Archivos de autor: Zenaida Luca-Hac

COPIII SEPTUAGENARI /LOS NIÑOS SEPTUAGENARIOS

20 domingo Ene 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , ,

nancy pelosi 1

Nancy Pelosi

COPIII SEPTUAGENARI           Washington, Diana Negre

Nancy Pelosi, lidera majorității democrate din Camera Reprezentanților, și Donald Trump, președintele SUA, sunt, probabil, personajele cele mai puternice din țară, dar, la cei peste 70  de ani împliniți ai lor, se confruntă  într-o dispută puerilă, fără ca vreun adult să fie în stare să-i controleze.

Pelosi, peste două luni, va împlini 79 de ani. Ea a vrut să-l pedepsească pe Trump pentru încăpățânarea lui de a bloca bugetul, interzicându-i accesul la Camera Reprezentanților, a cărei președintă este, unde, spre sfârșitul acestei luni, el urma să-și rostească discursul anual asupra “stării Uniunii”, un eveniment tradițional pe care îl urmărește întreaga țară, că e de bine sau e de rău.

trump 1

În mod tradițional, președinții SUA își rostesc acest discurs în Camera Inferioară, deoarece este mai încăpătoare decât amfiteatrul Senatului: senatori sunt numai 100 , în timp ce Camera Reprezentanților are 435 de membri.  În ziua în care își țin discursul, președinții au ca invitați personaje deosebite, printre care magistrații Tribunalului Suprem, iar cei câţiva metri, de la intrare, până la podium, sunt parcurși încet de tot, deoarece trebuie să dea mâna cu toţi acești invitați.

Popular sau nu, acesta este momentul de glorie din fiecare an al președinților, iar Pelosi, care se află în fruntea noii majorități democrate, în urma alegerilor din luna noiembrie a anului trecut, a văzut o excelentă ocazie de a-l pedepsi pe Trump pentru încăpățânarea sa de a construi un zid de-a lungul frontierei cu Mexicul,  pe seama bugetelor federale.

Este un dezacord pentru o sumă ridicolă, în contextul banilor publici, fiind vorba doar de  5 miliarde 600 de mii de dolari, adică, mai puțin de 0.8% din bugetul Pentagonului, și minusculă (0.2%) în cadrul bugetului total al țării, care este de 4 bilioane. Dar, chiar și această sumă ar fi negociabilă, însă, Pelosi ar acepta să se cheltuiască pentru zid doar un singur dolar și nimic mai mult.

Congresul și Casa Albă s-au paralizat reciproc, iar aprobarea bugetului se tot amână, astfel încât, nu sunt bani pentru aproximativ un sfert din funcționarii federali. Desigur aceștia își vor primi din urmă salariile, deîndată ce se va rezolva problema bugetelor, dar, pentru moment, 800.000 de persoane au salariile îngețate de aproape o lună, și jumătate dintre ele trebuie să se prezinte la lucru, deoarece e nevie să se asigure buna funcționare a instituțiilor statului.

Această situație se datorează obstinației ambelor tabere, însă, la fel ca în disputele infantile, fiecare spune că “celălalt e de vină”.

Dacă Pelosi a crezut că a găsit o modalitate de a-l umili pe Trump interzicându-i accesul în Camera Reprezentanților, nu este sigur că discursul nu va fi, totuși, rostit, până la urmă, în Senat. E posibil să nu mai fie nevoie de o sală prea mare, deoarece, aproape jumătate dintre legiuitori, cei ai Partidului Democrat vor decide, probabil, să boicoteze evenimentul.

Dar Trump, un tinerel de doar 72 de ani, în comparație cu aproape octogenara Nancy Pelosi, nu a rămas cu brațele încrucișate și a anulat voiajul internațional pe care președinta Camerei Reprezentanților, împreună cu alți șase legiuitori, plus echipa sa de funcționari, urmau să-l facă în Belgia, Egipt și Afganistan.

trump 2

Congresmenii americani obișnuiesc să facă asemenea călătorii pentru a culege informații de la fața locului asupra unor chestiuni pe care le dezbat în comitetele lor și, desigur, zboară cu avioane militare, care, pe lângă faptul că oferă o mai mare securitate, garantează și o flexibilitate care nu există în cazul transporturilor comerciale.

O idee despre cât de neplăcută a fost surpriza anulării zborului de către președinte ne-o oferă faptul că unii dintre legiuitori se aflau deja în autobuzul care urma să-i ducă la baza aeriană de la Andrews, de unde trebuia să decoleze respectivul avion militar: plecarea era prevăzută pentru orele 15.00, iar anularea zborului de către președintle Trump le-a fost anunțată la orele 14.00.

Trump nu avea cum să-i înfurie pe oamenii din propriile sale rânduri, deoarece delegația era formată numai din legiuitori ai Partidului Democrat.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

LOS NIÑOS SEPTUAGENARIOS            Washington, Diana Negre

trump 3

Nancy Pelosi, líder de la mayoría demócrata en la Cámara de Representantes, y Donald Trump, presidente de Estados Unidos, son probablemente los dos personajes más poderosos del país, pero, a sus más de 70 años cumplidos, están enfrentados en una disputa de carácter pueril sin que ningún adulto parezca capaz de controlarlos.

Pelosi, la representante de San Francisco que cumplirá 79 años en un par de meses, trató de castigar a Trump por su terquedad presupuestaria cerrándole el acceso a la Cámara de Representantes que ella preside, donde a finales de este mes debería pronunciar el discurso anual del “estado de la Unión”, un acontecimiento tradicional en que todo el país tiene puestos los ojos – para bien y para mal-.

Es tradicional que los presidentes pronuncien este discurso en la Cámara baja porque es mayor que el hemiciclo del Senado, toda vez que éste tan solo ha de albergar a 100 senadores, mientras que la Cámara de Representantes cuenta con 435 miembros.  El día del discurso, los presidentes invitan a personajes señalados, acuden los magistrados del Supremo y los pocos metros desde la entrada hasta el podio son de recorrido lento porque han de estrechar manos repetidamente.

trump 4

Popular o impopular, éste es el momento de gloria anual de los presidentes y Pelosi, que representa la nueva mayoría demócrata tras las elecciones de noviembre, vio una oportunidad excelente para castigar a Trump por su insistencia en construir una valla a lo largo de la frontera mejicana, aún a costa de los presupuestos federales.

Es un desacuerdo por una cantidad ridícula- en el contexto del dinero público, pues se trata de tan solo 5.6 mil millones de dólares, menos del 0.8% del presupuesto del Pentágono y aún más minúsculo (0.2%) en el presupuesto total de casi 4 billones. Incluso esta cantidad sería negociable, pero Pelosi tan solo aceptaría gastarse un dólar y ni siquiera quiere negociar cualquier otra cifra.

Paralizados mutuamente el Congreso y la Casa Blanca, el presupuesto no se aprueba y así no hay dinero apropiado para aproximadamente la cuarta parte de los funcionarios federales. No es que ninguno de ellos haya de temer por su salario, pues se les pagará con efectos retroactivos una vez resuelto el problema, pero, de momento, hay 800.000 personas con el sueldo congelado desde hace casi un mes y, todavía peor, casi la mitad ha de acudir a trabajar -sin pago – porque son “esenciales” para el funcionamiento del país.

La situación se debe al empecinamiento de ambos bandos, pero, como en las disputas infantiles, cada uno dice “es culpa del otro”.

Si Pelosi creyó encontrar una forma de humillar a Trump negándole el acceso a la Cámara, no es seguro que el discurso quede anulado porque podría pronunciarlo en el Senado. Tal vez no necesiten tanto espacio porque es muy probable que casi la mitad de los legisladores, es decir, los del Partido Demócrata, decidan boicotear el acto.

Pero Trump, un jovencito de tan solo 72 años comparado a la casi octogenaria Nancy Pelosi, no se ha quedado cruzado de brazos y ha suspendido el viaje internacional que la presidenta de la Cámara, junto con seis legisladores y su equipo de funcionarios, tenía previsto a Bélgica, Egipto y Afganistán.

nancy pelosi 2

Nancy Pelosi

Son viajes habituales de los congresistas para recabar en directo información de las cuestiones que aparecen en sus comités y normalmente vuelan en aviones militares, que además de ofrecer mayor seguridad, garantizan una flexibilidad que no existe con los transportes comerciales.

Una idea de la sorpresa originada por el veto presidencial la da que varios legisladores estaban ya sentados en el autobús que había de llevarlos a la base aérea Andrews, desde la que despegaba el avión militar que los llevaría a su destino: la salida estaba prevista para las 3 de la tarde y el aviso presidencial llegó a las 2.

