă și ar fi vrut  să nu ştie nimeni că-i acolo, dar nu s-a putut ascunde de lume. O femeie, a cărei fetiță avea duh necurat, auzise despre venirea lui și, venind la El, I-a căzut la picioare. Femeia nu era evreică, ci siro-feniciană de neam. L-a rugat din tot sufletul să scoată demonul din fiica ei. Dar Iisus i-a spus: lasă întâi să se sature copiii. Căci nu-i bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci cățeilor. Și ea a răspuns: Da, Doamne, dar şi cățeii, sub masă, mănâncă din firimiturile copiilor. Atunci Iisus i-a zis: pentru aceste cuvinte, du-te liniștită, a ieşit demonul din fiica ta. Și ea, ducându-se acasă, și-a găsit copila culcată în pat și a văzut că demonul ieşise. Marcu 7,24-30

Καὶ ἐκεῖθεν ἀναστὰς ἀπῆλθεν εἰς τὰ μεθόρια Τύρου καὶ Σιδῶνος. καὶ εἰσελθὼν εἰς οἰκίαν οὐδένα ἤθελε γνῶναι, καὶ οὐκ ἠδυνήθη λαθεῖν. 25 ἀκούσασα γὰρ γυνὴ περὶ αὐτοῦ, ἧς εἶχε τὸ θυγάτριον/fetiță/ αὐτῆς πνεῦμα ἀκάθαρτον, ἐλθοῦσα προσέπεσε πρὸς τοὺς πόδας αὐτοῦ· 26 ἡ δὲ γυνὴ ἦν ῾Ελληνίς, Συροφοινίκισσα τῷ γένει· καὶ ἠρώτα αὐτὸν ἵνα τὸ δαιμόνιον ἐκβάλῃ ἐκ τῆς θυγατρὸς αὐτῆς. 27 ὁ δὲ ᾿Ιησοῦς εἶπεν αὐτῇ· ἄφες πρῶτον χορτασθῆναι τὰ τέκνα· οὐ γάρ ἐστι καλὸν λαβεῖν τὸν ἄρτον τῶν τέκνων καὶ τοῖς κυναρίοις βαλεῖν. 28 ἡ δὲ ἀπεκρίθη καὶ λέγει αὐτῷ· ναί, Κύριε· καὶ τὰ κυνάρια ὑποκάτω τῆς τραπέζης ἐσθίουσιν ἀπὸ τῶν ψιχίων τῶν παιδίων. 29 καὶ εἶπεν αὐτῇ· διὰ τοῦτον τὸν λόγον ὕπαγε · ἐξελήλυθε τὸ δαιμόνιον ἐκ τῆς θυγατρός σου. 30 καὶ ἀπελθοῦσα εἰς τὸν οἶκον αὐτῆς εὗρε τὸ παιδίον βεβλημένον ἐπὶ τὴν κλίνην καὶ τὸ δαιμόνιον ἐξεληλυθός. Marcu 7,24-30.

cananeanca-3

Iisus tocmai venise în Fenicia din Galilea vecină, de undeva de pe țărmul lacului Ghenizaret (Marea Galileei sau Marea Tiberiadei/Iam Kineret –  ים כינרת în ebraică) unde făcuse multe vindecări, cum scrie Matei la sfârșitul capitolului XIV.

Deși călătorea împreună cu ucenicii Săi ca un necunoscut, se pare că fusese totuși recunoscut de oamenii care-l văzuseră vindecând la Ghenizaret. Era firesc:

Şi s-a dus vestea despre El în toată Siria şi Îi aduceau toţi suferinzii cuprinşi de multe feluri de boli şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe paralitici şi El îi tămăduia. Matei 4, 24./Kαὶ ἀπῆλθεν ἡ ἀκοὴ αὐτοῦ εἰς ὅλην τὴν Συρίαν, καὶ προσήνεγκαν αὐτῷ πάντας τοὺς κακῶς ἔχοντας ποικίλαις νόσοις καὶ βασάνοις συνεχομένους, καὶ δαιμονιζομένους καὶ σεληνιαζομένους καὶ παραλυτικούς, καὶ ἐθεράπευσεν αὐτούς·

De ce dorea „să se retragă” în Fenicia ? De fapt, voia să-i învețe pe ucenici, să-i obișnuiască, mai bine spus, să lucreze mai târziu cu neamurile… păgânii… străinii cărora să le poată povesti despre El și despre învățăturile Lui.

Călătoria „în părțile Tirului și Sidonului” (o denumire populară pentru Fenicia) este singura ieșire a lui Iisus într-o țară străină… în străinătate.

