Etiquetas
Ali Khamenei, Irán, Israel, Mohamed bin Salman, Orientul Mijlociu, SUA, Türki al Feisal
APROPIERE ÎNTRE EVREI ȘI ARABI Washington, Diana Negre
Știrea nu a apărut în niciun mijloc de informare în masă și niciun diplomat al vreuneia dintre țările interesate nu a vrut să o confirme, dar, în Orientul Mijlociu, incompatibilitatea absolută dintre musulmani și israelieni se reduce pe zi ce trece.
Este o certitudine, dar, valoarea sa este, totuși, foarte relativă, așa cum este toată politica în această parte a lumii. Preponderența personalismelor, volatilitatea loialităților și a pactelor, precum și năzuința endemică de a prefera căile complicate și întortocheate drumului drept și direct ne obligă să considerăm întreaga politică – națională și internațională – din Orientul Mijlociu ca fiind ceva foarte relativ.
Atât de reltiv, încât, în ziua de azi, dintre țările care continuă să nu recunoască Israelul, 19 sunt arabe sau, cel puțin, musulmane.
Dar, iată că sultanul din Oman l-a primit, în luna octombrie a anului trecut într-o vizită oficială, pe șeful guvernului israelian. Tot atunci, ministrul de externe al Omanului îndemna țările arabe să recunoască existența Israelului.
Mai înainte, în vara anului 2017, prințul moștenitor saudit însuși – Mohamed bin Salman – s-a întâlnit, în timpul vizitei sale în SUA, cu conducători ai comunităților evreiești din America. Iar ambasadorul saudit la Washington – prințul Türki al Feisal – se întâlnește public cu israelieni de rang înalt. Israelul, la rândul său, îngăduie ca diplomați din Qatar să poată survola teritoriul său, atunci când aceștia vizitează în mod oficial fâșia Gaza, pentru a ușura grava situație economică a acestui teritoriu.
Printre multele motive care au determinat această schimbare de atitudine se cuvine să evdențiem: Iranul, președinții Obama/Trump și emigrația palestiniană, ca fiind cele mai importante. Chestiunea cu Iranul este un subiect recurent. Persia a exercitat în vremuri trecute o hegemonie de nesuportat și care nu poate fi dată uitării în țările arabe, atât la nivel guvernamental, cât și popular. În vremuri mai apropiate de noi, acest antagonism s-a concentrat în rivalitatea dintre Iran și Arabia Saudită în dominarea lumi islamice. Și, de când la Teheran poruncesc ayatolahii cu politica lor agresiv expansionistă, aversiunea reciprocă arabo-iraniană cunoaște o puternică recrudescență.
Venirea lui Trump la președinția SUA a făcut ca apropierea arabilor de Israel, marele protejat al Americii, să fie mai ușor de asumat. În lumea arabă, se crede că răspunzător pentru recentul avânt al Iranului ar fi președintele Obama, cu politica sa de normalizare. În Orientul Mijlociu, principiul conform căruia dușmanul dușmanului meu este prietenul meu cel mai bun este mai în vigoare decât în oricare alt loc din lume.
În sfârșit, pentru opinia publică din Orientul Mijlociu aversiunea față de Israel și față de politica sa de marginalizare a palestinienilor s-a redus proporțional cu creșterea emigrației palestiniene. Aceasta, ca de altfel toate emigrațiile în stare de necesitate, reprezintă o masă lucrătoare, luptătoare, de multe ori mai bine calificată decât echivalentele indigene și dispusă să accepte salarii mai mici, doar pentru a avea un loc de muncă. Adică, este mai mult decât incomodă, din cauza concurenței pe care o face. Acest fenomen se manifestă foarte puternic în Irak.
Desigur, în Orientul Mijlociu, lucrul acesta este valabil astăzi, căci mâine, ar putea să fie exact invers… și, mai ales, să fie adevărat.
Autor: Diana Negre.
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.
***
APROXIMACIÓN JÚDEO-ÁRABE Washington, Diana Negre
La noticia no se ha publicado en ningún medio informativo ni la quiere ratificar ningún diplomático de las naciones interesadas, pero en el Oriente Medio la incompatibilidad absoluta entre musulmanes e israelíes es cada vez menor.
Esto es cierto, pero de un valor muy relativo, como toda la política de esta parte del mundo. La preponderancia de los personalismos, la volatilidad de las lealtades y pactos, así como una querencia endémica a preferir las vías complicada y retorcidas a los caminos rectos obliga considerar toda lo política –nacional e internacional – del Oriente Medio como algo muy relativo.
Tan relativo, que hoy en día 19 de las naciones que siguen sin reconocer a Israel son árabes o, por lo menos, musulmanas. Pero el sultán de Omán recibió el pasado mes de octubre en visita oficial al jefe del Gobierno israelí. Simultáneamente, el ministro omaní de Exteriores pedía a los Estados árabes que reconociesen ya a Israel.
Anteriormente, en el verano del 2017, el mismísimo príncipe heredero saudí – Mohamed bin Salman – se reunió durante su gira por los EE.UU. con dirigentes de las comunidades judías estadounidenses. Y el embajador de Arabia Saudita en Washington – príncipe Türki el Feisal – celebrara públicamente reuniones con políticos israelíes de alto rango. Israel, por su parte, tolera sin más que diplomáticos kataríes sobrevuelen su territorio cuando visitan la zona de Gaza, oficialmente para aligerar la grave situación económica de ese territorio.
El príncipe heredero de Arabia Saudí, Muhammad bin Salman
Entre las muchas causas de este cambio de actitud hay que destacar a Irán, Obama/Trump y la emigración palestina como las más importantes. Lo del Irán es un tema recurrente. Persia ejerció en tiempos pasados una hegemonía mal soportada y nada olvidad por los países árabes, tanto a nivel gubernamental como popular. En épocas más recientes ese antagonismo se centró en la rivalidad entre Irán y Arabia Saudí por dominar el mundo islámico. Y desde que en Teherán mandan los ayatolás con su agresiva política expansionista, la mutua repulsa arabo-iraní se ha recrudecido fuertemente.
El ayatolah iraní Alí Khamenei
La llegada de Trump a la presidencia estadounidense ha hecho más asumible para los árabes la aproximación a Israel, el gran protegido de los EEUU. Y es que en el mundo árabe, se cree que el responsable del reciente auge de Irán fue el presidente Obama, con su política de normalización. Y en el Oriente Medio, eso de que el enemigo de mi enemigo es mi mejor amigo rige más que ninguna otra parte.
Por último, para la opinión pública del Oriente Medio la inquina a Israel y su política de marginación de la población de Palestina ha disminuido proporcionalmente al aumento de la emigración palestina. Y es que esta, como la de todos los angustiados, representa una masa laboral, pugnaz, muchas veces mejor preparada que su equivalente indígena y dispuesta a cobrar menos con tal de tener un trabajo. Es decir, es más que incomoda por la competencia que representa. El fenómeno es especialmente fuerte en el Irak.
Claro que en el Oriente Medio si esto es así hoy, mañana puede ser exactamente al revés… y también será verdad.
Autor: Diana Negre.
Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com y Diana Negre.
El muro en la frontera de EEUU con México
Epifanie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainiene
Putin şi Kiril
Epifanio
Putin y Kiril
Kiril
George Soros
Victor Orban
