NOUA CRIZĂ IRANIANĂ/NUEVA CRISIS IRANÍ

Etiquetas

, , , , ,

Rouhani TrumpHassan Rouhani, președintele Iranului și Donald Trump, președintele SUA

NOUA CRIZĂ IRANIANĂ         Washington Diana Negre

Pesimiștii văd în noua criză irano-americană o alarmantă asemănare cu prima invazie americană în Irak, din anul 2003. Acum, la fel ca atunci, conflictul  se întreține din cauza încăpățânării ambelor părți; de asemenea, acum ca și atunci, tentația de a recurge la arme este enormă, deoarece enormă este și diferența de potențial de război al protagoniștilor.

Desigur, sunt și alte asemănări – cum este protagonismul nu chiar secundar al Israelului și neputința europenilor de a intermedia -, dar, poate sunt mai importante deosebirile care există între aceste două crize din Orientul Mijlociu.

Rouhani 2Hassan Rouhani, președintele Iranului

Dintre ele, cea mai importantă este că acum, SUA au atacat deja, și au făcut-o – cu un succes notabil – fără vărsare de sânge, folosindu-se de pârghiile economiei. La sancțiunile asupra exporturilor de petrol iranian și asupra tranzacțiilor bancare, s-au adăugat, de curând, altele asupra exporturilor de oțel, aluminiu, cupru și fier. Și, în sfârșit, sunt și „sancțiuni secundare”: interzicerea intrării în SUA pentru personalul unor întreprinderi din terțe țări, care nu respectă embargoul american.

Iar, cea de a treia mare asemănare între cele două crize este că actualul conflict este motivat mai degrabă de rațiuni ideologice, decât de antagonisme comerciale sau hegemonice. Rezumând foarte mult, s-ar putea spune că, în timp ce Washington și principalii săi aliați din Orientul Mijlociu și Apropiat repudiază total fundamentalismul musulman al Teheranului, guvernul ayatolahilor își are rațiunea sa de a fi tocmai în acest maximalism inflexibil.

În cealaltă parte a balanței – ca deosebiri între cele două crize -, se află învățămintele trase de ambele țări din Primul Război din Golf: SUA știu foarte bine, acum, că bilanțul operațiunilor militare contra Irakului (Primul Război din Golf a durat opt ani!) a fost total negativ. Irakul nici acum nu are stabilitate politică și socială, iar costurile intervenției sunt exorbitante pentru cât de puțin s-a obținut.

În privința ayatolahilor, și ei știu că războiul acela a fost distructiv și umilitor pentru irakieni… iar, potențialul militar și financiar al Iranului nu este mult mai mare decât cel al Irakului din vremea lui Saddam Hussein. La aceasta se adaugă factorul agravant pentru Teheran al sancțiunilor economice impuse de SUA – cele actuale și cele imediat anterioare – care au afectat foarte serios economia iraniană. Atât de serios, încât o parte a poporului îi reproșează deja guvernului politica de confruntare pe care o duce, iar mișcările disidenței devin tot mai puternice.

Există, deci, o mulțime de rațiuni pentru o revenire la negocieri și la acorduri, însă… când e vorba de Orientul Mijlociu ceea ce se găsește cel mai greu este tocmai rațiunea…

IRAN 1

Autorul articolului: Diana Negre

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: DIANA NEGRE… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

NUEVA CRISIS IRANÍ    Washington Diana Negre

Rouhani 1Hassan Rouhani, presidente de Irán y Donalld Trump, presidente de los EE.UU

Los pesimistas ven en la nueva crisis irano-estadounidense una alarmante semejanza con la primera invasión norteamericana de Irak, en 2003. Ahora, al igual que entonces, el conflicto está encarrilado por la tozudez de unos y otros; y también ahora como entonces, la tentación de recurrir a las armas es enorme porque enorme es la diferencia del potencial bélico de los protagonistas.

Naturalmente, hay más semejanzas – como el protagonismo no tan secundario de Israel o la impotencia mediadora de los europeos -, pero quizá sean más importantes las diferencias que hay entre esas dos crisis del Oriente Medio.

Y aquí, la más importante es que ahora a diferencia de entonces, los EE.UU. han atacado ya, pero, lo han hecho -y con notable éxito- incruentamente, echando mano de la economía. A sus sanciones primarias a las exportaciones petroleras iraníes y las transacciones bancarias, se han sumado las recientes, éstas contra las exportaciones iraníes de acero, aluminio, cobre y hierro. Y, por último, están las llamadas “sanciones secundarias”: la negación del permiso de entrada en los EE.UU. al personal de las empresas de terceros países que se salten a la torera, o clandestinamente, los embargos norteamericanos.

TRUMP 1Donald Trump

Por último, la tercera gran similitud entre las dos crisis es que el presente conflicto está motivado más por razones ideológicas que antagonismos comerciales o hegemónicos. Resumiendo mucho, se podría decir que, mientras Washington y sus principales aliados del Oriente Medio y Próximo repudian a rajatabla el fundamentalismo musulmán de Teherán, el Gobierno de los ayatolás tiene justamente en este maximalismo inflexible su razón de ser.

Del otro lado de la balanza – el de las diferencias entre las dos crisis -, están las enseñanzas que han sacado ambos países de la primera Guerra del Golfo: Estados Unidos tiene, hoy en día, bien presente que el balance de las acciones militares contra el  (¡la Primera Guerra del Golfo duró 8 años!) ha sido absolutamente negativo. Irak sigue careciendo, hoy en día, de estabilidad política y social y el coste de la intervención resultó desorbitado a la vista de lo logrado.

IRAN 2

En cuanto a los ayatolás, también tienen muy presente que aquella guerra fue destructiva y humillante para los iraquíes… y el potencial militar y financiero de Irán no es mucho mayor que el del Irak de Saddam Hussein. Con el agravante para Teherán de que las sanciones económicas estadounidenses – las actuales y las inmediatamente anteriores – han impactado duramente en la economía de la República Islámica. Tan duramente, que una parte del pueblo ya le reprocha al Gobierno la política de confrontación y los movimientos disidentes son cada vez más y más fuertes.

Abundan, pues, las razones para volver a las negociaciones y a los pactos, pero… cuando se trata del Oriente Medio, lo que menos se suele encontrar es precisamente la razón…

Autor: Diana Negre

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com     y  Diana Negre.

https://ghemulariadnei.com/wp-content/uploads/2016/09/diana-molineaux.jpg?w=529

CIPRU: AL CUI E GAZUL ?/CHIPRE: ¿DE QUIÉN ES EL GAS?

Etiquetas

, , , , , , , ,

TURCIA 1

CIPRU: AL CUI E GAZUL ?

Dacă e să credem cu supușenie parametrii noii crize internaționale turcești, politica din Mediterana este un adevărat joc al unor smintiți. Căci, Ankara cumpără arme (rachete S 400) de la ipoteticul inamic (Rusia), în detrimentul prietenului dintotdeauna (SUA); caută hidrocarburi în ape teritoriale străine (cipriote) și râde de sancțiunile Uniunii Europene (UE), deoarece – spune ea – sunt himerice, întrucât aceasta nu dispune de mijloace pentru a le pune în practică. În principal, pentru că o ruptură cu Turcia ar anula acordul din 2016 asupra controlului refugiaților, deschizându-se, astfel, porțile unui nou aflux masiv de migranți în Europa.

Și cu toate că acest lucru este relativ adevărat – discutabil și, totuși, reversibil -, contextul economico-politic-militar devine foarte logic, dacă este încadrat în slăbiciunile financiare și electorale tot mai mari ale președintelui Erdogan și ale partidului său, AKP.

Erdogan suferă o tot mai mare uzură politică, deoarece cel mai mare atu electoral al său – avântul economic al țării din ultimii 15 ani – a luat sfârșit. Și încleștat în setea sa de putere, președintele turc a răspuns la această evoluție democratică obișnuită acaparând funcții și atribuții cu puternice nuanțe dictatoriale. Ultima măsură în acest sens a fost să-și subordoneze banca centrală a țării ordinelor sale directe, pentru a-i putea impune o reducere a prețului banilor, în încercarea de a reanima, astfel, conjunctura.

 La acești nori grei care se cern deasupra democrației turcești se adaugă problemele cauzate de megalomania lui Erdogan, care ar vrea să facă din țara sa puterea cheie din Orientul Mijlociu. Ambiția este legitimă la orice politician… doar dacă este realistă. Ori, cea a lui Erdogan nu este. Pentru ambițiile sale nu dispune nici de o forță economică pertinentă, nici de aliați care să le facă posibile. Din rațiuni strategice, se izbește de Moscova; din motive dogmatice, cu Teheran (dar, de petrolul căruia nu se poate lipsi); din criterii etnice, cu Siria și cu kurzii (din propria sa țară și cu cei din Irak); din ură istorică, cu grecii de la Atena și Nicosia.

ERDOGAN 2

Și, ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns, prospecținile petroliere din apele cipriote o fac să se înfrunte cu UE și cu Egiptul. Acesta, pe tăcute, dispunând de cele mai mari zăcăminte de gaz din Mediterana, a format o asociație de țări riverane pentru a exploata împreună aceste resurse … asociație la care Turcia niciodată nu a vrut să adere.

Dar, pentru proiectele lui Erdogan cel mai rău lucru este recesiunea care afectează Turcia. Dacă nu inversează repede conjunctura, nemulțumirea populară va crește atât de mult și de repede, încât, în mod sigur, va pierde la următoarele alegeri. Contrar a ceea ce semnala directorul general al băncii centrale, Erdogan vrea să reducă cu un punct sau două dobânzile.

Teoretic este posibil, deoarece dobânda reală (cea oficială, după ce se scade inflația) este de 8,3% în Turcia, cea mai mare din primele 50 economii ale lumii), însă, după părerea destituitului director, este total inoportună. O astfel de reducere, în condițiile recesiunii, ar declanșa o masivă plecare a capitalului străin investit în țară. Ceea ce – spune bancherul destituit – ar duce Turcia pe marginea prăpastiei.

Astfel că, în fața tensiunilor și a crizei pe care le acumulează Ankara, se pare că Erdogan încearcă o ieșire în stil nord-corean: să declanșeze o tensiune internațională atât de mare, încât inamicii să fie primii interesați să o evite, oferind împrumuturi masive. Însă, ceea ce e rău pentru Erdogan, este că paralelismul dintre Turcia și Coreea de Nord îl vede numai el, dacă îl vede într-adevăr.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

CHIPRE: ¿DE QUIÉN ES EL GAS?

TURCIA 2

De creerse a pies juntillas los parámetros de la nueva crisis internacional turca, la política del Mediterráneo es un auténtico juego de orates. Porque Ankara compra armas (misiles S 400) al teórico enemigo (Rusia) en detrimento del amigo de siempre (los EEUU); busca hidrocarburos en aguas territoriales ajenas (chipriotas) y se ríe de las correspondientes sanciones de la Unión Europea (UE) porque – dice – son quiméricas ya que esta carece de medios para ejecutarlas. En primer lugar, porque una rotura con Turquía anularía el acuerdo del 2016 sobre el control de fugitivos, abriendo así las puertas de nuevas entradas masivas de migrantes en Europa.

Y pese a que todo esto es relativamente cierto – aunque discutible y reversible -, el contexto económico-político-militar de la situación se vuelve de la mar de lógico si se le enmarca en las crecientes debilidades financieras y electorales del presidente Erdogan y su partido, el AKP

Erdogan sufre un creciente desgaste político porque su mayor baza electoral – el auge económico del país en los últimos lustros – se ha agotado. Y empecinado en su pasional amor al poder, el presidente turco ha respondido a esta habitual evolución democrática con un acaparamiento de funciones y atribuciones de fuerte tinte dictatorial. La última medida de este tipo ha sido someter al banco central del país a las órdenes directas del presidente para imponer así una reducción del precio de dinero a fin de reactivar así la coyuntura.

ERDOGAN

 A esos nubarrones sobre la democracia turca se suman los problemas generados por la megalomanía de Erdogan, quien quiere hacer de su país la potencia clave del Oriente Medio. La ambición en un político es legítima… siempre y cuando sea realista. Y la de Erdogan no lo es. Para sus ambiciones carece tanto de la fortaleza económica pertinente como de aliados que la hagan posible. Por razones estratégicas choca con Moscú; por motivos dogmáticos, con Teherán (pero de cuyo petróleo no puede prescindir); por criterios étnicos, con Siria y los kurdos (los propios y los del Irak); por odios históricos, con los griegos de Atenas y Nicosia.