Nu întâmplător Matei și Marcu spun „hotare”, pentru că Iisus și discipolii călătoreau de-a lungul graniței Galileei cu Fenicia și nu-i de mirare că a fost recunoscut de cei care-L cunoscuseră ca un taumaturg și vindecător la lacul Ghenizaret.

În treacăt să spunem că aici, în Fenicia, Iisus a făcut o singură minune: practic o exorcizare, de la distanță. A alungat, a scos „duhul necurat”  din trupul unei fete demonizate.

Iarăși, nu întâmplător, amândoi evangheliștii spun că mama acestei fete „muncite de demon”… I s-a aruncat sau I-a căzut la picioare lui Iisus. Verbul proskineo/προσκυνέω înseamnă în greaca veche: a se prosterna, a se închina unui zeu sau a se ruga unei divinități într-un loc sacru, ca suplicant.

Așadar femeia cananeancă sau, altfel spus, femeia din Canaan, s-a purtat ca o suplicantă care recunoștea, prin acest gest de suprem respect, în Iisus Hristos, o persoană divină în care are o încredere absolută.

Matei o numește „femeia cananeancă” (γυνὴ Χαναναία) iar Marcu „grecoaică și siro-feniciană (῾Ελληνίς, Συροφοινίκισσα).

Cananeancă este o denumire arhaizantă, învechită pentru… feniciană, iar grecoaică putea însemna fie o femeie care vorbea grecește, poate chiar grecoaică, dar, mai degrabă, însemna … străină, ne-evreică, păgână. Cât despre siro-feniciană, cuvântul vrea să însemne… feniciană care locuiește în Siria.

În vremea aceea, Fenicia (Libanul de azi) era o regiune din sudul provinciei romane Siria și era numită și Siro-Palestina.

Cananeenii erau vechii locuitori ai Canaanului (כְּנַעַן – Kenaan în ebraică: șes, câmpie)…
… „pământul făgăduinței” promis de Dumnezeu israeliților care, de fapt, l-au cucerit conduși de Ioșua Navi, în sec. al XIII-lea  î. Hr.
În timpul lui Iisus, însă, caneanean era sinonim cu fenician, iar Canaan era sinonim cu Fenicia.

harta-isreal-noul-testament

Așadar, când Matei folosește cuvântul învechit „cananeancă” o face pentru a sublinia că femeia era o … păgână, o idolatră (nu întâmplător se prosternează !), cu totul străină de Dumnezeu-Iahve. De altfel, în nordul Israelului, vechii cananeeni își păstraseră modul de viață și credințele în zei, fiind mereu o amenințare pentru monoteismul evreilor.

Putem presupune că această „închinătoare la idoli” când L-a implorat pe Iisus să-i salveze fiica, nu mai avea încredere în proprii zei, ci în Vindecătorul și Salvatorul al cărui Dumnezeu era Iahve.

Este o salvare simbolică, întrucât înseamnă începutul mântuirii și pentru… neamuri ! Înseamnă că Dumnezeu poate fi al tuturor celor ce cred în El, nu numai al… aleșilor Săi !

Ce înseamnă neamuri ? În Vechiul Testament lumea e împărțită în două: Poporul din Israel, ha-am (הָעָם֒) sau poporul ales al lui Dumnezeu-Iahve și neamurile… păgâne, ne-evreii, străinii, goimii (גוים) care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu și care nu sunt în grația Lui.

În această parabolă, Iisus le arată, discret, ucenicilor Săi, pe de o parte, că Dumnezeu trece granițele Israelului și că aleșii Lui nu vor mai fi doar evreii, ci oricine crede în El și, pe de altă parte, că stăruința, insistența, îndrăzneala, credința și smerenia pot înmuia oricând inima lui Dumnezeu.

E de la sine înțeles că purtarea lui Iisus față de această mamă disperată nu-i decât o probă a credinței și a smereniei, dar și o lecție pentru discipoli, pe care-i modelează, îi formează pentru viitoarea lor misiune de apostoli, taumaturgi și vindecători.

Povestea cananeencei ilustrează cuvintele lui Iisus pe care le consemnează Luca (XI, 9-10):

Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere, primește; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide./Κἀγὼ ὑμῖν λέγω, αἰτεῖτε, καὶ δοθήσεται ὑμῖν, ζητεῖτε, καὶ εὑρήσετε, κρούετε, καὶ ἀνοιγήσεται ὑμῖν· 10 πᾶς γὰρ ὁ αἰτῶν λαμβάνει καὶ ὁ ζητῶν εὑρίσκει καὶ τῷ κρούοντι ἀνοιχθήσεται.