Trump no corría el riesgo de provocar iras entre sus propias filas, pues la delegación estaba formada exclusivamente por legisladores del Partido Demócrata.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

VIESPAR ISRAELIAN/AVISPERO ISRAELÍ

20 domingo Ene 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , ,

is 2

VIESPAR ISRAELIAN

Israelul este cel mai modern și mai occidentalizat stat din tot Orientul Mijlociu, însă politica sa îi confirmă și îi sporește, pe zi ce trece, condiția-i absolut orientală. Și, în acest proces ce tinde constant să dobândească “o și mai mare dificultate”, țara se află în fața dilemei de a-l aduce sau nu în fața tribunalelor, tocmai în preajma alegerilor generale, pe un prim ministru, Biniamin Netanyahu, care – conform unor sondaje – le va câștiga, din nou, în luna aprilie a acestui an.

biniamin netaniahu 1

Biniamin Netaniahu

Esența orientală a Israelului nu se vede, însă, numai în ambitusul juridico-moral. Vertiginoasa proliferare (prin scindări ideologice și egocentrisme personale) a partidelor politice o scoate și mai mult în relief.

Astfel, pe Netanyahu și partidul să, “Likud”, l-ar alege, azi, 41% din electorat; alte statistici îi dau numai 25%. Oricum, pentru a rămâne la putere, va trebui să se alieze cu unul sau cu mai multe partide. Ca ideologie, cel mai aproape ar fi “Partidul Rezistenței din Israel”. Însă, acest partid, care e pe locul al doilea, foarte aproape de Likud, în preferințele electoratului, este produsul unei disidențe tocmai din interiorul Likud-ului: l-a creat Biniamin Gantz, fostul secretar general al Likud-ului. Și l-a părăsit deoarece nu a fost de acord cu matrapazlâcurile lui Netanyahu, dar și datorită propriilor ambiții personale.

biniamin gantz 1

Biniamin Gantz

În mod logic, o alianță între acești doi oameni ar fi lipsită de sens. Dar, ambiția de a poseda puterea și întortochiatele speculații sunt atât de mari, încât orice alianță este posibilă. Dacă ar fi și de dorit, e cu total altă chestiune.

Între timp, fragmentarea scenei politice continuă. Astfel, centrul și-l dispută – deocamdată – peste o jumătate de duzină de partide și grupări politice. Printre ele figurează Partidul Laburist, care, în istoria politică a Israelului, a reprezentat, întotdeauna, stânga… până când această ideologie a încetat să mai placă maselor. “Hatenuah” (Mișcarea), condusă de fostul ministru de externe, doamna Tzipi Livni, dă asigurări că apără poziții centriste, cu toate că are un evident trecut stângist.

De fapt, oferta politică din Israel este, mai ales, o vitrină de ambiții și șmecherii personaliste – o bună parte dintre partide nici măcar nu au programe ideologice – iar separatismul merge de la o extremă ideologică la alta, fiind tot atât de fragile și partidele, de la o extremă la alta. Până și spectrul religios se alătură fragilității generale, și același lucru se întâmplă și cu trei sferturi din partidele care afirmă că apără interesele colonilor israelieni, care s-au instalat în teritoriile ocupate din Iordania.

is 3

Și ca panorama aceasta de confuzie generală să fie completă, Procuratura Generală recunoaște că are dovezi mai mult decât suficiente pentru a-i deschide trei procese lui Netanyahu. Dar nu menționează nici ce anume presupuse delicte ar urma să cerceteze – spune doar că ar fi vorba despre două cazuri de corupție și unul de prevaricaţiune -și nici dacă va acționa înainte sau după alegeri, sau dacă nu va aduce deloc aceste cauze în fața judecătorilor. Este evident pentru absolut toată lumea că o punere sub acuzație a lui Netanyahu înainte de alegeri, le-ar influența în mod decisiv…

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

is 1

 

AVISPERO ISRAELÍ

Israel es el Estado más moderno y occidentalizado de todo el Oriente Medio, pero la política israelí ratifica y mejora cada día su condición de absolutamente oriental. Y en este proceso de un constante “más difícil todavía”, el país se halla ante el dilema de llevar ante los tribunales en vísperas de unas elecciones generales a un jefe de Gobierno, Benjamín Netanyahu, que – según encuestas – volverá a ganarlas en la consulta del próximo mes de abril.

biniamin netaniahu 2

Benjamín Netanyahu

Pero la esencia oriental de Israel no se ve solo en esa tesitura jurídico-moral. La vertiginosa proliferación (por escisiones ideológicas y egocentrismos personales) de partidos políticos lo evidencia todavía más.

Así, a Netanyahu y a su partido, el “Likud” le elegiría hoy en día el 41% del electorado; otras estadísticas le conceden apenas el 25%. En cualquier caso, para seguir en el poder tendrá que coligarse con uno o varios partidos más. Ideológicamente, el más afín sería “Poder de resistencia para Israel”. Pero este partido, que sigue muy de cerca al Likud en las preferencias populares es fruto de una disidencia dentro de este partido : Lo creó Benjamín Gantz, que había sido justamente secretario general del Likud. Y lo dejó de ser a partes iguales por discrepar los tejemanejes de Netanyahu como por ambición personal de Gantz.

benjamín gantz 2

Benjamín Gantz

Lógicamente, la alianza de estos dos hombres es un contrasentido. Pero la ambición de poder y las retorcidas especulaciones son tales, que cualquier alianza es posible. Que sea deseable, es harina de otro costal.

benny gantz

Benny Gantz

Mientras tanto, la fragmentación del escenario político prosigue. Así, el centro se lo disputan – por ahora – media docena larga de partidos y agrupaciones políticas. Entre ellas figura el Partido Laborista, que en la historia política de Israel representó siempre a la izquierda… hasta que esta ideología dejó de gustar a las masas. “Hatunah”, dirigida por la exministra de Exteriores, Tzipi Livni asegura que también defiende posturas centristas pese a un innegable pasado izquierdoso.

En realidad, la oferta política en Israel es ante todo un escaparate de ambiciones y trapicheos personalistas – buena parte de los partidos ni exhiben siquiera programas ideológicos – y el separatismo va de un extremo ideológico al otro, siendo por un igual de frágiles los partidos de un extremo como del otro. Hasta el espectro religioso se suma a la fragilidad general y tres cuartos de lo mismo les pasas a los partidos que dicen defender los intereses de los colonos sionistas que se han instalado en las tierras ocupadas de Jordania.

is 4

Ah, y para que  ese panorama de confusión general se complete, la Fiscalía General reconoce que tiene indicios más que suficientes para abrirle tres causas a Netanyahu. Pero ni especifica que presuntos delitos quiere investigar – tan solo dice que serían dos casos de corrupción y uno de prevaricación -, ni si actuará antes o después de los comicios o no se personará en absoluto ante la magistratura. Y es evidente a ojos de todo el mundo que un encausamiento de Netanyahu antes de las elecciones, influiría decisivamente en estas.

is 5

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

GRECIA: PIAȚA ELECTORALĂ/GRECIA: EL MERCADO ELECTORAL

12 sábado Ene 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , ,

tsipras 4

Alexis Tsipras

GRECIA: PIAȚA ELECTORALĂ

La fel ca pentru Spania, anul 2019 va fi pentru Grecia un an electoral, iar alegerile parlamentare vor fi vitale pentru guvernul condus de Alexis Tsipras. În Grecia, la fel ca în celelalte democrații care se clatină, guvernul privește spre alegeri cu părul măciucă, împărțind bani în stâga și în dreapta.

Tsipras, un populist de stânga cu principii radicale și cu o practică guvernamentală posibilistă, a făcut cadou, la sfârșitul anului 2018, unui număr de 1.400.000 de familii din Grecia câte 1.350 €  ca “dividend social”; unor 115.000 de pensionari din Administrația publică și ai Forțelor Armate, suma de 233.000.000 € ca o compensație pentru tăierile din veniturile lor făcute în anii de austeritate; iar unor 250.000 de liber-profesioniști le scade cota de plată pentru asigurările sociale cu 30%; locuitorilor din insule le restituie subsidii în valoare de 570 de milioane € (care vor fi plătite în decurs de 3 ani) pentru transportul spre și dinspre continent; și cascada de pomeni electorale culminează cu o tranșă unică de 42 de milioane ca ajutor pentru păstori și pentru micii crescători de vite.

grecia 1

Generozitatea aceasta se datorează mai întâi de toate (ca să nu spunem numai) perspectivelor electorale cumplit de urâte pe care sondajele le arată lui Tsipras și “Syrizei” (“Alianța stângii”), aliata sa guvernamentală. Celălalt aliat – “Anel” (“Grecia independentă”) – se află în plin proces de separare.