Y por si todo esto fuera poco, las prospecciones petroleras en aguas chipriotas la enfrentan a la UE y a Egipto. Este, a la chita callando y con los mayores campos gasísticos del Mediterráneo en su poder, ha formado una asociación de naciones ribereñas para la explotación conjunta de los yacimientos… asociación a la que Turquía no se quiso unir nunca.

Pero, lo peor de todo para los proyectos de Erdogan es la recesión que está padeciendo Turquía. Si no revierte muy pronto la coyuntura, el descontento popular crecerá tanto y tan deprisa que seguramente perdería las próximas elecciones. En contra del director general del banco central, Erdogan quiere rebajar en uno o dos puntos el tipo de interés.

TURCIA 3

Ello es teóricamente factible ya que el tipo real (el oficial una vez descontada la inflación) es del 8,3% en Turquía, el más alto imperante en las primeras 50 economías mundiales), pero a criterios del director destituido es absolutamente inoportuna. Una rebaja así en un momento de recesión seria provocaría una salida masiva de capitales extranjeros invertidos en la República. Y eso – según el banquero destituido – llevaría en estos momentos a Turquía al borde la bancarrota.

Así que, a la vista de las tensiones y crisis que acumula Ankara, parece que Erdogan está tanteando una salida a lo norcoreano: provocar una tensión internacional tan grande como para que los enemigos sean los primeros interesados en evitarla, concediendo grandes préstamos. Lo malo para Erdogan es que el paralelismo Turquía – Corea del Norte no le ve más que él, si es que él lo ve de verdad.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com   y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

ANGLICISME VECHI ȘI NOI

Etiquetas

, , , ,

Imagini pentru ANGLICISME

Cuvintele sunt adoptate atunci când ne place ce spun

Este ușor de observat tendința de a adopta cuvinte și expresii dintr-o limbă străină.

Desigur, engleza este cea care influențează cel mai mult alte limbi, datorită puterii economice, politice, militare și, uneori, culturale pe care o au, de câteva decenii încoace, Statele Unite ale Americii. La aceasta, se adaugă statutul limbii engleze de primă limbă oficială în țările care formează Uniunea Europeană, chiar și în perspectiva în care Marea Britanie va părăsi Uniunea.

Influența limbii engleze asupra limbii române s-a putut observa de pe la mijlocul secolului trecut, când, cuvinte-neologisme au început să îmbogățească mai mult categoria genului masculin, în detrimentul genului neutru.

Astfel, termeni tehnici ca: tranzistori, robineți, baloți, acumulatori, segmenți, viruși…au circulat în paralel și chiar s-au impus, în unele cazuri, asupra variantelor: tranzistoare, robinete, baloturi, acumulatoare, segmente, virusuri…

Tinerii din zilele noastre folosesc prima serie de termeni, și chiar sunt uimiți când află, de pildă, că forma corectă este (încă!) virusuri, și nu viruși!

Segmente – segmenți circulă în paralel cu sensuri polarizate: segmente – este un plural neutru folosit în domeniul geometriei și sociologiei, în timp ce segmenți se referă strict la cercurile, de obicei din fontă, care asigură etanșeitatea între pistonul și cilindrul motoarelor cu ardere internă.

Un aport mai recent s-a înregistrat odată cu răspândirea calculatoarelor și a internetului. Unii termeni au funcționat o vreme, dar n-au rezistat și au fost învinși de echivalentele lor românești. De exemplu : a buta (boot)- a deschide calculatorul. Alți termeni s-au impus definitiv. Unii împrumutați cu forma păstrată intactă din engleză : copy-paste ! Alt termen ilustrativ – tradus, de data aceasta – este verbul: a salva (save). L-a înlocuit – numai în domeniul IT- pe: a păstra. Nimeni nu spune, în zilele noastre: Vrei să păstrezi documentul ? ci: Vrei să salvezi documentul ?

Tot în acest domeniu, se observă o concurență între: desfășurare și progres. Când se instalează un program sau o aplicație, sub influența limbii engleze, apare, uneori, anunțul: instalarea în progres ! (în desfășurare !).

În presa scrisă și vorbită, este din ce în ce mai prezentă expresia: a pune presiune pe… în loc de: a face presiuni asupra… (to put pressure on…) folosită în domeniul sportiv, dar, și în cel politic sau diplomatic.

Inovativ își încearcă și el puterile, uneori, cu: inovator, fără prea multe șanse. I se văd, de la o poștă, straiele străine ! Vorbește cu un accent străin… românește!

Interesante sunt și îmbogățirile de sensuri ale unor cuvinte.

A surprinde – însemna, acum cincizeci de ani, a descoperi, a prinde pe cineva pe neașteptate în timp ce făcea ceva „surprinzător”: L-a surprins în timp ce… compunea versuri ! Acum, în mijloacele de informare în masă, îndeosebi în spoturile publicitare, a surprinde înseamnă: a uimi, a epata (în mod pozitiv, plăcut).

A aplica (pentru…) – înseamnă, în sensul îmbogățit sub influența limbii engleze, a cere a solicita o bursă, un loc de muncă (un job !). Semnificația principală rămâne, însă, cea de: a pune în practică, a folosi (un procedeu, o metodă).

Fii mai specific ! Be more specific !) care se poate traduce prin simplul : adică ! (dă-mi mai multe amănunte, oferă-mi și alte detalii…) este de-a dreptul deranjant. La fel și calchierea: Nu vrei să știi ! în loc de: Mai bine să nu știi !

Sunt câteva exemple care arată influența limbii engleze asupra limbii noastre, exercitată de mijloacele de informare în masă, dar și de românii vorbitori de engleză, care aduc cu ei, din străinătate, cuvinte din vorbirea de zi cu zi, termeni mai mult sau ai puțin tehnici, precum și expresii și calchieri (patterns) considerate anglicisme.

AUTOR:  ARIADNA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

ALEGERILE DIN GRECIA – VOTUL MÂNIEI

Etiquetas

, , , , , , ,

TSIPRAS MITSOTAKISKiriakos Mitsotakis și Alexis Tsipras, după predarea ștafetei la Palatul Guvernamental, Atena, 8 iulie 2019

Noul prim-ministru al Greciei, Kiriakos Mitsotakis, un Efialtis la Termopile?

Lepădarea de Tsipras

De luni, 8 iulie, Grecia are un nou prim-ministru: Kiriakos Mitsotakis/Κυριάκος Μητσοτάκης, președintele Noii Democrații (ND), un partid conservator de centru-dreapta, filo-european, al cărui preşedinte a fost chiar tatăl său, Konstantinos Mitsotakis, aprope un deceniu, între 1984 şi 1993 !

L-au adus la putere alegerile parlamentare anticipate din 7 iulie 2019 (în mod normal ele trebuiau să aibă loc în octombrie). Alegeri pe care le-a cerut însuşi Alexis Tsipras, fostul prim-ministru, după europarlamentarele din 26 mai pe care SYRIZA, formațiunea sa de stânga, le-a pierdut cu 24% în faţa ND care le-a câştigat cu 33%.

Noua Democrație a învins la alegerile legislative din 7 iulie cu 39,85%, iar ΣΥRΙΖΑ a pierdut cu 31,53%. Aşadar, o diferență de 8,32%.

Noua Democrație are majoritate absolută în Parlament (158 de parlamentari din 300, în condiţiile în care suficienți erau 151; ΣΥRΙΖΑ are 86) și 4 ani la dispoziție ca să-și poată aplica programul de… „transformare a Greciei” (sunt cuvintele noului prim-ministru). O majoritate pe care ND n-a mai deţinut-o din 2007, adică de 12 ani !

Acestea sunt cifrele. Ce se află, însă, în spatele lor ? Un vot negativ !

Voturile care l-au adus la guvernare pe Kiriakos Mitsotakis au fost, de fapt, voturile împotriva lui Alexis Tsipras. Voturi … ale mâniei, cum spun analiștii greci. Voturi de pedeapsă !

SYRIZA n-a pierdut multe voturi (la alegerile din 2015 a avut 35,46%)., dar voturi a primit, în schimb, ND care, la algerile din 2015, obținuse doar 28,09%

E limpede că electoratul a votat acum ND ca să-l pedepsească pe Tsipras și nu pentru promisiunile lui Kiriakos Mitsotakis, care n-au fost nici multe nici foarte tentante (ba, chiar aceleaşi cu ale predecesorului său) și nici pentru programul lui de reformare atât a partidului său cât și a țării.

MITSOTAKIS 2

Grecii nu mai au răbdare și nici înțelegere !

Cotidianul Kathimerini, oficiosul ND, vorbește despre Kiriakos Mitsotakis ca despre un mare reformator care va face ca Grecia să fie mare din nou, care-i va da o economie puternică, iar cetățeanului siguranța zilei de mâine şi siguranţă oriunde s-ar afla.

De altfel, Kiriakos Mitsotakis pare să fie răsfăţat și de presa greacă şi de cea internaţională şi privit ca bărbatul providențial care-i va reda ţării sale splendoarea din epoca de aur a lui Pericle (sec. al V-lea î. Hr.). Nu știm acum dacă va fi un nou Pericle sau doar un nou Alcibiade sau, mai rău, un Efialte, trădătorul de la Termopile.

În schimb, Alexis Tsipras e demonizat și arătat cu degetul ca un mare trădător de patrie.

N-ar fi o noutate pentru greci ! De câte ori nu și-au judecat, ostracizat/exilat sau executat elinii… generalii/strategii geniali sau marii bărbați care au binemeritat de la patrie ? Socrate sau Pericle sunt două cazuri celebre.

Este de neînţeles cum au votat grecii ND. Un partid „colaboraționist”, care, în 2014, cu Antonis Samaras prim-ministru, a început negocierile cu creditorii Greciei şi care era gata să aplice, fără milă, toate măsurile de austeritate. Gata să le predea țara în pragul falimentului.

Un partid care a lăsat Grecia pe marginea prăpastiei şi zeci de mii de salariaţi pe drumuri şi care a închis chiar Radioteleviziunea publică, ERT…

Este, iarăşi, de neînţeles cum de Alexis Tsipras a ajuns un țap ispășitor şi principalul vinovat pentru… sărăcia din Grecia.

De neînţeles, pentru că el şi nu altul a scos Grecia din criza de 10 ani, o criză a datoriei publice și a pauperizării ei peste noapte.

Când a preluat puterea, în 26 ianuarie 2015, tot în urma unor alegeri anticipate (cerute de guvernul Samaras), în fruntea Coaliței Stângii Radicale, SYRIZA, țara era în pragul falimentului, și pe buzele tuturor flutura cuvântul Grexit.

Grecii nu puteau scoate de la bancomate mai mult de 60 de euro pe zi. Băncile erau închise, nu existau bani lichizi, sinuciderile se țineau lanț, oamenii își pierdeau casele la licitații pentru că nu-și puteau plăti creditele la bancă…

Desigur, pe atunci tânărul Tsipras (avea 40 de ani) era doar un populist, un emanat din mișcarea Indignaților, care le promitea grecilor nici mai mult nici mai puțin decât un mare adio memorandumurilor (acordurile de redresare economică propuse de creditori), politicii de austeritate, șomajului, sărăciei…

Era, pentru că, între timp, tânărul demagog, revoluționar, ateu, rebel, care nu putea suferi protocolul și cravata, eleganța și prezumțiozitatea/superbia politicienilor, euro-sceptic și anti-memorandum, s-a cuminţit. În numai șase luni de la preluarea frâielor economiei, luni în care fiecare întâlnire cu liderii Europei era o luptă cu scântei, a înţeles că e mai bine să accepte calea compromisurilor cu UE. Şi că singura soluţie era să semneze cel de-al treilea memorandum (program de salvare).

Kiriakos Mitsotakis – „Ministrul concedierilor” și „Ministrul Troicăi”

Spuneam că e de neînţeles cum de grecii s-au lepădat de el, deşi a urmat calea austerităţii fără să taie, totuși, în carne vie și fără să-și pauperizeze poporul.

Este o realitate de netăgăduit faptul că a scos Grecia de sub tutela Troicii în august 2018 !

Desigur că Alexis Tsipras însuşi se întreba acelaşi lucru după anunţarea primului exit-poll. Pe fața lui se citea amărăciune, suferință, dezamăgire, trădare. Şi un mare DE CE ?

TSIPRAS 2Alexis Tsipras, după declarația de presă care a urmat exit-poll-ului

De ce grecii nu l-au lăsat să-și pună, de acum înainte, în practică, propriul lui program de redresare economică, al lui și al formațiunii lui, un program gândit de ei, care nu mai era impus de creditori ? De abia acum ar fi început, cu adevărat, guvernarea Tsipras.