… și seamănă foarte mult cu o altă parabolă a lui Iisus pe care o povestește Luca în capitolul XI (1-7):

Iisus le-a spus tot atunci și o pildă despre cum trebuie să se roage întotdeauna şi să nu deznădăjduiască, zicând: era într-o cetate un judecător care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina. Şi mai era o văduvă în cetatea aceea, care tot venea la el și-i zicea: fă-mi dreptate în fața vrăjmașului meu. Şi un timp n-a voit, dar după aceea și-a zis în sine: eu de Dumnezeu nu mă tem şi de om nu mă ruşinez, totuşi, pentru că văduva aceasta mă sâcâie tot timpul, îi voi face dreptate, ca să nu mă scoată din răbdări mereu venind tot timpul la mine. Şi le-a a zis Domnul ucenicilor: ați auzit ce spune judecătorul nedreptății ? Cum ar putea Dumnezeu să nu le facă dreptate aleșilor Lui, care strigă către El zi și noapte, El care are atâta răbdare și atâta îngăduință cu ei ?

ΕΛΕΓΕ δὲ καὶ παραβολὴν αὐτοῖς πρὸς τὸ δεῖν πάντοτε προσεύχεσθαι αὐτοὺς καὶ μὴ ἐκκακεῖν, 2 λέγων· κριτής τις ἦν ἔν τινι πόλει τὸν Θεὸν μὴ φοβούμενος καὶ ἄνθρωπον μὴ ἐντρεπόμενος. 3 χήρα δὲ ἦν ἐν τῇ πόλει ἐκείνῃ, καὶ ἤρχετο πρὸς αὐτὸν λέγουσα· ἐκδίκησόν με ἀπὸ τοῦ ἀντιδίκου μου. 4 καὶ οὐκ ἠθέλησεν ἐπὶ χρόνον· μετὰ δὲ ταῦτα εἶπεν ἐν ἑαυτῷ· εἰ καὶ τὸν Θεὸν οὐ φοβοῦμαι καὶ ἄνθρωπον οὐκ ἐντρέπομαι, 5 διά γε τὸ παρέχειν μοι κόπον τὴν χήραν ταύτην ἐκδικήσω αὐτήν, ἵνα μὴ εἰς τέλος ἐρχομένη ὑποπιάζῃ με. 6 εἶπε δὲ ὁ Κύριος· ἀκούσατε τί ὁ κριτὴς τῆς ἀδικίας λέγει· 7 ὁ δὲ Θεὸς οὐ μὴ ποιήσῃ τὴν ἐκδίκησιν τῶν ἐκλεκτῶν αὐτοῦ τῶν βοώντων πρὸς αὐτὸν ἡμέρας καὶ νυκτός, καὶ μακροθυμῶν ἐπ᾿ αὐτοῖς.

Așadar lecția din povestea femeii din Canaan este una simplă, dar esențială: credința, stăruința, îndrăzneala, rugăciunea și smerenia, sincere, adevărate, chiar și ale ultimului păcătos, Îl pot mișca pe Dumnezeu și Îi pot înmuia inima într-o clipă !

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

„Numai… lei, fără de ” !

Etiquetas

, , ,

pret

Spunem corect 10 lei, dar 20 de lei !

Vedem și auzim, foarte frecvent, în anunțuri publicitare, etichete, prețurile unor produse promoționate : acestea ar costa, de pildă, 50 lei (cincizeci lei) sau 200 lei (două sute lei)…etc., cifre precedate, de cele mai multe ori, de cuvântul  NUMAI !

Excursia costă numai 150 lei!  Puteți achiziționa produsul cu numai 300 lei!

De la 1, până la 19, ar fi corect, deoarece aceste cifre, în limba română, nu sunt urmate de prepoziția DE : 1 leu,… 7 lei,… 15 lei,… 19 lei.

Dar, începând cu cifra 20, prepoziția DE, cu valoare cantitativă, devine obligatorie pentru a face legătura cu elementele constitutive ale mulțimii respective : unități, obiecte, ființe…20 de lei, 22 de jucători, … o sută de cărți, o mie de oi, …un miliard de stele…

Se pare că adverbul limitativ NUMAI, pentru a sugera puținătatea, bagatela, chilipirul și ieftinătatea ofertei, ar vrea să stea atât de aproape de puralul LEI, încât n-ar mai fi loc și pentru prepoziția DE, care, cum am văzut, pornind de la pragul de 20, sugerează abundență, mulțime, cantitate mare.

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

GARDUL ÎL FAC EU, DAR, ÎL PLĂTEȘTI TU !

Etiquetas

, , , ,

trump

Zidul despre care vorbește președintele Donald Trump există !

De fapt, este un… gard ridicat în vremea lui Bill Clinton.