Tipic pentru politica grecească încă din epoca aheilor, decepția populară față de Tsipras nu se datorează penuriilor economice, ci orgoliului național. Hotărârea guvernelor grec și macedonean de a pune capăt războiului denumirii (veto-ul Greciei de a acepta ca fosta republică macedoneană din vechea Iugoslavie să se numească Macedonia, deoarece Grecia are o provincie cu exact același nume), acceptând ca această țară să se numească în viitor “Macedonia de Nord”.

Acordul – care urmează să fie supus ratificării populare – a fost salutat de întreaga Europă și respins cu furie de majoritatea populațiilor din cele două țări. 70% dintre grecii consultați consideră că acordul este o greșeală, iar grecii din nord îl percep ca pe o trădare. În Macedonia sentimentele sunt asemănătoare. Atât de puternic este acest val de naționalism irațional, încât “Anel” a anunțat public că va părăsi coaliția în momentul în care se va semna acordul eleno-macedonean. Maximalismul patriotic arătat de “Anel” este explicat de sondaje: de mai mult de un an, partidul se află la sub 3% din intențiile de vot, pragul prevăzut în Constituție pentru a intra în Parlament.

tsipras 2

Alexis Tsipras

Referitor la cu ce resurse va finanța Tsipras acest potop de milioane, acestea vor proveni din sacrificiile făcute de greci în timpul anilor de austeritate, când țara a evitat falimentul, la începutul acestui deceniu. Tocmai iritarea stârnită de aceste sacrificii l-a adus pe Tsipras la putere, în 2015.

Excedentul obținut în acești ani și amânarea reducerii prestațiilor sociale – impuse Atenei de creditorii internaționali – ( aproximativ 2 miliarde 500 de milioane €) reprezintă casa de bani din care va scoate guvernul grec pomenile electorale. Pomeni care nu-i vor garanta deloc realegerea, dar care, foarte ușor, pot să transforme casa de bani într-o cutie a Pandorei. Pentru ca să se potrivească cifrele lui Tsipras, Grecia va trebui să obțină în 2019 o creștere reală a PIB-ului său cu 2,5%… Economiștii din Uniunea Europeană prevăd că nu va depăși 2%.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

grecia 2

GRECIA: EL MERCADO ELECTORAL

tsipras 1

Alexis Tsipras

Como en España, en Grecia el 2019 se presenta como un año trufado de elecciones, siendo las parlamentarias vitales para el Gobierno que preside Alexis Tsipras. Y en Grecia, como en tantos países de democracia tambaleante, el Gobierno encara las elecciones peliagudas repartiendo dinero a diestro y siniestro.

Tsipras, un lévo-populista de principios radicales y practica gubernamental posibilista, ha regalado a finales del 2018 a 1.400.000 de familias griegas 1.350 € a cada una en concepto de “dividendo social”; a 115.000 pensionistas de la Administración pública y las Fuerzas Armadas, un total de 233.000.000 € como compensación de los recortes hechos en los años de austeridad; a 250.000 autónomos les rebaja este año la cuota de la seguridad social un 30%; a los residentes de las islas periféricas, les restituye un subsidio de 570 millones de € (a repartir en 3 años) para transportes con la tierra firme; y la catarata de dádivas culmina con una partida única de 42 millones prevista para pastores y pequeños ganaderos en concepto de ayuda empresarial.

Tanta generosidad se debe ante todo (para no decir tan solo por) a las pésimas perspectivas electorales que las encuestas demoscópicas le atribuyen a Tsipras y “Syriza” (“Alianza de las izquierdas”), su aliado gubernamental. El otro aliado – “Anel” (“Grecia independiente”) – está ya en proceso de separación.

Típico de la política griega desde la época de los aqueos, el desencanto popular con Tsipras no se debe a las penurias económicas, sino al orgullo nacional. La decisión de los Gobiernos griego y macedonio de poner fin a la guerra de los nombres (el veto griego a aceptar que la exrepública macedonia de la antigua Yugoslavia se llame Macedonia porque en Grecia existe una provincia con este nombre), aceptando que ese último país se denomine en el futuro “Macedonia del Norte”.

El acuerdo – pendiente de ratificación popular – ha sido celebrado por toda Europa y rechazado con rabia por la mayoría de las poblaciones de los dos países afectados. El 70% de los griegos consultados consideran el acuerdo un error y los griegos septentrionales, incluso una traición nacional. En Macedonia los sentimientos son parejos. Tan fuerte es esta ola de nacionalismo irracional, que “Anel” ha declarado públicamente que abandonará la coalición en el momento en que se firme el acuerdo greco-macedonio. El maximalismo patriótico de “Anel” lo explican las encuestas: desde hace un año largo, el partido está muy por debajo del 3% de expectativa de votos, mínimo exigido por la Constitución para entrar en el Parlamento.

tsipras 3

Alexis Tsipras

Y en cuanto a lo que explica con qué recursos financiará Tsipras esa lluvia de millones, esos provienen de los sacrificios hechos por los griegos durante los años de austeridad con que el país evitó la bancarrota a principios del decenio. Fue justamente la irritación por esos sacrificios lo que llevó a Tsipras al poder en el 2015.

El superávit logrado en estos años y el aplazamiento de la reducción de prestaciones sociales – impuesto a Atenas por los acreedores internacionales – (un total de cerca de 2.500 millones de €) es la caja fuerte de la que sacará el Gobierno griego los regalos electorales. Unos regalos que no garantizan en absoluto la reelección, pero que fácilmente pueden transformar la caja fuerte en caja de Pandora. Y es que para que cuadren los números de Tsipras, Grecia ha de tener en el 2019 un crecimiento real de su PIB del 2,5%… y los economistas de la Unión Europea no le prevén más allá del 2%.

grecia 3

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

APROPIERE ÎNTRE EVREI ȘI ARABI/APROXIMACIÓN JÚDEO-ÁRABE

12 sábado Ene 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , ,

oriente medio 2

APROPIERE ÎNTRE EVREI ȘI ARABI     Washington, Diana Negre

Știrea nu a apărut în niciun mijloc de informare în masă și niciun diplomat al vreuneia dintre țările interesate nu a vrut să o confirme, dar, în Orientul Mijlociu, incompatibilitatea absolută dintre musulmani și israelieni se reduce pe zi ce trece.

Este o certitudine, dar, valoarea sa este, totuși, foarte relativă, așa cum este toată politica în această parte a lumii. Preponderența personalismelor, volatilitatea loialităților și a pactelor, precum și năzuința endemică de a prefera căile complicate și întortocheate drumului drept și direct ne obligă să considerăm întreaga politică – națională și internațională – din Orientul Mijlociu ca fiind ceva foarte relativ.

Atât de reltiv, încât, în ziua de azi, dintre țările care continuă să nu recunoască Israelul, 19 sunt arabe sau, cel puțin, musulmane.

Dar, iată că sultanul din Oman l-a primit, în luna octombrie a anului trecut într-o vizită oficială, pe șeful guvernului israelian. Tot atunci, ministrul de externe al Omanului îndemna țările arabe să recunoască existența Israelului.

oriente medio 3

Mai înainte, în vara anului 2017, prințul moștenitor saudit însuși – Mohamed bin Salman – s-a întâlnit, în timpul vizitei sale în SUA, cu conducători ai comunităților evreiești din America. Iar ambasadorul saudit la Washington – prințul Türki al Feisal – se întâlnește public cu israelieni de rang înalt. Israelul, la rândul său, îngăduie ca diplomați din Qatar să poată survola teritoriul său, atunci când aceștia vizitează în mod oficial fâșia Gaza, pentru a ușura grava situație economică a acestui teritoriu.

Printre multele motive care au determinat această schimbare de atitudine se cuvine să evdențiem: Iranul, președinții Obama/Trump și emigrația palestiniană, ca fiind cele mai importante. Chestiunea cu Iranul este un subiect recurent. Persia a exercitat în vremuri trecute o hegemonie de nesuportat și care nu poate fi dată uitării în țările arabe, atât la nivel guvernamental, cât și popular. În vremuri mai apropiate de noi, acest antagonism s-a concentrat în rivalitatea dintre Iran și Arabia Saudită în dominarea lumi islamice. Și, de când la Teheran poruncesc ayatolahii cu politica lor agresiv expansionistă, aversiunea reciprocă arabo-iraniană cunoaște o puternică recrudescență.

Venirea lui Trump la președinția SUA a făcut ca apropierea arabilor de Israel, marele protejat al Americii, să fie mai ușor de asumat. În lumea arabă, se crede că răspunzător pentru recentul avânt al Iranului ar fi președintele Obama, cu politica sa de normalizare. În Orientul Mijlociu, principiul conform căruia dușmanul dușmanului meu este prietenul meu cel mai bun este mai în vigoare decât în oricare alt loc din lume.