Grecii se pare că n-au mai avut răbdare. Nici înțelegere.  Au realizat că, deși votaseră, în 2015, la referendum-ul lui Tsipras

în proporție de 61,3 %, împotriva celui de-al treilea memorandum/plan de salvare de 86 de miliarde de euro, propus de UE și împotriva reducerii salariilor și pensiilor, primul lor ministru l-a aplicat până în august 2018…

Și nu l-au iertat, numindu-l trădător.

Sigur, uzura de popularitate și-a spus cuvântul.

Din păcate, spun analiștii, Tsipras nu putea face altfel. A făcut tot ce putea face. Să nu uităm că se afla între Scila și Caribda! Între solidaritatea cu propria-i țară și sărăcia/sărăcirea impusă de UE și de creditorii internaționali. A făcut nu mult, dar nici puțin ! Grecia pe care a moștenit-o de la Noua Democrație și de la PASOK, cele două mari partide istorice, de centru-dreapta și, respectiv, de stânga, care se succedaseră la putere după căderea Dictaturii Coloneilor/Juntei, în 1974, era o Grecie… furată ! Sau foarte furată! O Grecie care trăia din împrumuturi și nu din ce producea. O Grecie datoare vândută !

Grecii nu mai au răbdare și nici înțelegere ! În ciuda sacrificiilor lor, sunt în continuare săraci, au cel mai mare șomaj din zona euro (pe care, totuși, din fericire, n-au părăsit-o !), au, în continuare, o datorie publică mare, împrumuturi/credite scumpe, impozite mari și multe (mai mult de 25 de impozite noi în ultimii 4 ani) un vid de investiții și… le mai și pleacă pe capete tinerii cu diplome! Fenomenul brain drain, exodul intelectualilor !

Cât despre impozite, Grecia are cele mai mari impozite în OECD, Organizația de Cooperare și de Dezvoltare economică.  Impozitele ei ajung la 27 % din PIB, lucru întâmplat pentru prima oară din 1974, de la căderea Juntei.

Grecii nu mai au răbdare și nici înțelegere ! Economia se redresează, dar lent. PIB-ul în primul trimestru din 2019 e mai mic decât PIB-ul de anul trecut. Austeritatea nu s-a terminat !

Pe acest fond, grecii nu l-au mai lăsat pe Tsipras să le arate ce poate, tocmai când ar fi putut ! S-au lepădat de el. Pe acest fond a răsărit, ca o stea a speranței, Kiriakos Mitsotakis, noul prim ministru. Reformatorul !

TSIPRAS 3Alexis Tsipras, la Palatul Guvernamental, așteptând rezultatul alegerilor, 7 iulie, Atena

Și cine este Kiriakos Mitsotakis ? „Ministrul concedierilor” sau „Ministrul Troicăi” ! Ca ministru al Reformei Administrative în guvernul lui Antonis Samaras, lui i s-a încredințat programul de concediere a celor 15 mii de funcționari publici în 2013-2014 ! Și cel puțin 30 de mii sau 40 de mii de funcționari au fost subevaluați de șefii lor pentru a putea fi concediați! Și au fost concediați ! Conform grilei de evaluare concepută chiar de Kiriakos Mitsotakis ! Cel care în 2019 le promitea grecilor slujbe noi, bune, bine plătite și o viață mult mai bună.

Pe atunci presa îl acuza că a lăsat serviciile publice fără personal pentru a îmbogăți firmele/companiile private.

Pe vremea aceea, în 2014, el însuși spunea că reforma Administrației Publice impune aceste concedieri, că ele sunt necesare și că reprezintă condiția pusă Greciei în cadrul acordului de salvare pentru a-și putea plăti împrumuturile.

În campania electorală, el le-a cerut grecilor încrederea în nume propriu…  le-a promis impozite mai mici și mai puține, noi locuri de muncă mai bune și mai bine plătite, salarii și pensii mai mari, siguranța zilei de mâine și, mai ales… investiții. Și-a făcut deja, de a doua zi de la numire, un guvern de tehnocrați. În a patra zi a început o serie de vizite la sediile ministerelor. A început cu ministerul Educației pentru că, a spus el, total începe cu o bună educație.

MITSOTAKIS 10Kiriakos Mitsotakis în vizită la Ministerul Învățământului, 12 iulie, Atena

El însuși este un tânăr foarte ambițios… de 51 de ani, cu o foarte bună educație. Elegant, cu o ținută impecabilă, cu studii la Harvard (Științe sociale, absolvite cu Suma cum laude), la Stanford (Relații internaționale, cu specializarea în Unificarea Europei, 1992-1993) și la Harvard Business School (Managementul Întreprinderilor, 1993-1995).

În 2003,  Forumul Economic Mondial l-a inclus printre cei «100 cei mai promițători lideri de mâine»

Este căsătorit cu o designeră de origine poloneză, Mareva Grabowski, și are trei copii.

Cu job-uri la marile bănci (printre care Alpha Bank și Banca Națională a Greciei).

Dar și director al NBG Venture Capital pe care el însuși a înființat-o (1999-2003).

Ministru al Reformei Administrative în guvernul lui Antonis Samaras (2013-2014) și, desigur, președinte al Noii Democrații din 2016.

Dar, cel mai mare merit al său, cel puțin până acum, este faptul că s-a născut într-o mare și veche familie politică, originară din Creta, cea a marelui Eleftherios Venizelos (1864-1936). Bărbatul politic care a fost de șapte ori prim-ministru, căruia i se datorează Marea Grecie, unirea Cretei cu Grecia, modernizarea țării și bazele și instituțiile democrației. Și, nu în ultimul rând, cel care a marcat politica internă și externă a Greciei timp de 20 de ani, între 1910-1930.

Iar familia lui E. Venizelos a fost strâns înrudită cu cea a tatălui său, Konstantinos Mitsotakis (1918-2017, prim-ministru al Greciei între 1990-1993 şi președinte al ND între 1984 şi 1993).

După anunțarea primului exit-poll sora sa, Dora Bakoianni, deputată de Hania, fost ministru de externe și fost primar al Atenei, a sărbătorit victoria fratelui său împreună cu familia, prietenii şi cu simpatizanţii lor în casa strămoșească a familiei Mitsotakis din Halepa (o suburbie de lux a capitalei Cretei, Hania). Ea le-a spus ziariştilor: „Astăzi, această casă istorică din Halepa, sărbătorește”. O casă transformată de statul grec în muzeul Eleftherios Venizelos după ce a cumpărat-o de la ultimul descendent al familiei Venizelilor.

Nimic mai firesc: pentru familia Mitsotakis politica Greciei este o … afacere de familie şi nimic mai mult !

O exprimă cum nu se poate mai bine marele jurnalist spaniol de origine română, Valentin Popescu, vorbind, în comentariul său GRECIA CLANURILOR despre noul primar al Atenei, Kostas Bakoiannis:

În Grecia, sondajele electorale pentru alegerile europene au arătat, pe lângă pronosticurile pertinente, o fațetă neverosimilă a politicii țării: persistența „latifundiilor puterii”.

Nu că acest fenomen ar fi unicul și, cu atât mai puțin, nou; este un rău vechi de care au suferit o mulțime de țări de-a lungul istoriei. Însă, este surprinzător că tocmai republica în care s-a inventat democrația și care, în plus, este, actualmente, membră a Uniunii Europene – entitate care se bazează pe Statul de Drept și pe libertățile democratice – să continue să aibă o structură a puterii atât de arhaică.

Una dintre rațiunile acestei prelungite concentrări a puterii politice în mâinile câtorva familii este posibil să fie concentrarea populației. În zona Atenei, practic, trăiește un sfert din populația Greciei. Iar, în lumea ateniană, familia Mitsotakis are pâinea și cuțitul, de multe generații încoace.

Steaua care răsare din această familie este, acum, Kostas Bakogiannis, de 41 de ani, care, și-a prezentat candidatura pentru funcția de primar al Atenei, sprijinit de partidul conservator „Nea Dimokratia” (”Noua Democrație”).

Conservatorii au susținut candidatura acestui tânăr politician vorbind despre meritele sale: ca guvernator al regiunii centrale din Grecia din 2014, gestiunea sa i-a adus mai multe aplauze, decât critici. În schimb, rivalii lui Bakogiannis, afirmă că meritul cel mai mare al său este că face parte din familia Mitsotakis.

Kostas Bakogiannis 3Kostas Bakogiannis

Desigur, a fi membru al clanului Mitsotakis–originar din Creta, cu mare protagonism în revoluția pentru independența grecilor din secolul al XIX-lea de sub otomani – nu poate deranja în vreun fel în Grecia pentru a urma o carieră publică. Bunicul său, Konstantinos Mitsotakis, a fost prim ministru din 1990 până în 1993, și ministru de externe în câteva guverne. Mama sa, Dora Bakogianni, a fost primar al Atenei, între 2002 și 2006, și a fost singura femeie din Grecia, din 1836, care a avut portofoliul de externe. Fratele Dorei, Kyriakos Mitsotakis, este, în prezent, președintele partidului „Nea Dimokratia”.

Pe lângă această ancorare la putere a clanului Mitsotakis, reînnoitul avânt al conservatorilor din Grecia se datorează, în bună parte, greșelilor făcute de rivalii lor, atât de dreapta cât și de stânga, precum și de ultraconservatori.

Guvernul lui Tsipras, un populist de stânga, și partidul său „Syriza” au suferit o enormă uzură de popularitate, din cauza măsurilor de austeritate pe care a fost nevoit să le ia, pentru a face față gravei crize financiare. Toate sondajele prevăd o clară înfrângere a Syrizei în fața partidului „Nea Dimokratia”, în alegerile generale din toamna acestui an.

În cealaltă extremă, cea de dreapta, oferta politică este atât de radicală, încât frizează absurdul. Exemplul cel mai clar este „Elliniki Lysi” (“Soluția Grecească”) a lui Kyriakos Velopoulos, care propune un guvern ultranaționalist cu sprijin din partea Rusiei lui Putin și a creștinătății ortodoxe (!)…

Și, se pare că toți membrii clanului Mitsotakis apar în agendele secrete ale fostului manager al filialei companiei germane Siemens din Atena, M. Hristoforakos, ca fiind… clienți preferențiali, eufemistic spus.

Kostas Bakogiannis 1Kostas Bakogiannis

Articolul, aici: https://ghemulariadnei.wordpress.com/la-pagina-de-valentin-popescu-ix/grecia-clanurilor-la-grecia-de-los-clanes/

O comparație grăitoare

Am tradus câteva fragmente din articolul publicat de Alexis Tsipras, în ajunul alegrilor, în Ziarul Redactorilor/Εφημερίδα των Συντακτών, un cotidian de stânga al jurnaliştilor independenţi Și câteva fragmente din declarația noului prim-ministru, Kiriakos Mitsotakis. Îi lăsăm pe cititor să vadă care este mai populist/demagog dintre cei doi:

Al. Tsipras, ZR:

„Stânga nu e judecată numai după capacitatea ei de a păzi Termopilele, ci, mai ales, după capacitatea ei de a crea. De a-şi materializa propriul program – un proiect de guvernare progresistă, de înnoiri radicale şi de reforme democratice în toate domeniile. Stânga a guvernat în mod cinstit și a respectat jertfele poporului, a gestionat cu succes situații nemaiîntâlnite, a făcut compromisuri, s-a străduit să aplice politici dincolo de și în afara propriei ei logici, fără să sufoce, însă, clasele sociale, a procedat la înnoiri importante și a scos, până la urmă, țara de sub tutela memorandumurilor. Prin urmare cred că stânga a dovedit că poate guverna. Dar acum a venit, în sfârșit, vremea, să guverneze și cu propriul ei program. Cu mai multe locuri de muncă, cu salarii mai bune și cu condiții (bune) de muncă pentru fiecare lucrător. Cu respectarea  programului de 8 ore, fără ore suplimentare neplătite și fără muncă la negru. Cu un sistem de împozitare corect. Nu cu măsurile iraționale ale memorandumurilor care au împovărat impozitele speciale, directe și indirecte, fără nici un plan și fără nici o justificare, doar ca să iasă cifrele. (…) Cu mai puține impozite, dar cu o mai mare contribuție a celor mai bogați, a celor cu averi mari și cu o mai mică contribuție de la cei din clasa de mijloc și de la păturile cele mai de jos. Într-un climat de siguranță și solidaritate în întreaga societate. Cu un stat social puternic, un sistem de asigurări just și sustenabil, în stare să asigure un mai bun nivel de viață pentru pensionarii de azi și care să să le asigure un viitor celor de mâine.