Se întinde pe 1.050 de kilometri din cei 3.169, cât are frontiera comună dintre SUA și Mexic. O treime din lungimea acestei granițe o formează bariera naturală a Fluviului din Nord – Río Grande del Norte.

Donald Trump ar vrea să-l completeze cu încă 550 de kilometri. Costurile estimative s-ar ridica peste cifra de 15 miliarde de dolari, eventual la 38 sau chiar 40 de miliarde.

Totul depinde, acum, de Congresul american, deoarece acest for va aproba sau nu fondurile necesare.

Dificultățile sunt multiple !

Unele tronsoane din acest gard ar urma să se întindă prin zone muntoase greu accesibile, care ar necesita amenajarea unor drumuri de acces pentru logistica transportului materialelor, construcției și întreținerii acestei bariere. Aceste drumuri ar costa ele însele foarte mult, nu ar exista trafic pe ele, și pe termen lung, nu ar servi la nimic.

În statul Texas, gardul ar trece prin proprietăți private, ceea ce ar crea foarte multe probleme și nemulțumiri, care și-ar găsi rezolvarea doar în tribunale.

O frontieră atât de mare cu greu poate fi păzită eficient. Este celebră afirmația fostei secretare (ministru) a Securității,
Janet Napolitano: „dați-mi un zid de 15 metri și vă voi arăta o scară de 16 metri».

Nici supravegherea electronică sau gardul virtual  nu sunt niște piedici de netrecut pentru imigranții hispanici. Întotdeauna se găsesc căi și modalități pentru a trece peste cele mai noi și mai moderne bariere.

Deocamdată, președintele Donald Trump a reușit să-și supere, încă o dată, foarte rău, vecinul din sud, cu afirmația că, pentru construcția acestui gard, va plăti chiar Mexicul, adică banii vor fi recuperați, într-un fel sau altul, de la mexicanii înșiși.

Enrique Peña Nieto, președintele Mexicului, i-a răspuns lui Trump, cu care urma să se întâlnească la sfârșitul acestei luni : Mexicul nu va plăti niciun gard !

Răspunsul președintelui american a venit pe Twitter: „dacă Mexicul nu vrea să plătească pentru un gard atât de necesar, bine ar fi să anulăm întâlnirea”.

Enrique Peña Nieto, președintele Mexicului, la întâlnirea cu membrii corpului diplomatic în Ciudad de Mexico, 11 ianuarie 2017

imigranti-mexicani-1Imigranți mexicani se aventureză prin zone deșertice unde nu există gardul care separă SUA de Mexic

AUTOR: ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

REFORMELE PE CARE LE ÎNTREPRINDE EGIPTUL/REFORMISMO EGIPCIO

Etiquetas

, , , , , , , ,

Avem privilegiul de a beneficia de colaborarea jurnalistului spaniol, VALENTIN POPESCU, profesor de jurnalism, prestigios editorialist și corespondent, timp de un sfert de secol, al cotidianului  VANGUARDIA de  Barcelona, la Bonn, R.F. Germania.

cairo-1

REFORMELE PE CARE LE ÎNTREPRINDE EGIPTUL

Grijle în legătură cu problemele economice ale guvernelor egiptene sunt  pe cât de vechi, centenare chiar, pe atât de greu de explicat…de n-ar fi strădania acestei țări de a se ocupa mai mult de necazurile politice, decât de cele financiare. În prezent, regimul lui Al Sisi se pare că va da prioritate rezolvării crizei actuale.

al-sisiAl Sisi

Ca de obicei, impunerea reformei are multe cauze; dar, simplificând mult lucrurile, s-ar putea spune că principala cauză a fost faptul că țara a rămas, acum, doar cu un singur furnizor – FMI (Fondul Monetar Internațional) – și nu a avut altă posibilitate decât să întreprindă reforme care să necesite noi credite.

De la cel de al doilea Război Mondial încoace, conducătorii de la Cairo au recurs la politica internațională pentru a rezolva problemele financiare ale țării. Egiptul este cheia principală a păcii din Orientul Apropiat, ceea ce, practic, înseamnă că  tot timpul se află acolo și o mare putere (militară sau economică) pentru a ajuta – și, în felul acesta pentru a influența – Egiptul. De la lovitura de stat a lui Al Sisi, din 2013, marele și generosul sponsor al țării a fost Arabia Saudită, angajată mai mult decât oricare altă țară să țină departe de lumea islamică orice focar socialist, chiar și discutabilul socialism al Fraților Musulmani. Însă, războiul civil din Siria a scos în relief niște ezitări politice egiptene, în urma cărora saudiții și-au redus drastic ajutoarele.