În sfârșit, pentru opinia publică din Orientul Mijlociu aversiunea față de Israel și față de politica sa de marginalizare a palestinienilor s-a redus proporțional cu creșterea emigrației palestiniene. Aceasta, ca de altfel toate emigrațiile în stare de necesitate, reprezintă o masă lucrătoare, luptătoare, de multe ori mai bine calificată decât echivalentele indigene și dispusă să accepte salarii mai mici, doar pentru a avea un loc de muncă. Adică, este mai mult decât incomodă, din cauza concurenței pe care o face. Acest fenomen se manifestă foarte puternic în Irak.

Desigur, în Orientul Mijlociu, lucrul acesta este valabil astăzi, căci mâine, ar putea să fie exact invers… și, mai ales, să fie adevărat.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

APROXIMACIÓN JÚDEO-ÁRABE                 Washington, Diana Negre

oriente medio 4

La noticia no se ha publicado en ningún medio informativo ni la quiere ratificar ningún diplomático de las naciones interesadas, pero en el Oriente Medio la incompatibilidad absoluta entre musulmanes e israelíes es cada vez menor.

Esto es cierto, pero de un valor muy relativo, como toda la política de esta parte del mundo. La preponderancia de los personalismos, la volatilidad de las lealtades y pactos, así como una querencia endémica a preferir las vías complicada y retorcidas a los caminos rectos obliga considerar toda lo política –nacional e internacional – del Oriente Medio como algo muy relativo.

Tan relativo, que hoy en día 19 de las naciones que siguen sin reconocer a Israel son árabes o, por lo menos, musulmanas. Pero el sultán de Omán recibió el pasado mes de octubre en visita oficial al jefe del Gobierno israelí. Simultáneamente, el ministro omaní de Exteriores pedía a los Estados árabes que reconociesen ya a Israel.

Anteriormente, en el verano del 2017, el mismísimo príncipe heredero saudí – Mohamed bin Salman – se reunió durante su gira por los EE.UU. con dirigentes de las comunidades judías estadounidenses. Y el embajador de Arabia Saudita en Washington – príncipe Türki el Feisal – celebrara públicamente reuniones con políticos israelíes de alto rango. Israel, por su parte, tolera sin más que diplomáticos kataríes sobrevuelen su territorio cuando visitan la zona de Gaza, oficialmente para aligerar la grave situación económica de ese territorio.

muhammad bin salman

El príncipe heredero de Arabia Saudí, Muhammad bin Salman

Entre las muchas causas de este cambio de actitud hay que destacar a Irán, Obama/Trump y la emigración palestina como las más importantes. Lo del Irán es un tema recurrente. Persia ejerció en tiempos pasados una hegemonía mal soportada y nada olvidad por los países árabes, tanto a nivel gubernamental como popular. En épocas más recientes ese antagonismo se centró en la rivalidad entre Irán y Arabia Saudí por dominar el mundo islámico. Y desde que en Teherán mandan los ayatolás con su agresiva política expansionista, la mutua repulsa arabo-iraní se ha recrudecido fuertemente.

alí khamenei

El ayatolah iraní Alí Khamenei

La llegada de Trump a la presidencia estadounidense ha hecho más asumible para los árabes la aproximación a Israel, el gran protegido de los EEUU. Y es que en el mundo árabe, se cree que el responsable del reciente auge de Irán fue el presidente Obama, con su política de normalización. Y en el Oriente Medio, eso de que el enemigo de mi enemigo es mi mejor amigo rige más que ninguna otra parte.

Por último, para la opinión pública del Oriente Medio la inquina a Israel y su política de marginación de la población de Palestina ha disminuido proporcionalmente al aumento de la emigración palestina. Y es que esta, como la de todos los angustiados, representa una masa laboral, pugnaz, muchas veces mejor preparada que su equivalente indígena y dispuesta a cobrar menos con tal de tener un trabajo. Es decir, es más que incomoda por la competencia que representa. El fenómeno es especialmente fuerte en el Irak.

oriente medio

Claro que en el Oriente Medio si esto es así hoy, mañana puede ser exactamente al revés… y también será verdad.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

 

Din lac, în puț… /De Málaga en Malagón

12 sábado Ene 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , ,

trump 1

Din lac, în puț…     Washington, Diana Negre

Nimeni dintre cei care au urmărit peripețiile politicii americane nu poate să creadă că ultimii doi ani, de când a venit Donald Trump la Casa Alba, au fost  liniștiți și plăcuți, însă, iată că în noua etapă care tocmai a început sunt semne că urmează un adevărat tsunami: tensiunile dintre partide, nesiguranța economică și riscurile la care este supus sistemul financiar internațional vin toate deodată.

Situația aceasta contrastează cu calmul de pe străzile capitalei americane, tocmai acum când sute de mii de funcționari se află într-un concediu forțat, ale căror salarii rămân înghețate, deoarece legitorii și Casa Albă nu ajung la un acord pentru a aproba bugetul național. Legile americane nu permit ca guvernul să poată beneficia de o muncă neremunerată și, cu toate că acești funcționari își vor încasa banii mai devreme mai mai târziu, deocamdată, ministerele, muzeele și alte instituții ale guvernului federal rămân închise.

trump 2

Cu îndatorarea publică din SUA și din multe alte țări, s-ar putea crede că lipsa unui acord asupra bugetului american s-ar datora dificultății de a găsi fonduri pentru a subvenționa activitățile guvernului. Nu este așa: bugetele generale sunt blocate de o dispută în jurul a 5 miliarde de euro, cam cât spune Trump că ar fi averea lui, oricum o sumă mică în comparație cu deficitul bugetar planficat, care, în acest exercițiu, ar putea fi de un bilion de euro, și chiar minusculă  în cadrul unui buget de 4 bilioane.

Sunt banii pe care Trump îi cere ca primă rată pentru a ridica zidul promis la granița cu Mexicul, care ar urma să protejeze țara de invazia imigranților și de droguri, una dintre principalele sale promisiuni electorale din 2016, sub sloganul că “îi va reda Americii măreția de odinioară”. Zidul nu va împiedica sosirea muncitorilor cât timp țara are nevoie de ei – în prezent, ca de altfel în toată istoria ei, ca mână de lucru – și nici intrarea drogurilor, atâta timp cât americanii vor dori să le consume; în plus, aceste 5 miliarde vor fi insuficiente pentru a ridica zidul: sunt doar un joc de forță între președinte și noua opoziție democrată, majoritară de acum în Camera Reprezentanților, care este în funcțe începând de joia trecută.

zid 3

Această tropăială a legiuitorilor și a președintelui însuși are loc într-un moment inoportun: rivalii internaționali cum sunt China și Rusia cred că este momentul să profite, noi lideri, cum este președintele Braziliei, vor să-l imite pe Trump, în timp ce tot sistemul financiar internațional pare a fi și mai instabil, cu niveluri mari de îndatorare, care, azi, ajung la 250 de bilioane de dolari, adică de trei ori mai mult ca acum 20 de ani. Iar, datornici nu sunt săracii, ci SUA, UE, China și Japonia: le revine 75% din datoria întreprinderilor, 65% din cea personală și 80% din cea publică.

Însă, dacă SUA, sau restul țărilor din lume, ar ajunge în situația de a avea nevoie urgentă de o doză de liderat american, este posibil să rămână doar cu doleanța … și cu criza în cârcă: la Washington sunt timpuri de frondă, care corespund divizărilor tot mai adânci din țară și care s-au văzut foarte clar joia aceasta când noii legiuitori și-au luat în primire posturile: generația care a preluat ștafeta respinge orice măsură de austeritate, noua majoritate își ascute cuțitele pentru a le înfige în Trump, iar președintele se parapetează sub sloganurile adepților săi tradiționali.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

zid 1

De Málaga en Malagón       Washington, Diana Negre

trump 3

Nadie que haya seguido las peripecias de la política norteamericana puede creer que los últimos dos años, desde que Donald Trump llegó a la Casa Blanca, hayan  transcurrido plácidamente, pero la nueva etapa que acaba de comenzar lleva trazas de ser un auténtico tsunami: las tensiones entre los partidos, la incertidumbre económica y los riesgos para el sistema financiero internacional llegan todos al mismo tiempo.

Semejante situación contrasta con la calma de las calles de la capital norteamericana, ante las vacaciones forzosas de cientos de miles de funcionarios, cuyo sueldo está congelado porque los legisladores y la Casa Blanca no se ponen de acuerdo para aprobar los presupuestos nacionales. Las leyes norteamericanas no permiten que el gobierno se beneficie de un trabajo no remunerado y, aunque estos funcionarios cobrarán tarde o temprano con efectos retroactivos, de momento los ministerios, museos y otros centros del gobierno federal están cerrados.