Η Αριστερά δεν κρίνεται από την ικανότητά της μόνο να φυλάει Θερμοπύλες, αλλά κυρίως την ικανότητά της να δημιουργήσει. Να υλοποιήσει το δικό της πρόγραμμα, ένα σχέδιο προοδευτικής διακυβέρνησης, ριζοσπαστικών τομών και δημοκρατικών μεταρρυθμίσεων σε όλους τους τομείς. Η Αριστερά κυβέρνησε με εντιμότητα και σεβασμό στις θυσίες του λαού, διαχειρίστηκε με επιτυχία πρωτοφανείς καταστάσεις, έκανε συμβιβασμούς, αναγκάστηκε να εφαρμόσει πολιτικές πέρα και έξω από τη δικιά της λογική, έδωσε όμως ανάσα στις λαϊκές τάξεις, προχώρησε σε σημαντικές τομές, έβγαλε τελικά τη χώρα από τα μνημόνια. Επομένως, πιστεύω ότι η Αριστερά απέδειξε ότι μπορεί να κυβερνά.Αλλά τώρα ήρθε επιτέλους η ώρα να κυβερνήσει και με το δικό της πρόγραμμα. Με ακόμα περισσότερες δουλειές και με καλύτερους μισθούς και συνθήκες εργασίας για κάθε εργαζόμενο. Με σεβασμό στο 8ωρο, χωρίς απλήρωτες υπερωρίες και μαύρη εργασία. Με ένα δίκαιο φορολογικό σύστημα. Οχι τον ανορθολογισμό των μνημονίων που φόρτωσε έμμεσους, άμεσους, έκτακτους φόρους χωρίς σχέδιο και χωρίς καμία δικαιοσύνη, απλά για να βγαίνουν οι αριθμοί. (…)  Λιγότεροι φόροι, αλλά μεγαλύτερη συνεισφορά από τον μεγάλο πλούτο, μικρότερη από τη μεσαία τάξη και τα λαϊκά στρώματα. Με ασφάλεια και αλληλεγγύη για όλη την κοινωνία. Ισχυρό κοινωνικό κράτος, δίκαιο και βιώσιμο ασφαλιστικό σύστημα που εξασφαλίζει ένα καλύτερο επίπεδο διαβίωσης για τους σημερινούς συνταξιούχους και διασφαλίζει το μέλλον των επόμενων.

Și iată ce spunea, pe bună dreptate Alexis Tsipras, după exit-poll:

Grecia pe care o predăm noului guvern nu are nici o legătură cu Grecia pe care am preluat-o (…) Acum patru ani și jumătate am preluat o țară în pragul falimentului, cu visteria golită, cu un șomaj de 28%  și cu o mare parte din populație sărăcită și afectată de criză. Astăzi predăm o țară din nou liberă, cu 37 de miliarde în visteria statului, cu ritmuri pozitive de dezvoltare, cu cele mai mici dobânzi la împrumuturi – un nivel istoric –o țară care și-a redobândit prestigiul și credibilitatea la nivel internațional. Ca să aducem țara aici, am luat decizii grele și ne-am asumat un cost politic grecu, pe care-l plătim astăzi, de vreme ce victoria Noii Democrații este clară.

Η Ελλάδα που παραδίδουμε στη νέα κυβέρνηση δεν έχει καμιά σχέση με την Ελλάδα που παραλάβαμε. (…) Πριν από 4,5 χρόνια, παραλάβαμε μια χώρα στο έλεος της χρεοκοπίας, με άδεια δημόσια ταμεία, με 28% ανεργία και μεγάλο μέρος του πληθυσμού σε συνθήκες φτωχοποίησης και κρίσης. Σήμερα, παραδίδουμε μια χώρα ελεύθερη ξανά, με 37 δις στα ταμεία του κράτους, με θετικούς ρυθμούς ανάπτυξης, με το χαμηλότερο ιστορικά επιτόκιο δανεισμού, και με ανακτημένο το κύρος και την αξιοπιστία της σε διεθνές επίπεδο. Για να φέρουμε τη χώρα ως εδώ, πήραμε δύσκολες αποφάσεις και αναλάβαμε βαρύ πολιτικό κόστος, το οποίο και σήμερα πληρώνουμε, αφού η εκλογική επικράτηση της ΝΔ είναι καθαρή.

mitsotakis-tsiprasKiriakos Mitsotakis și Alexix Tsipras, după predarea ștafetei la Palatul Guvernamental, 8 iulie, Atena

Iată și declarația lui Kiriakos Mitsotakis tot după exit-poll:

Eleni și elene, de pretutindeni din țară și din lume, de oriunde trăiește și propășește Elenismul ! Astăzi a vorbit poporul grec suveran. Și verdictul lui a fost foarte clar. Societatea dorește să mergem mai departe, uniți. Toți împreună. Nimeni să nu rămână în urmă. Și dorește, înainte de toate, dezvoltare, locuri de muncă și siguranță. Ca Grecia să redevină puternică așa cum merită. () Voi fi prim-ministrul tuturor grecilor. Și voi munci din greu ca să-i conving și pe compatrioții noștri care nu ne-au susținut că sunt aici pentru toți. Pentru fiecare grecoaică și pentru fiecare grec. Suntem prea puțini ca să fim și dezbinați și avem multe de făcut împreună. Preiau guvernarea țării în deplină cunoștință a răspunderii pentru întreaga națiune. Mă înclin cu smerenie și respect în fața verdictului popular. Dar și cu o absolută încredere în forțele mele și în puterea mea de a duce la capăt această misiune importantă pe care mi-ați încredințat-o.  Știu ce greutăți mă așteaptă,ne așteaptă pe mine și pe colaboratorii mei. Însă îmi trag puterea din puterea poporului… Care nu și-a exprimat doar voința de a se închide un ciclu atât de dureros pentru patria noastră. A fost ceva mai mult. Încrederea unui popor în forțele sale. Dorința lui de a ne lua soarta în propriile mâini. Nevoia de a demonstra că putem face lucruri mari aici, acasă la noi, fără să luăm drumul străinătății. Simt astăzi nevoia să mă adresez și grecilor din străinătate. Celor pe care criza i-a făcut să ia calea exilului. N-o să vă cer în seara aceasta, în numele unui patriotism romantic, să vă întoarceți. Vă cer doar să fiți cu ochii și cu inima întoarse spre Grecia. De astăzi lucrăm ca să schimbăm țara pe care ați fost nevoiți s-o părăsiți. Nu suntem o societate de la care să ai așteptări mici și pretenții puține. (Noi) grecii merităm lucruri mai bune… V-am cerut un mandat puternic ca să schimbăm țara. Mi l-ați oferit cu generozitate, depășind prejudecăți, stereotipuri și liniile care ieri ne despărțeau. Și n-o să vă înșel speranțele. Astăzi putere îmi vine și din susținerea familiei mele. Vreau să le mulțumesc din inimă soției mele și celor trei copii ai mei. Și, permiteți-mi să spun că, în acest moment, simt cum mă protejează, ca nicipdată, binecuvântarea părinților mei… De azi începe o luptă grea, dar frumoasă. Țara ridică din nou capul, cu mândrie. Și noi ne suflecăm mânecile. (…) Prestigiul democrației și al instituțiilor va fi restaurat.

«Ελληνίδες, Έλληνες, παντού στη χώρα και παντού στον κόσμο, όπου ζει και προκόβει ο Ελληνισμός.

Απόψε μίλησε ο κυρίαρχος ελληνικός λαός. Και η ετυμηγορία του ήταν ξεκάθαρη. Η κοινωνία θέλει να πάμε μπροστά ενωμένοι. Όλοι μαζί. Χωρίς κανένας να μένει πίσω. Θέλει πάνω από όλα, ανάπτυξη, δουλειές και ασφάλεια. Για να ξαναγίνει η Ελλάδα δυνατή όπως μας αξίζει. (…) Θα είμαι Πρωθυπουργός όλων των Ελλήνων. Και θα δουλέψω σκληρά για να πείσω και τους συμπολίτες μας που δεν μας στήριξαν, ότι είμαι εδώ για όλους. Για κάθε Ελληνίδα και για κάθε Έλληνα. Είμαστε λίγοι για να είμαστε διχασμένοι, κι έχουμε πολλά να κάνουμε μαζί. Αναλαμβάνω τη διακυβέρνηση του τόπου, έχοντας πλήρη επίγνωση της εθνικής ευθύνης.   Στέκομαι με σεμνότητα και σεβασμό απέναντι στη λαϊκή ετυμηγορία. Αλλά και με απόλυτη εμπιστοσύνη στις δυνάμεις μου για να φέρω εις πέρας αυτή τη σπουδαία αποστολή που μου αναθέσατε. Ξέρω τις δυσκολίες που περιμένουν εμένα και τους συνεργάτες μου. Αντλώ, όμως, δύναμη από τη δύναμη του λαού. … Δεν εκφράστηκε απλά η θέληση να κλείσει ένας κύκλος βαθιά επώδυνος για την πατρίδα μας. Ήταν κάτι πολύ παραπάνω. Η πίστη ενός λαού στις δυνάμεις του. Η επιθυμία του να πάρουμε τις τύχες μας στα χέρια μας. Η ανάγκη να αποδείξουμε ότι μπορούμε να μεγαλουργήσουμε εδώ, στον τόπο μας, χωρίς να αναζητήσουμε το δρόμο της ξενιτιάς.

Νιώθω σήμερα την ανάγκη να απευθυνθώ και στους Έλληνες του εξωτερικού. Αυτούς που εξόρισε η κρίση. Δεν θα σας ζητήσω απόψε, στο όνομα ενός ρομαντικού πατριωτισμού, να πάρετε το δρόμο της επιστροφής. Σας ζητώ, απλά, να έχετε το βλέμμα σας και την καρδιά σας στραμμένη στην Ελλάδα. Από σήμερα δουλεύουμε για να αλλάξουμε τη χώρα που αναγκαστήκατε να εγκαταλείψετε. Δεν είμαστε μια κοινωνία χαμηλών προσδοκιών και ελάχιστων απαιτήσεων. Οι Έλληνες αξίζουμε καλύτερα. Ζήτησα ισχυρή εντολή να αλλάξουμε την Ελλάδα. Μου την προσφέρατε γενναιόδωρα, ξεπερνώντας προκαταλήψεις, στερεότυπα, διαχωριστικές γραμμές του χθες. Και δεν θα διαψεύσω τις ελπίδες σας.

Σήμερα, όμως, αντλώ και δύναμη από τη στήριξη της οικογένειάς μου. Της συζύγου μου και των τριών παιδιών μου, θέλω να τους ευχαριστήσω από καρδιάς. Και -επιτρέψτε μου να το πω- αυτή την ώρα νιώθω να με προστατεύει όσο ποτέ και η ευχή του γονιών μου.   Από σήμερα ξεκινά ένας δύσκολος, αλλά όμορφος αγώνας. Η χώρα σηκώνει και πάλι περήφανα το κεφάλι. Και εμείς σηκώνουμε τα μανίκια. (…) Το κύρος της δημοκρατίας και των θεσμών θα αποκατασταθεί.

Și iată ce mai declara ziariștilor Kiriakos Mitsotakis, oarecum apoteotic:

Împreună putem. Uniți vom merge înainte, uniți vom crea o Grecie puternică și de sine stătătoare. Grecia lasă în urmă, definitiv, epoca crizei și toate câte au marcat-o… Suntem în zorii unei Greci luminoase.

De observat mitsotakis-centrismul discursului noului prim-ministru !

MITSOTAKIS 3

MITSOTAKIS 1Kiriakos Mitsotakis cu soția sa Mareva Grabowski-Mitsotakis, în drum spre ceremonia de depunere a jurământului la Palatul Prezidențial, Atena, 8 iulie 2019

MITSOTAKIS 6Kiriakos Mitsotakis  la depunerea jurământului în fața Arhiepiscopului Atenei și a toată Ellada, Ieronim, în prezența Președintelui Republicii, Prokopis Pavlopoulos, Palatul Prezidențial, 8 iunie 2019

MITSOTAKIS 4Soția și cei trei copii ai lui Kiriakos Mitsotakis  la depunerea jurământului, Palatul Prezidențial, 8 iunie 2019

MITSOTAKIS 7

ÔÅËÅÔÇ ÏÑÊÙÌÏÓÉÁÓ ÔÏÕ ÍÅÏÕ ÐÑÙÈÕÐÏÕÑÃÏÕ ÊÕÑÉÁÊÏÕ ÌÇÔÓÏÔÁÊÇ ÓÔÏ ÐÑÏÅÄÑÉÊÏ ÌÅÃÁÑÏ

MITSOTAKIS 9Kiriakos Mitsotakis cu Președintele Republicii, Prokopis Pavlopoulos și Arhiepiscopul Atenei și a toată Ellada, Ieronim, Palatul Prezidențial, 8 iunie 2019

Să mai spunem că alături de ND (39,8% și 158 de deputați) și de SYRIZA (31,6% și 86 de deputați), în Parlamentul elen au intrat încă patru formațiuni: KINAL (socialist), născut din cenușa PASOK-ului, condus de doamna Fofi Genimata (8,1% și 22 de deputați), KKK, partidul  comunist (5,3% și 15 deputați), Soluția Greacă, naționalist, dreapta radicală, a lui Kyriakos Velopoulos care vrea un guvern ultranaționalist sprijit de Rusia și de creștinătatea ortodoxă, (3,70% și 10 deputați) și partidul MeRa25 (Frontul Nesupunerii Realiste Europene/Μέτωπο Ευρωπαϊκής Ρεαλιστικής Ανυπακοής) al fostului ministru de finanțe și camarad al lui Alexis Tsipras (3,44% și 9 deputați). Din fericire, partidul neo-fascist Zorii aurii a rămas în afara Parlamentului.