Fără banii arabi și cu o politică americană de implicare limitată în Orientul Apropiat, Cairo a putut să vadă cum rezervele sale valutare s-au redus, la sfârșitul lui 2016, la o sumă  de 150 de milioane de dolari, care echivalează cu… costul importurilor trimestriale de cereale ale Egiptului.

cairo-2

La aceasta se adaugă neliniștea populară cauzată de scumpirea alimentelor și un șomaj endemic (sporul populației ar necesita crearea unui milion de noi locuri de muncă, anual, pentru a putea absorbi mâna de lucru) precum și prăbușirea veniturilor din turism. Toate acestea au determinat guvernul egiptean să înceapă reformele structurale pe care le-a tot cerut  FMI de ani de zile.

Cairo a lăsat, astfel, lira egipteană să plutească liber (ceea ce a însemnat o devaluare de la 1 $ = 8,8 lire egiptene la 1$ = 20 de lire), a tăiat masiv mulțimea de subvenții energetice, a introdus Taxa pe Valoarea Adăugată, a mărit pensiile, a început să privatizeze unele întreprinderi de stat, și a mărit salariile funcționarilor și angajaților care lucrează în instituțiile și întreprinderile statului; adică, a mărit puterea de cumpărare cu 20% a celor 92 de milioane de egipteni. Guvernul lui Al Sisi a adoptat și un amplu program de microcredite pentru a stimula activitățile agrare pe care le desfășoară vreo două milioane și jumătate de familii din mediul rural.

Acest program a fost recompensat de FMI cu un credit acordat imediat de 120 de milioane de $… cu speranța că Egiptul va începe să  iasă singur din prăpastia economică în care se află.

 canalul-suez-1Canalul Suez

Autorul articolului: Valentin Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Tenemos el privilegio de contar con la colaboración del periodista español y profesor de periodismo, VALENTIN POPESCU, columnista de primera magnitud y corresponsal, durante un cuarto de siglo, de LA VANGUARDIA  de Barcelona, en Bonn, R.F. de Alemania.

REFORMISMO EGIPCIO

aerial-view-of-the-giza-necropolis

Las angustias económicas de los Gobiernos egipcios son tan antiguas, centenarias, como difíciles de explicar… a no ser por el empeño de El Cairo de atender más las cuitas políticas que las financieras. Ahora, el régimen de Al Sisi parece que invertirá las prioridades para atajar la crisis.

Como pasa casi siempre, la reforma tiene muchas causas; pero resumiendo mucho, se puede decir que la causa principal ha sido que el país se ha quedado en estos momentos con un sólo acreedor – el FMI (Fondo Monetario Internacional) – y no ha tenido más remedio que emprender la reformas que se le exigían para nuevos créditos.

Desde la II Guerra Mundial, los dirigentes cairotas habían echado mano de la política internacional para solventar los apuros financieros. Y es que Egipto es la llave maestra de la paz en el Oriente Próximo, lo que significó en la práctica que siempre surgía una gran potencia (militar o económica) extranjera para ayudar – y así, influir – a Egipto. Desde el golpe de Estado de Al Sisi en el 2013, el grande y generoso patrocinador del país había sido Arabia Saudí, empeñada más que nadie en mantener alejado del mundo islámico todo brote socialista, incluso el de un socialismo tan discutible como el de los Hermanos Musulmanes. Pero la guerra civil siria evidenció indecisiones políticas egipcias y los saudíes redujeron drásticamente sus ayudas.

platoul-gizaLa meseta de Giza

Sin el dinero árabe y con una política estadounidense de implicación limitada en el Oriente Próximo, el Cairo vio como sus reservas de divisas se reducían a finales del 2016 a 150 millones de dólares, una suma que equivale más o menos al coste de las importaciones trimestrales de cereales de Egipto.

Esto, sumado a la inquietud popular por encarecimiento de alimentos y un paro endémico (el crecimiento demográfico egipcio requiere la creación anual de un millón de puestos de trabajo para absorber la oferta de mano de obra), así como la caída en picado de los ingresos turísticos, determinó al actual Gabinete egipcio a empezar las reformas estructurales que le venía exigiendo el FMI desde hace años.

El Cairo dejó, pues, flotar la libra egipcia (lo que supuso una devaluación de 1 $ = 8,8 libras egipcias a 1$ = 20 libras), recortó masivamente la maraña de subvenciones energéticas, introdujo el impuesto sobre el valor añadido, incrementó las pensiones, comenzó a privatizar parte de las empresas estatales y decretó amplias subidas salariales para los funcionarios y empleados estatales; es decir, elevó prácticamente el poder adquisitivo de un 20% de los 92 millones de egipcios. También adoptó el Gobierno de Al Sisi un amplio programa de microcréditos para estimular las actividades agrarias de unos dos millones y medio de familias rurales.