Con el creciente endeudamiento público norteamericano y de muchos otros países, uno podría creer que la falta de acuerdo presupuestario en Estados Unidos se debe a la dificultad de encontrar los fondos para financiar las operaciones del gobierno. Pero no es así: los presupuestos generales están retenidos por una disputa en torno a 5 mil millones de euros, aproximadamente el monto total de la fortuna personal que Trump dice tener y una cantidad exigua frente al proyectado déficit de presupuesto, que en este ejercicio podría rondar el billón de Euros -y más exigua aún en el marco de un presupuesto de 4 billones.

trump 4

Pero es la cantidad que Trump exige como primer pago para construir la prometida muralla en la frontera mexicana que habría de proteger al país de las invasiones de inmigrantes   y de droga, una de sus principales promesas electorales de 2016, bajo el slogan de “devolver la grandeza a América”. La muralla ni impediría la llegada de trabajadores mientras el país siga necesitando – ahora como en toda su historia – mano de obra, ni la entrada de drogas mientras los norteamericanos la quieran seguir consumiendo; pero además estos 5 mil millones serían insuficientes para construírla: constituyen tan solo un juego de fuerzas entre el presidente y la nueva oposición demócrata, mayoritaria desde ahora en la Cámara de Representantes que entró en funciones este pasado jueves.

Esta pataleta de los legisladores y del propio presidente ocurre en un momento inoportuno: rivales internacionales como China y Rusia creen que es momento de sacar tajada, nuevos líderes como el presidente del Brasil quieren imitar a Trump, mientras todo el sistema financiero internacional parece más inestable, con elevados niveles de endeudamiento que hoy se acercan a los 250 billones de dólares, el triple que hace 20 años. Y los deudores no son los pobres, sino EEUU, la UE, China y Japón: les corresponde el 75% de la deuda empresarial, el 65% de la personal y el 80% de la pública.

zid 2

Pero si el país, o el resto del mundo, llegaran a necesitar pronto una dosis de liderazgo norteamericano, es probable que se quedasen con las ganas… y con la crisis a cuestas: en Washington son tiempos de fronda, que corresponden a las divisiones cada vez más profundas de este país y que se vieron claramente en la toma de posesión de los nuevos legisladores este jueves: la generación que toma el relevo rechaza cualquier medida de austeridad, la nueva mayoría afila los cuchillos para clavárselos a Trump y el presidente se parapeta aupando los slogans de sus seguidores tradicionales.

Autor: Diana Negre.

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

ZIDURI ȘI IAR ZIDURI/MUROS Y MÁS MUROS

04 viernes Ene 2019

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , ,

putin

ZIDURI ȘI IAR ZIDURI

Federația Rusă s-a alăturat șirului de state care-şi ridică ziduri la frontiere. Cel pe care tocmai l-a ridicat la granița Crimeei cu Ucraina este nimic în comparație cu alte asemenea lucrări din istorie, însă, mai mult ca sigur, este tot atât de inutil ca cele de dinainte și ca toate câte vor mai urma … începând cu cel pe care vrea să-l construiască Donald Trump la frontiera cu Mexicul.

el muro entra frontera de eeuu con méxico 2

De fapt, toate aceste construcții nu au fost decât niște mega-monumente ale incompetenței politice și militare. Zidul chinezesc care trebuia să oprească incursiunile triburilor din stepă n-a servit la nimic; la fel de inutil a fost cel ridicat de romani între Anglia și Scoția. Nici zidurile Constantinopolului nu au rezistat asaltului final al otomanilor. La fel s-a întâmplat și cu zidurile Ierusalimului în fața armatelor babiloniene și – mai târziu – romane. Mult mai târziu, cel mai sofisticat și aducător de moarte, zidul Berlinului, n-a putut opri prăbușirea politică și economică a Germaniei comuniste. Doar “Zidul Plângerii” din Ierusalim continuă să fie util, deoarece este o încercare de a păstra credința și amintirile religioase. A rămas în picioare deoarece nu are menirea de a realiza ceva imposibil – să oprească cursul istoriei -, ci să păstreze convingeri și speranțe.

La o privire atentă, constatăm că această pornire de a ridica ziduri izvorărște din alt zid: cel care se află în capetele închistate și sărace în idei. Când regii Chinei nu au știut să se apere de călăreții mongoli, au ridicat impunătorul Zid chinezesc, care nu i-a oprit pe călăreții atacatori, deoarece aceștia pur și simplu au ocolit zidul. Iar Zidul Berlinului – la fel ca întreaga graniță inter-germană, cu sârmă ghimpată, plin de mine și de dispozitive automate care scuipau schije și proiectile – nu i-a fost de niciun folos regimului din RDG, în încercarea de a păstra fidelitatea unei populații tot mai dezamăgite.

În cazul ultimului zid – cel care separă Crimeea de Ucraina -, construcția este cu atât mai absurdă, cu cât nu era nevoie de ea. Marea majoritate a locuitorilor Crimeei se consideră ruși și aproape nimeni nu e tentat să plece în Ucraina, țară cu un nivel de viață și siguranță mult inferior lor. Și nici riscul de invazie civilă nu depășește nivelul de simplă speculație ultra-naționalistă, dată fiind psihoza anti-rusă din Ucraina. În plus, un traseu prin această parte a Ucrainei ar fi deosebit de riscant, din punct de vedere fizic.

crimea 1

ucraina

Desigur, jurnaliștii și propagandiștii ruși sunt foarte conștienți de absurditatea deciziei de a ridica zidul din Crimeea. În știrile oficiale și oficioase, lansate dinspre Moscova, pe această temă se adaugă că, pe lângă scopurile militare, noul zid este o măsură luată și împotriva contrabandei… Acest lucru, ar putea să-i dea un oarecare simț practic acestei măsuri și să reducă puțin rușinea proprie și a celorlalți.

În sfârșit, plutește în continuare amenințarea zidului anti-migrație de la frontiera dintre Mexic și SUA. Deocamdată, se pare că Congresul american blochează proiectul și economisește un pumn de dolari, scutind țara de o situație ridicolă: din cele care se pare că îl încântă pe președintele Trump.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

el muro entra frontera de eeuu con méxicoEl muro en la frontera de EEUU con México

MUROS Y MÁS MUROS

La Federación Rusa se ha sumado a la retahíla de Estados que erigen muros fronterizos. El que acaba de levantar en la frontera de Crimea con Ucrania es una minucia en comparación con otras obras similares de la Historia, pero será a buen seguro tan inútil como todos sus predecesores y sucesores… empezando por el que quiere implantar Donald Trump en la frontera mejicano-estadounidense.

En realidad, todas esas construcciones no han sido más que mega monumentos a la incompetencia política y militar. Porque la muralla china con que se pretendía frenar las incursiones de las tribus esteparias no sirvió de nada; igualmente inútil fue la levantado por los romanos entre Inglaterra y Escocia. Y tampoco los muros de Constantinopla resistieron el asalto final de los otomanos. Estériles fueron también los muros de Jerusalén ante los ejércitos babilonios y – después – romanos. Y, a la larga, la más mortífera y sofisticada muralla, la de Berlín, tampoco pudo impedir el colapso político-económico de la Alemania Comunista. Tan solo el “muro de la las lamentaciones” de Jerusalén sigue siendo útil, pero porque es un intento de preservar la fe  y la memoria religiosa. Sigue en pie porque no pretende un imposible – detener el curso de la Historia -, sino mantener convicciones y esperanzas.

Bien mirado, este afán amurallador arranca de otro muro: el que está en las cabezas de los inmovilistas y pobres de ideas. Cuando los monarcas chinos no supieron idear defensas contra la rápida caballería mongola, levantaron la imponente muralla china que no cortó el paso a nadie porque los jinetes invasores la orillaron. Y el muro de Berlín – como toda la frontera interalemana, alambrada, minada y trufada de dispositivos automáticos que disparaban metralla – no le sirvió de nada al régimen de la RDA en sus intentos de mantener la fidelidad de una población cada vez más desencantada.

En el caso último – el que separa Crimea de Ucrania -, la construcción es tanto más absurda por cuanto no hacía falta alguna. La gran mayoría de los residentes de Crimea se siente rusa y casi nadie tiene la menor tentación de irse a Ucrania, un país con un nivel de vida y seguridad muy inferior al suyo.  Tampoco el riesgo de invasión civil pasa de lucubración ultra nacionalista, dada la psicosis anti rusa imperante en Ucrania y lo arriesgado que sería físicamente un trayecto por esa parte de Ucrania.

crimea 2

Seguramente, los periodistas y propagandistas rusos son muy conscientes de lo absurda que es la decisión de levantar el muro de Crimea. Y en las noticias oficiales y oficiosas emitidas desde Moscú acerca del tema se añade que, a más de los fines militares, la nueva muralla es también una medida contra el contrabando… Por lo menos, esto podría darle un sentido práctico a la medida y reducir un poco la vergüenza propia y ajena.