Macedonia de Nord

Nu putem încheia, însă, fără a pomeni de… ceea ce grecii consideră înalta trădare a lui Tsipras. Pe care a plătit-o cu pierderea alegerilor. Un preț, totuși, mic în comparație cu răul făcut !

El a acceptat, în numele Greciei, ca Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FYROM), cu capitala la Skopie, să se numească Republica Macedoniei de Nord (RMN). El a semnat, împreună cu omologul său de la Skopie, Zoran Zaev, tratatul care îi dă dreptul acestei mici țări să poarte numele provinciei grecești Macedonia și el a îndemnat Parlamentul grec să ratifice acest tratat. Tratat care recunoaște că există un popor/o națiune și o limbă macedoneană… în afara Greciei !

Nicio rațiune politică nu justifică, totuși, acest compromis detestat de majoritatea grecilor și desigur, de Kiriakos Mitsotakis. Istoric și lingvistic vorbind, există un singur dialect al limbii grecești, cel macedonean; acesta este singura „limbă” care poate fi numită astfel; iar singurii care pot fi numiți macedoneni sunt vechii și actualii locuitori ai provinciei din Nordul Greciei, Macedonia. Ca să nu mai vorbim de faptul că numele lui Alexandru Macedon, adică din Macedonia, a devenit sinonim cu elenism, pentru că Alexandru a răspândit elenismul din Egipt până în Persia/Iran și India.

Credem că RMN, care aspiră să intre în NATO și în UE, ar fi intrat oricum și oricum s-ar fi ținut departe de Rusia. Din păcate, spun istoricii greci, nu ei îi aparține proprietatea numelui de Macedonia. Ci exclusiv Greciei.

Poate, totuși, Al. Tsipras va fi mai mult decât un apărător al Termopilelor, poate va fi din nou prim-ministru mai repede decât ne-am aștepta. Depinde de ce va reuși să facă Kiriakos Mitsotakis în primele șase luni de la preluarea guvernării (de altfel arată mult zel în a-și ține promisiunile) și mai depinde de momentul februarie 2020, când are loc alegerea președintelui republicii.

În februarie 2020 e posibil ca în Grecia să fie, din nou alegeri. E posibil. Atunci Parlamentul fie îi reînnoiește mandatul actualului președinte al țării, Parokopis Pavlopoulos, fie va alege un nou președinte. Va avea nevoie de 180 de voturi. Dacă nu le va avea, atunci se vor organiza alte alegeri legislative. Așa, de altfel, a căzut guvernul Samaras la sfârșitul lui 2014, deschizând drumul spre guvernare și spre putere formațiunii lui Al. Tsipras, SYRIZA, în ianuarie 2015.

De ce am pomenit de Termopile ? Pentru că Alexis Tsipras ne-a lăsat să înțelegem că el și SYRIZA au fost, până acum apărătorii celebrei strâmtori unde a murit un rege spartan, Leonidas, împreună cu garda sa regală de 300 de războinici.

Au murit apărând strâmtoarea de perșii lui Xerses I, în 480 î. Hr. Dar, prin sacrificiul lor, alianța celorlalte cetăți grecești, condusă de Atena, i-a alungat odată pentru totdeauna din Grecia și din Europa pe perși, după ce i-a înfrânt, pe mare, la Salamina.

Termopilele n-au fi putut fi cucerite niciodată dacă n-ar fi existat un trădător, un grec, pe nume Efialte, care le-a arătat perșilor un alt drum, pe lângă defileu. Efialte (în greaca modernă efialtis a ajuns să însemne coșmar !) i-a ajutat pe perși să-i înconjoare pe grecii care le blocau intrarea în țară și el i-a ajutat să incendieze Atena.

Ni se pare potrivit să încheiem cu un poem: Termopile, al marelui poet grec din Alexandria Egiptului, Konstantinos Kavafis:

TERMOPILE

Cinste celor care-n a lor viață
Au ales să păzească și păzesc Termopilele.
Întotdeauna la datorie;
drepți și cinstiți în toate ale lor fapte,
dar cu milă, îndurare și îngăduință;
darnici când sunt bogați
și iarăși darnici, din puținul lor, când sunt sărci,
mereu sărindu-ți în ajutor atât cât pot;
spunând întotdeauna adevărul,
doar că fără ură pentru cei ce mint.
Și mai multă cinste li se cuvine
când prevăd (și mulți prevăd)
că Efialte va apărea la sfârșit,
și Mezii până la urmă vor trece.

ΘΕΡΜΟΠΥΛΕΣ

Τιμή σ’ εκείνους όπου στην ζωή των
ώρισαν και φυλάγουν Θερμοπύλες.
Ποτέ από το χρέος μη κινούντες·
δίκαιοι κ’ ίσιοι σ’ όλες των τες πράξεις,
αλλά με λύπη κιόλας κ’ ευσπλαχνία·
γενναίοι οσάκις είναι πλούσιοι, κι όταν
είναι πτωχοί, πάλ’ εις μικρόν γενναίοι,
πάλι συντρέχοντες όσο μπορούνε·
πάντοτε την αλήθεια ομιλούντες,
πλην χωρίς μίσος για τους ψευδομένους.
Και περισσότερη τιμή τούς πρέπει
όταν προβλέπουν (και πολλοί προβλέπουν)
πως ο Εφιάλτης θα φανεί στο τέλος,
κ’ οι Μήδοι επί τέλους θα διαβούνε.

AUTOR ȘI TRADUCĂTOR:  ZENAIDA ANAMARIA  LUCA

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării suresei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și traducătorului: ZENAIDA  ANAMARIA  LUCA… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura traducătorului, în cadrul aceluiași articol.

149 la 0/149 a 0

Etiquetas

, , , ,

MADAGASCAR 1

 149 la 0

Madagascar, cel de al doilea stat insular din lume ca mărime și cel mai populat și sărac, este cunoscut pentru bogăția faunei sale și pentru atracțiile sale turistice. Însă, lumea nu prea știe că Madagascarul deține rezultatul cel mai scandalos înregistrat vreodată la un meci oficial de fotbal: 149 la 0. Un gol la fiecare 36 secunde !

Pentru a face acest record și mai singular, – rezultatul a fost înregistrat în anul 2002, în faza finală a campionatului național -, câștigătorul nu a marcat niciunul din cele 149 de goluri: toate au fost marcate de echipa care a pierdut, campioana de până atunci, Stade Olympique de l´Emyrne, toate au fost auto-goluri. Antrenorul clubului din acea vreme – Ratsimandsrey Ratsarazaka – le-a ordonat jucătorilor săi să șuteze spre propria lor poartă în semn de protest contra unei decizii a arbitrului care i-a nedreptățit într-un meci anterior.

Nu știm dacă Guinness, cartea recordurilor, a înregistrat această tropăială fotbalistică, însă, este clar că nimeni nu a observat-o în lume, și nici consecințele ei: autoritățile sportive din insulă i-au suspendat, mult timp, atât pe antrenor, cât și pe jucătorii de la Stade Olympique, Razafindrakoto, Andrianiaina și Rakototonandrasana.

Dar, cine e capabil să ofere o surpriză, întotdeauna vine cu cel puțin încă una. Și, cea de a doua surpriză fotbalistico-financiară a produs-o Madagascarul, anul acesta, la Cupa Africii, calificându-se, contra tuturor pronosticurilor, în sferturile de finală. Și a făcut-o fără bani, fără jucători de primă linie (majoritatea celor selecționați joacă în categoriile inferioare ale fotbalului francez) și cu un antrenor care își desfășoară activitatea în nivelurile joase ale fotbalului din Franța: Nicolas Dupuis, care își câștigă pâinea antrenând, de obicei, echipa FC Fleury, din nivelul numărul patru al fotbalului francez.

Nicolas Dupuis 1Nicolas Dupuis

Și, dacă malgașii nu se pierd în mărunțișuri în sport, nu sunt mai prejos nici în domeniul economic. Căci, țara aceasta, în care trei sferturi din populație  o duce de pe azi pe mâine cu 1,90 $ pe zi, a fost în stare să cheltuiască 170.000 de euro pentru pregătirea selecționatei sale naționale și deplasarea ei în Egipt, pentru meciurile din Cupa Africii. Nu cu bani care să nu provină din bugetul statului sau oferiți de sponsori, patroni de întreprinderi, ci în urma unei decizii foarte personale a președintelui țării.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

MADAGASCAR 2

149 a 0

Madagascar, el segundo mayor Estado insular del mundo y el más poblado y pobre, es conocido por la riqueza de su fauna y sus atractivos turísticos. Pero, casi nadie sabe que es el detentor del resultado más escandaloso jamás registrado en un encuentro oficial de futbol : 149 a 0 ¡ Un gol cada 36 segundos !

Para hacer ese record aún más singular, el resultado se anotó en el 2002, en la fase final del campeonato nacional, y el ganador no marcó ninguno de los 149 tantos; todos fueron marcados por el perdedor, y campeón saliente, el Stade Olympique de l´Emyrne. El entonces entrenador del club – Ratsimandsrey Ratsarazaka – ordenó a sus jugadores hacer todos los saques contra la propia portería como protesta por una decisión arbitral que les había perjudicado en un encuentro anterior.

No sé si el libro de records de Guinness ha tomado nota de esa increíble pataleta futbolera, pero, es evidente que nadie se percató de ella en el mundo, ni de sus consecuencias : las autoridades deportivas de la isla suspendieron largo tiempo tanto al entrenador como a los jugadores del Stade Olympique Razafindrakoto, Andrianiaina y Rakototonandrasana.

Pero, quien es capaz de una sorpresa siempre lo es también de una segunda. Y la segunda sorpresa futbolístico-financiera la ha dado Madagascar este año en la Copa de África, clasificándose contra todo pronóstico para los cuartos de final. Y lo ha hecho sin dinero, sin jugadores de primera fila (la mayoría de los seleccionados militan en las categorías inferiores del futbol francés) y con un entrenador que también imparte su sapiencia en los bajíos del futbol galo: Nicolás Dupuis, quien se gana habitualmente la pitanza entrenando al FC Fleury, equipo del cuarto nivel del balompié francés.

Nicolas Dupuis 2Nicolas Dupuis

Y si en lo deportivo los malgaches no se andan por las ramas, en lo económico tampoco. Porque este país, en el que las tres cuartas partes de la población malvive con 1,90 $ diarios, ha sido capaz de invertir 170.000 euros en la preparación de la selección nacional y su desplazamiento a Egipto para disputar la Copa de África. Claro que no con un dinero no previsto en los presupuestos del Estado o aportado por los patrocinios empresariales, sino por una personalísima decisión del presidente.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com   y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

SUDAN: UCENICUL VRĂJITOR/SUDÁN: EL APRENDIZ DE BRUJO

Etiquetas

, , , , , , ,

SUDAN 1

SUDAN: UCENICUL VRĂJITOR

Sudanul din zilele noastre este versiunea politică a poveștii cu ucenicul vrăjitor: soldățimea chemată, cu ani în urmă, de autoritățile de la Khartum pentru a-i intimida pe disidenții din provincie – în mod special, pe cei din Darfur – terorizează, acum, tot Sudanul, cu deosebire, capitala.

Sudanul are probleme în Darfur de foarte mult timp (teritoriul a fost, într-o vreme, un sultanat independent – între secolele XVII – XIX – înainte de a fi anexat de Egipt, devenind, astfel, provincie egipteană). Istoria sa s-ar putea reda în trei cuvinte: sărăcie, xenofobie și tribalism.

Sărăcia e dintotdeauna, însă, odată cu evoluția climatică, s-a agravat enorm. La aceasta s-a adăugat problema eternă a Sudanului: este o țară cu negri animiști (numele ei istoric este „Beled as Sudan”, care înseamnă țară a negrilor) dominată de arabi musulmani. Aceștia dețin puterea politică în toată Republica, în Darfur, însă, conflictul se acutizează, deoarece acolo negrii sunt agricultori, iar, arabii, nomazi-crescători de vite. Conflictului dintre rase i se adaugă cel al intereselor. Și, în sfârșit, structura socială în Darfur este eminamente tribală.