El programa ha sido recompensado por el FMI con un crédito inmediato de 120 millones de $… y la esperanza de que por fin Egipto comience a salir sólo del pozo económico en que estaba sumido

suez-1Suez

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU

Comparațiile și paradoxurile lui Donald Trump /Las comparaciones y paradojas de Donald Trump

Etiquetas

, , , , , ,

Diana Negre  s-a născut la București

Vorbește multe limbi, ca și cum ar fi limbile ei materne: catalană, spaniolă, franceză…română…(printre altele)…și, desigur, engleza, deoarece, ca jurnalistă, s-a consacrat în  Statele Unite ale Americii, unde locuiește de mulți ani.

Este foarte bine cunoscută și în Cuba : vocea ei e foarte familiară în insulă  grație emisiunilor pe care le transmite postul de radio JOSE MARTI. (Echivalentul a ceea ce a fost Radio Europa Liberă).

Obișnuiește să vină în România pentru a ține conferințe pe teme de politică americană  și pentru a preda lecții de jurnalism.

Este un mare privilegiu să beneficiem de colaborarea Dianei Negre!

***

Este, oare, Donald Trump un republican adevărat?

 trump-primul-discurs-1Primul discurs al lui Donald Trump ca Președinte, 20 ianuarie

Comparațiile și paradoxurile lui Donald Trump  Washington, Diana Negre

Donald Trump a devenit președintele SUA cu cei mai scăzuți indici de aprobare  înregistrați vreodată, dar, două treimi din populația țării crede că va avea mare succes în gestiunea sa prezidențială. De asemenea, este cel mai în vârstă președinte care vine la Casa Albă, care, însă, a atras mai mulți votanți tineri decât rivala sa, Hillary Clinton. Și este cel mai bogat om care ajunge la Casa Albă,  succesul său, însă, se datorează clasei muncitoare.

Aceste paradoxuri ale lui Trump îl fac imprevizibil și nu ne servește la nimic să analizăm istoria recentă sau mai veche : nu există precedent al vreunui fenomen asemănător, în ultimele două secole și jumătate de când există SUA.

Trump nu se poate compara cu nimeni, deoarece a spart toate tiparele și a putut să-i contrazică pe toți experții, de la alegerile primare, până în ultimul moment, timp de 19 luni, dar, dacă există  vreo asemănare, aceasta ar fi cu președintele Andrew Jackson, considerat a fi fondatorul partidului democrat și titular la Casa Alba între anii 1829 – 1837.

Jackson, primul președinte care nu provenea din statele Virginia sau Massachusetts, ci din ceea ce era atunci un Vest îndepărtat, între Carolina de Nord și cea de Sud, a fost primul populist în fruntea țării, a luptat pentru a reduce puterea elitelor, din acea vreme, și i-a evitat pe oamenii politici, în beneficiul întreprinzătorilor, pe care credea că îi va putea domina mai ușor.

În ziua în care și-a preluat funcția, a deschis Casa Albă maselor care au jefuit-o, iar populismul său până în pânzele albe i-a atras denumirea de „rege al gloatelor”.

Dar, nici Jackson nu se apropie de Trump în ceea ce privește experiența personală, deoarece avea experiență legislativă ca congresman și senator, și a participat la două războaie, în timp ce legătura lui Trump cu lumea militarilor a fost o școală militară, adică acel gen de centre la care părinții americani obișnuiesc să-și trimită copiii neascultători.

Trump nu a deschis Casa Albă mulțimilor, dar, le-a invitat să i se alăture, lăsându-i  de o parte  pe reprezentanții lor parlamentari și pe funcționari, pentru a-și redobândi drepturile pierdute, pentru a-și îndeplini promisiunea electorală de „a-i restitui Americii grandoarea ei de altădată”.

Dacă tot comparăm, am putea analiza indicele redus al sprijinului popular, care, în cazul lui Trump, se situează la 40%.  Acest indice scăzut  nu ne ajută să prevedem și ce efect va avea el asupra mandatului său : dintre președinții mai apropiați timpurilor noastre, cel care a avut cel mai mic sprijin popular a fost Ronald Reagan, care avea să devină o figură venerată de americani. În schimb, Jimmy Carter, care a plecat de la Casa Albă cu coada între picioare, a avut, inițial, unul dintre cele mai mari procentaje de sprijin : 78%. Doar Barak Obama l-a depășit, cu 79%. Iar Obama pleacă însoțit de o mare simpatie populară; în cei opt ani, însă, cât a durat mandatul său, Partidul Democrat a pierdut mai mult de o mie de fotolii în parlamentele statale și federal din America.