Por último, queda flotando la amenaza del muro anti migración de la frontera mejicano-estadounidense. Por ahora, parece que el Congreso de Washington bloquea el proyecto y le ahorrará al país un puñado de dólares y un ridículo mayúsculo; un ridículo de esos que aparentemente le encantan al presidente Trump.

zid trump

Trazado del muro de Trump

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

COSTISITOAREA EXTINDERE SPRE RĂSĂRIT/LA COSTOSA AMPLIACIÓN AL ESTE

31 lunes Dic 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , ,

BALCANI

COSTISITOAREA EXTINDERE SPRE RĂSĂRIT

În 2019, an în care președinția Uniunii Europene (UE) îi va reveni, pentru prima oară, unei țări  balcanice – România -, supernațiunea își continuă cu încăpățânare planurile de extindere spre răsărit,  în ciuda brexit-ului și a semnelor că economiei occidentale îi va merge rău în anii care vor veni. Această încăpățânare va costa, în total, 17 miliarde de €, dacă luăm în calcul ceea ce s-a cheltuit din 2007 încoace și sumele care sunt prevăzute la bugetul pentru extinderea în Balcani.

UE

Dacă nu vor exista surprize, în 2025, vor fi admise în UE Serbia și Muntenegru. Pentru această extindere se prevede „un ajutor pentru intrare și adaptare” de 1 miliard 700 de milioane (așa numita tranșă IPA II), dar, dacă la această tranșă se adaugă și subvențiile acordate din 2007 încoace (IPA I) precum și diferitele ajutoare regionale transnaționale (aproximativ 9 miliarde) ajungem la suma de 17 de miliarde, pe care am menționat-o deja.

BALCANI 2

Această privire asupra contabilității comunitare ne arată că extinderea spre răsărit este, mai întâi de toate și pe deasupra tuturor lucrurilor, o operație politică, deoarece grosul ajutoarelor pentru noii membri va fi dedicat întăririi valorilor democratice, statului de drept și sporirii competitivității. Se pare că prioritară nu este atât extinderea spațiului economic al Uniunii, ci efortul titanic pentru a democratiza într-adevăr această parte a Europei. Cu tot succesul destul de slăbuț pe care l-au avut aceste eforturi în Bulgaria și România (admise în UE în 2007), Bruxelles consideră că pariul merită să fie continuat. În definitiv, ceva s-a obținut în aceste două țări, cu toate că mult mai puțin în Bulgaria, decât în România.

Prioritatea obiectivelor politice față de cele economice în extinderea spre răsărit se vede și mai bine dacă se compară bugetul prevăzut pentru Serbia cu ajutoarele comunitare destinate Turciei, o țară strategică cu 80 de milioane de locuitori, care a înregistrat o dezvoltare economică impresionantă în ultimii ani, și care, de foarte mult timp, tot încearcă să intre în UE.

Astfel, ceea ce s-a cheltuit până acum și ceea ce se prevede că se va investi în Serbia se ridică la 29 € pe cap de locuitor, în timp ce contribuțiile comunitare pentru Turcia nu ajung la 8 €. Ori, Turcia are de patru ori și jumătate mai mulți locuitori, decât populația din întreaga zonă a Balcanilor Occidentali, iar economia Turciei este de opt ori mai mare decât cea a Balcanilor Occidentali. Dar, se pare că Bruxelles îi iubește pe balcanici, în timp de pe turci, nu.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LA COSTOSA AMPLIACIÓN AL ESTE

TURCIA

En 2019, año en que la presidencia de la Unión Europea (UE) corresponde por primera vez a una nación balcánica – Rumania -, la supernación sigue erre que erre con sus planes de ampliación por el este, pese al brexit y a los malos augurios para la economía occidental en los próximos años. Tan firme es este empeño que le vale casi 17.000 millones de € entre lo ya gastado, desde el 2007, y lo que tiene presupuestado para la expansión balcánica.

Esta registrará – salvo sorpresas improbables – el ingreso de Serbia y Montenegro en la UE en el 2025. Para ello se ha previsto una “ayuda de entrada y adaptación” de 1.700 millones (la llamada partida IPA II, pero si a esta partida se suman las subvenciones desembolsadas desde el 2007 (IPA I) y las diversas ayudas regionales transnacionales (unos 9.000 millones) se llega a los mentados 17.000 millones.

PENINSULA BALCANICĂ

Este vistazo a la contabilidad comunitaria evidencia que la ampliación al este es, ante todo y por encima de todo, una operación política, ya que el grueso de las aportaciones a los nuevos miembros están destinadas a incrementar los valores democráticos, el Estado de Derecho y el incremento de la competitividad. Parece que lo prioritario no es ampliar el espacio económico de la Unión, sino un esfuerzo titánico por democratizar realmente esa parte de Europa. Frente al escaso éxito que han tenido esos esfuerzos en Bulgaria y Rumania (que ingresaron en el 2007), Bruselas cree que la apuesta sigue valiendo la pena. Al fin y al cabo, algo se ha avanzado en esos dos países, aunque muchísimo menos en Bulgaria que en Rumania.

La anteposición de las metas políticas a las económicas en las ampliaciones orientales se evidencia todavía más si se compara lo presupuestado para Serbia con las ayudas comunitarias a Turquía, una nación estratégica de 80.000.000 de habitantes que ha tenido un desarrollo económico impresionante en los últimos años y que lleva lustros intentando entrar en la UE.

BALCANI 3

Así, lo ya gastado y lo previsto invertir en Serbia asciende a 29 € por habitante, mientras que las aportaciones comunitarias a Turquía no llegan a los 8 €. Y en Turquía viven cuatro veces y media más habitantes que en todos los Balcanes Occidentales y la economía turca es ocho veces mayor que la de los Balcanes Occidentales. Pero, parece que Bruselas se les quiere a los balcánicos y a los turcos, no.

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu

VALENTIN POPESCU

PENDULUL TURCO-AMERICAN/EL PÉNDULO TURCO-AMERICANO

29 sábado Dic 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , , ,

Erdogan 1

Erdogan

PENDULUL TURCO-AMERICAN         Washington, Diana Negre

Anuțata retragere militară americană din Siria – care n-a fost dusă, încă, la îndeplinire – nu este motorul relațiilor turco-americane, dar este una dintre piesele sale cele mai importante. Și desigur, una dintre cele care i-au adus mari satisfacții președintelui turc, Erdogan, în aceste momente.

Din punct de vedere militar, aceasă retragere este o floare la butonieră: este vorba de aproximativ 2.000 de soldați bine căliți și cu un arsenal puternic. Nu ar fi mare lucru dacă îi comparăm cu forțele desfășurate de Rusia sau Iran în zonă, dar, reprezintă atât cât este nevoie pentru a stabiliza teritoriul dintre Eufrat și frontera siro-turcă. Din punctul Ankarei de vedere, era o problemă de nerezolvat în acțiunea de dizolvare a PYD (Unitățile Populare Defensive), corpul de voluntari kurzi, care au luptat alături de SUA în războiul împotriva Statului Islamic în Siria și Irak.

Războiul civil din Siria este, în realitate, un fel “război general prin delegare” a întregului Orient Mijlociu. Iran, Arabia Saudtă, Qatar, Turcia, naționaliștii kurzi din 4 țări (Turcia, Siria, Irak și Iran), Israel, precum și marile puteri situate departe, dar aproape omniprezente  – Rusia și SUA – s-au folosit de aceste lupte pentru a-și apăra și extinde interesele în zonă.

Dintre toate aceste interese care se încrucișează, se înfruntă și se împletesc de o manieră complicată și încâlcită (este tipic pentru Orientul Mijlociu), cele mai sângeroase și încrâncenate sunt cele dintre guvernul turc și milițiile naționaliștilor kurzi. Ankara se teme că organizarea și echipamentul militar de care dispun milițiile naționaliștilor kurzi vor spori recrudescența pretențiilor autonomiste-separatiste ale acestei minorități etnice, care reprezintă, numai în Turcia, aproximativ 10 la sută din populația totală a țării. Astfel încât, a intervenit în războiul civil din Siria, mai ales pentru a desființa sau anihila cotingentele PYD.

KURDISTAN

A atacat cu destul succes, de nenumărate ori, unitățile milițiior kurde care operau în zona occidentală a frontierei siro-turcești. Însă, forțele PYD staționate pe malul Eufratului nu puteau fi ținta unor atacuri terestre, deoarece între ele și bazele militare turcești se aflau trupe americane. Dar, când acestea se vor retrage, se va deschide calea pentru o ofensivă a Turciei.

TURCIA

Calea se va deschide și mai mult dacă relațiile diplomatice dintre Washington și Ankara vor continua să se îmbunătățească. Aceste relații căzuseră foarte jos, acum ceva mai mult de un an, când Turcia a cumpărat dispozitive antibalistice rusești, S 400, nerespectând o convenție care există în cadrul NATO, ca toate armatele să aibă în dotare echipamente similare. Însă, acum, Erdogan și Trump nu numai că sunt uniți prin aversiunea lor față de Iran, dar desfășoară o politică de apropiere reciprocă sistematică și constantă.