Tripla tensiune a izbucnit în 2003, odată cu răscoala negrilor („Armata Sudaneză de Eliberare”). Marele conducător din acea vreme, Bashir, a recurs la milițiile paramilitare pentru a înnăbuși rebeliunea: „yanyavizi”, formate mai ales din triburi arabe și mercenari veniți de peste tot.

Omar al BashirOmar al Bashir

Timp de zece ani, lucrurile au mers așa cum a vrut Bashir. Yanyavizii pustiau, tâlhăreau și ucideau fără opreliști din partea Armatei (au fost uciși 300.000 de oameni). În Darfur, nu a apărut nicio mișcare anti-guvernamentală.

Dar, situția s-a schimbat total când puterea lui Bashir a intrat în declin, iar, unul dintre șefii yanyavizi – Mohamed Hamdan Daglo, originar din Darfur – l-a trădat. Daglo i-a rebotezat, în 2013, pe yanyavizi în „Forțe Rapide de Sprijin” și s-a deplasat repede cu ele spre Khartum, pentru a-și aduce propriile aspirații la putere.

Muhammad Hamdan DagloMuhammad Hamdan Daglo

Miliții călite (aproximativ 50.000 de oameni), care se auto-întrețin din furturi și jafuri, încurajate de ineficiența rivalilor, trupele lui Daglo repetă, în Khartum, pe scară mare, nelegiuirile din Darfur. Însă, acum, au o pus mâna pe o pradă împortantă: fac parte din Junta care guvernează țara. Superioritatea lor militară este, în prezent, atât de mare, încât se consideră că, în Sudan, omul forte al Juntei este tocmai Mohamed Hamdan Daglo.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

SUDAN 3

SUDÁN: EL APRENDIZ DE BRUJO

El Sudán actual es la versión política del cuento del aprendiz de brujo: la soldadesca llamada, años ha, por las autoridades de Khartum para amedrentar a los disidentes de provincias – en especial, los de Darfur – aterroriza, ahora, todo el Sudán y, con la máxima saña, a la misma capital.

En realidad, los problemas del Sudán en Darfur tienen un largo historial (el territorio fue incluso un sultanato independiente – siglos XVII al XIX – antes de ser anexionado por Egipto, país al que pertenecía también Sudán como provincia) que puede resumirse en tres palabras: pobreza, xenofobia y tribalismo.

La pobreza es de siempre, pero, con la evolución climática se ha agravado enormemente. A ella se ha sumado el problema eterno del Sudán: el de ser un país de negros animistas (su nombres histórico de “Beled as Sudan” significa país de negros ) dominado por árabes musulmanes. Estos tienen el poder político en toda la República, pero, en Darfur, el conflicto se encrespa, porque allí los negros son agricultores y los árabes, ganaderos nómadas. Al conflicto de razas se suma, allá, el de intereses. Por último, la estructura social en Darfur es eminentemente tribal.

Omar al Bashir 2Omar al Bashir

La triple tensión estalló en el año 2003 con el alzamiento negro (“Ejército Sudanés de Liberación). El entonces máximo dirigente del país, Bashir, echó mano de milicias paramilitares para sofocar la rebelión: los “yanyavid”, integradas mayoritariamente por tribus árabes y mercenarios de todas partes.

Durante diez años, la operación funcionó a gusto de Bashir. Los yanyavid asolaban, robaban y mataban sin cortapisas del Ejército (se habla de 300.000 personas asesinadas) pero, en Darfur, no prosperaba ningún movimiento antigubernamental.

La situación cambió totalmente cuando el poderío de Bashir entró en declive y uno de los jefes de los yanyavid – Mohamed Hamdan Daglo, nacido en Darfur – le traicionó. Daglo rebautizó, en el 2013, a los yanyavid en “Fuerzas Rápidas de Apoyo” y se fue rápidamente con ellas sobre Khartum, para aportar sus propias aspiraciones de poder.

Muhammad Hamdan Daglo 2Muhammad Hamdan Daglo

Omar al Bashir y Muhammad Hamdan DagloOmar al Bashir y Muhammad Hamdan Daglo

ilicias aguerridas (cerca de 50.000 hombres), autofinanciadas con los robos y saqueos, y envalentonadas por la ineficiencia de sus rivales, los hombres de Daglo repiten, en Khartum, a gran escala, los desmanes de Darfur. Pero, ahora, con un botín principal: ya forman parte de las fuerzas de la Junta que gobierna el país. Su superioridad militar es tal que, hoy en día, se considera en el Sudán que hombre fuerte de la Junta es precisamente Mohamed Hamdan Daglo.

SUDAN 2

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com   y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

REGINA LESBIANĂ A FOTBALULUI/LA REINA LESBIANA DEL FÚTBOL

Etiquetas

, , , , , , ,

NELLA FISCHER 2

REGINA LESBIANĂ A FOTBALULUI

Dacă în lumea de azi există o figură – precum și un sport – cărora mișcarea homosexuală le datorează foarte multă recunoștință, acestea sunt suedeza Nilla Fischer și fotbalul feminin.

Amândurora în mod egal. Căci, succesele Nillei Fischer în apărarea drepturilor homosexualilor se datorează fotbalului feminin. Aceste succese sunt atât de multe și de mari, încât, în orașul Linköping (capitală a provinciei Ostrogotia, din Suedia meridională), se află expusă – pe durata actualului campionat mondial – în fața clubului de fotbal care poartă același nume, o statuie a Nillei Fischer, fundașă centrală a echipei naționale suedeze de fotbal feminin.

NELLA FISCHER 1

În acest sport, Nilla este o adevărată stea. Într-atât de mult, încât a emigrat în Germania, unde a jucat în echipa Wolfsburg, cu o prestație decisivă pentru ca acest club să câștige 4 campionate naționale, cinci cupe ale Germaniei și o Champions Ligue feminină.

Din punct de vede fizic, această blondă de 34 de ani este un adevărat băiețoi. Primele sale succese în fotbal s-au datorat mai ales forței fizice de care dispune; însă, cu timpul, jocul ei a evoluat, iar, în ziua de azi, este forța gânditoare a strategiilor echipelor în care joacă. În selecționata Suediei a jucat de 180 de ori.

NELLA FISCHER 3

Însă, caracterul Nillei Fischer este foarte diferit. Este delicată, imună la capitolul celebritate și de o sinceritate care depășește cu mult candoarea. Niciodată nu și-a ascuns homosexualitatea, dar, nici nu a făcut caz de ea. Încet, încet, a devenit o figură legendară a mișcării suedeze homo și trans-sexuale; în anul 2014, a fost proclamată, în țara ei, „lesbiana anului”.

În Germania, fermitatea convingerilor și dulceața manierelor sale au cucerit pe toată lumea. Clubul din care face parte, care luptă în ambele variante, feminină și masculină, nu numai că a adoptat banderola de căpitan de echipă în culorile curcubeului, steagul homosexualilor (obișnuit în Suedia), dar, a fost extinsă la toate secțiunile, de la echipele de copii, până la echipa masculină, care joacă în prima divizie.

NELLA FISCHER 5

Nilla Fischer va reveni la Linköping, deîndată ce se va termina campionatul mondial. A anunțat acest lucru fără surle și trâmbițe, dar, a explicat de ce:  vrea să se dedice plenar familiei sale, perechii sale, Mika, și fiului lor. Și știe că nu va merge totul ca pe roze. Statuia sa, expusă în fața clubului de fotbal feminin din Linköping, a fost, recent, mutilată de heterosexuali radicali, iar Nilla nu a vrut să facă niciun comentariu asupra acestui subiect.

NELLA FISCHER 8

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

LA REINA LESBIANA DEL FÚTBOL

NELLA FISCHER 6

Si hay en el mundo actual una figura – y, de paso, un deporte – al que el movimiento homosexual deba estar profundamente agradecido, éstas son la sueca Nilla Fischer y el fútbol femenino.

O, más exactamente, a los dos a la vez. Porque los éxitos de la Fischer en defensa de los derechos de los homosexuales se los debe al fútbol femenino. Y estos éxitos son tantos que en la ciudad de Linköping (capital de la provincia de Ostrogotia, en Suecia meridional) hasta han implantado – para la duración del actual campeonato mundial – delante del club de fútbol de este mismo nombre, una estatua de la defensa central del equipo nacional sueco de fútbol femenino.

En este deporte, Nilla es una auténtica estrella. Tanto, que emigró a Alemania donde ha jugado en el Wolfsburg, siendo decisiva para que el club ganase 4 campeonatos nacionales, cinco copas de Alemania y una Champions Ligue femenina.

Físicamente, esta rubia de 34 años es un verdadero marimacho. Y sus primero éxitos futboleros se debieron, ante todo, a su fuerza física; pero, con el tiempo, su juego ha evolucionado y, hoy en día, es, ante todo, la fuerza pensante de los equipos en que juega. En la selección sueca, lo ha hecho 180 veces.

NELLA FISCHER 4

Pero, el carácter de Nilla Fischer es muy diferente. Suave de trato, inmune a la popularidad y de una franqueza que sobrepasa de largo el candor. No ha escondido nunca su homosexualidad, pero, tampoco ha alardeado nunca de ella. Y, pasito a pasito, ha llegado a ser figura legendaria del movimiento sueco de homo y transexuales; en el 2014, fue proclamada, allá, “la lesbiana del año”.

En Alemania, la firmeza de sus convicciones y la dulzura de sus maneras conquistó a todos. Su club, que milita en las variantes femenina cómo masculina, no solo aceptó adoptar que el brazalete de capitana llevara los colores del arco iris, bandera de los homosexuales (práctica habitual en Suecia), sino que la extendieron a todas las secciones, desde infantiles, hasta el equipo masculino, que milita en 1ª división.

Nilla Fischer regresará a Linköping al finalizar el campeonato mundial. Lo anunció sin bombos ni platillos, pero, explicando por qué: Lo hace para poder dedicarse plenamente a su familia, a su esposa Mika y el hijo de ambas. Y sabe que no todo va a ser un camino de rosas, allá. Su estatua, exhibida delante de la sede del club de futbol femenino de Linköping, ha sido mutilada, hace poco, por heterosexuales radicales y Nilla se ha negado empecinadamente a hacer comentario alguno al respecto.

NELLA FISCHER 7

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com   y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

VIAȚA LUI JULIEN TEMPLIERUL

Etiquetas

, , , , ,

JULIEN

Aici puteți comanda cartea: https://www.ecredu.ro/produs/julien-templierul/

Ce ați zice de un Sancho Panza, scutierul lui don Quijote, care învață să scrie și să citească într-o mănăstire?

Ba chiar un Sancho cunoscător de latină, un litteratus, scrib, copist și traducător, devenit călugăr, și, mai apoi, în Țara Sfântă, călugăr-templier, cunoscător de arabă, ebraică și aramaică. Un Sancho născut în Occitania, tărâmul trubadurilor, care se întinde din Italia, prin tot sudul Franței, până în Spania.

Ce poate fi mai frumos decât un țăran devenit cult, care rămâne sincer cu el însuși, și discret, ponderat și cu măsură, în relația cu cei din jurul său. Cu foarte mult bun simț.

Vulgus electus – vulgus selectus!

Și, după toată peregrinarea aceasta, nu năzuiește altceva decât să se întoarcă în satul lui din sudul Franței, și, cu simbria de templier, să-și cumpere o întindere de pământ, să-și întemeieze o familie și să redevină țăran. Să-și ducă viața în tihnă.

Acest țăran-călugăr-templier există. Este Julien – Templierul. Și cu toate că a trăit prin secolul al XII-lea, este și va rămâne foarte actual: este foarte european.

Are de-a face cu tot felul de instituții.

Mai întâi, cu cea a pelerinajului la Santiago de Compostela. Santiago, adică Sfântul Iacob, apostolul, nu a fost niciodată în Spania. Nu există vreo dovadă, vreun document istoric care să ateste faptul că apostolul Iacob ar fi călcat vreodată pe pământ spaniol. Ar fi vrut, dar, nu există nicio mărturie că ar fi reușit.  Catedrala din Santiago de Compostela este construită peste un vechi altar druidic al celtiberilor.

Julien știe acest lucru.

Și atunci, de ce s-a dezvoltat acest cult al Sfântului Iacob, cu pelerinaje care atrăgeau credincioși catolici din toată Europa Occidentală și Centrală – mergeau la Santiago și foarte mulți polonezi – spre zona atlantică din nordul Spaniei ?