De fapt, nicio schemă nu servește pentru a-l înțelege pe Trump și nici pentru a prezice cum va fi guvernarea sa. Chiar el a dat de înțeles indirect, în timpul ceremoniei de investitură : pentru a deschide primul bal inaugural, a ales ca muzică faimosul cântec al lui Frank Sinatra „I did It my way”. Într-adevăr, Trump a făcut-o în felul lui, în ciuda sfaturilor și a criticilor – și a câștigat.

A câștigat nu numai în timpul campaniei, ci și în cele două luni care au trecut de când a învins în alegerile din 8 noiembrie : contrar  a ceea ce a promis, nu a devenit un om politic tradițional și continuă să spargă convenții și tipare – și să-i irite pe criticii săi, care nu încetează să-l condamne, atât în mijloacele de informare, cât și cu acțiuni de protest, ca cele care au avut loc în timpul ceremoniei de investitură.

Dar, a îndeplinit alte promisiuni, cum ar fi aceea de a se apuca de treabă imediat. La scurt timp după jurământ, Casa Albă a închis pagina sa de web referitoare la încălzirea globală. Spre seară, Trump a semnat un ordin executoriu prin care se încearcă anularea în bună parte a reformei sanitare inițiate în timpul președinției lui Barack Obama.

Graba pentru a acționa se datorează personalității sale impulsive și energiilor uriașe pe care le are – se pare că doarme doar patru ore pe zi, și muncește noaptea și foarte de dimineață. Însă, se izbește și de unele piedici, deoarece numai doi dintre miniștrii săi pot să-și preia funcțiile. Ceilalți încă nu au fost aprobați de Senat, cu toată majoritatea pe care o are, în acest for, Partidul Republican.

De fapt, nu este prea limpede dacă Trump este într-adevăr republican : nu a fost deloc până nu și-a declarat candidatura la președinție, și nu arată vreo dorință de a colabora cu acest partid… exceptând punctele în care republicanii au aceleași obiective ca el. Este felul lui de a înțelege „unitatea”: îi acceptă doar pe aceia care se urcă în căruța lui.

Modul simplu în care și-a prezentat obiectivele în discursul de investitură  a făcut să fie înțeles de masele fără experiență și fără cunoștințe politice, dar la fel de mult a îngreunat relația sa cu oamenii politici și funcționarii din ambele partide – și, fără îndoială, că i-a îngrijorat  pe omologii săi de pe ambele maluri ale Atlanticului.

trump-primul-discurs-3                Primul discurs al lui Donald Trump ca Președinte, 20 ianuarie

Cei mai optimiști cred că discursul său inaugural, în care afirma că lumea s-a îmbogățit de pe urma industriei americane, iar aliații își datorează securitatea sângelui soldațilot americani, nu reflectă poziția sa : ar fi vorba doar de un punct de plecare extrem pentru un negociator ca Trump, care ar avea astfel posibilitatea de a face, ulterior, niște concesii.

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

Diana Negre es una periodista que nació en Bucarest, Rumanía. Habla muchos idomas, como si fueran… sus lenguas maternas: catalán, español, francés…rumano…(entre otros)…y, por supuesto, inglés, porque, como periodista, se consagró en EEUU, donde vive desde hace muchos años.

Es famosa también en Cuba : su voz ha llegado a ser muy familiar en la isla, a través de los programas emitidos por la emisora de radio JOSÉ MARTÍ.

Acude a Rumanía, a menudo, para dar conferencias sobre temas  de política norteamericana y para impartir clases de periodismo.

¡Es un gran privilegio contar con su colaboración!

 ***

¿Es, acaso, Donald Trump un republicano de verdad?

trump-primul-discurs-2

Las comparaciones y paradojas de Donald Trump  Washington, Diana Negre

Donald Trump se ha convertido en presidente de Estados Unidos con los índices de aprobación más bajos jamás registrados, pero dos tercios del país cree que tendrá éxito en su gestión presidencial.  También es el más viejo en llegar a la presidencia, pero ha arrastrado a muchos más votantes jóvenes que su rival Hillary Clinton. Y también es el más rico en ganar la Casa Blanca, pero debe su éxito al apoyo de la clase obrera.

Estas paradojas de Trump le hacen imprevisible y sirve de poco analizar la historia reciente o más antigua: tampoco hay precedentes de un fenómeno semejante en los dos siglos y medio de existencia del país.