O piatră de hotar decisivă în acest proces este, acum, oferta Turciei de a cumpăra și unități antibalistice americane – “Patriot” – în valoare de 3 miliarde 500 de milioane de $…cu condiția ca Congresul american să aprobe vânzarea. Această operație ar avea o cireașă în plus pentru SUA: Ankara a lăsat să se înțeleagă că, dacă i se vor vinde rachete “Patriot”, le va permite experților americani să analizeze pe îndelete rachetele rusești S-400.

Misiles Patriot 1

Rachete Patriot

Misiles S 400 rusos

Rachete S 400  ruseşti

 

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

EL PÉNDULO TURCO-AMERICANO     Washington, Diana Negre

Donald Trump

La anunciada – pero aún no realizada – retirada militar estadounidense de Siria no es el motor de las relaciones turco-americanas, pero es quizá una de sus piezas más importantes. Y, desde luego, una de las más satisfactorias para el presidente turco Erdogan, en estos momentos.

Militarmente, dicha retirada es flor en el ojal: alrededor de 2.000 soldados muy aguerridos y con un poderoso arsenal. No es gran cosa si se compara con el despliegue armado ruso o iraní en Siria, pero era suficiente para estabilizar el territorio entre el Éufrates y la frontera sirio-turca. Y desde el punto de vista de Ankara, constituía un problema insoluble para la erradicación del PYD (Unidades Populares Defensivas), el cuerpo de voluntarios kurdos que lucharon al lado de los EE.UU. en la guerra contra el Estado Islámico (ES) de Siria e Irak.

La guerra civil siria es en realidad una especie de “guerra general por delegación” de todo el Oriente Medio. Irán, Arabia Saudí, Qatar, Turquía, los nacionalistas kurdos de 4 países (Turquía, Siria, Irak e Irán), Israel y las grandes potencias lejanas, aunque casi omnipresentes – Rusia y los EE.UU. – han aprovechado esta lucha para defender o tratar de ampliar sus intereses en la zona.

De todos estos intereses que se cruzan, enfrentan y entrecruzan de la más complicada y retorcida manera (que en realidad es lo propio del Oriente Medio), los más sangrientos y empecinados son los que enfrentan al Gobierno turco con las milicias de los nacionalistas kurdos.  Ankara teme que la organización y el equipamiento militar de las milicias de los nacionalistas kurdos recrudezca las pretensiones autonomista-separatistas de esta minoría étnica, una minoría que representa cerca del 10% del total de la población del país. Así que ha intervenido en la guerra civil siria ante todo para desmantelar o aniquilar los contingentes del PYD.

Milicias kurdas

Milicias kurdas

TURCIA 2

A las unidades de la milicia kurda que operaban en la zona occidental de la frontera sirio-turca las ha atacado ya repetidas veces con bastante fortuna. Pero, las fuerzas del PYD asentadas a orillas del Éufrates no eran abordables por tierra, porque entre ellas y las bases militares turcas estaban las posiciones del Ejército estadounidense.  En el momento en que éstas se retiren, el campo quedará libre para una ofensiva otomana.

Y quedará aún más libre si las relaciones diplomáticas entre Washington y Ankara siguen mejorando. Estas tuvieron un momento bajísimo hace algo más de un año, cuando Turquía compro a Rusia dispositivos antibalísticos S 400, rompiendo el sobrentendido de la OTAN de que todos los ejércitos de la Alianza tengan equipamientos similares. Pero, ahora, Erdogan y Trump no solo comparten la animadversión hacia el Irán, sino que llevan una política de aproximación mutua paulatina y constante.

Erdogan 2

Erdogan

Un hito decisivo en este proceso es, ahora, la oferta turca de comprar también unidades antibalísticas estadounidenses – “Patriot” – por valor de 3.500 millones de $… siempre y cuando el Congreso estadounidense apruebe la venta. La operación tendría una guinda suplementaria para los EE.UU.: Ankara ha dejado entrever que con la compra de los “Patriot” dejaría que los técnicos militares estadounidenses analicen a placer los S-400.

Misiles Patriot 3

Misiles Patriot

Misiles S 400 rusos 2

Misiles S 400 rusos

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

Este, oare, Trump un poet frustrat ?/¿Es Trump un poeta frustrado?

25 martes Dic 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, ,

TRUMP 4

Este, oare, Trump un poet frustrat ?  Diana Negre,  Washington

Vorbăria lui Trump nu ar depăși, ca importanță, nivelul politicii cotidiene americane – cu toate că a fost decisivă pentru victoria sa electorală – dacă faptele nu i-ar infirma, cu încăpățânare, una dintre axiomele istoriei, aceea că întotdeauna majoritatea sfârșește prin a fi învingătoare.

Până acum, politica externă a lui Donald Trump a fost una nu numai de înfruntare cu toată lumea, dar, pe zi ce trece, cu o enormă plăcere face noi și noi dușmani Statelor Unite. Iran, China, Uniunea Europeană, primul ministru britanic Theresa May, Mexicul sunt câțiva dintre cei mai cunoscuți parteneri, vecini și foști prieteni ai SUA.

United States President Donald J. Trump departs The White House in Washington, DC, headed to West Virginia to attend political events, USA - 29 Sep 2018

Fiecare caz, la momentul său, s-ar fi putut explica (dar, nu justifica) din punctul de vedere a acelui moment. Ba chiar și unele confruntări comerciale sau politice s-ar fi putut justifica sfârșind prin a fi tot atâtea victorii pentru Washington. Însă, hiper-activismul politic al lui Trump face ca acest colos american  – care încă este prima super-putere militară și economică din lume, cu toate că nu mai e cu mult deasupra celorlalte, ca acum 60 de ani, – să aibă relații încordate cu toți adversarii deodată.

Toate acestea sunt atât de clare încât reprezintă adevăruri evidente care nu mai necesită vreun comentariu. Președintele înșuși, precum și întreaga sa echipă știu prea bine că istoria este un șir de victorii ale majorităților, atât pe câmpul de luptă, cât și la alegeri. Iar majoritățile s-au făurit întotdeauna pe baza unor alianțe. Astfel, Roma a cucerit lumea în Antichitate, incorporându-i pe cei învinși în legiunile sale, până a ajuns să dispună de cea mai mare armată – și de cea mai bună administrație – din acea epocă. Francii au cucerit Galia doar după ce triburile lor s-au confederat; goții au spulberat armatele bizantine la Adrianopol doar după ce s-au unit cu triburile transdanubiene; hoardele lui Gingis Han s-au înstăpânit în Asia și Europa doar după ce acest conducător a unit toate triburile stepei; sau – și închei pentru ca să nu lungesc prea mult lista exemplelor – otomanii au reușit ceea ce niciun invadator turc nu obținuse până atunci.

TRUMP 2

Însă, privind traiectoria politică a lui Trump din momentul în care a ajuns la Casa Albă, nu găsim în ea nicio urmă de tentativă de a unifica ceva sau de a se alia cu cineva. Din contră, îi ceartă tot timpul și îi amenință cu războiul pe uriași și pe pitici. Desigur, în onoarea adevărului și a minimei prudențe pe care pare să o respecte, Trump a făcut să răsune cutia tunetelor doar față de ruinata Coree de Nord și față de un Iran a cărui populație își dorește cu tot mai multă ardoare mai degrabă bunăstarea de pe urma relațiilor comerciale, decât fericirile promise de ayatolahi.

Însă, puținătatea acestui realism nu ajută la explicarea conduitei actualului președinte american. Și văzând lucrurile în ansamblul lor, suntem tentați să credem că cheia ar consta în faptul că Donald Trump este un poet; un poet frustrat, dar, totuși, poet. Și îndrăgostit până în măduva oaselor de ceea ce spunea Francisco de Quevedo: “…eu îi vorbesc de rău pe mulți și mulți mă vorbesc de rău pe mine: însă eu singur valorez mult mai mult, deoarece sunt unul împotriva tuturor…”

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

***

¿Es Trump un poeta frustrado?            Diana Negre,     Washington

TRUMP 1.jpg

La verborrea de Trump no tendría más trascendencia que la de la política cotidiana estadounidense – a pesar de que ha sido decisiva para su victoria electoral – si no fuera porque sus hechos contradicen empecinadamente uno de los axiomas de la Historia, el de que siempre acaban triunfando las mayorías.

Y hasta ahora la política exterior de Donald Trump no tan sólo ha sido de enfrentarse a casi todo el mundo, sino que está haciendo con fruición cada día más y más enemigos. Irán, China, la Unión Europea, la premier británica Theresa May, Méjico, son sólo los más conocidos de los socios, vecinos y ex amigos de los EE.UU.