Răspunsul este că principala funcție a cultului iacobeu a fost una anti-maură, să mențină viu interesul europenilor pentru acea fâșie din nordul Spaniei, care nu a fost ocupată de mauri.

Julien, tânărul țăran occitan face acest pelerinaj la Santiago de Compostela. În general, pelerinajul este o inițiere, un exercițiu de voință, dublat de o speranță că va exista un rezultat, o recompensă undeva, pe pământ sau în cer, pentru acest efort. Julien nu vrea vreo recompensă, ci doar să cunoască lumea, să vadă cu ochii lui locuri, oameni și lucruri despre care a auzit povestindu-se. Pentru Julien, pelerinajul este o experiență, un exercițiu și un antrenament.

Văzând că acasă nu i s-a simțit prea mult lipsa, Julien intră într-o mănăstire.

Crede tânărul occitan în Dumnezeu ? Nici măcar nu își pune problema ! Nu că n-ar avea curajul să o facă, dar, nu vrea să deranjeze pe nimeni: nici pe Dumnezeu, nici pe călugării din mănăstire, și nici propria sa conștiință. Are un echilibru și o fermitate naturală în gândire și în comportament, care îi dau puterea de a fi disciplinat, supus și ascultător CU MĂSURĂ ! Obediența sa este totală doar între limitele impuse de rațiunea bunului simț. Dincolo de aceste limite, angajamentele și jurămintele de ascultare și supunere se desfac, nu mai au nicio putere. Julien vine în mănăstire ca să învețe disciplina monastică, dar, numai și numai pentru a avea acces la ceea ce însemna cultura în vremurile acelea, adică, să știe să scrie și să citească – și să înțeleagă – documente și cărți în latină. Are această șansă și profită plenar de ea pentru a învăța.

Are Julien dubii, îl roade îndoiala? Are! Dar, îndoiala nu îl vizează pe Dumnezeu, căci Dumnezeu nu trebuie să fie deranjat nici de necredincioși, nici de cei puțin credincioși!

Îndoiala care i se strecoară în suflet este dacă a ales bine calea pe care merge, dacă a meritat să intre în mănăstire.

Julien descoperă că mănăstirea are și o viață secretă, însă, nu pare a fi surprins. Descoperirea aceasta îi trezește și mai mult atenția și îl face să fie și mai circumspect, pentru a nu prejudicia prestigiului instituției și pentru a nu afecta interesele vreunei părți, indiferent unde și de partea cui se situează dreptatea, corectitudinea sau moralitatea.

Respectul lui Julien este, din oficiu, spontan și egal pentru fiecare și pentru toți cei din jurul său. Cu religiozitate! Nu se revoltă! Pur și simplu constată realitatea, fără indignare și fără reproșuri! Este elogiul discreției.

Totuși, are o armă! Abandonul!

Discreția îl determină să părăsească ceea ce i se pare că nu-i mai convine. De aceea, nu-și ia rămas bun, niciodată, de la nimeni.

Abandonul său, în această etapă, nu e altceva decât un angajament și mai ferm, într-o altă instituție: vrea să devină călugăr-templier. Pentru aceasta se duce până în Țara Sfântă. Nu e un simplu pelerinaj. Rămâne ani buni în Ierusalim, este apreciat ca litteratus și este primit în Ordinul Templierilor. Visul i s-a împlinit! Și totuși, parcă mai rămâne ceva de făcut. Ajunge să cunoască foarte bine din interior Ordinul Templierilor. Înțelege ce interese și dedesubturi au cruciadele și toate organizațiile religioase și militare care vin în Țara Sfântă, pentru a elibera sau pentru a apăra Sfântul Mormânt. Vede cine sunt cei care formează conglomeratul pestriț al localnicilor și mulțimea afacerilor pe care le dezvoltă occidentalii, pe aceste meleaguri, uitând chiar și de Sfântul Mormânt.

Și, vrea să se întoarcă acasă, în sudul Franței. Vrea să fie, din nou, țăran !

Pornește pe drumul de întoarcere, se îmbolnăvește și se trezește într-o mănăstire din Carpați, destul de aproape de Țara Bârsei (denumirea din zilele noastre), locul unde s-au stabilit, pentru o vreme, Cavalerii Teutoni, pe care îi admira cândva. În mănăstire, e îndemnat să-și scrie memoriile…ceea ce și face.

VIAȚA LUI JULIEN TEMPLIERUL e scrisă la persoana întâi.

Narațiunea curge în ritmul și cu bogăția de întâmplări specifice stilului picaresc. Julien este, în același timp, un strămoș al lui Julien Sorel din romanul lui Stendhal (Henri-Marie Beyle), Roșu și Negru. Ambițios, dar, totuși, sincer și moral, „străbate” distanțe geografice și sociale pentru a se realiza, pentru a se împlini. Nu este un arivist. Nu este sărac așa cum este Lazarillo de Tormes, nu este în căutare de aventuri pentru a îndrepta nedreptățile din lume, așa cum este Don Quijote, nici nu se află în vreo pribegie-refugiu, cum este preotul Nazarín (Nazario Zaharín) sau într-un „recorrido”(străbatere, parcurs) de penitență și inițiere, cu elemente fantastice, ca cel al nobilului-zilier Társis-Gil din El Caballero Encantado – aceste două romane din urmă aparținând scriitorului canar, Benito Pérez Galdós (1843-1920).

Julien Templierul vrea să se împlinească prin propriile lui forțe folosind, practic, ambele căi, atât NEGRUL, calea Bisericii, calea călugăriei, cât și ROȘUL, calea militară, adică, devine un călugăr-militar, un CĂLUGĂR-TEMPLIER. (Desigur, în vremea aceea, erau alte culori: templierii aveau mantii albe cu o cruce roșie).

Parcursul acesta nu îl corupe, nu devine mai viclean sau mai rău, sufletul nu i se urâțește. Rămâne pur, sincer și discret. Discret absolut în comportament!

Căci, de văzut, a văzut foarte multe. Și a tăcut, nu a povestit nimănui și nu a comentat experiența lui cu nimeni.

Dar, păcatul? Păcătuiește Julien?

Doar în măsura în care iubirea ar fi un păcat! Julien iubește, în Țara Sfântă, o evreică, Estera, al cărei tată este originar din sudul Franței. Își încalcă jurământul de castitate, dar, nu peste măsură. Și aceasta îl determină să se întoarcă în Occitania.

Și, iată că starețul mănăstirii din Carpați îl îndeamnă să scrie. Scopul este cunoașterea. Adevărul.

VIAȚA LUI JULIEN TEMPLIERUL este un ghid pentru cunoașterea unor realități și adevăruri crude din Evul Mediu „de mijloc”(secolul al XII-lea), așa cum ar trebui să fie predate în școli și universități. Este un tratat scris în formă de roman picaresc, care arată dedesubturi, interese și scopuri ale unor instituții care au dominat viața europenilor din vremurile acelea. Este un compendiu al ideilor Evului Mediu.

Acest roman a fost scris, acum, în secolul al XXI-lea.

Căci, dacă ar fi fost scris cu câteva secole mai înainte, autoarea, VIORICA S. CONSTANTINESCU, profesoară universitară, specialistă în Evul Mediu, ar fi fost acuzată de plagiat (așa cum a fost acuzat de spanioli francezul Alain-René Lesage (1668-1747) pentru al său Gil Blas de Santillana), atât de specific picarescă este curgerea narațiunii, anecdotica întâmplărilor și atmosfera generală a romanului.

Numai că, Julien este mult mai universal și european decât toți picarii hispani sau hispanizanți de până acum, prin viziunea sa, prin problematica sa și prin faptul că spațiul geografic al romanului se întinde peste Mediterana, de la vest la est, iar la nord, până în Carpați.

JULIEN 2

 

AUTOR: EUGEN HAC

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului, EUGEN HAC, precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

SPD GERMAN LA FEL CA TOATE, DAR, CEVA MAI RĂU/EL SPD ALEMÁN COMO TODOS, PERO PEOR

Etiquetas

, , , , , , ,

Gerhard Schroeder 2Gerhard Schroeder

SPD GERMAN LA FEL CA TOATE, DAR, CEVA MAI RĂU

Partidele politice tradiționale din Europa Occidentală dau semne, de la o vreme încoace, de o îngrjorătoare decadență, uneori vecină cu decrepitudinea. Toate par să sufere de același rău – neînțelegerea societății actuale -, dar, unele dintre ele suferă, în plus, și de alte patologii.

Este cazul social-democrației germane, născută în secolul al XIX-lea ca instrument politic al proletariatului. Și, cum s-a născut dintr-o realitate socială insuportabilă, aducea cu sine o propunere programatică „ad hoc”; dar, și o enormă povară ideologică și idealistă, care se vroia validă peste timpuri. Dar, pe termen lung, cele două laturi s-au dovedit a fi incompatibile.

Reconstrucția Germaniei (RFG), după cel de al Doilea Război Mondial, crizele Războiului Rece și prăbușirea comunismului stalinist i-au obligat pe germani să se concentreze pe realitățile imediate. Astfel că partidele și oamenii lor politici au trăit, în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea, mai mult cu spatele la ideologiile moștenite din trecut. Însă, „miracolul german” a adus bunăstarea și o reconsiderare a politicii pe baze ideologice.

Prima victimă a acestei reîntâlniri cu ideile de odinioară a fost Partidul Liberal (FDP). Minoritar și elitist prin definiție, și-a asumat ideile pe care s-a construit politica Republicii de la Weimar; noua Germanie și cetățenii săi nu mai aveau nimic din acele vremuri. Această ofertă politică nu mai mulțumea pe nimeni, iar, dacă partidul a supraviețuit douăzeci și cinci de ani, aceasta s-a datorat faptului că bi-partidismul german de după război impunea existența unei contra-greutăți care să stabilizeze Parlamentul. În ziua de azi, protagonismul liberal și l-au asumat verzii, un produs autentic al societății germane de la sfârșitul secolului al XX-lea. Iar aceasta a făcut ca bipartidismul să se clatine, acum, în mod alarmant.

Conservatorii (CDU/CSU) – care suferă și ei de același divorț între societate și oamenii politici ai partidelor tradiționale – s-au descurcat mult mai ușor decât liberalii și SPD, deoarece au fost mereu mai puțin dogmatici decât ceilalți, pe lângă faptul că războiul rece a fost un atu puternic pentru postura anti-progresistă.

Cu SPD s-a întâmplat exact invers. După marele său „aggiornamento”-aducere la zi, de după război, când s-a lepădat de marxism (la congresul de la Bad Godesberg), partidul s-a văzut nevoit să lupte cu niște revendicări care nu  slujeau problematicii sociale a vremurilor noi, dar și cu moștenirea din secolul al nouăsprezecelea a unor ideologii de stânga foarte puțin compatibile între ele. Să ne reamintim că partidul a fost măcinat de lupte interne care, la un moment dat, chiar l-au divizat.

SPD 1

Noutatea din actuala criză este că, la incompatibilitățile ideologice s-au adăugat niște intoleranțe umane. Unora dintre oamenii lor de vază, militanții de rând din SPD le-au făcut viața imposibilă, doar pentru faptul că, din punct de vedre uman și intelectual, erau cu mult peste nivelul maselor. Pe Helmut Schmidt – cel mai bun cancelar socialist pe care l-a avut RFG – l-au dat afară din cancelarie, deoarece erau incapabili să-l înțeleagă, și pentru că a îndrăznit să spună că el…„nu era cancelarul numai al socialiștilor, ci al tuturor germanilor…”. Pe Oscar Lafontaine, una dintre mințile sclipitoare ale partidului prin anii 80, l-au impiedicat să preia conducrea, deoarece bazele au fost incapabile să urmărească modalitatea sa de a pune problemele. Iar, dacă l-au aclamat pe Gerhard Schroeder, cancelar între 1998 și 2005, nimeni din partid nu și-a dat seama că odată cu el, distanța dintre popor și propunerile partidului a devenit, de la foarte mare la catatrofală.

Helmut Schmidt 1Helmut Schmidt

Oskar Lafontaine

Oskar Lafontaine

Pentru a încheia această privire rapidă asupra declinului galopant pe care îl suferă partidul, să semnalăm că pe recent demisa șefă a SPD – Andrea Nahles – bazele (dar, și majoritatea colegilor ei !) au boicotat-o încă dinainte de a-și asuma șefia.