Trump no se puede comparar con nadie porque ha roto todos los moldes y ha podido contradecir a todos los expertos, desde las elecciones primarias hasta el último momento, a lo largo de 19 meses, pero si hay algún paralelismo es con el presidente Andrew Jackson, considerado como el fundador del partido demócrata y ocupante de la Casa Blanca desde 1829 a 1837.

Jackson, el primer presidente que no provenía de los estados de Virginia o de Massachusetts, sino de lo que entonces era un oeste remoto, entre Carolina del Norte y del Sur, fue el primer populista al frente del país, luchó por reducir el poder de las élites del momento y esquivó a los políticos en beneficio de los empresarios,  a quienes creía poder dominar con mayor facilidad.

El día de su toma de posesión, abrió la Casa Blanca a las masas que la saquearon y su populismo a ultranza le valió el nombre de “rey de las turbas”.

Pero ni siquiera Jackson se acerca a Trump en cuestión de experiencia personal, pues aquel tenía experiencia legislativa como congresista y como senador, además de haber participado en dos guerras, mientras que el único contacto de Trump con el mundo MILITAR fue su asistencia a una escuela militar, el tipo de centros a los que los padres norteamericanos envían a sus hijos rebeldes.

Trump no abrió la Casa Blanca a las turbas, pero las invitó a unirse a él saltándose a sus representantes parlamentarios y a los funcionarios para recuperar los derechos perdido, para realizar su promesa electoral de “devolver a América su grandeza”.

Puestos a comparar, se puede analizar el bajo índice de apoyo popular, que para Trump se sitúa alrededor del 40%.  Está claro que no sirve para predecir qué efecto ha de tener sobre su mandato: de los presidentes modernos, el que menos soporte popular tenía hasta ahora es Ronald Reagan, convertido en una figura venerada por los norteamericanos. En cambio, Jimmy Carter, que salió de la Casa Blanca con el rabo entre las piernas, consiguió uno de los mayores apoyos, con el 78% el día de su inauguración. Tan solo Barak Obama le superó, con el 79%. Y Obama se marcha con aprobación popular, pero en sus ocho años de mandato el Partido Demócrata ha perdido más de mil escaños entre los parlamentos estatales y el federal.

En realidad, ningún esquema sirve para entender a Trump, ni para vaticinar cómo será su gestión. Él mismo lo recordó a todos de forma indirecta en las celebraciones de la investidura: para abrir el primer baile inaugural, escogió como música la famosa canción de Frank Sinatra “I did It my way”. Efectivamente, Trump lo hizo a su manera, a pesar de los consejos y las condenas – y ganó.

Y no solo durante la campaña, sino que lo hizo también a lo largo de los dos meses desde que ganó las elecciones el 8 de noviembre: contrariamente a lo que él mismo había prometido, no se ha convertido en un político tradicional y sigue rompiendo convenciones y moldes – e irritando a sus críticos que no cesan de condenarlo, ya sea en los medios informativos o con actos de protesta como los que registraron durante las celebraciones de la ceremonia de investidura.

Pero sí ha cumplido otras promesas, como la de ponerse en marcha inmediatamente. Poco después de la jura, la Casa Blanca cerró su web dedicado al recalentamiento global y por la tarde firmaba ya una orden ejecutiva que trata de anular buena parte de la reforma sanitaria aprobada durante la presidencia de Barack Obama.

Sus prisas por actuar corresponden a su personalidad impulsiva y a sus grandes energías – parece que duerme cuatro horas diarias y trabaja de noche y de madrugada. Pero se encuentra con algunos frenos porque tan solo dos de sus ministros pueden tomar ya posesión. Los restantes nombramientos todavía no los ha aprobado el Senado, a pesar de que el Partido Republicano tiene la mayoría.

En realidad, no está claro que Trump sea republicano: Ni lo fue nunca hasta que declaró su candidatura presidencial, ni muestra deseos de colaborar con el partido… excepto en los puntos en que los republicanos tienen los mismos objetivos que él. Es su forma de entender la “unidad”: aceptar a quienes se suban a su carro.

trump-si-familia

La simplificación con que presentó sus objetivos en el discurso de investidura hace que le comprendan las masas sin experiencia ni conocimientos políticos, pero también dificulta su relación con los políticos y funcionarios de uno y otro partido – y sin duda inquieta a sus homólogos a los dos lados del Atlántico, por no decir en todo el resto de su propio continente.

Los más optimistas piensan que su discurso inaugural, según el cual el mundo se ha enriquecido a costa de la industria de EEUU, mientras los aliados deben su seguridad a la sangre de los soldados norteamericanos, no reflejan su posición: se trata simplemente –esperan – de un punto de partida extremo para un negociador como Trump, que tiene así la posibilidad hacer concesiones más adelante.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

diana-molineaux