Cada caso, en su momento, podría explicarse (pero no justificarse) desde el punto de vista de aquél instante. Incluso alguna que otra confrontación comercial o política podría incluso justificarse y acabar con una victoria de Washington. Pero el híper activismo político de Trump está consiguiendo que el coloso estadounidense – aún es la primera potencia militar y económica del mundo, aunque no tan por encima del resto del mundo como hace 60 años – se las tenga tiesas con todos sus contrincantes al mismo tiempo.

Todo esto es tan evidente que decirlo resulta una perogrullada. Porque el mismo presidente y todo su equipo saben de sobras que la Historia es un rosario de triunfo de las mayorías, tanto en los campos de batalla como en los comicios. Y las mayorías se han fraguado siempre a base de alianzas. Así, Roma conquistó el mundo en la Antigüedad, incorporando a los derrotados a sus legiones hasta disponer del mayor Ejército -y de la mejor Administración- de la época. Los francos conquistaron Galia sólo cuando sus tribus se confederaron; los godos pulverizaron los ejércitos bizantinos en Andrinópolis tan solo cuando se unieron a las tribus transdanubianas; las hordas de Gengis Khan mandaron en Asia y Europa solo después de que este uniera a todas las tribus de las estepas; o – y concluyo para no alargar en exceso la lista de ejemplos – los otomanos consiguieron lo que ningún invasor turco había logrado antes.

TRUMP 5

Pero si se mira la trayectoria política de Trump desde su llegada a la Casa Blanca, en ella no hay ni rastro de intento de unificar nada ni de aliarse con nadie. Todo lo contrario, él le canta las cuarenta hasta al lucero del alba y amenaza con la guerra a grandes y chicos. Bueno, en honor a la verdad y al mínimo de prudencia que parece mantener, Trump solo ha hecho resonar la caja de los truenos con la arruinada Corea del Norte y un Irán cuya población ansía cada vez más el bienestar procedente de las relaciones comerciales que las bienaventuranzas prometidas por los ayatolás.

Pero este deje de realismo no ayuda a explicar la conducta del actual presidente estadounidense. Y viéndola en su conjunto, uno se inclina a creer que la clave está en que Donald Trump es un poeta; poeta frustrado, pero poeta. Y enamorado hasta la médula del escrito en el que nuestro Francisco de Quevedo decía que: “…yo hablo mal de muchos y muchos hablan mal de mi: pues más valgo yo, por ser uno contra todos…”

TRUMP 6

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

DIANA

AUTOCEFALIA BISERICII ORODOXE UCRAINIENE/EL PRIMER PATRIARCA DE LA IGLESIA UCRANIANA

23 domingo Dic 2018

Posted by in ANTROPOLOGIA

≈ Deja un comentario

Etiquetas

, , , , , , , , ,

Epifanie 1Epifanie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainiene

AUTOCEFALIA BISERICII ORODOXE UCRAINIENE

Epifanie (Epifanii, în ucraineană), care s-a născut acum 39 de ani cu numele de Serghei Dumenko, este, din data de 15 decembrie a acestui an, primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ucrainiene.

Cum în Europa de Răsărit totul este complicat și foarte complicat, actul din 15 decembrie nu este numai un eveniment canonic – desprinderea oficială a Bisericii Ortodoxe Ucraineene de cea a Rusiei: oficială, deoarece deja exista una faptică și parțială, condusă de mitropolitul Filaret, din anul 1992 -, ci o complexă mașinație politică și personală.

Această desprindere este consecința directă a luptei dintre Kiev și Moscova, dar și rezultatul incompatibilităților personale dintre Bartolomeu, Patriarhul Constantinopolului, și Kiril, Patriarhul Moscovei.  Acesta din urmă este un personaj machiavelic, cu ambiții nemărginite și un egocentrism nestăpânit. Prima sa trăsătură l-a făcut să fie un aliat necondiționat al lui Putin, iar cea de a doua l-a învrăjbit cu mulți ierarhi ortodocși, în primul rând cu Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu, care s-a văzut disprețuit și umilit de  întâi-stătătorul de la Moscova. Iar când președintele Ucrainei, Poroșenko, a reușit să pună în mișcare desprinderea canonică ruso-ucraneană, Bartolomeu a aprobat imediat această ruptură.

Putin y Kiril 1Putin şi Kiril

Însă, dacă politicienii ucrainieni au reușit aparent să facă această mișcare, în practică nu este clar dacă într-adevăr au câștigat partida.Și iată de ce: Moscova nu recunoaște independența religioasă a Ucrainei, căci continuă să țină hățurile economice ale parohiilor ortodoxe din Ucraina. Și cum această țară este pe punctul de a da faliment, este foarte posibil ca mulți parohi să continue să se supună directivelor venite de la Moscova și nu celor de la Kiev.

Se cuvine să spunem câteva cuvinte și despre Epifanie, Patriarhul ortodox ucrainean. Este un teolog deosebit de inteligent. Părinții săi au venit din Republica Moldova. A studiat la Kiev și Atena.  Ambițiile sale l-au determinat să ducă o viață monahală – de călugăr -, tocmai pentru a putea urca spre cele mai înalte funcții ierarhice; preoții obișnuiți se ocupă exclusiv de sufletele enoriașilor din parohiile lor. Pe calea monahală, Epifanie a făcut rapid carieră în umbra lui Filaret: a fost stareț al unei mănăstiri, pe urmă a devenit rector al Academiei Teologice din Kiev.

Recunoașterea oficială a noii Biserici Autocefale Ucraineene și a lui Epifanie ca Patriarh al ei va avea loc la Kiev pe data de 6 ianuarie… când, ortodocșii după stil vechi, vor sărbători Crăciunul.

Autorul articolului: Valentí Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

UCRAINA 1

EL PRIMER PATRIARCA DE LA IGLESIA UCRANIANA

Epifanie 2Epifanio

Epifanio (Epifanii, en ucraniano), nacido en el mundo hace 39 años como Sergio Dumenko, es el primer patriarca – máxima autoridad eclesiástica en las Iglesias ortodoxas – desde el pasado 15 de diciembre.

Como en el mundo de la Europa oriental todo es complicado y recomplicado, el acto del pasado día 15 no es tan sólo un acontecimiento canónico – independización oficial de la Iglesia ortodoxa ucraniana de la rusa: oficial, porque ya había una fáctica y parcia, encabezada por el metropolita Filaret, desde 1992 -, sino una compleja maquinación político-personal.

Porque la independización es consecuencia directísima de la pugna entablada entre Kiev y Moscú, pero también fruto de las incompatibilidades personales entre la máxima autoridad eclesial de la ortodoxia, Bartolomé I, Patriarca de Constantinopla, y el Patriarca de Moscú, Cirilo I. Este último es un personaje maquiavélico, de ambiciones infinitas y un egocentrismo rayano en lo provocativo. Lo primero le ha hecho ser un aliado incondicional de Putin y lo segundo le enfrentado con muchos jerarcas ortodoxos, empezando con el Patriarca Bartolomé quien se consideró menospreciado y humillado por su colega moscovita. En cuanto el presidente ucraniano, Poroshenko, logró poner en marcha el cisma canónico ruso-ucraniano, Bartolomé I fue un declarado partidario de esa ruptura.

Putin y Kiril 2Putin y Kiril

Pero, si los políticos ucranianos se han salido con la suya, no es tan claro que en la práctica hayan ganado la partida. Porque Moscú no reconoce la independencia religiosa de Ucrania, sino que sigue pretendiendo llevar las riendas económicas de las parroquias ortodoxas de Ucrania. Y como esta nación está a un paso de la bancarrota, es muy posible que sean muchos los párrocos de todo el país que, a la hora de actuar y rendir cuentas, sigan obedeciendo las directrices de Moscú y no las que vaya a dar Kiev.

Kiril 1Kiril

Y para acabar, dos palabras sobre Epifanio, el nuevo Patriarca nacional. Este es un teólogo muy inteligente. Hijo de una familia oriunda de la República de Moldavia, que cursó estudios en Kiev y Atenas. Sus ambiciones le llevaron al monacato, única vía en la Iglesia ortodoxa de ocupar altos cargos, ya que el clero seglar está destinado exclusivamente a la cura de almas en las parroquias. Y por la vía monacal, Epifanio hizo rápidamente carrera al amparo de Filaret: fue abad de un monasterio, luego rector de la Academia de Teología de Kiev.

El reconocimiento oficial de la nueva Iglesia autocéfala ucraniana y de Epifanio como su Patriarca llegará a Kiev el próximo 6 de enero… que es cuando en los calendarios ortodoxos llega a esta parte del mundo la Navidad.

UCRAINA 2

Valentí Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Valentí Popescu.

VALENTIN POPESCU