Andrea Nahles 1Andrea Nahles

Desigur, dacă acest canibalism intern este o moștenire de prin secolul al nouăsprezecelea, lipsa de idei care să se încadreze din nou în societatea germană este o carență foarte actuală și acută a SPD (și a altor partide) și a conducătorilor lor.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

EL SPD ALEMÁN COMO TODOS, PERO PEOR

Gerhard Schroeder 1Gerhard Schroeder

Los partidos políticos tradicionales de Europa Occidental muestran desde hace tiempo inquietantes síntomas de decadencia, en algunos casos lindantes casi en la decrepitud. Todos parecen aquejados del mismo mal – el desencuentro con la sociedad actual -, pero, algunos sufren, además, de patologías añadidas.

Es el caso de la socialdemocracia alemana, que nació el siglo XIX como herramienta política del proletariado. Y como nació de una realidad social insoportable, llevaba una propuesta programática “ad hoc”; pero, también una enorme carga ideológica e idealista, que pretendía ser válida a lo largo de los tiempos. A la larga, lo uno resultó incompatible con lo otro.

La reconstrucción de Alemania (RFA) tras la II Guerra Mundial, las crisis de la guerra fría y el colapso del comunismo estalinista obligaron a los alemanes a centrarse en las realidades inmediatas. De ahí que sus partidos y políticos vivieron en la 2ª mitad del siglo XX casi de espaldas a las ideologías heredadas del pasado. Pero, con el “milagro alemán” llegó el bienestar y el replanteamiento de la política sobre bases ideológicas.

La primera víctima de este reencuentro con las ideas de otrora fue el Partido Liberal (FDP). Minoritario y elitista por definición, asumió las ideas que vertebraron la política de la República de Weimar; y la nueva Alemania y sus ciudadanos ya nada tenían de aquellos tiempos. Esa oferta política no satisfacía a nadie y si el partido sobrevivió cinco lustros fue tan solo gracias a que el bipartidismo alemán de postguerra exigía la existencia de un balancín que estabilizara el Parlamento. Hoy en día, el protagonismo liberal lo han asumido los verdes, un genuino producto de la sociedad alemana de finales del siglo XX. Lo que ha contribuido a que el bipartidismo se tambalee ahora alarmantemente.

Los conservadores (CDU/CSU) – hoy aquejados del mismo divorcio entre sociedad y políticos de los partidos tradicionales – lo tuvieron mucho más fácil que liberales y SPD porque han sido siempre mucho menos dogmáticos que los otros, aparte de que la guerra fría constituía una poderosa baza para toda postura antiprogresista.

Al SPD le pasa todo lo contrario. Salvado su gran “aggiornamento” de la postguerra, cuando abjuró del marxismo (congreso de Bad Godesberg), el partido no solo tuvo que lidiar con unas reivindicaciones que no servían para la problemática social de los nuevos tiempos, sino que también tuvo y tiene que lidiar con la herencia decimonónica de muchas y muy poco compatibles entre sí ideologías de izquierdas. Recuérdese que el partido tuvo luchas internas que culminaron incluso en su división temporal.

SPD 2

Lo nuevo en la actual crisis es que a las incompatibilidades ideológicas se han sumado las intolerancias humanas. A no pocos de sus prohombres, las bases del SPD les han hecho la vida imposible simplemente porque humana e intelectualmente estaban muy por encima de las masas. A Helmut Schmidt – el mejor canciller socialista que ha tenido la RFA – lo echaron de la cancillería por incomprendido, además de por haberse atrevido a decir que él…”no era canciller de los socialistas, sino de todos los alemanes…”. A Oscar Lafontaine, una de las lumbreras del partido en los 80, le impidieron alzarse con la dirección porque las bases eran incapaces de seguir sus planteamientos. Y si aclamaron a Gerhard Schroeder canciller (1998/2005), nadie en el partido se percató de que con él la distancia entre el pueblo y las propuestas del partido habían pasado de grandes a catastróficas.

Helmut Schmidt 2.pngHelmut Schmidt

Oskar Lafontaine 2

Oskar Lafontaine

Y para acabar este vistazo rápido al declive galopante que sufre el partido, hay que señalar que a la recién dimitida jefa del SPD – Andrea Nahles – las bases (¡ y la mayoría de los colegas !) le boicotearon la jefatura desde antes de asumirla.

Claro que, si ese canibalismo interno es herencia decimonónica, la falta de ideas que encuadren de nuevo en la sociedad alemana es una carencia muy actual y muy aguda del SPD (y otros partidos) de hoy en día y sus dirigentes.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com   y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU

MOLDOVA: NICI CU TINE, DAR NICI FĂRĂ TINE …/MOLDAVIA: NI CONTIGO, NI SIN TI…

Etiquetas

, , , ,

MOLDOVA 1

MOLDOVA: NICI CU TINE, DAR NICI FĂRĂ TINE …

Din păcate, Moldova este cea mai săracă țară din Europa, însă, și cea mai surprinzătoare. Astfel, la începutul lunii iunie a acestui an, a ajuns să aibe sumultan două guverne, doi primi-miniștri și doi șefi superiori ai poliției. Situația s-a „normalizat”, la jumătatea aceleiași luni, cu un pact între un președinte – Igor Dodon – pro rus cu partidul său socialist (de fapt, neo-comunist) și „Acum”, partidul condus de Maia Sandu, prim- ministru -, partid pro-occidental și arzător filo-român.

Pentru a completa tabloul, să spunem că, în ultimii ani, puterea a exercitat-o, într-o manieră a la „Chicago din anii 20”, un oligarh – Vlad Plahotniuc –, care a reușit să-și supună în asemenea măsură poliția, justiția și administrația publică, încât a putut să delapideze peste un miliard de € de la cele trei bănci mai importante din țară. Dimensiunile acestei delapidări se văd dacă ținem seama de faptul că venitul anual pe cap de locuitor este de 7.300 $ ! Pentru a evita un colaps financiar, Banca Națională a Moldovei și-a asumat această pierdere a celor trei bănci, ceea ce a  provocat o cădere cu 40% a monedei moldovenești.

Vlad Plahotniuc 1Vlad Plahotniuc

Desigur, cauzele actualei situații din Moldova sunt multiple, de la cele istorice (un teritoriu minuscul – 33.851 km2, cu trei milioane și jumătate de locuitori – smuls și sfâșiat de marile puteri – de imperiul rus, de cel otoman, dar, și de regatul lituano-polonez), până la cele financiare. Însă, motorul principal este sărăcia extremă. Jumătate din populația adultă a Moldovei s-a văzut nevoită să emigreze, pentru a putea supraviețui și a-și întreține familiile.

În plus, Moscova și Kiev ridică pretenții asupra Transnistriei (un teritoriu anexat de România în timpul celui de al II-lea Război Mondial) și reținut ca fiind al său, pe urmă, de Republica Socialistă Sovietică a Moldovei, și intervin – mai ales, Kremlinul – foarte mult în politica moldavă. Această intervenție a fost un factor important în ascensiunea lui Plahotniuc la putere… și în căderea sa ! Căci, oligarhul se pricepea foarte bine să corupă și să abuzeze, însă, în fentele politice s-a dovedit a fi un nepriceput, astfel că sprijinul inițial pe care îl primea de la Moscova (și din partea mafiei rusești, care transformase Moldova în spălătoria câștigurilor ilicite, adică zeci de milioane de €) a devenit o respingere radicală din partea Kremlinului, în ultimele luni. Atât de radicală, încât, când a izbucnit criza din iunie, i-a trebuit o săptămână ca să-și dea seama că a pierdut partida. După o săptămână, el și camarila sa au fugit precipitat din țară. La Chișinău, capitala țării, se dă ca sigur că Plahotniuc și-a aranjat un exil de aur în Elveția.

Vlad Plahotniuc 2Vlad Plahotniuc

Și cum totul în Moldova e ieșit din comun, fuga lui Plahotniuc și a apropiaților săi a avut loc la numai un sfert de ceas după vizita ambasadorului SUA la sediul Partidului Democrat, gruparea parlamentară cu care oligarhul a făcut și a desfăcut, după bunul său plac, viața moldovenilor.

Până aici, trecutul; iar, viitorul imediat nu se poate intrevedea…, dar, oricum, va fi foarte complicat. „Acum” și Maia Sandu văd viitorul Moldovei în Uniunea Europeană, ba chiar în România…care ar fi calea rapidă de a intra în Uniunea Europeană. Moscova a considerat dintotdeauna că Moldova este a sa sau „aproape a sa”, contrar a ceea ce consideră „Acum”. Însă, în prezent, puterea parlamentară a președintelui Dodon este mult mai mare decât cea a europeniștilor, iar implicarea rușilor în Moldova este și ea mai mare decât ce a Occidentului.

Autorul articolului: Valentín Popescu

Autorizăm reproducerea totală sau parțială a acestui material cu condiția menționării sursei: http://www.ghemulariadnei.wordpress.com și autorului: VALENTIN POPESCU… precum și păstrării formei originale/nealterării prin asociere cu alte materiale străine, nesemnate sau publicate sub semnătura autorului, în cadrul aceluiași articol.

***

MOLDAVIA: NI CONTIGO, NI SIN TI…

MOLDOVA 3

Triste e innegablemente, Moldavia es el país más pobre de Europa y también, el más sorprendente. Así, a principios de junio de este año, llegó a tener simultáneamente dos Gobiernos, dos jefes de Estado y dos jefes superiores de policía. Y por si esto fuera poco, la situación se “normalizó”, a mediados del mismo mes, con un pacto entre un presidente – Igor Dodon – pro ruso y su partido socialista (en realidad, neocomunista) y “Acum” (en rumano: “ahora”), partido de la jefa de Gobierno – Maia Sandu -, occidentalistas y apasionadamente filorrumanos, tanto la Sandu, cómo sus seguidores.

MOLDOVA 2

Para completar el cuadro, durante los últimos años, el poder lo ejerció, a la manera de “Chicago años 20”, un oligarca – Vlad Plahotniuc –, quien había logrado someter de tal manera a la policía, judicatura y administración pública que pudo desfalcar más de mil millones de € a los tres bancos mayores del país. Las auténticas dimensiones del desfalco se perciben si se tiene en cuenta que ¡ la renta per cápita moldava es de 7.300 $ anuales ! Para evitar un colapsado financiero, el Banco Nacional moldavo asumió esa pérdida de los 3 bancos, lo que provocó una caída del 40% de la moneda moldava.

Naturalmente, las razones de la actual situación moldava son muchas, desde las históricas (un minúsculo territorio – 33.851 km2 con 3.500.000 habitantes – zarandeado y desgajado por grandes potencias – imperios ruso y otomano y el reino lituano polaco) hasta las financieras. Pero, el motor principal es la extrema pobreza. La mitad de la población adulta moldava ha tenido que emigrar para poder sobrevivir y mantener sus allegados de casa.

Vlad Plahotniuc 3Vlad Plahotniuc

Moscú y Kiev, además, tienen sus pretensiones sobre Transnistria (un territorio ruso anexado a Rumania durante la II Guerra Mundial) y mantenido después como propio de la República Socialista Soviética de Moldavia e intervienen – en especial el Kremlin – mucho en la política moldava. Esa intervención fue un factor importante en el ascenso de Plahotniuc al poder… ¡ y en su caída ! Porque el oligarca sabía mucho de corromper y abusar, pero, las fintas políticas no eran su fuerte y logró transformar el apoyo inicial que recibía de Moscú (y de la mafia rusa que habían trasformado a Moldavia en su lavandería de las ganancias ilícitas, decenas de millones de €) en el rechazo radical del Kremlin de los últimos meses. Tan radical, que, al estallar la crisis de junio, tardó solo una semana en percatarse de que había perdido la partida. A la semana, él y su camarilla huyeron precipitadamente del país. En Chisinau, la capital, se asegura que se ha montado un exilio dorado en Suiza.

MOLDOVA 4

Y como todo en Moldavia se sale de lo corriente, la fuga de Plahotniuc y los suyos se produjo a los quince minutos de la visita del embajador de los EE.UU. a la sede del partido de Plahotniuc (Partido Democrático), la agrupación parlamentaria con que el oligarca había hecho y deshecho a su antojo la vida moldava.

Hasta aquí, lo pasado; el futuro inmediato es impredecible…, pero, en cualquier caso, muy complicado. “Acum” y Sandu ven el porvenir de Moldavia en la E.U. e incluso en Rumania…que sería una vía rápida de entrar en la Unión Europea. Moscú consideró siempre a Moldavia como suyo o “casi suyo”, que es todo lo contrario de la visión de “Acum”. Pero, hoy por hoy, la fuerza parlamentaria de Dodon es mayor que la de los europeístas y la implicación rusa en Moldavia también es mayor que la occidental.

Valentín Popescu

Autorizamos la reproducción total o parcial de este artículo a condición de que se mencionen la fuente y el autor: http://www.ghemulariadnei.worldpress.com   y  Valentín Popescu.

VALENTIN POPESCU